Page 4 - 1926-33
P. 4

Pag. 320    ..... .................... ..........  - - - - - C  O  S  I  N  Z  E  A  N  Â  - - - - - - - - - - - -  15—VIII. 1926


              râu.  Curge  fără  întrerupere.  Sufe­  te  poate  întina,  precum  te  întină  Tigrul  îmblânzit  e  laş,  iar  nu  bun.
              rinţele mele trebuiau să reînceapă.  omul.                              Mulţimea e asemenea tigrului.“
                Unul  dintre  sclavi,  iubea  pe  cea,   Animalele  cresc  în  aceiaşi  mo­  Am crezut în tine om. Cât de as­
              care mi-a fost  mântuitoarea. Temân-   cirlă  cu  noi  şi  contactul  lor  nu  te  cunsă  în  umbra  amintirii  mi  se pare
              du-se să nu prindă dragoste de mine,   dejoseşte.  De  ce  atingerea  omului   această  credinţă.  Azi  te  urăsc.  Azi
              veni  la  ea  şi  mă  ceru.  Eram  scos   e atât de dejositoare?!       mă  urăsc  şi  pe  mine,  pentru  că  îţi
              de  sub  lege;  iar  pentru  cel  ce  îmi   Un  cetăţean  m’a  chemat  în  sfatul   sunt semen.
              lua  apărarea  se  scria  aceiaş  pe­  poporului.  Vor  să-mi  ridice  ruşinea,
              deapsă.                             purtată  atâta  vreme.  Vor  să  mă  a-   Sunt  în  Pădurea  Zeilor.  Bătrânul
                Mântuitoarea mea ezită. Când ve­  copere  cu  alte  frunze  de  aur,  fie   filosof  se  pare  că-i  mort  de  abia  o
              niră  apoi  şi  ceilalţi  sclavi,  îşi  înă­  acestea  şi  false.  La  ce-mi  foloseşte   zi.  Culoarea  feţii  e  încă  vie.  Am
              buşi plânsul şi mă dădu lor.        această  târzie  scăpare.  M’am  văzut  venit  prea  târziu  părinte.  O  dacă
                 Sufletele  de  sclavi!  Cea  mai  hi­  atât  de  gol,  îacât  voi  vedea  şi  prin   ţi-aşi  mai  fi  putut  auzi  odată  sfa­
              doasă  grimasă  a  omului.  Cu  sem­  aur,  tina.  Voi  primi  ertarea  lor   turile  pline  de  înţelepciune.  Celor
              nul  ce  vi  l’a  ars  pe  braţ  va  înegrit   într’un  singur  scop.  Să  pot  muri   ce  mor  le  e  sete  de  mângăere.  Voi
              şi  sufietul.  (Jn  nume,  a  fost  dea-   demn.  Mă  voi  crede  pentru  un  mo­  răsfoi  cu  mâini  tremurânde  aceste
              juns  să  vă  facă  din  buni  răi,  din   ment  iaraşi  liber  şi  curat  şi  în  acea   papirusuri, gândurile tale:
              demni  nemernici.  Voi  nu  vă  mai   clipă mă voi străpunge.             —  O  mamă  având  doi  gemeni,
              sfiiţi  să  pătaţi  numele  de  om.  Răc­                               chema  Ia  sine  pe  toţi  acei  cari  cu­
              netul  ce-i  sloboziţi  pe  gâtlej,  numai   Homoi  Om!  Un  nume  pe  care  îl   nosc  taina  lucrurilor:  auspicl,  au-
              încercaţi  să-l  acoperiţi  cu  ruşinea   voi  urî  chiar  dincolo,  în  împărăţia   guri  şi  haruspex ,  pentru  a  cunoaşte
                                                                                                     1
              omului. V’a  făcut animale,  daţi  frâu   umbrelor.  Nu  ştiu  cine  stăpâneşte   soartea  fiilor  ei.  Şi  toţi  aceştia  pro­
              liber  firii  voastre  sălbatice.  Eu   cealaltă  lume.  Nu  ştiu  durerile  ce-i   rociră  unuia  o  viaţă  plină  de  chi­
              sunt  şi  mai  prejos  decât  voi.  Eu   stăpânesc  De  cei  morţi,  dar  bine­  nuri  şi  nenorociri,  iar  ăluilat  des­
              numai  am  zei,  carora  aş  putea  să   cuvântată  fie  moartea,  căci  îmi  va   fătare şi fericire.
              le  semen  şi  astfel  dejosindu-i  să  le   închide poarta acestei lumi.
