Page 10 - 1926-36

Pag. 354 ........ ...................—................... . C O S I N Z E A N A 5—XI. 1926

Ion Pescaru e om sărac. N'are decât o palmă — „In numele tatălui, al fiului şi al sfântului
de arătură, una de fânaţe, o porţie de pădure şi vatra duh, amin“.
casei din sat, cu grădiniţa mică, să dai cu piatră Ţăranii îşi fac cruce, se închină şi repetă şl ei
până’n capătul ei. Ileana, încă nu i-a adus cine ştie cu toţii, după preot:
ce zestre mare.. Părinţii ei mai având trei fete mai — „In numele tatălui, al fiului şi al sfântului
mici ca ea, nu i-a putut face rost, decât de 100 de duh, amin“. Răsuflă apoi uşuraţi şi-şi incoardă cu
zloţi, când s’a măritat. Pe banii aceştia Pescaru a toţii luarea aminte. Vorbele preotului cad una câte
cumpărat o junincă şi niciodată nu s’a gândit că a una, respicate şi înţelese, şi lasă urme adânci, neş­
luat fată săracă. El o iubea, mai presus de toate şi terse în suflete.
nu i-a cerut bani. De frumoasă era frumoasă, harnică — Mare primejdie, fraţilor, ameninţă omenirea,
foc şi cinstită. La altceva la ce să se mai gândească? — începe preotul cu glas tremurător vorbirea sa. —
Nu i-a cerut nici un ban zestre, dar dacă a adus ju- „împăratul nostru şi cel al Prusului vor să calce cu
ninca la casă, nu i-a părut râu. Acum la şase ani oaste Sârbia mică şi neputincioasă şi va curge sume­
după căsătoria lor, juninca-i vacă cu al doilea viţel. denie de sânge omenesc, că Sârbia nu va fl lăsată
Un viţel a mai vândut anul trecut şi pe bani a um­ singură, ci va sări în ajutorul ei şi marea şi puternica
plut golurile din gospodărie, şi-a cumpărat o purcică, Rusie şi poate şi Franţa şi Italia. Voi, bunii mei
care acum e scroafă şi stă să fete. E mulţumit cu ce credincioşi, oricum s’ar întâmpla lucrurile şi în
are şi nu cere dela Dumnezeu decât sănătate să poată orice primejdie veţi ajunge, gândiţi-vă totdeauna la
munci. Prin capul lui nu trec gânduri negre de ne­ cel de sus, că el ocroteşte toate neamurile bune şi cu
mulţumire, de ocară. E îndestuiit cu soarta şi când dreptate, ca şi pe oamenii cei slabi şi drepţi“...
se uită la nevastă şi la copilaşi, îi râd ochii de feri­ Toţi ascultă cu evlavie şi dând din cap, aprobă
cire. Ce mai vrea el dela bunul Dumnezeu? Numai să cuvintele celuia, care vorbeşte în odăjdii şi caută să
nu păcătuiască, să fie nemulţumit! le mângâie sufletele. De câteva zile aud şi ei vorbin-
Când a pornit azi dimineaţă de acasă să ’ntoarcâ, du-se întruna de războiu, de moartea lui Franz Fer-
înainte de-a toca, fânul acesta, par’că avea o piatră pe dinand şi a nevestei lui. Gazetele au scris şi scriu şi
inimă. Nu ştia de ce, dar îi venea greu să meargă acum de aşa ceva, dar tot nu şi*au spart capul cu
la lucru. A răzbit însă repede slăbia, ce-1 apucase şi lucrul acesta până acum, că nu prea credeau să facă
acum îi pare bine şi priveşte mulţumit, că şi-a is­ războiu bătrânul împărat din Viena, care câte războaie
prăvit treaba. Ce bine o să-i prindă fânuţui acesta a purtat pe toate le-a pierdut.
colo la iarnă Joiţii şi viţelului, când l’o înţărca. Cum Acum însă, că spune domnul părinte lucrul acesta,
a cosit din vreme, nădăjduieşte să scoată şi un rând sufletul lor se mişcă par’că şi mintea lor începe să
de otavă şi pe urmă să mai şi pască locul. Mulţumit cuprindă în toată grozăvenia lui războiul.
de gândurile acestea, porneşte încet şi auzind toaca, Toată lumea iasă, îngândurată din biserică şi
îşi tace cruce şi îngână: fiecare apucă pe câte-o potecă, ca să ajungă mai
— Doamne, iartă-mă, dacă am greşit înaintea ta, degrabă acasă. Pescaru merge lângă nevastă şi por­
lucrând în ziua de sfântul Ilie... neşte împreună cu ea, luând în braţe pe Ionică, care
* se plânge că-1 dor picioarele...
