Page 8 - 1926-33
P. 8
Pag. 324 C O S I N Z E A N A - - - - - - 15—VIII. 1926
A T A C U L S A T U L U I R E V O L T A T curi. La nord învăluirea se termi
nase. Mă lăsai cu plutoanele mult
spre sud. Un pârâiaş ne tăia dru
de OCTAVIAN VOROBCHIEVICI mul. Intrarăm în apă până la ge
nunchi şi trecurăm pe celalalt mal.
Un trib poposit pentru noapte, seala mă făceâ nepăsător de tot ce Deodată d’n faţă, primiră focuri
pe povârnişul unui plai. In lungul mi s’ar fi întâmplat. Mă uitai la repezi, cadenţate, de arme automate.
cercului de apărare din jurul ca ceas. Curând trebuia să se lumi Ne trântirăm la pământ. In nişte
relor. mişcau ici colo umbrele săl neze. Şi când clipele acelea de tufişuri d’inaintea noastră, la câte
baticilor, jumătate oameni, jumătate raţiune aburoasă, un singur gând va sute de paşi, se zăreau scli
fiare. Se ridicau, făceau câţiva paşi persiştâ tare, ca un felinar în întu pirile flăcărilor din ţevile adverse.
în dreapta, sau în stânga şi iarăşi neric. In zori trebuiâ să mă găsesc Gloanţele plesneau biciuitoare pe
se trânteau pe pământul umed. Câ la apusul satului a cărui populaţie deasupra capetelor noastre, lovind
teodată s’auzeau mârâituri răguşite. se ridicase cu arme împotriva stă ca nişte sfârcuri de bice în crăcile
Se sileau să vorbească în şoapte. pânirii şi să-l atac împreună cu pomilor. Frunzele forfecate cădeau
La mijloc erau îngrămădite căruţele. alte trupe, cari veneau din alte fluturând. Focul duşman ne ţinu
Femeile şi copiii celor de oe linia părţi. câteva clipe lipiţi de pământ. Strigai
de luptă, nu se vedeau. Dormeau Mă scuturai. Făcui câţipa paşi. un ordin înapoi. Şi imediat, ca o
desigur în pae. Caii mâncau, legaţi. Apoi poruncii căruţaşilor să înhame. uşurare, mitralierele mele începură
Lanţurile căpestrelor sunau frecân- Chemai comandanţi de plutoane şi să ţine tot mai multe, tot mai re
du-se de oişti. Şefii se plimbau ordonai îmbarcarea. Trupa se strânse pede, spre locul unde bând ţ'i ne
încet, sfredelind întunerecul viclean. greoae, amorţită de frig şi nedor ţineau calea. Dela primele lovituri,
Nu departe, risipite peste câmp. erau armele inamicului amuţiră. Pe di
cadavrele vrăşmaşilor ucişi. Cerul buite, cu prudenţă, apoi mai îndrăs-
era acoperit de nouri. Poate că oa ncţi, continuarăm înaintarea. In
menii erau îmbrăcaţi în piei de nordul satului s’auzeau împuşcături
animale, poate că erau pe jumătate dese. Părea o ploae cu piatră pe
goi. Mintea lor era greoae ca min un acoperiş de tablă. Apoi, pe ne
tea unor oameni obosiţi de neo- aşteptate, solemn, sfidător, se auzi
dihnă. Ceva de groapă, de sălbă- primul bubuit de tutun. Secţia noas
tăcia pădurilor, trăia în creerii tră de artilerie îşi începea treaba.
ascunşi sub frunţile ce trebuiau să Undeva, poate între case, poate între
fie înguste, păroase şi teşite către zidurile unei gospodării, poate în
spate. altarul bisericii sau între crucile
Numai când cerul în preajma cimitirului s’auzi grohăitul prelung
zorilor începu să se lumineze şi al exploziei. Zgomotul acela rupt
trupurile să se lămurească dintre din fundul pământului, făcu linişte
mărăcini, ochiul prinse să deose adâncă pe câmpul de luptă. Car
bească arătarea nocturnă. Nu era tuşele infanteriei păreau vate as
un trib. Mâinile nu încleştau între mită. Oamenii se suiră în căruţe. cuţite.
degete arcuri şi suHţi. Trupurile Trimisei un pluton înainte, ca să In sat oamenii fugeau zăpăciţi în
nu erau acoperite cu piei păroase ferească grosul de vr’o surpriză. toate părţile. Vitele speriate se pră
de animale. Erau oameni de astăzi. Porumburile înalte şi uscate foş buşeau prin şanţuri. Păsările băteau
Erau ostaşi. Erau servii cei mai neau tainic. Nu vorbeâ nimeni. din aripi pe sub toate gardurile.
supuşi ai civilizaţiei moderne. Erau S’auzt â numai scârţâitul osiilor şi Artileria trăgea rar, ochind bine, de
proprii mei soldaţi. Iar eu, şeful pocniturile bicelor. Cerul se spă’â aproape, fără grije că i-se va răs
lor, nu purtam în coamă pene stră de nori şi se lumina. Departe, al punde, sigură de victimă şi con
lucitoare. Ochii mei nu aruncau bind în zare, se lămurea turnul ştientă de puterea ei. Desfăşurarea
fulgere de ură din besna inimei. bisericii din satul pe care trebu’â infanteriei se termină.
Ghiarele nu strângeau prăselele să-l atacăm. Chiar pe linia soldaţilor mei, era
cuţitului care păstra încă până în Compania puse piciorul pe pă o mică fermă. O căsuţă clădită din
gardă roşul sângelui vrăşmaş. Nu. mânt. O desfăşurai pe câteva linii vă’ătud de pământ şi acoperită cu
Steteam rezemat de dricul unei că largi şi pornirăm cu băgare de olane. Ferestrele erau astupate de
ruţe. Priveam trist înaintea mea in seamă înainte. La început păşeam obloane rudimentare. Uşa era în-
tăcerea adâncă din întinsul câm iscoditori, cu spinările încovoiate, ch să. Pe o misă lungă, la soare
!
piei. Aveam ochii umezi de sufe gata să deschidem focul la cea se uscau struguri negri. Un câine
rinţă. Ştiam că trebuia să arunc dintâi mişcare neobişnuită. încetul sfios, cu spaima încremenită în ochi
gloanţe, în piepturile în cari aşi fi cu încetul însă, ne obişnuirăm cu se lipise de uşa casei. Soldaţii din
vrut să pătrundă cuvintele mele foşnelul porumbului şi cu umbrele jurul meu ocoliseră de câteva ori
calde. In piepturile unde-ar fi tre înşelătoare. Mersul ni se făcu mai gospodăria, căutând pe stăpân. Bă
buit să fie rădăcinile învăţăturilor sigur şi mai iute. Porumburile se tură în uşe. Nu răspunse nimeni.
apostolilor iubitori şi miloşi, cari terminară. Câmpul se întindea neted Unul isbuti să deschidă un oblon,
de mult înaitea armatei trebuiau să până în marpinea satului. Plutoa- apoi o fereastră. Se strecură în-
aducă sămânţa roditoare. nele înaintau vânătoreşte. Nu vor lăuntru şi deschise uşa. Intrai şi
Mi-erâ frig. Două nopţi nedor bea nimeni. Satul părea un mon eu. Era întâi un coridor cu o vatră
mite îmi îngreunau pleoapele şi-mi stru uriaş tolănit pe câmpie şi în fund, apoi o odăiţă. Un pat de
învăluiau gândurile în ceaţă. Obo dormind fără să ia seama la ata scânduri, acoperit cu o scoarţă
