Page 13 - 1926-39-40

3—X. 1926 ------------------------------------------- C O S I N Z E A N A Pag. 393

toţii. De ce-or fi plecând nenorociţii aceştia de pe la
D U H U L C E L R Ă U vetrele lor, Pescaru nu poate înţelege. Ruşii doar nu-s
oameni răi şi uite că Rutenii nu pleacă. Pe semne
— ROMAN —
însă că pe ovrei Ruşii-i omoară, că ei nu sunt pra­
IV. voslavnici şi le-o fi făcut mult rău bieţilor oameni în
Pe drumuri neumblate timp de pace. Poate, cine ştie!....
Asta era cam aşa pe la 2—3 ore, după masă,
Cinci zile stătură cele două batalioane ale regi­ când soarele ardea mai tare, că soldaţii priveau şirul
mentului 64 în. satul acesta mic, ascuns la spatele nesfârşit de căruţe, care ducea pe fugari. Nu trecu
unei păduri, la vre-o 40 klmetri de Dolina, lângă o mult şi căldura abia se mai stâmpărase o lecuţă, când
şosea, care venea dela Stanislau şi ducea p ste Stiy un gla*3 de alarmă străbătu până la căsuţ?, unde
la Lemberg. Era o răscruce de drumuri aci. Şoseaua erau încvartiraţi căprarul Ilisie, Pescaru şi ’ ceialalţi
principală Stanislau—Lemberg era tăiată de una mai tovarăşi ai lor. Ei săriră repede la arme, luară rani­
îngustă, de mâna a doua, care ducea dela Dolina ţele în spate şi într’o clipă fură la locuinţa căpita­
spre malul Nistrului spre Zdaczow. Cât au stat au nului, care comanda batalionul lor.
văzut mereu scurgându-se spre Stry trupe de toifel, După încetarea trâmbiţei soldaţii ieşiau ca viermii
dar mai ales artilerie. De două zile drumul mare e din toate ogrăzile şi de prin toate şurile. Şoseaua se
neîntrerupt umblat şi zi şi noapte. Trec husari, trec umplu de soldaţi şi cele două batalioane fură curând
vânători şi trece artilerie cu tunuri de câmp, cu ţevea strânse la un loc, cu ofiţerii lor cu tot, care stăteau
lungă, de 3—4 metri. şi ei lângă compania lui fiecare. Baionetele sclipeau
Pe drumul mai mic spre Zidaczow până acum în bătaia soarelui şi pe feţele soldaţilor începu să se
n’au prea trecut trupe, dar de două zile vezi şi pe zugrăviască o curiozitate, un neastâmpăr. Când totul
ăsta o mulţime de căruţe venind dinspre Nistru şi fu gata, apăru pe-un cai voinic, negru, maiorul, care
mergând spre Dolina. Sărmanii cai, abia mal trag şi comanda amândouă batalioanele şi trecu dela un
par obosiţi din cale afară. In căruţe sunt ţărani ru­ capăt la celalalt al şirului lung de soldaţi. Cum că­
teni şi o mulţime de evrei, şi femei cu copii. ruţele de pribegi curgeau întruna şi praful se ridica
Aceştia sunt fugari plecaţi a doua-ireia zi după izbuc­ mereu de sub roţi şi de sub copitele cailor, — el
nirea războiului, de pela Tarnopo), unde Ruşii au chemă ia sine pe cei doi căpitani şi le spuse ceva.
ajuns foarte de grabă. Vai de ei, nenorociţi, în ce hal Se dădu ?poi ordin scurt şi Impărţ ţi pe compănii,
mai sunt 1 Nedormiţi şi morţi de foame ei cer dela trupa se retrase într’o grădină plină cu pomi, unde
soldaţii noştri o bucăţică de pâine şi aceştia le dau nu era nici o sămânăturâ, numai pajişte. Aici se aşe­
bucuros din cât au şi ei.... zară în pătrat şi maiorul veni în mijlocul lor să le
Ion Pescaru priveşte cu jale la convoaiele ace­ vorbiască.
