Page 9 - 1926-37
P. 9

12—IX. 1926                                  COSIN’ZEANA                                         Pag. 365


              D U H U L   C E L   R Ă U                       lăţos, mare ca un lup, unul îi zise vecinului său : „Uite,
                                                              ăla o să mânânce din oasele tale, mă vere!“
                          — ROMAN —                                Toţi  începură  să  râdă,  dar  prin  sufletul  unora
                                                              trecu viziunea sfâşietoare a morţii şi de-asupra mul­
                                II.                           ţimii se coborî ceva ca un suflu rece de ghiaţă.
                                                                   La moarte nu se gândise nici unul până acuma.
                    M   Ă  C  I  U  C  A  Ş  U  L
                                                              Iată însă, că vorbele acestea rostite ca’n glumă, făcură
            Nu trecură mai mult de 3 zile delà Prorocul Ilie   să  li  se  nască  în  suflet  întrebarea  grozavă,  a  vieţii
        şi  o  veste  grea  şi  înspăimântătoare  se  abătu  peste   şi a morţii...
        sat: „Se face războiul S'a făcut! Puzderie de cătane       Nu încetase încă râsul bine şi uşa primăriei se
        au trecut graniţa Sârbiei. Regele ei a fugit din Bâl-   deschise. In prag apăru măciucaşul cu toba. Privirile
        grad cu toţi miniştrii şi cu toată mulţimea bogătaşi­  tuturor se ’ndreptară spre cei trei şi par’că ghiciră cu
        lor, cu toate avuţiile lor. Câtaneie noastre au pus pe   toţii vestea.
        casa regelui steagul galben-negru şi pajura cu două        —  „Măciucaş,  dă  de  ştire  la  întreg  satul  şi
        capete“.                                              spune părintelui să lase să tragă clopotele“ zise no­
             Alţii, cari veniră seara delà târg delà Ilia, adu­  tarul,  care  închise  uşa  după  Măciucaş  şi  se  făcu  că
        seră  veşti  şi  mai  şi  Acolo  venise  telegramă  la  sol-   nu  vede  lumea  adunată.  Măciucaşul  porni  alene  şi
        gâbirău, că nu numai noi am întrat Î.1 războiu, ci şi   văzând tărăboiul de oameni începu să zâmbiască, fă­
        Germania^şi Rusia. întâi ci-că Rusia a trecut graniţa   când să i se lărgească gura până aproape de urechi.
        în  Galiţia.  spunând,  că  ea  nu  lasă  să  fie  călcată  în   Simţia o nespusă plăcere, să-I asculte atâţia oameni
        picioare o ţară creştină şi slabă de-o împărăţie mare,   adunaţi  la  un  Ioc.  Asta  rar  i-s’a  întâmplat  lui.  Dar
        ca cea a lui Franz losef. La asta apoi Germania s’a   nici n’a avut niciodată o ştire atât de grozavă ca cea
        scuiat  şi  ea  şi  împăratul  ei  furios  a  dat  cu  pumnul   de azi. Până acum de ce bătuse el toba? Ca să meargă
        în  masă  şi-a  zi  miniştrilor  aşa,  ca  să  audă  Tâtucuî   lumea  să  plătească  porţia,  ca  să-şi  trimită  copiii  ia
        Ruşilor:  „Asta  nu  se  poate!  Noi  avem tovărăşie de   şcoală, ori ca să dea ştire, că târgul delà Zam ori delà
        armă cu Împăratul din Viena şi trebuie să-i sărim în   Ilia s'a amânat, fiind boală de vite. Când cutreera cu
        ajutor.“                                              veştile acestea satul, de prin fundul ogrăzii, ori a gră­
             Toate astea, bine înţeles, erau numai poveşti, pe  dinilor alergau de cele mai multe ori numai copiii şi
        care  nimeni  din  sat  n’ar  fi  putut  să  joare.  Fiecare   femeile să audă toba. Acum însă are o ştire grozavă.
        spunea, că a auzit delà celălalt, dar nici unul nu spu­  Asta o să ’nfioare întreg satul...
        nea anume delà cine.                                       Păşeşte larg, cu corpul drept, aşa cum a văzut
             IonPescaru asculta în tăcere toate vorbele acestea pe feciorii cari au făcut armata, că învaţă pe cei ce
        şi  numai  muşchii  feţii  lui  se  schimbau  din  când  în   aşteptau să meargă şi ei la cătănie. In mijlocul dru­
        când. In sufletul lui se gândea, că poate să fie ade­  mului  se  opreşte  şi  începe  să  dea  cu  beţ  gaşele  în
        vărat, că vezi aşa a spus şi părintele mai deunăzi la   t„bă.  Şi  dă-i  şi  dă-i.  Lumea  adunată  începu  să  se
        biserică. Bănuiala lui însă o mai întăria ceva: vor­  ţină de urechi, că nu mai putea suferi durduitul acesta.
