Page 3 - 1926-39-40

3—X. 1926 —-------------------- ------- C O S 1 N Z E A N A ---------------------------------------- Pag. 383

O i I o n a v a r i Refrenul visurilor noastre.

Acum găsesc un sens în fire,
Dintr’un carnet Parfum în flori şi vrajă-n stele...
Din aurul cernut de lună
de L AGÂRBICEANU fi-oiu împleti epitalamul,
Stăpână-a gândurilor mele..
— Doamne, bădiţă Vasilie, mult Deci vino, vin’ ca altădată,
mă mir eu de dumneata 1 Să mă — Ca-n seara binecuvântată, —
ierţi că-ţi spun ce am pe inimă, Pe banca visurilor noastre:
deşi dumneata eşti mai mare şi In ochii-ţi blânzi şi adânci ca marea
om cu învăţătură. Da’ nu te mai Mă lasă să privesc... suflarea
pot auzi când îmi vorbeşti mereu Fierbinte să ţi-o sorb... şi gândul
de bunătatea oamenilor neînvăţaţi, Învăpăiat să-mi spun, stingându-l
a noastră a sătenilor, chipurile...! In rouă gurii-ţi mici, ca fraga:
Dumneata ai rămas tot cu sufletul le-oiu duce-n ţări necunoscute,
de copil. Umbli o zi prin sat, pe In ţări cu „feţi-frumoşi“ şi „zâne“
câmp, te uiţi în văzduh şi pe lunci, Pe goii umeri îţi voiu pune
vii acasă, oftezi şi spui: „Ce viaţă Potop de sărutări păgâne...
mândră 1 Ce lume frumoasă 1“ Şi le-o iu duce într’o ţară sfântă,
ne vorbeşti mereu de răutăţile de In care nu-i păcat, (minciuna
la oraş, unde trăeşti dumneata. A- De adevăr fu-nvinsă), — ’n ţara
cum, să nu te superi dacă*ţi voiu In care păsările cântă
spune că dumneata, judecând aşa, De dimineaţa până sara
nu eşti departe de felul de-a înţe­ Divine simfonii... iar luna
lege lumea a Vuţii Surdului deia \a lumina cu raza-i blândă
noi. Că într’o zi ne-am dus noi mai Făptura-ţi de floare plăpândă,
mulţi oameni la târg, unii cu pui, Cărarea gândurilor tale...
alţii cu lapte şi smântână. Şi era o Sub paşii mici îţi voiu aşterne
zi urâtă de toamnă cu ploaie ames­ Covor de flori de crisanteme
tecată cu ninsoare, şi forfotim noi prin Şi portocalii îţi vor cerne
zloată câteva ceasuri de drum până In păr ninsoare de petale...
ce ajungem în oraş şi simţim pietre Iţi voiu clădi palat din fildeş
subt talpă. Pe ţărmul unei mări albastre
Vuţa Surdului aducea două co­ Şi din învolburarea apei
şuri cu raţe şi, desăgite în spate, Va creşte-un tainic svon, ce-n şoapte
cizmele. Le cruţase deţină şi, dege­ fi-l va-ngâna lin sub fereastră
rată la picioare, acum se opri să se Zefiru-n fiecare noapte:
încalţe. Refrenul visurilor noastre!...
După ce ascunse în tureci picioa­
rele noroite, se uită în stânga. Era AUREL LOCUSTEANU
o crâşmă de cele mari dela oraş,
unde mănâncă domnii. Era de di­
mineaţă şi luminile erau aprinse. nici cu ce să-şi plătească şubreda — N’au sărăcit! Beutori nu-s şi
Prin fereştile cât porţile se vedeau mâncare. n’au fost, moşia n’au avut cum s’o
vr’o câţiva domni înlăuntru la mese împărţească.
şi mâncau cornuri albe, sorbind din Ei, iata, bădiţă Vasilie cam aşa e
— Da, mi-se pare că numai un
nişte ulcele de porţelan. şl raiul aici la sate. Nu cum îl vezi fecior au avut, pe Dumitru.
dumneata după ce te uiţi în cer şi
— Doamne, tu soro, zise Vuţa peste câmpuri. Şi nici oamenii nu-s — Numai pe el îl au şi acum“.
Surdului întorcându-se către o ve­ ingeri din cer. Sunt şl aici patimi însoţitorul meu tăcu întunecat.
cină, popa nost ne tot vorbeşte de şi inimi rele. Sunt şi aici strică­ Nu-şi mai deschise gura decât după
raiu. Dar uite raiul pe pământ, şi ciuni. Dacă nu-ţi vine cu greu şi ce scârţăi portiţa la ai Rarului.
ea cotind pe tovarăşă se uită cu nu eşti ostenit vino cu mine până — Bine omule, îi zic eu, dar
lăcomie înlăuntru. la Dochiţa Rarului.“ cum să întrăm aşa de-odată, fără
Dar. n’apucăm noi să trecem de Nu eram ostenit şi plecai cu ru­ nici o ştire, îa casă? Pe vremea
crâşma cea mare şi auzim o bubui­ denia mea până la Dochiţa Rarului. asta! Nu vezi că-i seară?
tură. Îndată grămădi lume înaintea — Ştii casa? măjntrebă el pe — Bărbatul şi femeia nu-s acasă.
fereştilor celor mari, ba mulţi pă­ drum. — Atunci pe cine vrem să vedem?
trunseră înlăuntru. Ne grămădirăm — O ştiu. O casă mare, de zid. — Pe paznicul averii.
şi noi. Ce se’ntâmplase? Unul din — Şi cunoşti şi pe stăpâni? Nu-1 înţelegeam.
domnişori cei subţiri de cari Vuţa — Cum să nu-i cunosc? Pe Şte­ — Trebue să-ţi spun dinainte:
Surdului vedea că-s în rai, se puş- fan Raru şi pe Dochiţa cine nu-i Să nu te sperii de ceea ce vei ve­
case c’un revolver. Se vorbea prin­ cunoaşte? Oameni frantaşi i am dea. Omul din păcel e feciorul lor,
tre oameni că nu mai avuse bani ştiut. Au sărăcit şi ei? Dumitru,