Page 13 - 1926-34-35
P. 13

22—VIII 192«                        - - - - - - - - - - -   C  O  S  f N  Z  E  A  N  A  - - - - -  Pag. 34Î

      de luptă sfântă. Asupra lui veghează noastră, într’acolo râvneşte dragos­ lemă din cele mai grele. Amintesc
      cu  suflet  împăcat  un  neam  liber,  tea noastră* !                   puţine din şirul lor. Pe dealul Ror
      fericit,  care  şi-a  croit  soartea,  la   Şi  noi  credeam,  că  dorinţele  murilor  ne  apare  Turnul  Aib  şi
      care i se’nchină echoul glasurilor  noastre cătră ei zboară pe arip’oare  Turnul Negru ca sentinele din tim­
      de  admiraţie  din  toate  colţurile  de  îrg  ri  păzitori  şi  prin  răvaşe  puri apuse şi din toate laturile se
      lumei..                             transmise de bunul Moş Crăciun      ridică alte turnuri impozante, cari
        Răpită de frumseţa naturei, pu­   iar  dragostea  şi  dorul  nostru  tri­  vestesc izvoarele fabuloaselor averi:
      ternice  emoţii  mă  stăpânesc  şi...  mise  fraţilor  prin  lună  şi  stele  şi  fabrícele de renume mondial. Din­
      ciudate sunt tainele sufletului 1...  prin murmur de izvoare ajunge la  tre cele cinci porţi ale oraşului in-
      Deotată,... alte icoane-mi apar din  ei. Ce scumpe iluzii ! ce dulce era  cunjurat cu ziduri din timpuri stră­
      lumea deportată a amintirilor, din   crezul nostru atunci 1 Cum anii tre­ vechi  ca  măiturie  de  resistenţă  a
      vremuri apuse, din credinţe de stră­ ceau, multe ne-a s himbat vremea   rămas poarta Cătălinei cu 5 turnu­
      buni, din basme legendare, din mur­ în  suflet,  dar  farmecul  credinţei   leţe. Din piaţa Libertăţii ca o uria-'
      mur  de  izvoare;  cârd  scumpi  şi   acesteia misterioase telegrafii ne-a  şă fantomă se ridică mohorâtă de
      mari  apostoli  purtau  prin  falnice  purtat gândul, tot mai mult ne-a în­ vreme Biserica Neagră, clădire din
      palate şi colibe umile gândiri mân­ tărit speranţa, pânâ când umbrele   1385, cel mai impunător monument
      tuitoare,  credinţă  vie,  şi  curente,  nedumerirei ni se furişase cu şoap­ cap de operă al architecturii gotice
      de dragoste din suflet la suflet.   tele  desnădtjdii:  dorurile-ţi  sunt  cu grandioasa orgă, renumită în toi
        O căldură dulce mâ’nvalui şi cine prea îndrăzneţe, prea înflăcărate, nu Ardealul. Apoi biserica Sf. Nicolae
      ar fi ştiut să chibzuiască, cari accente  vor  trece,  le  vor  prinde...  cine?  cu  bogată  artă  decorativă  şi  cea
      au fost mai puternice, mai pronun­ Imagina  aprinsă  ne  zugrăvise  în   mai vethe biserică Sf. Bartolomeu
      ţate : ale prezentului, sau ale tre­  contururi tot mai sinistre înfricoşa­ din sec. 13-lea. Aproape aceaşi ve­
                               r
      cutului... farmecul frums ţilor pi­  tul  bă  laur  —  spiritul  duşman  —   chime o are casa oraşului cu ’inte­
      toreşti, sau vraja amintirilor sfinte. care ni le opreşte. Insă bunul das­  resante  anticităţi  şi  o  prea  pre­
        A fost demult... Şi de ce-mi a-   căl  ne  dete  ca  răspuns  scumpe  ţioasă  archivă.  Cu  nemărginit
      par  acum  acele  icoane,  de  ce-mi   Imagini de consolare. Da, acolo, la  devotament  privim  falnicul  palat
      stăpâneşte gândul ce a fost, când  margine  de  ţară  la  graniţă...  ele   al liceului „Andrei Şaguna“ despre
      ceea  ce  este,  e  mai  sublim,  mai   se  opresc,...  dar  ni  se  prind  înt-   ai  cărui  fundatori  scrie  I.  Barac:
      măreţ... şi atât de divin... că gân­  r’un focular... şi când sunt multe,   „Ei sunt stâlpii cei mai tari ai fe­
      dul  nu  are  forme  să-l  cuprindă,  multe...  e  mai  mare put rea  lor...  riciri poporului nostru, sunt bine­
      graiul nu are putere să-l exprime.  se avântă şi trec culmile... la inimi  cuvântaţi de Sf. Biserică, de Patrie,
      Dorul de foc, voinţa de flăcări, vi­  de fraţi... să-i cheme mu t şi fer-   de Neamul nostru şi de Omenire.
