Page 3 - 1926-33
P. 3
15—VIII. 1926 C O S I N Z E A N A . . . . . . . . . . . . . . . —-------------- Pag. 319
H O M O D O U Ă P A S Ă R I
— Urmare — La fereastra din grădină, pe o ramură de crin
de MUNTEANU-MIO Când s’aşterne umbra nopţii două paseri albe vin.
— Cetăţeni, le-am zis celor adu Una cântă dulce cântec despre pribegia lor
naţi, port de ani de zile pecetea Şi tşi scaldă 'n colb de aur marginile-aripilor.
ruşinii, semnul celor scoşi din rân
dul oamenilor, pentru-că am vrut
să-mi scap cetatea de cel mai fio Ceealaltă vede luna cum s*aprinde 'n slăvi de foc
ros dintre asasini. Azi e mort ti Şi sorbind miresme calde ţine-un trandafir în cioc.
ranul, răsplata suferinţei mele să
fie rostirea judecăţii, că sunt re Intfo zi duşmani sălbatici spart-au cuibul lor cu pui,
primit într’acei, pentru cari m’am Şi de-atuncea plâng întfuna, dar nu-i pasă nimănui.
jertfit.
Vre-o câţi-va mă aprobară şi ce Astăzi când coboară toamna s'a uscat şi bietul crin,
reau judecată grabnică, dar cei
mai mulţi îşi ridicară vocile pentru La fereastra din grădină pasările nu mai vin.
a veni o altă dată înaintea lor.
— Se hotărăşte asupra sorţii u- Cine ştie ’n care parte sboară ’n lume, fără rost,
nui neam. Soartea unuia nu poate Despuiate de iubire şi de sfântul adăpost.
fi pusă în cumpăna judecăţii, îna- IUSTIN ILIEŞIU
intea celor mulţi. Un glas răsleţ
nu va putea acoperi tumultul voci
lor unui popor.
„De altă dată cetăţenel Când sân treaz. Voiam să mă trezesc din rea început să se „sfătuiască:“ E cel ce
geră o rană de pumnal, nu vom litate. Era totul la lumina zilei şi a cerut mântuire astăzi — mă re
lecui pe cea născută dintr’o înţe totul îmi părea fantastic ca şi în cunoscură vre-o câţi-va. „P^ate l’a
pătură de ţânţar. Iţi vom şterge visuri. Astfel e nebunia. Şi simt că înebunit asprimea judecaţii. Sâ-1
semnul ruşinii, când puroiul griji nebunia mi se strecoară în creer. legăm aici în piaţa până vom aduce
lor ne va lăsa. De altă dată, ce Pe o mie de spărturi pătrunde ne altă judecată.“
tăţenel“ bunia. Sunt singur şi încerc să le S’au împrăştiat, lăsându-mă din
Aşa vorbiră cei mulţi şi apoi opresc pe toate. Mă învârt îngrozit nou singur cu copii. Acum eram
începură alt sfat. printre torentul gândurilor ce mă legat; iar micile vipere puteau să
Eu am rămas fără glas. Judecata copleşesc şi sper încă scăpare, pe se râsoune. Vre-o câţi-va dintre ei,
lor o ştiam înainte de a o cere şi când mă simt înecat. pe cari îi rănisem, propuseră să-mi
totuşi am crezut pentru o clipă că Copii mi-aruncă cu pietre. Sân scoată ochii. Dar se temeau să
poate fi alta. gele mi se prelinge pe faţă şi eu s’apropie. Atunci începură să mă
numai acum îi simt căldura. Bles lovească de departe. Pnveam ne
înconjurat de o ceată de copii,
coboram treptele pieţii. Mă rezămai temată existenţă. Sfârşească-se o- putincios la aceşti mici călăi, ce-mi
pe ultimul, obosit nu de trup ci dată. Aceste vipere mici, aceşti noi pregăteu moarte. Sângele îmi ţâş
de suflet. Simţeam că mi se îm- homo, sunt tot atât de veninoşi ca nea din zeci de răni. Mă durea să
petresc membrele. Se dărâmase în- şi cei cari i-au creat. jCe ar fi să ţip şi tăceam. Şi apoi odată sim
lâuntrul meu şi ultima speranţă. strivesc capul câtorva dintre ei. ţii că totul mi-a trecut. Râuile îmi
sângerau fără să mă doară. Amtţii.
Trupul murea după suflet. Cu Sunt pietre destule. Voi găsi pen
getam fără să pot desluşi o cărare tru fiecare câte una. O ftmee, sclavă după înfâţ.şare,
în puvoiul gândurilor. Eul îşi pier Şi am început să-le arunc cu mă privea cu milă. Era tinărâ şi
dea fiinţa în mijlocul acestor gân pietre. S’au împrăştiat ca nişte pa frumoasă. Poate patria ei era Ori
duri nestăpânite. îmi păream un seri speriate. Apoi s’au reîntors cu entul. N’avea nimic din mândria
strein; iar prăbuşirea în afară de braţele încărcate de arme. Am în romanelor. Era biândă şi visătoare,
mine. Şi apoi iarăşi îmi dădeam ceput să ne batem. Un nebun şi o îmi pipăia rănile şi mă întreba
seamă că sufletul meu se prăbu droaie de copii. Căci sunt nebun dacă mă dor. Voiam sâ-i răspund,
şeşte. Fiecare gând viu se schimba de bună seamă. să-i mulţumesc şi nu puteam. Şi
într’un eu, eram eu în mii de og jocul acesta îmi plăcea chiar, apoi iarăşi am căzut în leşiu.
linzi şi voiam s’adun, să’nchid în începeam să-le ţintesc cu atenţie. Mântuitoarea mea era pusă de
mine pe toţi aceşti eu. Nu ştiam Câtorva le spărsesem capul. Ace stăpân într’un sat lângă Roma, sup-
pentru-ce fug de mine, pentru-ce ştia plecau ţipând spre casă. îşi ravtghietoare a sclavilor. Era favo
vor să mă părăsească, simţeam aduceau răzbunători: părinţi. rita stăpânului şi stăpână a sclavi
doar dorinţa de a-i avea pe toţi din M’am văzut împrejmuit de sute lor. Venise la Roma s’asculte po
nou în mine, căci altcum mă pră de cetăţeni. Eram un nebun, puteau runcile stăpânului. Mă găsi şi
buşeam. îmi păream o clădire, din să se desfete. fâcându-i-se milă de mine, m’a adus
care încep să sară pietrele teme Mie*mi venea o poftă nebună aici.
liei, şi cercam să le adun pe cele să-i arunc şi pe aceştia. Să sparg îmi este dat oare să-mi od hnesc
surpate, să le reaşez de unde au capul câtorva mai îndrăsneţi. Şi în câte-va clipe suferinţele sau vor
căzut, căci mă acopereau ruinele. cepui să arunc. începe din nou?
Mi se părea că visez, deşi eram M’au legat apoi de mâini şi au Blestemul răilor e ca şi apa unul
