Page 4 - 1926-38
P. 4
Pag. 372 - - - - - C O S I N Z E A N A ......................................... 10—IX. 1926
Toţi suntem datori să ne purtăm sănătoşi Las’ că-i spun şi bărba părinţii, nici bărbaţii. Când e vorba
crucea. tului şi fetei c’ai fost pe la noi, de muncă şi de câştig, aici n’are
— Nu pedeapsă, nu moarte îi mai strigă ea în urma noastră. nime iertare. Şi de-aceea vezi la
doresc, ci hodină. Crezi dumneata După o vreme de mers, îmi zise treizeci de ani, când i-e dat femeii
că pentru bărbatul meu moartea ar rubedenia mea. să fie în floare, chipuri îmbătrânite,
fi o pedeapsă. pline de zbârcituri. D’apoi când
— Dar bine zici, Răduţo, pe când — Astea-s necazuri, bădiţă Va- mai dă câte-o pacoste ca pe casa
vă ştiam eu copiii-ţi erau mici. Vor silie! Că ştiu şi eu buche şi văd Rădoţii 1 Când nu-i nici sănătate!
fi mari acum. Unde sunt? la cărţi cum scrie: că-i bine de Hehei! am citit eu prin gazete că
Ea îşi dădu după urechea uscată ţăran că trăeşte în aer curat şi are sunt unii oameni bogaţi, englezi a-
o şuviţă de păr sur şi răspunse cu apă bună, un scaun de hodină, o nume, cari se urăsc de moarte că
greutate. casă de adăposti Dar’ durerile-s pe n’au cu ce-şi trece vremea. Cică
— Ficiorul e sulgă într’al treilea toată lumea. Unde nu le întâlneşti? umblă din ţară în ţară şi cască
sat. E mare acum, dar tot aşa cum Şi iar îţi voi mai spune că multă gura la stânci, la văi şi la ape. Nu
îi ştii şi dumneata. Puţină ispravă lume la sate se trece mai grabnic crezi bădiţa Vasilie că mai grabnic
poate face. E la o curte şi păzeşte decât cea dela oraşe. Mai ales fe le-ar trece de urât dacă ar întâlni
bivolii. Ei, cel puţin, n‘are minte meile. Cine se uită la noi că ele şi s’ar uita la cei nenorociţi de cari
limpede să se vadă şi să se amă sunt mai şubrede şi că ar trebui e plin pământul? Pun şi eu, aşa
rască. Fata-i măritată, sfârşi ea re să fie mai cruţate de muncă? Nici o întrtbare.
pede.
— Elenuţa-i măritată? Auzi-auzi!
Era abia o copiliţă când o ştiam eu.
— Nu-i prea mare nici acum,
că-mi seamănă mie, răspunse fe- TIME IS MONEY, TIME IS LIFE*)
meea în silă. „Da-i măritată de
patru ani.“ Causerie scrisă sub ameninţarea „mânilor“ unui ceasornic. — Ob
— Aici în sat? sesia orologiilor londoneze: si, sol, la, re. — Coana subterană a
— Nu. In Curmătura. trenurilor. — Bietele fete din restaurante! — Tiranul secolului: cea
— De-acolo i-a venit norocu? sornicul. — Jos cu „Bună ziua“, jos cu „Mulţumesc!“. — „Sacan las
muelas como locos“, — „Leitmotiv-ul Londrei.“ — Nunţi, botezuri
Râduţa mă privi c‘un fel de ură, şi înmormântări stenografice
dar pe semne înţelegând că eu nu
pot avea nici un gând rău, îmi de I. OLIMPIU ŞTEFANOVICI-SVENSK
şueră cu giasui ei ruginit, aspru.
— Ce noroc, domnule Vasilică? Prietenului meu spaniol, Senor paa klock slag, adecă: când bate
O bagă în pământ cu zilei C'a dat Teodor Gonzâiez şi amicului meu ceasul!
peste un meşter beţiv, un cizmar, din ţară, d. Stelian Constantinescu,
care 'n toată ziua îi moae oasele în amintirea orelor melancolice ale
din bun senin. Ea tăcu, privi în serilor londoneze. In Londra, feţele rotunde ale cea
pământ, şi adause ca pentru sine: sornicelor, — aparatele cu cari
«Iacă, aşa o arătare de batjocură I. modernii au înlocuit clepsydra antică
suntem noi în lumeţ“ Ce preţioasă e substanţa căreia cu nisipul ei în simbolică curgere,
— Nu cârti femee, zise rubede toţi filosofii în frunte cu 1. Kant, simbolică şi înşelătoare în acelaşi
nia mea ridicându-se de pe laviţă. profesorul-ceasornic al Kon’gsbergu- timp pentrucă scurgerea repetată la
Toţi suntem zidirile celui de sus: iui de acum 150 de ani, nu i-au infinit a aceleiaşi câtimi de nis p
f
buni şi rău, săraci şi bogaţi. Şi toţi putut da de rost! Ce preţios lucru poate da ilusia prea mincinoasă că
în acelaşi pământ vom merge. e timpul nu poţi pricepe nicăieri aceleaşi ore se pot perânda fără
— Las’ că ştim noi, nu trebue să mai bine decât în vâltoarea de va contenire — repet, instrumentele cu
ne înveţi dumneata, răspunse fe- luri omeneşti a Londrei. cari astăzi măsurăm licoarea tainică
meea cu'n fel de duşmănie. Dacă Din oraşele ce-am cunoscut în viaţa pe care o iroseşte fără să se isto
n’am şti că murim cum am putea mea numai Stockholmul, „oraşul vească niciodată alb-bărbosul Chro-
trăi noi, o seamă de oameni, dom alb“, „Veneţia“ rece a „Nordului“ nos bătrânul de când lumea; ca
nule Vasilică? mai are numărul mare de orologii dranele orologiilor răsar la tot pasul
Apoi, văzând că ne-am ridicat şi ceasornice al Londrei — dar în drumul grăbit al Londonezului.
amândoi să plecăm, adause: „Da’ măiestria suedezilor în a fi precişi Simţi cum porunca mută dar fermă
ii pare bine că te-am văzut, li voi punctuali e cunoscută tot aşa de a celor două „mâni“, — (hands)
apune şi bărbatului şi fetei. Se vor mult ca şi Aurora Boreală din Nor cum numesc englezii cele două a-
bucura şi ei, că doamne dragi te-am dul minunatei lor ţări cu „una mie rătătoare ale ceasornicului,— simţi
avut cu toţii, domnule Vasilică.“ de lacuri“ în care se oglindesc cum acea neînduplecată poruncă a
scandinavicii „tallar“, pinii pitoreşti. acelor în neoprită rotire pătrunde
Când îmi dădu mâna, părându-i- se Locuitorii peninsulei din miază- întreaga viaţă a locuitorilor Cetăţii
că mi s’au oprit ochii pe crăpă noaptea Europii sunt punctuali în înegurate de pe Thames.
turile adânci, mai zise:
cel mai veritabil înţeles al cuvântu Căci toate sunt întocmite ca să
— Eu tot din spălat trăesc şi lui punct. Corectul şi aristocraticul se facă cât mai multă economie de
acum, dcmnule Vasilică. Da’ în loc stockholmez nu pică nici cu un timp. Vehiculele suprapământene —
de leşie, multe femei îmi dau acum minut înainte de clipa fixată cl omnibusele roşii ca diavolii, ca şi
o piatră care arde 1 Câte-odată nici trenurile ce străbat subsolul Londrei
nu-mi pot închide manile. Să umbli *) Timpul e bani; timpul e viaţă» subsol găurit de „tuburi* metropo*