               atrag  mânia.  Eu  pot  să  urlu  şi  să   Homo.  învăţasem  să  te  cinstesc,   Când  gemenii  aveau  doisprezece
              blestem.  Mă  pot  linguşi  şi  eh  ar  iţi admiram statura mândră, braţul  ani  şi  începeau  să  priceapă  înţele­
               săruta  praful  urmelor  voastre.  Sunt                                sul  vieţii,  mama  îi  chemă  la  sine
               doar  un  ce,  care  vrea  să  trăiască,                               şi  culcând  îa  braţe  capul  celui  că­
              fără  să-şi  ştie  rostul.  Lăsaţi*  mă  să                             ruia  i  se  prorocise  nenorocire,  în­
               plec  sau  striviţi-mă  dintr'odată,  dar                              cepu  să-i  arate  viaţa  ce-1  aşteaptă,
               nu mai prelungiţi îndoiala chinului,                                   dar  nu  cea  prorocită,  ci  una  plină
                 Şi  sclavii  hohoteau.  Un  nebun                                    de  fericire  şi  minune.  Trei  zile  îi
               dac’ar  vorbi  pietrelor  şi  ele  ar  ho­                             descrise o viaţă, cum numai visurile
              hoti.                                                                   unei  mame  iubitoare  ştie  s’o  dore­
                 Două  zile  m‘au  ţinut  spânzurat                                   ască.  Trei  zile  îi  desfâtă  sufletul
               de  o  creangă  şi‘n  toată  această                                   copilului  cu  cele  mai  alese  întâm­
              vreme  m‘au  chinuit  mai  mult  cu                                     plări,  a  căror  erou  era  el  şi  a  căror
              batjocurile lor decât prin lovituri.                                    învirgâtor  el  era  întotdeauna.  Ii
                 Aceşti  sclavi  mi-au  stins  ultima                                 înşiră  toate  poveştile  fermecate  au­
              licărire a sufletului. Dispreţuit prin­                                 zite  vre-odată,  toată  comoara  fru­
              tre  oameni,  păstram  încă  în  mine   neşovăitor,  ochiul  neclintit  şi  neîn­  moaselor  mituri  cu  Zeii,  a  căror
              ruşinea,  care  te  face  se  îţi  ascunzi   spăimântat  Te  vedeam  cinstit,  mă­  stăpun  era  el  şi  învingător  întot­
              nemernicia.  Această  ruşine  te  în­  rinimos,  bucurându  te  cu  cei  ce  se  deauna  el.  A  treia  zi  apoi  îi  dădu
              vaţă  că  eşti  încă  om  şi  ai  suflet.   bucurau  şi  întristându-te  cu  cei  ce  să  bea  dintr’o  otravă,  ce-1  ucise
              Hulele  lor  necontenite  m‘au  silit   plângeau.  Te-am  văzut  încovoiat  dintr’odată.
              apoi  să  mă  dejosesc  şi  să-mi  port   fără  ură  sub  biciul  ce  te  lovea  şi   Iar cel căruia i se promise o viaţă
              cu nepăsare noroiul pe faţă.        mi-a  fost  milă.  Am  încercat  s’abat   plină  în  desfătări  crescu  mare  şi
                Acum aceşti sclavi au întinat prin   loviturile. Am fost aspru pedepsit.  soarta  i-se  împlinise.  Deveni  puter­
              batjocurile  lor  şi  ultima  lunină  albă   La  început  am  râs  auzind  înţe­  nic  şi  bogat,  cinstit  de  cei  aleşi  şi
              din  mine.  Simt  că  sunt  numai  tină.  lesul  sentinţei:  „Te  dau  pradă  celui  temut de cei stăpâniţi.
              Nimic  din  mine  nu  mai  e  curat.  mai fioros animal: omului“, îmi zise   Mama  sa  veni  la  dânsul  şi-l  în­
              Nimic nu mai pot iubi din mine.     tiranul,  l-am  răspuns  liniştit:  „0-  trebă  dacă-i  fericit;  iar  el  îi  răs­
                Mi-au  pângărit  trupul  şi  m‘au  a  -   mul  e  bun  şi  demn.  Dacă  marea  e   punse:  „Nu  sunt  de  loc  fericit  ci
              lungit  şi  ei.  Mi-e  silă  de  mine.  tulburată  la  suprafaţă  în  adâncuri   aş  fi  vrut  să  fiu  eu  în  locul  fratelui
              Mi-e  silă  să-mi  împreun  mâinile,   e  bună  şi  liniştită.  Vânturile  nu  pot   meu. Lui i-ai creat o viaţă uşoară ca
              spre  a  nu  le  murdări  şi  doar  tină  scormoni  afunzimile.  Brutalitatea   un  vis  şi  plină  de  fericire.  El  avuse
              sunt  amândouă.  Şi  faţa  îmi  e  tină   celui  ce  loveşte  nu  poate  copleşi   într’o  clipă  tot  cea-ce  viaţa  îi  poate
              şi corpul îmi e tină.               firea  bună  din  om.  Pedeapsa  ta  nu   da  omului,  fără  ca  în  schimb  să-i
                Am  fost  om  şi  am  devenit  ase­  mă  înspăimântă,  căci  nimeni  nu  va   fi  cerut  ceva.  Pe  mine  orice  plăcere
              menea unei mocirle. Omul n’are bun   ridica braţ asupra mea.“           mă  costă  mare  de  dureri.  Preţul
              în el derât poleiala. Omul e o statue   Tiranul hohoti sălbatic: „Mulţ’mea  fericirii întrece întotdeauna fericirea.
              din  tină,  acoperită  cu  foi  de  aur.  e  cea  mai  blestemată  dintre  fiare.  Viaţa  ne  îmbie  daruri,  dar  preţul
              Desfaci foite şi atingi tina. Nu-i luaţi  Ea  nu  poate  fi  stăpânită  decât  cu  ni-1 ascunde şi numai după ce le-am
              demnitatea,  căci  numai  pe  aceasta  lovituri  de  biciu.  Mulţ  mea  iţi  pare  primit,  ne  vedem  jefuiţi  ca  de  un
              o are. Încolo e numai nevoi. Şi cine  bună, căci e îmblânzită de stăpân.  cămătar. Toate ne par frumoase şi
   1   2   3   4   5   6   7   8   9