Cum coboară toţi patru spre casă, pe coasta
Biserica e plină de lume. Pe lângă mirosul plă­ dealului în jos, înaintea lor se desfăşură panorame
cut de tămâie în tot cuprinsul ei mai este răspândit pline de splendoare. Prin mijlocul ţarinei curge domol
şi un miros tare de tămâiţă, de călăpăr, de busuioc bătrânul Mureş şi faţa lui străluceşte par’că în bătaia
şi alte flori, pe cari femeile mai în vârstă le ţin în soarelui. Ua şir de plute venite din fundul Ardealu­
mână, ceie tinere prinse la cingătoare, iar flăcăii în lui stau legate de sălcii mai din sus de moară şi o
pălării. In aer pluteşte un năduş greu, care scoate pe luntriţă trece spre celalalt ţărm, în linie dreaptă aproape.
frunţi mărgele mici de sudoare şi oamenii se şterg In faţa lor se ridică dealurile cari nu se mai ispră­
din când cu dosul mânii, cu mâneca largă a cămăşii, vesc pe aci pe aproape, ci se tot continuă până în
ori cu năframele pe cari le ţin sub curea. Slujba e Bănat, până pe la Caransebeş şi de-acolo mai de­
plină de evlavie, feţele arse de soare stau înşiruite parte până spre graniţa românească. Mai de mult, când
pline de seriozitate şi ghenunchii se pleacă cu sme­ erau haiduci, spunea moşu lui Pescaru, chiar pe-acolo
renie înaintea odoarelor bisericeşti şi a sf ntei evan­ se ascundeau hoţii, după câte-o ispravă făcută la
ghelii. Când preotul rosteşte din altar câte-un „amin“, câte-un bogătaş pe-aici pe valea Murăşului. Acolo
toţi se ’nchină adânc şi fâcându-şi câte o cruce largă, apoi nu-i mai putea urmări nimeni. De-cum apucau
şoptesc în cor: amin. în pădurile astea de peste Murăş, urma lor era pier­
Ion Pescaru a întrat în biserică pela credeu. Din dută şi nu îndrăznia nimenea să se mai ducă să-i caute.
pragul uşii a aruncat o privire spre partea unde stau * Acum, n’o mai fi aşa, fireşte. Acum pădurile sunt
femeile şi văzând pe Ileana cu copilaşii, a trecut li­ ale statului şi sunt pădurari prin ele, dar la caz de
niştit inainte, de partea bărbaţilor. Ascultă acum cu nevoie biata pădure tot te adăposteşte.
aceiaş evlavie şi el, ca şi ceialalţi, se înch nă până la — Oare câte zile faci până la graniţa României,
pământ, îşi face cruce şi priveşte cu ochii ficşi înainte, prin pădurile astea, Iieano? întreabă el aşa dintr’odată,
spre altar. Neliniştea de azi dimineaţă parc’că încearcă coborând ochii de pe culmea dealurilor din faţă, spre
să i se strecoare iar în suflet, dar el o goneşte prin nevastă-sa, care mergea cu băgare de seamă alături,
rugăciuni. Cu o voinţă puternică se cufundă în gân­ ţinându-şi fetiţa de mână.
duri religioase şi simte cum învinge răul, numai prin — „Să tot faci vreo patru-cincl“, zice nevasta
rugăciunile, ce le rosteşte din adâncul sufletului... încet şi se fereşte cu grije de-o peatră mare, care-i
Porţile altarului se deschid şi preotul apare deo­ stă în cale...
dată în uşă. Slujba s’a terminat acum şi el ţine cre­
dincioşilor o mică cuvântare.