Page 6 - 1926-31
P. 6
Pag. 298 ----- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - -------------------------- 1—VIII. 1926
nu muncisem niciodată în viaţă, dai!... Acum nu-ţi cer!... ţi-i iau!... Mă privii din nou... Şi 'ntr'ade-
acest lucru era peste putinţă ! ha... ha!“... văr îmi văzui mânile pline de răni.
Cunoşteam în Ierusalim un iudeu In râsul meu, Iosua să desme- Şi ca toţi cei atinşi de boală,
bog t, care avusese pe vremuri teci. Cercă să se ridice, dar recăzu am fost adus aici!... De când... şi
gândul să-şi mărite fata după mine. în fotei, strigând: de unde aveam lepra?!,., nu pot
In nâdejiea, că-1 voi putea ade — „Afară câine!... Enoch, unde să-mi dau seama!... Totul e o e-
meni să mă împrumute cu bani, eşti ?“... nigmă... Dar în noaptea când am
vândui puţinele obiecte ce le aveam — „Nu sbiera, căci Eno(h nu plecat la Iosua, eram curat şi să
— din cele furate la Roma — şl te-aude!“.... nătos.
plecai la Ierusalim. — „L’ai omorât?... Mişelule!... Banii ce erau la mine, i-am în
Bătrânul Iosua mă primi rece şi ş’acum ce vrei?“. . gropat lângă unul dintre mormin
refuză ori-ce împrumut Rătăcii o — „Ce vreau?.. Ţi-am spus!... tele de-aici. Am încercat în multe
zi întreagă pe străzile pline de no Vreau banii tăi!“... rânduri să fug, dar am fost bătut
roi ale oraşului, fiurind o mulţime — „Nu ţi dau!... nu-ţi dau!... ah, cu pietre şi readus. Şi acum de
de planuri şi seara eram decis. A- Iahve, Salem, Enoch, veniţii“... doi ani petrec aşa... cu comoara
veam de gând să-l jefniesc, ba la — „Nu-mi dai?... haid’ mai cu îngropată.
nevoie chiar să-l ucid pe Iosua rând, că te ucid !*... Tânărul roman îşi ridică fruntea
ş'apoi să fug la Antiochia. De-afară se auziră sgomot de încet şi fixând îndelung pe iudeu,
•Te cutremuri tânere? Eh!., nu paşi. Suflai asupra luminei şi apu zise mirat:
credeam ca un roman să tresară la când pe.Iusua de gât îl sugrumai. — „Cum?... numai doi ani?.., Din
auzul cuvântului „omor". De-odată Strânsei repede banii de pe masă povestea vieţii tale ar urma, să nu
cu noaptea, m’am apropiat de casa şi îndesându-i în buzunarele largi ai mai mult de treizeci şi ceva de
unde locuia bătrânul cu cei doi ale tunicei, mă îndreptai grăbit spre ani, şi fata ta te arată mult mai bă
servi ai lui, la fel de bătrâni. ieşire. Mă pomenii faţă în Uţă cu trân!“...
îmi dădui seama, că nu voi pu celălalt serv al lui Iosua, care ve — „Se poate!., dar eu adevărul
tea să intru pe poartă. Bătrânul se nia cu un felinar. Am dat să-l l’am spus!... Ş’acum prietene aş
temea de tâlhari şi 'noaptea îşi ţi prind şi pe acesta de gât, dar fiind vrea să cunosc şi eu povestea vieţii
nea poarta ferecată. vânjos, l’am străpuns cu un stilet tale!*...
— singurul obiect ce-mi rămăsese
La R)ma însă, învăţasem multe. — „Povestea vieţii mele?.. Nu
Eram vânjos şi dibaciu în sărit. din cele furate la Rcma. Servul se cred să găseşti ceva deosebit!...
Intrarea o cunoşteam, iar câni, băt prăbuşi gemând, iar eu o luai Ia dar fie!., am să-ţi împlinesc do
rânul Iosua n’a ţinut nici când pe fugă. In curând rătăceam iarăşi pe rinţa!“...
lângă casă. Ş’apoi, îmi mai venia străzile pline de noroi ale Ierusa Un vânt călduţ începu să adie
într’ajutor şi întunerecul nopţii. limului. alene, risipind prin văzduh un mi
Aveam acum bani din belşug şi
Trecut peste poţile mari de cedru, abia aşteptam să mă văd în drum ros plăcut de oleandri. Dinspre
m’am apropiat dibuind de uşa, ce spre Antiochia. Noaptea'aceia mi-se câmpia plină de verdeaţă străbătu
conducea spre locuinţa lui Iosua. păru o vecinicie. Dar în sfârşit uşor cântecul melodios al unui
Aproape de uşă, mă potignii în ceva trecu şl când se iviră zorile, mă păstor.
moale. In acelaş moment auzii un îndreptai spre porţile cetăţii. In Tânărul oftă; privi adânc în zare
glas de bărbat speriat întrebând: apropierea porţilor mă întâlnii cu şi începu cu glas tremurător:
— „Cine-i“ ?
doi bărbaţi. Când mă văzură înce — „Poate gâceşti după îmbră
In loc de răspuns, mă plecai în pură să strige şi o luară înapoi. cămintea mea, că sunt nobil roman.
jos şi apucai cu o mână gâthjul Peste puţin se reîntoarseră, însoţiţi Tatăl meu, odrasla unui neam pa
omului culcat lângă' prag. Câteva de doi soldaţi romani. La distanţă trician bogat, era cam risipitor. Ii
clipe de svârcoliri şi bătrânul serv de zece paşi, îmi făcură semn să plăcea să trăiască pompos, să aran
rămase nemişcat. Intrai. In încăpe mă opresc. Mă îngrozii... Era vădit jeze serbări şi pe lângă asta, dăr
rea largă, bătrânul Iosua şedea omorul?... Eram stropit cu sânge?... nicia lui nu cunoaştea margini.
ghemuit într’un fotei enorm, privind Mă privii... Nu aveam nicio pată... Peste puţin sărăci. Din imensele
prin pâlpâirea obosită a unei con Atunci?... numai ştiam ce să cred!... bogăţii îi’ mai rămăsese o vile în
deie, grămezile de galbeni de pe Vrui să pornesc înainte, dar iar Roma şi câteva vii. Ajuns în strâm
masă. soldaţii întinseră suliţele spre mine, toare şi neaflând altceva mai bun,
Pierdut în contemplarea banilor, şi bărbaţii cari îi însoţeau mă îşi oferi serviciile Caesarului Au
el nu auzise sgomotul de afară, dar isbiră cu pietre strigându-mi „le- gust şi se făcu soldat. Din mulţi
nu observase nici intrarea mea. pros* şi „necurat!“... mea sclavilor îşi reţinu numai pe
Abia când eram la un pas, îşi ri
dică capul şi mă privi năuc, în
spăimântat. Î N T R E B A R E
— „Cine eşti?... şi ce cauţi aici...
— mă întrebă apoi şi trupul deşi După Lenau.
rat începu să-i tremure.
Sărmană inimă de om, norocul tău ce este?
— „Nu mă cunoşti?.., Sunt Be-
niamin, copilul prietenului tău, că O clipă, care din mister de Parce fi se toarce
ruia aveai de gând — odată — Şi când abia ea s’a născut, dispare fără veste. . .
să-i dai pe Salem!... Pe Salem ai
dat’o altuia, dar banii ţi-au rămas!... Se prăvăleşte în neant. . . şi nu se mai întoarce!
Azi ţi-am cerut şi nu ai vrut să-mi Aurel Locusteanu
