Page 11 - 1926-38
P. 11
19—IX. 1926 C O S I N Z E A N A Pag c79
iar ochi clipeau şireţi şi arătau o taină nepătrunsă în se face. Mă pune şi rjurg la pulbereria mică, de unde
strălucirea lor neagră.... se vedea bine de tot drumul de ţară, care vine dela
O, cât o iub am, dacă ai şti tu. Eu nu cred să Vinerea. Sâmbătă dimineaţa în zeri, ies din „ Wach-
iubiască cineva atâta pe lumea asta, cum o iubisem zimer* afară, las pe ceiala ţi doui camarazi adormiţi
eu pe Rodica. Dragostea noastră a’nceput cu trei ani şi mă strecor prin grâu, ca să nu mă vadă santinela,
înainte de-a mă chema pe mine sub steag. Voiam să până la marginea drumului, ca să aştept căruţele, care
ne cununăm înainte, dar mergea greu şi ea zicea, că ven-.au la lârg. Şi ca prin farmec, nu stau un sLrt de
mai bine să aşteplăm până scap eu de cătănie. Şi aşa ceas şi iacă văd venind căruţa lui Iosif Buturugă. El
a rămas. Când veni toamna cea din urmă, inima mi bătrân şi prăpădit, abia ţinea hăţurile cailor în mână,
se frângea de jale, că trebuia să plec. Par’că aş fi iar alăturea de el sta ea ca un fir de grâu, frumoasă,
plecat în America, nu altceva. Dar în sfârşit, nu mai f umor să ca oricând şi cu ochii plini de foc.
puteam face altfel. Ne-am jurat credinţă, am plâns, Când ajunge căruţa în preajma mea, sar din grâu şi
ne-am sărutat, ne-am făgăduit câte’n lună şi’n stele şi mă pun înaintea cailor, oprindu-i în loc. Buturugă
am plecat. Ea căta să mă mângâie, că nu plec peste sârmanu scăpă hăţurile din mână şi începu să tre
mări şi ţări, numai aici la Orăştie şi din când în mure. Ea privea cu ochii îngroziţi şi nu mai râdea.
când vine ea să mă vadă. Cum m’oi fi uitat eu, nu ştiu, dar îţi poţi tu închipu’,
Anul cel dintâi, a venit cam în toată luna odată. că mă cunoşti destul de bine. Iau puşca de pe umăr
In spre primăvara viitoare însă în postul Paştilor, ei şi mă duc lângă ei. Par’că’mi secase graiul, că abia
îi moare mama, că numai mamă avea. „Ce bine-ar fi am putut să întreb:
acum“ — îi zic eu — să fim cununaţi, tu ai sta cu — De ce’mi furi mireasa, bădie Buturugă?
mama, că şi ea e singură sărmana şi i-ar prinde El a’nceput să bâlbâie şi abia am desluşit cuvin
bine-o noră’n casă“. Ş-i zic să se mute şi aşa la tele lui. Spunea, că Rodica se mărită după el din
noi, să stea cu mama. Şi ea s’a’nvoit şi ne-am des dragoste, aşa i-a spus ea. Auzind una ca asta, am
părţit liniştiţi. Peste vreo două săptămâni aud însă că s’a început să râd cu hehot şi am înţeles, că fata asta
băgatîn slujbă la un om bogat dela noi din sat, care n’svea frumoasă şi săracă n’avca suf et şi că râvnea la bo
copii şi nevasta căruia murise înainte cu vreo .doui găţia bătrânului.
an*. Iţi închipui mirarea mea. Am prim t însă o scri — Aşa-i Rodico? întreb eu şi mă uit în ochii
soare dela ea, în care mă liniştea şi mă ruga să nu ei cu un fel de dispreţ Ea atunci rdică capul în sus
mă supăr, că a făcut altfel decât cum ne-am înţdes. şi lăsând să-i scape un zinbet de bătaie de j >c pe
Dar ea crede acum, că e mai bine aşa. Un an şi buz'*, zice ascuţit:
jumătate, cât mai am eu de cătănit, ea o să strângă — „Aşa-i 1“
ceva parale, ca să nu vină cu mâna goală la mine, Câid am văzut una ca asta, m’a umplut din nou
când s’o cununa, că nici eu nu am cine ştie ce avere mânia am prins puşca de ţevea ei şi am ridicat-o să-i
mare. Stau eu şi mă gândesc la ce spunea ea şi caut crăp capul fetei acesteia mincinoase. Ea prinde însă
să mă’mpac cu lucrul ! Liniştit nu eram în sufletul m’şcarea mea, iea h’ţurile din mâna bătrânului şi dă
meu, dar am tăcut. Nu trece mai mult de-o lună-două biciu cailor... N’am nimerit-o. Patul puştii s’a izbit de
şi oamenii din situl meu îmi spun, că Rodica se mărită loitra căriţii şi s’a rupt.
după ios f Buturugă. Aşa-i zicea stăpânului, la care La camarazi apoi, când m’au văzut cu puşca
întrase. La început n'am crezut, dar mi-a spus-o şi ruptă, le-am spus, că am învârtit-o aşa de tare în
unul şi altul şi m’am pus pe gânduri. I-am trimis mână, că s’a rupt.
vorbă, i-am ser s ce zice lumea şi-am rugat-o să vină Căpitanul nu m’a prea crezut însă, căci după cum
până la Orăştie şi să-mi spună cu gura ei ce are de şti şi tu, ni a dat o lună de arest şi m’a făcut să
gând să facă. Nici-un răspuns. „La urma urmei o fi cătânesc mai mult fa o lună*.
adevărat, te pomeneşti“ — zic eu. Intr’o Joi apoi iată — lată povestea dragostei mele, frate Pescarule.
pică din Vinerea un văr ai meu şi’ml spuDe, că De-atunci m’a apucat scârba de fi mei şi aşa
treaba-i gata. Logodna s’a şi făcut şi că poimâne, m’am hotărât să nu mă mai însor“.
Sâmbătă, Ios f Buturugă vine cu căruţa la târg să facă Căprarul llisie tăcu şi prietenul Iui încercă să-i
cumpărături pentru nuntă. spună câteva cuvinte de mângâiere. Acesta scutură din
Un fier roşu a trecut atunci prin inima mea. cap şi nu mai zise nimic, ci privi dus pe gânduri mereu la
Ochii mi s’au umplut de ură şi de scântei şi am în stelele lucitoare şi la luna, care aşternea un covor de
ceput să borborosesc printre buze, ştii tu cum fac eu, raze peste soldaţii adormiţi. Pe drum se auziră
când îs necăjit. Văru-meu se speriase. Pe urmă însă din nou paşii gărzii şl nu peste mult răsunară şi cu
s’a liniştit, că a văzut că glumesc. In mintea mea însă vintele santinelei:
îmi făcusem planul de răzbi nare şi de aceea eram — C*ne-i. mă-ă-â? Stai, cine i?“
liniştit. A doua zi Vineri, la amlaz fac eu ce fac şi SEBAS7IAN BORNEMJSA
vorbesc cu strajămeşterul să mă pună dc serviciu. Aşa