stea de nenorociţi, care se scurg toate spre Dolina şi El era român, singurul ofiţer român la cele două
de acolo, cine ştie încotro vor apuca, dacă o fi rău batalioane. Ceialalţi ofiţeri, căpitanii cei doui, loco­
şi-o trebui să meargă mai departe. Par’că-1 apucă tenenţii şi sublocotenenţii erau toţi streini, unguri şi
mila, C'ând îi vede în nenorocire şi mai ales îi jale nemţi. Doar vre-o doui cădeţi mai erau români, încolo
de copilaşii murdari, nespălaţi şi galbeni de prăpădiţi niciunul, numai soldaţii şi strajămeşterii.
ce sunt. Fără de voie îi vine’n minte Sofica şi ionică Maiorul Frunză, era un om mărunt, cu pept
ai lui, care au rămas acasă lângă Ileana, nevastă-sa. voinic şi lat în spate, cu ochii ageri şi cărunt pe la
Văzând într’o căruţă o fetiţă de vre-o 6 ani şi tâmple. Să fi avut vre-o 46 ani şi dacă n’ar fi venit
un băiat cam de vârsta lui {onicâ, nu se poate răbda războiul n’ar fi văzut poate niciodată gulerul de aur,
să nu le dea câteo bucăţică de zahăr la fiecare şi o că rari erau ofiţerii români în armata austro-ungară,
jumătate de pâine. Ii vine apoi, nu ştiu cum, să-i mân­ cari să avanseze mai sus de căpitani, în vreme de
gâie pe pârul creţ şi bâlaiu şi să-i sărute. Dar, vezi, pace. Acum însă, că izbucni războiul, era mare lipsă
asta nu se poate. Ei nu sunt copiii lui şi ce-ar zice de ofiţeri superiori şi fură avansaţi repede la rangul
maică-sa, o ovreică tânără, care ţine copilaşii îo poală de maior şi câţiva căpitani români, mai bătrâni. Intre
şi-i strânge la pept cu drag. Ovreica însă îi zimoeşte aceştia se nimerise şi căpitanul Frunză şi el nu făcuse,
şi-i zice ceva. Scoate apoi o năframă de mâtasă din mare treabă din asta, că luă cele 3 stele jos de pe
boarfele lui şi i-o întinde cu atâta dragoste, că el guler şi cusu numai una pe golon de aur. Ei era
înţelege fără cuvinte, că năframa asta-i un dar pentru sătul pânâ'n gât de armata austro-ungară şi de sife-
dragostea ce le-o arată el copiilor. rinţeie şi nedreptăţile pe cari le îndurase timp de
Căruţa pleacă mai departe şi Pescaru se uită 26 de ani, cât a stat în ea. Dacă n’ar fi venit răz­
după ea aproape cu lacrimi în ochi. Priveşte apoi la boiul, avea de gând să treacă la pensie în anul acesta.
altele şi altele, că nenumărat e şirul lor şi una pare Iacă nu avu parte de ea însă...
mai plină de nenorocire decât cealaltă. Unii ovrei îşi Ajuns în mijlocul batalioanelor, maiorul Frunză
încărcaseră pe căruţe şi dulapuri şi mese şi scaune, începu să le vorbiască soldaţilor liniştit şi mulcom.
nu numai lăzi de albituri şi de haine. In câte-o căruţă Vorbia respicat şi rar, ca sâ-I audă fiecare. Nu le
vezi şi câte-o ladă cu gâşte, ba şi câte-un porc gras, spuse cine ştie ce lucru mare, doar atâta, că de-acutn
care abia se ţine pe picioare de legănatul câruţii. vor porni şi se vor apropia de foc. Să nu le fie însă
Şi-apoi ce-i pe lângă căruţe, pe jos I O mulţime de teamă, să se gândiscă la D-zeu şi la împărat şi să
oameni, plini de praf şi plini de sudori pe faţă. Hainele meargă înainte, tot înainte, niciun pas să nu ’ dea
sunt toate sure şi ghetele nu se mai cunosc, par'că înapoi, că asta-i ruşine_____
ar fi piciorul învelit într’un aluat de praf. Cămăşile Cuvintele lui tot înainte spuse mai apăsat ca
lor sunt desfăcute ia gât şi sudoarea se prelinge încet celelalte, fără înţelese de căprarul Ilisie în înţelesul
pe peptul păros al ovreilor, că mai ales ovrei sunt cu dorit de el şi nu pregetă să atragă asupra acestui