Page 4 - 1926-32
P. 4

Pag. 308 -------------- - ..................' - - - - —    C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - —  -  ------------------------ 8-VIII. 1926

             silindu-mă  să  înghenunchiez  alături  uitară  de  oraşul  ce  ardea,  de  Ce-   sul  din  urmă  şi  ei  în  loc  să-i  în­
             de  el,  isbucni  în  ocări:  „Indrăs-  sarul  ce-i  alungase  din  cetate.  A-  ţeleagă  semnul, se dedau altor fără­
             neala  îţi  este  fără  seamăn,  tu,  le­  veu  un  joc  pentru  firea  lor  bles­  delegi.  Au  ridicat  cruce  pe  seama
             pădătură  a  cetăţii.  Treci  cu  fruntea  temată.  Uitară  de  grij ,  găsindu-şi   lui  Dumnezeu.  Să-l  coborîm  pe  a  -
                                                                      1
             în  sus,  când  eşti  mai  puţin  decât  desfătare  în  chinurile  mele.  Copiii  cest  osândit  al  mâniei  lor  nemer­
             un  sclav,  iar  noi  făpturi  libere  în-  se urcau pe lemn să-mi ajungă pul­  nice;  iar  asupra  celor  ce  vor  în­
             genunchiem  şi  cerşim  milă  bleste­  pele  şi  astfel  atârnaţi  de  ele  să  mă   drăzni  să  ne  împiedice  aruncaţi
             mului.  Ridică  mâinile  spre  cer  şi  tragă  la  pământ.  Simţeam  că  mi  se  cuvântul  blelestemului  sfânt  şi  îi
             slăveşte zeii“.                     despică  muşchii  şi  îmi  înăbuşeam   vom dezarma“.
               „N’am  nimic  de  cerut  zeilor  şi   urletul  de  durere,  spre  a  nu  li  se   Crucea  fu  dărâmată  de  braţele
             nici  oamenilor,  îi  răspunsei  sub  re­  trezi  mai  mult  îndemnul  de  a  face  lor  vânjoase.  M’au  deslegat  de  fu­
             volta  nenorocitei  mele  existenţe.  rău.  Faţa  lor  brăzdată  mai  înainte   nii  şi  luându*mă  între  dânşii,  ce­
             Cerşitorii  n’au  nimic  de  mulţumit  de  lacrimi,  se  crispa  acum  într’un  reau mulţimii drum spre eşire.
             celor  ce  îi  dăruiesc,  căci  umilirea  râs  drăcesc;  iar  ruga  lor  umilită   Şi  această  mulţime  trufaşă  deveni
             le  este  o  pedeapsă;  iar  cel  ce  le  deveni batjocură trufaşă.     iarăşi  mică  şi  laşe.  Cei  ce  mă  scă­
             aruncă  pâine  e  răsplătit  îndeajans   Cu  fiecare  clipă  creştea  în  jurul  pau  erau  doar  un  mănunchiu  în
             prin  dreptul  de-a  dispreţul  pe  cel   meu  mulţimea  şi  nici  unul  n’avea  marea  celor  ce  îmi  cereau  moarte
             ce  cere.  Pentruce  să  cerşesc  eu   privirea  înduioşată.  Cu  orice  om  ce   mai  înainte  şi  totuşi  nici  unul  nu
             zeilor  milă  pentru  oraşul  ce  piere   mă împrejmuia, creştea veninul mon­  încerca  să-i  oprească.  îşi  pierdură
             în  flăcări,  când  nimic  din  ce-aş  strului: mulţime!.               credinţa  în  atot  puternicia  lor,  când
             putea  iubi  nu  piere  în  el.  Vă  puteţi   Privirea  celor  ce  urăsc  se  îm­  auziră  noi  blesteme  şi  ameninţări
             sili  sclavii  să  vă  linguşească,  dar   plântă ca un pumnal în pieptul vic­  cu  pedeapsa  capului.  Mulţimea  în-
             niciodată  sâ-şi  roage  zeii,  pentru                                  fricată  odată  e  mai  neputincioasă
             fărădelegile voastre“.                                                  decât  un  copil.  Teama  se  răspân­
               Cel  căruia  îi  adresai  aceste  cu­                                 deşte  ca  un  fulger  printre  ei  şi  u-
             vinte  se  ridică  încruntat.  Începu  să                               riaşul  de-odată,  devine  cea  mai  laşă
             strângă  mulţimea  prin  semne  fu­                                     dintre  făpturi.  Un  ţipăt,  o  amenin­
             rioase  şi  apoi  arătând  înspre  mine                                 ţare  şi  îi  vezi  năpustindu-se  înebu-
             le  zise:  „Priviţi  pe  acest  blestemat                               niţi.  Cel  ce  ştie  să  se  joace  cu  suf­
             ce îndrăzneşte să înfrunte zeii, chiar                                  letul  mulţimii  e  sigurul  stăpân  al
             când  ei  sunt  mâniaţi.  Ne  dispreţu­                                 ei.  Ii  va  bicui,  fără  ca  vre-unul  să
             ieşte  nenorocirea  şi  prin  trufia  lui                               murmure.
