Page 6 - 1926-34-35
P. 6
Pag. 334 C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 22—Vil!. 1926
Pin viaţa plantelor şi animalelor — Ba, slavă Domnului, n’am
bărbat.
— Săraca, zise şoarecele, care
P A I A J E N I I stătea deoparte şi asculta. Trebuie
să-ţi fie grozav de urât.
de CARL EWALD
— Na! asta e obişnuită trăncă
trad, de I. CANST DELABAIA neală a muerilor, zise păiajiniţa,
batjocoritoare. Asta ne face pe noi,
femeile, să fim nişte fiinţe atât de
Pe unde acum se vedea numai — Cu toamna, lucrul e adevărat,
mărăciniş, au trăit odată copaci răspunse şoricelul. După toamnă ridicole şl dispreţuite. N’auzi decât:
mândri şi tufe dese, care toate au vine iarna şi atunci e vorbă să bărbatu meu încolo, bărbatu meu
căzut pradă securei şi acum ţâşniau strângi ceva la cămară. Bine că încoace Aşi vrea să ştiu : la ce a-
doar ici-colo, din trunchiurile rete mi-aţi adus aminte. Cred că am dică avem nevoie de bărbat? nu-i
zate, ramuri lungi, subţiri, anemice. să-mi sap o gaură, acolo, printre decât o povară. Dacă mi aşi lua
Printre trunchiurile de copaci, pietre şi am să încep să adun me odată un bărbat, cel puţin, în nici
hălăduia o lume întreagă de bu rinde. un caz să nu stea Ia mine.
ruiene şi spini, între care se lăfăia — Poate să se bage în pământ, — Cum vorbeşti dumneata, zise
piciorul caprei, pătrunjelul sălbatec cine vrea, zise pătrunjelul. şoricica. Nu-mi pot închipui ceva
şi alte surate, cu faţa atrăgătoare, — Noi iîvnim mai în sus, zise mai bănuielnic decât ca să nu stea
dar cu sufletul adesea otrăvit. piciorul caprei. bărbatul meu la mine. Şi aşi vrea
Multe, aveau lujerul nalt şi se Apoi stătură o clipă tăcuţi, până să ştiu cum aşi putea eu să-mi
înălţau aşa, de parcă erau tufe de ce pătrunjelul, cu un oftat, trădă cresce copiii, dacă n’ar fi o fiinţă
arbuşti, iar nu nişte biete vierză- gândul amândurora: bună, care să mă ajute.
ciuni, care pier iarna şi răsar pri — Dacă ar veni o pasere, să-şi — Eh, vorbă să fie, copii încolo,
măvara, dintr’un colţ de rădăcină facă cuibul în noi! copii încoace, zise păiajiniţa. Eu nu
ori un grăunte de sămânţă. — Avem s’o umbrim şi s'o legă- înţeleg alintările. Pui ouăle într’un
Se umflau de mândrie, se întin năm, ca să se simtă atât de bine loc potrivit şi le laşi în voia lor.
deau în dreapta şi în stânga, se lă la noi, în cât tufele adevărate să — Nu grăeşte ca o pasăre, zise
sau desmierdate de vânt, se frân- crape de necaz. pătrunjelul, căzând pe gânduri. Iar
geau, pierdeau frunze şi căpătau — Dar nu vreţi să vin eu? se piciorul caprei adăugă : şi eu încep
altele, parcă aveau să mai trăiască auzi un glas. să mă tem de dânsa.
cine ştie cât. Dacă le întreba ci Şi se ivi o vietate cur'oasă cu — Puteţi să-mi ziceţi cum vă
neva cam ce rost au în viaţă, se Pielea cenuşie. place, zise păiajiniţa. In niciun caz
făceau că nu aud, ori răspundeau — Cine eşti tu? întrebă pătrun însă, eu nu mi fac de lucru cu pă
în vânt, ori negau că ar şti ceva jelul. sările obişnuite. Dacă sunt aici
despre un viitor. — Eu sunt păiajen, răspunse prea multe păsări, atunci nici n’aşi
E drept însă că piciorul caprei, vietatea. vrea să rămân aici.
cel puţin, scotea o floare albă, pe — Ştii să zbori? întrebă piciorul — Ferească Sfântul, răspunse
care o înălţa la soare ca pe o caprei. pătrunjelul, temându-se ca nu cumva
umbrelă întoarsă, pe când ramurile — Ştiu din toate câte ceva, când să plece păiajiniţa. Aproape nu vezi
care eşiau din trunchiurile retezate trebuie. pasăre pe aici. Când s’au tăiat co
ale copacilor, rămâneau numai nişte — Mănânci muşte? pacii, au zburat toate în pădure,
vlăstare sterpe, fără floare şi fără — Toată ziua. zise piciorul caprei.
rod. — Depui ouă? întrebă piciorul — Da, e pustiu aici, se p'ânseră
— Dar aici e o pădure întreagă, caprei, căci, de bună seamă, eşti nuelele depe trunchiurile copacilor,
zise într’o seară un şoarece, stând fiinţă femeiască. nu se aude glas de pasăre.
în verdeaţă şi privind în sus cu — Da, slavă Domnului, răspunse Dar păiajiniţa era de altă părere.
ochii limpezi. păia jiniţa. E bine aici, z’se ea, muştile bâzîie,
— Noi suntem pădurea, zise pi — Atunci, pentru noi, eşti o pa şi asta îmi face plăcere.
ciorul caprei. săre, zise pătrunjelul. Piciorul caprei şl pătrunjelul îşi
— Uităte la noi, interveni şi păt — Fii binevenită ! strigă piciorul întinseră capetele, pline de mulţu
runjelul, dacă-ţi plăcem, fâ-ţi cui caprei. Pari a fi foarte uşoară. Nu mire.
bul în umbra noastră, îţi punem cu frângi, nici o rămurică. Păiajeniţa se rotla împrejur, cer
drag la îndemână, tot ce avem — Te poţi apuca de lucru, când cetând locul, iar şoricica o urmăria
Dar tufele adevărate, se ameste vrei, zise piciorul caprei. cu ochii, tot timpul.
cară în vorbă: — Material pentru cuib, este des — Să am iertare, zise şoricica,
— Nu crede ce-ţi spun buruie tul aici în mărăciniş. la ce adică vrei să-ţi faci cuib,
nele. Aşa sunt ele : toată vara trăn — Dacă din când în când ne dacă ouăle le laşi în voia lor?
cănesc, toamna se trec, de nu ră şterpeleşti câte o frunză, nu face — Ascultă, dragă şoarece, zise
mâne nici urmă dintrînsele. nimic, adăugă pătrunjelul. păiajenul, poţi să zici cât ţi-o plă
— Eu nu ştiu ce e toamna, zise — Mulţumesc mult, eu port ma cea că sunt femeie fără stăpân. Eu
pătrunjelul. terialul cu mine. nu mă gândesc decât la mine şi
— Eu nu cred în toamnă, sări — Mie nu-mi plac bagajele, zise la trebuinţele mele, iar de mine
de colo piciorul caprei. E o poveste, piciorul caprei, iar pătrunjelul a- mă îngrijesc singură. Dacă m’aşi
care li s’a agăţat de gât tufelor. dăogă: Cred că-ţi vine şi bărbatul. hotăra odată să-mi iau bărbat, a-