      sul de veacuri iată-1 trecut în rea­  birtte să-i pornească pe cale, unde-i  Ei vor fi pomeniţi cu laudă şi mă­
      litate şi tu te’ntorci la lumea care  aşteaptă braţe dornice, inimi calde. rire  sute  de  ani  de  cătră  N  amul
      a  fost,  când  speranţa  cu  lacrimi,   Acea imagină scumpă, acel acu­  nostru“, cu acelaş interes privim la
      visele cu suspine, dorul cu dureri  mulator de daruri sfinte, acel focu­ clădirea lui Honterus cu prima ti­
      se îmbinau. Braşovul, acest colţişor  lar, de unde se ridicau şi treceau   pografie,  cu  muzeu  şi  bibliotecă,
      de raiu, azi este liber, este al ţârii  gran'ţa scântei din focul veşnic viu,  cele mai grăitoare mărturii de ma­
      cu  toate  frumseţile  şi  podoabele  era  Braşovul,  oraşul  viselor  şi  al  rele rol din isteria şi din viaţa po­
      lui,  —  ce  cauţi  între  flori  spinii  nădfjdilor, al bucuriilor şi al sufe­  litică, culturală şi soc’ală a acestui
      striviţi demult?!                   rinţelor,... şi acum ne răsare ca stră­ oraş.  Dar  eu,  de  data  aceasta  Ia
        A  fost...  şi  acum  ap*r...  şi  tu   lucită icoană a biruinţei.    toate trebue să renunţ — fiindu-mi
      le strângi la suflet să nu le scapi,   Senzaţiile scumpe îşi iau zborul   timpul măsurat; îmi grăbesc pasul
      —  cu  durerea  lor  cu  tot  îţi  sunt   evlaviei şi gândul se îndreaptă spre   în direcţia, unde mă duce atracţia
      atât de scumpe acele icoane.        cer cu dorinţe calde : Cuib vechiu,   sufletului — spre locaşurile, unde
        A fost... şi nu-i poveste.        simbol drag al viselor noastre sfinte,  pulzează viaţă, sp’rit naţional, în
        In satul resfirat la poalele mun­  cerul să ţi reverse din belşugul da­ cari  se  desfăşură  o  muncă  crea­
      ţilor Maramureşului duhovnicul ne  rurilor tot mai abundent, să devii  toare  de  valori  morale:  şcolile  de
      propovăduia: „Omul toată privirea,   tot mai înfloritor în frumseţe artis­ fete.
      tot cugetul, toată dorirţi trebuie să   tice şi ccmori culturale, avutul să-ţl   Aceste instituţiuni şi-au luat fiinţă
      şi le îndrepte spre cer“.           sporească,  să  se  ridice  din  sânul  în vremuri depărtate, în vremuri vi-
        E  mult  de  atunci.  Eram  nişte  plaiurilor încântătoare caractere tot  trige, din dragoste de neam şi limbă,
      surceluşe mici.                     mai  oţelite,  piepturi  tot  mai  tari,   din jertfe imense şi din inimile în­
        Iar dascălul — iubitor părinte —  inimi tot mai calde. Icoana fu ră­  călzite de sfinte idealuri ale femei*
      îl  văd  pururea...  cum  în  ochii lui  masă nouă din vremuri străbune să  lor  române.  Ce  sfântă  misiune  a-
      albaştri ca seninul cerului se aprin­ devină  tot  mai  strălucită,  tot  mai  veau:  a  forma  a  scuti,  a  apăra,  a
      deau tainice schintei, cum îi radia   slăvită.                          îmbogăţi acele comori complexul
      faţa şi i se neţezau brazdele de pe                                     cărora alcătuesc puterea hotărâtoare
      fruntea-i trudită de greul zbucium,    Stăpânită  de  vraja  amintirilor,  a  sorţii  neamului  nostru:  cultura
      când cu zimbet de infinită bunătate  purtată de aceste gândiri, îmi în­  naţională. Nu este colţişor în Ar­
      îşi  mângâia  barba  albă  şi  ne  tot   drept paşii spre serpentina ce co­  dealul nostru mult încercat, unde
       spunea şi azi şi mâine: „îndreaptă ţi boară spre oraş, cumpănind, ca din  să nu se mărturisească de rezulta­
      privirea,  gândul  şi  sufletul  tău  şi   acel admirabil caleidoscop, care-mi  tele de mare importanţă, ale aces­
      toată  căldura inimei tale în zarea   desfătase  privirea  unde  să-mi  fie  tor instituţiuni susţinute şi conduse
      depărtată peste culmile Carpaţilor:  punctul  de  oprire.  Pe  toate  nu  le  cu inimă şi înţelepciune, cu gând
      acolo  sunt  fraţii  noştri,  nădejdea  puteam lua, trebuia să aleg. O prob­ luminos de premenire naţională, cu
   8   9   10   11   12   13   14   15   16