Page 11 - 1926-37

12—IX 1926 C O S I N Z E A N A Pag. 367

Cei mai tineri, neînsuraţii, traşi deoparte, înjghe­ Nu trecură mai mult de câteva minute şi el se auzi
baseră o horă mare şi ţiganul Alionte trăg'a cu atâta, din nou şi se şi văzu. Nările lui roşii se apropiau
foc, căsteteau să-i plesnească corzile la dip'ă. Pe lângă fioroase şi tărăboiul încetă deodată. Femeile începură
uluci fetele priveau la fiăcăi cu ochii mari şi împă- să plângă, iar bărbaţii le sărutau şi pe ele şi pe copi­
injiniţi de jale. Cu cine o să mai joace ele de-acumi, laşi, sărutau pe bătrâni şi-şi luau lăzile cătâneşti în
cu cine o să-şi mai petreacă, dacă se duce tînereţa spate, gata să se urce, îndată ce s’o opri trenul...
satului, floarea lui? Câte unul care avea dragoste In c'ipa aceea alt zgomot se auzi, din trenul
mai adâncă cu vreo fetiţă, o luase subsuoară, ca şi care era aci. El sosi plin de verdeaţă şi de flori.
când ar ocroti*o şi se retrăsese cu ea mai departe, Maşina nu se mai vedea de frunză verde şi coperişul
subt un teiu, care tocmai începuse să-şi întoarcă era plin de lume. Cum venia plină de călători din­
frunza pe dos. Se simţeau mai bine ferţ> de lume, spre Arad şi dinspre Pesta, lumea, care pleca la răz­
decât la horă. Ascultându-şi bătaia inimii, ei nu-şi boiu nu mai avea unde să se urce. Feciorii din Zam
povesteau aproape nimic, ci stau unul lângă altul şl şi din jurul lui se urcaseră pe acoperiş şi cântau din
priveau la ceialalţi. gură şi la oprire se puseră pe joc.
Venise şi Măciucaşul, care lăţise vestea grozavă Mâgurenii nu putură răzbate în vagoane. Uşile
a războiului şi dase porunca de plecare. Sprijinit de-o erau toate încuiate şi fereştile trase. Conducătorii dau
măciucă, se purta ţanţoş printre lume şi credea, că e din um re, când întreba cineva dece nu se deschide
factor de căpetenie, că e persoana cea mai însemnată uş». N’avură deci încotro, se urcară şi ei lângă tova­
în mijlocul lumii acesteia. Când văzu venind pe pri­ răşii lor, pe acoperişul trenului. Trebui mult până
mar şi pe preot, se apropie cu multă iuţeală de cei toată lumea se văzu aşezată, insfârşit gata toţi, maşina
doi fruntaşi şi se aşeză în urma lor. Et era în clipa porni încet, răsuflând greu şi scoţând un fluerat lung,
asta al treilea om în sat şi lăsa să se simtă câ-i aşa. care se izbi de dealuri şi se repetă înc’odată. Un chef
Iar când preotul mângâia pe unul şi pe altul mai de nedescris, o nebunie apucase pe toţi. Începură să
slab de înger şi cu câte 3—4 copii, pe cari trebuia chiuie, să cânte, să strige, să joace şi să bea. Cei
să-i părăsească, Măciucaşul nu putea să se ribde să rămaşi în urmă: femeile ştergeau ochii cu năframa,
nu zică şi el o vorbă, fie cât de scurtă: copilaşii priveau speriaţi, iar bătrânii murmurau ceva
— Ci nu fi aşa, omule, că n i-i treabă mare. La printre dinţi... Încetul cu 'ncetul trenul se depărtă
războiu, ca şi-acasă: Dacă ai zile scapi, dacă nu, te de sat şi zgomotul începu să piară. La o nouă coti­
îneci îotr-o lingură cu apăl Vezi eu n-am făcut cătă­ tură a Murăşului el pieri cu desăvârşire şi cu el
nie, dar să n-am slujba asta la sat, acu m’aş duce şi deodată şi zgomotul şi toată bărbăţia acestui sat şi
eu cu voii“ a celora din apropiere.
Lumea zâmbea de vorbele astea şi câte-o femee *. * *
sărea cu gura: Se duceau flăcăii şi bărbaţii, se duceau, nici ei
— Lasă, bre, că te ştim noi cât eşti de viteazl nu ştiau unde. Se duceau să moară pentru împăratul
Ştii cum zice cântecul: fantomă, pe care atâtea poveşti, atâtea legende rămase
„Cătăni-re-a?, cătăni. din bătrâni, îl zugrăviseră în mintea ţăranilor noştri,
„Numai puşca de n-ar fi, ca ceva sfânt şi ca ceva extrem de bun, care n'are alt
„Dj-ar fi puşca de scăiete, lucru de făcut decât să fericească noroadele. EI i-a
Regimentu 'ntreg de fetei“ chemat, că are nevoie de ei şi ei se duc. Se duc,
Nota aceasta veselă mai uşură sufletele şi acum cum s’au dus de-atâtea ori şi moşii şi strămoşii lor, se
râdeau şi spuneau alte glume, în aşteptarea trenului, duc, cu acelaş nădejde în suflet, că dacă or muri ei,
care se părea că nu mai vine. Dar acum era vre­ dacă s'or prăpădi pe acolo, — cel puţin are să fie ,
mea. începuse să se lumineze de ziuă. Stelele periau mai bine pentru copiii, cari au rămas acasă şi cari
una câte una şi doar Carul cu boi şi Luceafărul de vor creşte ca mâine...
dimineaţă mai străjuiau, răspândind o lumină slăbuţă Stelele pieriseră toaie de pe cer. Dispăruse şi
şi gălbuie. Cantonierul aprinse felinarul şi slobozi Luceafărul de dimineaţă şi carul. O lumină cenuşie
rimpile, după cum scria regulamentul să se facă plutea peste sat şi numai ici-coalea se auzia lătratul
înainte de aşteptarea trenului. Începuse a se auzi un unui câne răguşit şi câte-un cântec de cocoş. Lumea
zgomot surd şi îndepărtat după' dealul, unde face se resfirase pela casele ei şi o linişte adâncă se făcea
Murăşul o cotitură. Era trenul, fără îndoială. Ecoul Dimineaţa îşi arăta faţa trandafirie, mângâind cu far­
răzbătea până aici, apoi zgomotul încetă deodată mecul ei toată durerea acestui sat şi căutând să facă
şi asta era semn, că a trecut de cotitură şi că acum dulci, cât mal dulci visurile lui. Dar nimeni nu mai
a ajuns la larg, dealungul ţarinei, tăind-o în două. dormea, în dimineaţa asta, în Măgura.