Page 6 - 1926-39-40
P. 6

Pag. 386                                 C  O  S  I  N  2  E  A  N  A                        3—X. 1926

             pase  de  o  povară,  de  un  osândit  târnat  de  luntre  şi  o  apleca  în  acea  Mâinile  mi  le-am  prins  de  două
             morţii.  Nici  sicriul  nu  îşi  iubeşte  parte.  ,Desfaceţi-l“,  răcni  nnul.  Dar  cue ce eşeau din scânduri; nici moar­
             povara.                             nu  se  mişca  nimeni.  îndată  ce  îţi   tea nu m’a desfăcut de ele.
               —  Unghiile  ni  se  adâncesc  mai   întorci  privirea  de  la  acei  monştri,   —  Urla  ca  o  fiară  furtuna.  Cerul
             mult  în  scândură.  Pe  fiecare  poate  te vor sfâşia.                 s’acoperise  cu  nori  negri  ca  noap­
             să  ne  cuprindă  leşinul  şi  atunci  ne   — Intr’un târziu nenorocitul, prădă  tea.  Eram  singurul  viu  în  guri  de
             aşteaptă  moartea.  Corbii  pieirei  valurilor,  muri.  N’avea  putere  în   morminte.  Acum  puteam  să-mi  în­
             plutesc  de-asupra  luntrei.  Sufletele  braţe  să  se  urce  la  cei  ce  i’au  a-  chid  ochii.  Puteam  să-mi  ascund
             noastre  au  eşit  din  corp  şi  au  luat  lungat.  Se  desfăcu  de  lemn  şi  ne  pericolul.  Ce-mi  păsa  de  hohotul
             locul  corbilor  spurcaţi.  îşi  aşteaptă  urma  cu  jocul  velurilor.  Ni  se  arăta  furtunii.  Numai  aveam  lângă  mine
             prada  şi  vai  celui  ce  va  închide   odată,  de  două  ori  şi  apoi  dispăru  nici  un  om,  nici  un  asasin  viclean.
                                               v
             ochii.  Se  vor  coborî  ca  fulgerul  şi    în adâncuri.               Cât  de  plăcută  îmi  era  odihna  o-
             îi  vor  seca  viaţa.  Vai  celui  ce  cli­  —  O,  dac’am  fi  putut  să  ne  în­  chiior.  In  odihna  lor  îşi  găsea  şi
             peşte  prea  des  din  ochii.  I  se  în­  chidem  ochii.  Era  atât  de  îngrozi­  sufletul  mulţumirea,  li  strângeam,
             tunecă  privirea  şi  numai  atât  a-  tor  tot  ceia-ce  vedeam.  Dac’am  fi  să  omor  în  ei  toată  lumina,  căci  în
             şteaptă corbii pieirei.             putut  închide  drumul  gândurilor.  lumină  se  înălţeau  valuri  amenin­
               —  Câtă  putere  e  în  viaţă!  De  ce  Dacă  ne-ar  fi  acoperit  noaptea.  Dar  ţătoare, morminte pentru* mine. Cât
             n’o  putem  stânge  cu  o  suflare  a  nu,  atunci  .ar  fi  fost  mai  îngrozitor.  de  blând  era  întunericul.  Strângeam
             dorinţei?  De  ce  nu  putem  descărca  Ne-am  fi  căutat  cu  mâini  bleste­  în  noaptea  binecuvântată  fiorul
             sicriul  de  prea  multa  lui  povară?  mate,  să  ne  sugrumăm.  Ne-am  fi   morţii. Simţeam respirarea mormân­
             Valurile  s’apropie  din  nou.  Vor  să  pipăit  vecinul  spre  a-I  arunca  în   tului  ca  o  mângăere.  Moartea  nu
             ne  întărâte  la  omor  sau  scârbite  de   apă.  Sau  am  fi  stat  nemişcaţi,  spre  mă  mai  înspăimânta  nici  în  urletul
             laşitatea  vieţii,  vin  ca  să  ne  îngh'ţă;  a  auzi  sgomotul  celui  ce  s’apropie  valurilor.  închideam  ochii  şi  îi  po­
             iar  luntrea  se  depărtează  de  ţărm.   cu  gânduri  ucigaşe.  Şi  dacă  sim­  toleam mânia.
