Page 6 - 1926-32
P. 6

Pag. 310                                C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - - - - - - - -  --------------------------- 8—VIII. 1926

                                                                                     ferea  prietenia  noastră  de  obişnui­
              C    E   A      M      A    I   CURATĂ IUBIRE mai  putea  fl  o  „partidă*.  Putea
                                                                                     tele  cochetării  dintre  doi  tineri.  Ea
                                                                                     nu
                                                                                     să-şi  desvălue  toate  cutele  sufletu­
                                de OCTAVIAN VOROBCHIEV1CI                            lui  fără  nici  o  primejdie.  Nu  aveam
                                                                                     să fiu al ei niciodată.
                In  fiecare  garnizoană  îmi  legam  sufletul meu acea pace odihnitoare,   —  Vezi  —  îmi  spunea  ea  —  eu
              inima  de  o  nouă  dragoste.  Mi-aduc  pe care numai el ştie s’o aducă.  sunt  atât  de  săracă,  încât  nu  pot
              şi  acum  aminte  de  desnădejdea  ce   Şi  azi  puţin,  mâine  puţin,  prinsei  nădăjdui  la  nicio  bucurie.  Tinerii
              mă  cuprindeâ  când  primeam  ordi-  să  vin  şi  eu  pe  la  seratele  cercului   de  treapta  mea  se  vor  da  totdeauna
              nile  de  mutare,  de  suferinţeie  des­  militar,  pe  la  şezătorile  societăţilor  înlături  de  a-mi  căuta  prietenia  cu
              părţirilor,  de  promisiunile  înfocate,  călturale,  pe  la  petrecerile  impro­  un  scop  serios.  Intre  mine  şi  ei  va
              de  scrisorile  udate  cu  lacrâmi.  Ce  vizate  sau  pregătite  şi  dorite  înde­  sta  ca  o  barieră  de  ne  trecut  greu­
              timpuri  frumoase!  Dar  când  le  tră­  lung de locuitorii târgului.   tatea  traiului.  Ai  mei  îşi  dau  seama
              iam nu ştiam să le preţuesc.          La  o  astfel  de  serată,  cunoscui  de  aceasta.  Le  cetesc  atât  de  bine
                Obosit  de  atâta  zbucium  zadar­  pe  Vera.  Era  o  brunetă  care  şi  când  în ochi.  Şi vezi, îmi simt inima cu­
              nic,  mă  hotărâsem  să  stau  deoparte  râdea  avea  un  zâmbet  trist  pe  faţă.  rată cu o floare de dimineaţă.
              de  jocurile  sentimentale  şi  să  mă  Nu  era  frumoasă.  Nu  se  îmbrăca   Păşeam  lângă  ea  cu  capul  ple­
              mărginesc  a  contemplă  societatea  bine.  Se  vedea  de  departe  că  era   cat  în  pământ.  Şi  fericirea  aluneca
              în  care  trăiam.  Intr’o  seară  însă,  la  fata unui pensionar sărac.  aproape,  atât  de  aproape!  Şi  eu  o
              un bal, o domnişoară îmi ceru spri­   Bâeţii  o  ocoleau.  Era  o  fire  bla­  minţeam!  O!  dacă  ar  fi  ghicit  că
              jinul  împotriva  unui  tânăr  alintat,  jină.  Din  vorba  ei  se  desprindeâ   logodnica  mea  nu  era  decât  o  în­
              care  îşi  îngăduise  o  glumă  nepo­  un  suflet  care  încă  nu  iubise  decât   chipuire!
              trivită.  A  doua  zi  eram  pe  teren,  imagini  naive.  Mă  duceam  des  s’o
                                                                                        Către  primăvară  ieşeam  în  fie­
              iar  peste  o  săptămână,  de  oarece  văd acasă. Intr’un salon bătrânesc  care  după  amiază  în  grădina  târ­
              cavalerul  era  nepotul  unui  personaj                                 gului.  Grădina  era  colţul  unei  pă­
              puternic, mă trezii mutat pentru câ­                                    duri  care  întră  îndrăsneaţă  în  mij­
              teva luni într'un târguşor de munte.
                O  diiigenţă  largă  şi  închisă  ca  o   JERTFĂ                      locul  orăşelului.  Primăria  tăiase  alei
              cutie,  legănându-se  în  noroiul  şo­                                  cari  se  pierdeaua  în  pădurea  ade­
                                                                                      vărată  sălbatecă  şi  bătrână,  ce
              selei  şi  sunându  şi  geamurile  câr­  Mi-e sufletul jertfelnic
              pite,  mă  duse  în  văgăuna  unde  Uitat lâng’un altar,                urca  greoae  peste  munţii  dimpre­
              trebuia  să-mi  fac  pedeapsa.  Ume­  Şi cântecele mele                 jur.  Amândoi  ne  adânceam  pe  po­
              zeala  începutului  de  iarnă,  ceaţa   Sunt boabe de tămâie            tecile  umede,  povestind  încet.  Şi
                                                                                      minciuna  repetată  mereu  se  clădise
              greoae  care  înăbuşeâ  pământul  şi   Ce ard şi’n fum albastru         într’alâta  în  mine,  încât  ajunsesem
              golul  drumului,  muiară  încetul  cu                                   s’o  cred  şi  eu.  Mă  deşteptai  când
              încetul  ciuda  împotriva  celor  cari   învăluie ’nzadar
              mă  aduseseră  pe  tărâmurile  acelea.  Altarul drag ce vecinie         primii  ordinul  de  revenire  în  gar-
              Astfel,  când  roţile  atinseră  uruind  De piatră-o să rămâie.         nisoana părăsită.
