Page 9 - 1926-38

IÔ-IX 1926 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C 0 S 1 N Z E A N A Pag. 377

Anul, pe care-1 petreceau acolo, era an de groază,
D U H U L C E L R Ă U de urât. Ei nu se puteau înţelege cu nimeni, femeile
erau coperite la faţă; acestea erau turcoaice şi nu
— ROMAN —
aveau voie să se arate creştinilor cu obrajii descope­
III. riţi. Exerciţul era greu, alergau numai pe dealuri pline
de stânci, de piatră...
Acum, în Galiţia e altfel, aici sunt păduri sunt
Intr’un sat din Galifia râuri, sunt câmpuri pline de cucuruz, de cartofi. Mai
seamănă a fi ţară, ca a noastră. Numai oamenii nu-s
Căprarul Ilisie era cât un munte şi avea mustă­ simpatici. Nu vezi decât jidani cu perciunii lungi, în­
ţile lungi până la ureche. El nu era din Măgura, ci covoiaţi ca o peană de râţoi, cu bărbi mari şi stufoase,
de pe la Vinerea, din sus de Orăştie. Rezervist şi el, murdari şi cu ochii şireţi, — şi ruteni cari nu prea vor­
ca şi Pescaru şi cu ceialalţi toţi, cari veniseră la mo­ besc şi cari nu ţi-ar da un codru de pâine de po­
bilizare, făcuse armată odată cu aceştia şi-l cunoşteau mană, să te vadă murind, ci te privesc cu ură şi ori
toţi de pe vremea aceea iacă. Om aspru la mânie, ce-ai cere, nu zic decât o vorbă: „Nema“.
când era necăjit de ceva, scrâşnea din dinţi şi bol­ Ei, dar, ei n’au nimic cu oamenii aceştia. Deo­
borosea printre buze, de nu-1 puteai înţelege niciodată, camdată atâta că dorm prin şurile şi prin casele lor.
ori prindea arma cu mâna ’ntoarsă de mijloc şi-i da încolo nu le cer nimic, că regimentul are de toate şi
vânt, o învârtea de zece douăzeci de ori, de se părea, mâncarea e bună, de te pune pe’ngrăşat, dacă n’ar fi
că-i o morişcâ nu altceva. Intr’o supărare mare odată grijile celelalte, adecă una singură şi mare: casa şi
ci-că nu ştiu cum a prins’o, că i-a rupt patul şi pentru copiii. Au venit aci de două zile, după un drum greu
asta a stat o lună de zile în arest şi a câtănit mai de-o zi, făcut pe jos dela Dalina. Alaită seară, când
mult cu o lună. Feciori-1 aveau drag dealtfel, că era om le-a spus căpitanul, că deocamdată poposesc aici, nu
bun la inimă şi asculta durerile tuturor şi-i mângăia se ştie cât şi până vor căpăta poruncă să meargă mai
ca un frate. Serile, iarna mai ales, când sufla amarnic departe, — prin sufletul lor a trecut o mare uşurare.
vântul şi îngrămădea noianuri de zăpadă, el aduna Deşi obosiţi de drum, se puseseră pe joc şi au jucat
tot zugul în jurul lui şi-i înveselia cu glume, Ie spu­ până târziu şi până au căzut morţi de oboseală. Viaţa
nea câte’n lună şi'n stele. Era om cetit şi ştia multe altfel e plăcută. Dimineaţa fac 'exerţir până către
şi pe vremea aceea, deşi era băiat tinăr. Ştia şi carte, amiaz, la amiaz mănâncă bine, iar după anr'az teorie
cetia din gazete şi scria scrisori de dragoste celor un ceas-două şi pe urmă poveşti, giume. Mai curăţă
mai nătângi, cari nu prinseseră în viaţa ior condeiu puşca, mai coasă un nasture-doi şi vremea trece.