             nesăbuită  va  chema  asupra  noastră                                     Creştinii  mă  duseră  într’una  din
             noi  pedepse.  Are  în  frunte  semnul                                  multele  cloace,  ce  sunt  la  margi­
             celor scoşi de sub lege, infimă făp­  timei.  Mânia  înăbuşită  a  celor  ce   nea  Romei.  Ceilalţi  erau  la  rugăci­
             tură  şi  toiuşi  poartă  în  priviri  mân­  mă  înconjurau,  mă  săgeta  mai  du­  une.  Am  aşteptat  până-ce  şi-au
             dria  celor  egali  cu  zeii.  Vom  suferi   reros decât o rană deschisă în corp.  sfârşit  închinarea,  când  m’  arătară
             noi  oare  să  ne  ponegrească  credinţa   Printre  aceste  chiote  ce-mi  cerea   celor  mulţi.  Nici  unul  dintre  ei  nu
             prin  necredinţa  lui  nesocotită.  E   scăparea,  venea  o  ceată  de  figuri  arăta  a  înţelege  semnul  ce  mă  sco­
             cel  mai  mic  dintre  noi  şi  s’arata   îmbrăcate  în  sdreDţe.  Păşeau  par’că   tea  din  rândul  oamenilor.  îmi  vor­
             cel mai trufaş*.                    orbiţi şi nepăsători de mulţimea ce-i   beau  la  fel  ca  şi  celorlalţi.  Mi
               Sute  de  braţe  se  ridicară  să  mă   putea  strivi  cu  numărul  ei.  Erau   s’adresau  ca  unui,  pe  care-1  cu­
             lovească. Aşteptam fără să clipesc din   hotă  âţi  şi  dârzi.  Veneau  să-şi  răs-   nosc de multă vreme şi îl cinstesc.
             ochi  deslănţuirea  mâniei  lor,  ce  va   bune  vre-un  mort  sau  credinţa.  Cel   Auzisem  multe  despre  ei.  Mi-i
             aduce  moarte.  Simţiam  de  departe   mai  bătrân  dintre  ei  se  opri  lângă  închipuiam  mai  răi,  decât  pe  cei
             sugrumarea  mâinilor  lor  brutale,  cu   crucea  mea.  Cei  ce  îl  urmau,  îi  as­  ce  îşi  fâlfăe  credinţa  liber  în  ce­
             toate-că  nu  m’au  atins  încă.  Mă   cultau  cu  sete  cuvintele.  Ştiau  ce  le  tate.  li  credeam  mai  făţanici,  de­
             cutremuram,  nu  înfiorat  de  moarte,   va  spune,  fără  să  le-o  fi  spus-o.  cât  pe  cei  ce  îşi  cerşesc  zeii  prin
             ci  de  gândul  neomeniei  celor  ce  o   Erau  gata  să  creadă  înainte  de-al  tânguiele  noastre.  Şi  mă  bucuram
             aduc.                               asculta.  „Fraţi  creştini  —  începu  că  îi  găseam  demni  şi  buni.  Homo,
               Au  ridicat  o  cruce  de  cincispre­  bătrânul  —  sfârşitul  e  aproape.  monstrul,  îl  vedeam  sub  înfâţişa-
             zece  picioare,  pe  care  trebuia  să  Blestemul  s’a  împlinit.  Oraşul  pă­  rea-i  mândră  a  unui  zeu.  Le  iu­
             fiu  răstignit.  Legându-mi  mâinile  de  catului  arde,  iar  fiii  fărădelegilor  îşi  beam  cucernicia  sinceră,  credinţa
             cele  două  braţe  ale  lemnului,  mi-au  vor  lua  încurând  răsplata,  ii  ve­  lor,  vorba  fără  făţărnicie.  Alungat
             rupt  hainele  şi  îndemnându-se  unul   deţi  ameninţat!  de  Dumnezeu,  pen-  dintre  oameni,  eram  reprimit  de
             pe altul mi-au aruncat cu pietre. Îşi  truca  să-i  scape  păcatului  în  cea­  cei mai buni. îmi recâştigam încre-
   1   2   3   4   5   6   7   8   9