        bele  notarului,  de  aseară.  Acesta,  trecând  pe  drum   Alţii mai curajioşi strigară la el să înceteze odată şi
        înspre ’nserat, s’a oprit, văzându-1 în ogradă pe el şi  sâ  spună  ce  are  de  spus.  Măciucaşul  însă  părea  că
        pe  Ileana  şi  întrebându-i  de  una  aita,  a  adaus  la   nu  aude  şi  nu  vede.  El  bătea  înainte,  bătea  mereu.
        sfârşit: „De s’o face războiu, Ioane, iaşi singură ne­  De prin curţi începură să iasă şi bătrânii şi femeile
        vasta şi tu duci?!“ Atunci nu şi a dat bine seamă de   şi copiii. Toată lumea din partea aceea a satului se
        vorba asta, acum însă par’c’o aude din nou răsunându-i  pornise într’acolo. Când văzu, că în jurul lui s’â făcut
        în urechi. Vezi bine, că se duce şi lasă sTgură ne­   o roată mare, vârî deodată beţigaşele tobei în găure­
        vasta,  că  doar  n'o  duce-o  cu  el.  Dar  de  ce  să  n’o   lele lor delà cureaua, cu care se ’ncinsese peste pept
        lase? Alţii nu pleacă tot aşa şi lasă casa şi copiii?  să ţină toba şi făcând o clipă pauză, rosti rar şi tare,
                                       :
              Ah,  Pescarti,  acum  era  s gur,  că  se  face  râz-   ca să se audă până în celălalt capăt a) satului:
         boiu,  ba  că  el  s'a  şi  făcut!  Ca  un  fulger  îi  trecură   „Se  dă  de  ştire  la  toată  lumea,  cumcă  să  iea
         prin  minte  c^zărmiile  mari  din  Orăştie,  unde  şi-a   aminte şi să ştie, că este războiu. Cei ce-au făcut că­
        făcut el armată, la linie. Câte chinuri, Doamne, până   tănie şi nu-s trecuţi de 32 de ani, să pornească 'ndată
         ce a învăţat să mărşăluiască, să salute, să prindă puşca.  la regimentul lor“.
        Trei  ani,  cât  a  stat  acolo,  pent'u  el  a  fost  un  chin.   Spuse  odată  cuvintele  acestea,  roti  ochii  jur
         Comanda  aceea  streină  pâoă  ce-a  învăţat  o  !  Când   împrejur,  ca  şi  când  ar  vrea  să  vadă  ce  efect  au
        trebuia să-şi bage’n cap câte-o vorbă nemţească, pă­  produs  cuvintele  lui.  Porni  apoi  înainte,  dealungul
        rea că-i bate Cineva un piron în vârful capului. 11   uliţii, bălând rar toba şi o droaie de copii, se luară
         durea în creştet, până putea prinde bine un cuvânt!   după  el,  bătând  din  mâni  şi  zicând  şi  ei:  drum...
         Ei, dar acum n’o să mai fie aşa. Aşa crede el. Acum   dârârâm...
        ti'o  să-l  mai  chinuie  nimeni  cu  ex'erţir,  cu  comenz\   Oamenii se resfirară care încotro, tăcuţi şi fără
         Acum  o să se aştearnă pe bartă tot regimentul şi-o   voie. Aşa dară nu mai erau vorbe goale, cele ce se
         să  ’mpuşte.  Şi  dacă  i-o  răzbi  duşmanul,  au  să  se   spuseseră. E răzb iu, fără doar şi poate si ei trebue
         scoale ’n picioare şi o s’o taie la fugă. Iar dacă l’ar   să plece în noaptea asta, cel mai târziu mâine.
         răzbi ei, or alerga după el...                             Unii, mai ales flăcăii, neînsuraţi şi fără gri je, se
              La poarta primăriei, unde erau ei acum la taifas,   prinseră  de  după  cap  câte  patru  şi  cinci  şi  porniră
         se strânsese o mulţime de lume. Vestea, că-i războiu,   pe ul ţă spre casă, hăulind şi cântând:
         străbătuse, ca fulgerul şi se adunaseră toţi oamenii mai ti­
         neri, să vadă, ae-i drept. După ce-şi descărca fiecare            „W’a făcut maica frumos
                                                                           „Neamţului de bun folos,
         sufletul, ei începură să glumească, sâ-şi arunce câte-o           „M'a făcut maica cu drag,
         vorbă unuia, altuia. Trecând pe dinaintea lor un câne             „Neamţului să-i jur pe steag,
   4   5   6   7   8   9   10   11   12