              caldarâmul  ascuns  sub  pasta  moale                                     —  Ce  fericit  trebue  să  fii!  —
              a  noroiului  oraşului,  priveam  îm­                  ECATERINA PITIŞ  îmi  spunea  ea  cu  ochi  galeşi  —
              păcat  dughenile  umile,  bisericile                                    Ce  bucurie  pe  logodnica  dumitale!
              vechi  şl  gospodăriile  ascunse  în                                    Cum  o  să  te  întâmpine!.,.  —  Şi
              mijlocul ogrăzilor.                 ce  strălucea  de  curăţenie  îmi  cânta   eu  mă  sileam  să-i  arăt  cât  eram  de
                Camarazii  mă  primiră  compăti­  la  pian.  Eram  mai  totdeauna  sin­  transportat,  în  timp  ce  ea  mă  as­
              mitori.  Povestea  mea  ajunsese  în­  guri.  Şi  cum  o  priveam  şi  în  jurul   culta  cu  ochii  mari,  sorbindu-mi
              florită.  Toată  lumea  ştia  că  „tăia­  ei  se  aşternea  muzica  romanţelor,   cuvintele.  Sărmană  Veră!  In  cli­
              sem“  în  duel,  un  adversar  care  nu   aşi  fi  vrut  să  mă  apropii  de  ea,   pele  acelea  tu  erai  singura  pe  care
              dăduse  pace  logodnicei  mele  şi  că   să-mi  lipesc  obrazul  de  al  ei  şi  să   o iubeam!
              fusesem  ameninţat  de  unchiul  celui  închid  ochii  în  voia  muzicei  şi  a   La  despărţire,  mă  conduse  până
              „ciopârţit“  cu  persecuţiile  cele  mai   prieteniei curate ce ne unea.  la  poartă.  Inima  mi  era  plină  de
              grele.                                Câteodată,  în  plimbările  noastre,  tristeţea ultimului cântec ce-mi cân­
                Sila  ce  căpătasem  împotriva  so­  vorbeam  de  „logodnica“  mea.  O  tase  la  pian.  Şi  acum  încă,  după
              cietăţii,  îmi  hotărî  felul  de  viaţă.   descrieam  cu  toată  căldura.  Şi   atâţia  ani,  îmi  răsună  în  suflet  sgo-
              Refuzai să fac viz*te, să leg prietenii   „blonda  mea  de  departe“  apărea  motul  porţii  grele,  închis'e  pentru
              şi  să  iau  parte  la  baluiiie,  ceaiurile   nemărginit de iubitoare, de frumoasă  totdeauna  în  arma  mea.  Schimbai
              dansante  şi  feluritele  întruniri  cari   şi de bună în ochii ei.     de  atunci  multe  garnizoane.  Lo­
              fac deliciul provinciei. Astfel, oraşul   —  Ţi-e  dragă  desigur  —  mă  în­  godnica  blândă,  frumoasă,  bună,
              aveâ  prilejul  să  afirme  că  „de  sus   treba  ea  cu  timiditate,  privindu-mă  iubitoare,  n’o  găsii  nicăeri.  Totuşi,
              mi-se  ordonase  această  rezervă,  ca  cu  ochii  ei  cuminţi.  Eu  îi  ocoleam   de  multe  ori  inima  mi-a*bătut  tare,
              o supremă constrângere.“            privirea şi râde am. — Şi e bogată?  am  aflat  şi  am  plâns  în  nopţile  se­
                 Îmi  petreceam  orele  libere  la  fe­  — şoptea ea.                 nine.  Nimic  însă  nu  stinse  din
              reastra  unei  cafenele,  privind  tre­  —  Destul  de  bogată.  Părinţii  ei  mine  amintirea  Verei  şi  sgomotu!
              cătorii cari plescăiau noroiul stradei,   au  moşii  întinse,  mori,  case...  dar  profund  al  porţii  grele  închise  ca
              încovoiaţi  sub  hainele  de  iarnă  şi   nu e vorba aici de bogăţie!   a  criptă  peste  mormântul  celei  mai
              sub umbrelele ude. Şi timpul trecea,      Faptul că aveam o logodnică şi  curate iubiri.
               iar în alunecarea lui aşterneâ peste     că vorbeam cu atâta dor de ea,  Ismail 1924.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11