Page 9 - 1926-36

5— IX 192 fi .................. ........... ................. C O S i N Z E A N A Pag. 353

D U H U L C E L R Ă U

— R O M A N —

I. Prorocul Ilie punde. Se mulţumeşte numai să-i facă semn din cap
şi piere...
Na-i fericire mai mare, decât munca. Fie că prinzi Ileana aleargă la lemne, rupe surcele şi aprinde
plugui de coarne şi apeşi cu toată puterea pe ele, ca focul. Pune o oală la foc şi toarnă în ea apă, Iasă
să latre cât mai adânc ferul în umedul pământ, fie apoi şi întră în grădină. îşi sufulcă cămaşa până din
că iei coasa sclipitoare şi încovoiat de spate răs- sus de ghenunchi şi începe să culeagă mazere verde.
torni brazdă peste brazdă, fie că plecat deasupra unei Cum stă plecată pe răzor, picioarele ei se văd până
cărţi cauţi să dcslegi tainele ei, cetind cu încordare din sus de genunchi. O piele aibă, rumenă parcă, aco­
filă după filă, săvârşeşti aceiaş muncă sfântă, care pere muşchii şi pulpele ei par ca de marmoră. Câteo­
singură poate da fericire. Intr’un caz, ca şi’n celalalt dată se îndreaptă şi obraji îi ard, aşa sânt de roşii de
, uiţi toate durerile tale mărunte şi nu simţi decât, bu­ sângele, care se coboară în ei. Sub cămaşa subţire şi
curia de-a fi sănătos şi de-a putea lucra... albă, se vede cum se umflă şi se desumflă pieptul voi­
In dimineaţa aceasta de vară, deşi-i zi de săr­ nic şi sânii par cu adevărat două mere pârguite.
bătoare, sfântul proroc llie, oamenii din Măgura s’au încă nu-şi umple bine poala de mazăre verde şi
sculat, ca şi altă dată, deodată cu zorile. Cel din urmă din tindă răsună cuvinte subţiri şi plângătoare:
licărit de stea abia s’a stins şi ei sunt în picioare. Pe — Mamă, mamă, Sofica nu-mi dă pace I
drum s’aud tălăngi şi trec la păşune şi vite şi oi şi — Ba nu, Ionică nu-mi dă pace, mamă. El a luat
capre. oala cu lapte şi nu* mi dă şi mie.
Ion Pescaru iasă din casă cu faţa senină şi se Ileana se’ntoarce spre casă şi aleargă grăbită, cu
duce spre fântâna din fundul curţii. Trage cuiul şi lasă poala cămeşii în sus şi cu picioarele goale. Sare peste
roata să se învârtească dela sine. Vadra cade cu iu­ pârlaz şi taie ograda spre casă. Pare-o căprioară spe­
ţeală în adânc şi dupăce se aude un plescăit scurt, riată şi nu vede că din drum, peste gardul cel mic,
Pescaru începe să învârtească de roată. Muşchii lui o privesc cu lăcomie doi ochii negri şi plini de patimi...
se încoardâ pe braţul de deasupra şi roata se’nvâr- Câad omul are de lucru, nu bagă de seamă, cum
teşte repede repede, că abia-i mai zăreşti spiţele. trece vremea. Ileana a împăcat copiii, a direticat prin
Lanţul se’ndrugă pe sul făşie lângă fâşie şi nu nu­ casă, a scuturat, a pus mazărea la foc şi acum îm­
men zece până ce vadra răsare din adânc, plină cu bracă fetiţa, ii dă cămaşă albă, cu flori la pumnalul
apă limpede şi răcoritoare. mânecii şi cu flori pe piept, iar la umăr cu cheie. In
Pescaru toarnă din vadră în doniţă, se trage mai picioare îi dă ciorapi şi ghete galbene, cumpărate în
departe niţel şi golind din cort în pumni, dă cu apa târg de Paşti. Numai ea ştie, câte ouă a mai dus la
pe faţă. Se spală bine pe cap, pe grumaz, iea apoi bolta jidanului, ca să adune părăluţele de lipsă pentru
ştergarul dela cingătoare şi făcând o cruce largă se’n- ghetişoareie fetiţii. Bărbatul său nu ştia nimic. Când
toarce spre răsărt şi se şterge. Razele soarelui chiar s’a dus la târg cu el pentru alte nevoi de-ale casei,
atunci răsar şi ele şi umplând ograda de lumină, îi după niţel var ca să spoiasca casa de Paşti, după
usucă de pe păr cei din urmă picur de apă. Din roşele de ouă, după un pumn de făină albă şi după
tinda casei răsare capul bălai al Ilenii, nevasta sa, o leacă de zâhar, ea s’a repezit şi până la o şatră,
cu obraji rumeni, ca o petală de floare de măr şi unde se vindeau ghete şi repede a ales perechea
strigă la Pescaru: asta pentru fetiţă. Negustorul i-a luat pe ele 2 zloţi.
— Adu-mi şi mie-o doniţă de apă rece, din I-s-au părut cam scumpe, însă i-a dat dacă a văzut că
fundul fântânii. Se trage apoi mai napoi, îşi leagă că­ nu mai poate stoarce nimic din preţ.
maşa pela brâu cu brăcila lungă, colorată şi duce — la-le, femee, că-s ghete frumoase, pentru copil
mâna la tâmplă să-şi potrivească părul. Pescaru vine de domn, i-a zis negreaţă şi Ileana le-a luat şi-a
cu apa şi înainte de-ai da doniţa, o stropeşte cu un numărat paralele la el pe masă, un argint de 2 coroane
fir de busuioc verde, rupt din grădiniţa de flori. Ea şi doi de câte una.
face o mişcare, de ameninţare şi de frică în aceiaş După fetiţă vine rândul pe băiat. Ionică mai
vreme, şi iea cu drag doniţa din mâna lui noduroasă ştrengar nu prea se Iasă să-l gătească mamă-sa. Pâ-
şi arsă de soare. nă-i dă cămaşa, pânâ-i încalţă opincile, până-1 spală
— Azi e sărbătoare, Ioane, noi ne ducem cu şi-i dă de,două ori în cap cu pieptenul cel des, el se
copiii la biserică, mai încolo. Vii şt tu pe când iasă mişcă întruna şi se scânceşte:
popa, nu-i aşa? — Lasă-mă, mamă, să mă gat eu.
— Ba da, mă duc numai să dau câteva târcoale Prins odată în mână, mama nu-1 mai lasă, până
pe la fân, să-l îatorc odată şi-apoi vin şi eu. Mâ iartă câad nu-1 găteşte din tălpi până’n creştet. Apoi se’m-
pzeu, că lucru şi astăzi, dar aş vrea să-l ştiu uscat, bracă şl ea. îşi iea cămaşa de sărbătoare, îşi pune
‘să nu mă prindă ploaia pe după amiaz, mai spre şorţ cu flori şi broboadă de mătase. Pe când îi gata,
sară 1 soarele-i sus pe cer şi răsună toaca.
— Abunăseama, şti, că la sfântul Ilie plouă de îşi iea copilaşii de mână, face cruce largă şi
obiceiu. Vezi însă de te grăbeşte, să nu întârzii prea porneşte încet spre biserică, dupăce mai rupe un fir
mult. de busuioc şi-i dă fetiţii o floare să şi-o anine la
Cuvintele din urmă răsunară ca un fel de îngri­ cingătoare...
jorare şi Pescaru, plecând spre poartă, nu-i mai răs­ *