în mână, numai biciul, coamele plugului, sapa, se- De multe ori aud uruit greu de tunuri mer­
cerea ori puşca. gând pe drum şi atunci cască toţi gura la tunari. Ar
Rezerviştii revăzându-1 acuma îşi aduceau aminte vrea să vorbiască cu tunarii, dar aceştia nu ştiu ro­
de toate acestea şi-l aveau drag. Ion Pescaru ajunsese mâneşte şi nu se pot înţelege. Dau doar din mâni şi
sub comanda lui cu încă vre-o 40—50 feciori. Ilisie arată drumul înainte.
de cum l’a văzut, Ta luat după cap şi Ta sărutat. Fu­ Ilisie, căprarul, îi luminează însă de grabă. El
seseră prieteni buni acu-s 7—8 ani şi prietenia veche prinde o vorbă-două nemţeşte şi a’nţeles, că au po­
nu slăbise de loc, ba se mai întărise par'că acum la runcă să se ducă în ajutor, ia front.
ceas de primejdie. — Se duc la front, băeţi — zice el — că ai
Altfei erau cu toţii prieteni buni, fraţi de cruce noştri sunt la strâmtoare. Apoi aşa-i, prinsei eu cam
poţi zice. Primejdia cea mare, războiul, îi făcuse pe aşa ceva din vorbele căpitanului către ceialalţi ofiţeri
toţi una, gradap şi negradaţi. Din sufletele lor pierise aseară, când m’a chemat Dl leitnant. Şlec , „şlec“
a
n
orice urmă de nepăsări mărunte, de ispite. Dacă acu-s zicea el şi asta pe nemţeşte înseamnă râu. De luptă
7—8 ani, când erau de stand se pizmuiau unul pe vorbiau, de bună seama, că ceilalţi ofiţeri ascultau duşi
altul pentru câte-o fată, pentru câte-un lucru de ni­ pe gânduri şi cu capul plecat. — Ei, băeţi, dar de
mica şi căutau să-şi facă unul altuia câte-o supărare asta să nu ne doară capul 1 Asta-i treaba gineralilor,
mică, — acum aşa ceva nu se pomenea. Erau ca fraţii, să facă să meargă bine războiul! Noi, ăştia proşti şi
îşi povesteau de neveste, de copii, îşi cetiau scrisorile mulţi, n’avem decât să stăm- locului să puşcâm până
şi se mângăiau reciproc. putem şi cum putem! „Mai mult rău, decât bine“ —
Ilisie, fiind cel mai mustăcios în pluton, avea adause el încet, cu mâna la buze şi clipind şiret din
obiceiu să le zică celorlalţi: „copiii mei“ şi într’ade- ochi.
văr toţi oamenii aceştia par’câ erau copii şi aveau ne­ Feciorii căscaseră ochii mari şi se strânseseră
voie de-un suflet mai tare, care sâ-i mângâie şi să-i roată pe lângă Ilisie, ca să-l audă mai bine. El, după
povăţuiască la nevoie... ce se asigură cu nu-i niciun ofiţer prin apropiere, în­
Regimentul 64 plecase din Orăştie într’o Dumi­ cepu să le vorbească domol de lucruri noui şl necu­
necă după amiaz. Adecă regimentul activ plecase el noscute pentru cei mai mulţi până acum. Le spunea
mai naînte, înainte de a veni rezerviştii. Atunci în aşa cum le auzise şi el dela un domnişor român dela
Dumineca aceea, plecaseră patru batalioane noui, de Orăştie, atunci, când se zvonise, că se face războiu.
rezervă. Două luaseră drumul spre Bosnia, delà Arad Acesta-i spuse şi el ţine acum să împărtăşească şti­
încolo şi alte două o porniră spre Galiţia. Cu acestea inţa lui şi altora, fraţilor lui de armă, cari sunt toţi
două venise şi căprarul Ilisie şi feciorii lui şi erau ve­ români şi au aceiaş inimă românească. Şi el le po­
seli că apucaseră încoace. Ţinutul acesta era pentru vesteşte, că războiul ăsta e lucru mare, că noi Ro­
ei nou, nu-1 mai văzuseră şi apoi poate si oamenii mânii din Ardealul nostru scump aşteptăm mare lucru
vor fi altfel. Bosnia o cunoşteau, că din cei trei ani să iasă din el. Nici mai mult nici mai puţin, decât să
de cătănie, unul îl făceau toţi feciorii din regimentul ne unim cu Ţara Românească. Ce ţară frumoasă e
acesta în Bosnia, prin Sarajevo şi prin târguri mai mici. asta şi ce bogată 1 Şi ce armată mare şi vitează are!