             Au  trecut  ceasuri  de  când  trebuia   ţeam  vre-o  mână  rece  urlam  de   —  Am  adormit  şi  m’am  trezit
             să-l ajungem.                       spaimă  şi  cercam  s’o  desfacem  din   mort. Pluteam de-asupra unei scân­
               —  Luntrea  începu  sâ  se  umple  jurul  grumazului.  Să-ţi  înch'zi  ochii,   duri.  Cuele  mi  au  eşit  prin  dosul
             cu  apă.  Groapa  se  desch’se.  Sicriul   dar  atunci  te  vor  înăbuşi  aceşti   palm-ei. Mă răstignise moartea. Cuele
             trebuia să s’adâncească în mormânt.  călăi fioroşi.                     m’au  legat  de  scândură  şi  mi-au
             O  clipă  crezurăm  că  ne  răsturnăm   —  Viaţă,  cât  de  monstruos  îţi   salvat  cadavrul.  Am  fost  cel  mai
             şi  apoi  iarăşi  plutirăm  de-asupra   este  sufletul.  Câte  fărădelegi  eşti  fericit  dintre  toţi.  Corpul  lor  a  fost
             valurilor.  Mai  ameţiră  doicii  văzu­  în  stare  să  săvârşeşti  pentru  a-ţi  înghiţit  de  mare  şi  dat  pradă  peş­
              răm  că  îşi  închid  ochii.  Mâinile  le  prelungi  clipele.  Iţi  faci  din  prietini  tilor.  Mie  mi-a  rămas  cadavrul  să-l
              erau  însă  crescute  cu  lemnul.  Abia   duşmani,  din  copil  asasin.  Dărâmi   port poate de-alungul veacurilor.
             îi  puturăm  descleşta  să  îi  aruncăm  întreg  universul  sfintelor  legăminte,
             în  apă.  Luntrea  se  ridica  din  apă.  pentru o fărâmă din vreme.      Nebunul  se  depărtă  râzând.  Nu
              Moartea  hrănea  viaţa.  O  moarte  de   —  Furtuna  isbucni  acum  cu  vio­  »departe  se  juca  un  grup  .de  copii.
              om  lungea  clipe de  viaţă. Un  mon­  lenţă.  Se  deslănţuise  potopul.  Fiara  Ii  chemă  la  sine  şi  Ie  zise:  „Vreţi
              stru  flămând  se  hrănea  cu  propriul   şi-â  rupt  cuşca  de  fier  şi  năvălea  să  vă  povestesc  cum  am  murit?“
              său  corp.  îşi  tăia  membrele  spre   asupra  victimei.  Luntrea  fu  ridicată  Ei îi ascultau hohotind.
              a-şi susţine viaţa.                de valuri, asvârlită apoi în adâncime   De  când  a  stat  sub  stăpânirea
                —  începurăm  să  ne  mişcăm.  A-   şi  când  s’a  ridicat  a  doua  oră  pe  fiorului  morţii  se  crede  mort.  Ne­
              runcarăm  apa  din  luntre.  Cu  cât  coama  valului,  n’am  mai  rămas  de­  bunia  îi  şopteşte  că  e  un  cadavru.
              însă  îi  scădea  povara  cu  atât  creş­  cât singur.                 Şi  într’adevăr  e  un  mort,  căci  ne^
              tea  mânia  valurilor.  Era  zadarnică   —  M’am culcat pe fundul luntrei.  bunia e moartea sufletului.
              orice  luptă.  Dac’am  mai  putea  goli
              luntrea de vre-o câţi-va?
                Femeile  sunt  cele  mai  slabe.  Una                   _                   DIN  FLORI ALBE*
                                                                                                n
              e  abia  copilă.  Dac’am  scăpa  de  a-                 TALC
              ceasta.  Gândul  acesta  f  utura  în
              rânjetul  tuturor  bărbaţilor.  Intr’o        Ai tresărit uşor de-un gând fugar
              clipă de nebăgare de seamă o arun­            Ori eu am tresărit, ca jarul viu,
              carăm  în  apă.  începu  să  se  lupte        Şi fără să fi vrut, fără să ştiu,
              cu valurile şi încercă s’ajungâ barca.        Am aşteptat tu să tresari?
              Unul  s’apropie  de  bord  şi  cercă
              s’o  ţină  departe.  Femeea  rămasă  îl       Prin geam privim salcâmii ce se ’ndoaie
              rostogoli însă şi pe el în apă.               Elastic pe un fond întunecat:
                —  Mai eram şase. Acum nu mai               Furtuna nu ’ntre noi a ’mpraştiat
              îndrăsneam  să  ne  mişcăm  din  loc.         Fuioare lungi de chiote şi ploaie?
              Ne  cunoşteam  prefăcătoria  şi  rău­
              tatea.                                        Pe-aproape, peste cerul învrăjbit,
                —  Bărbatul  aruncat  din  luntre           — Sbor alb — a fulgerat un porumbel,
              se  ţinea  după  noi.  Odată  ajunse  şi      Tâlc luminos tu ai cules din el,
              se  prinse  de  bord.  Nimeni  nu  în­        Ori numai gândul meu a tresărit?...
              cerca  să-i  desfacă  mâinile.  Ceilalţi
              puteau  să-l  arunce  după  el.  Era  a­                                       TEOFIL BUGNARIU
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11