Page 13 - 1926-41-42

Pag. 409 C O S I N Z E A N A ---------------------------------------------- 3—X 1920

DUHUL CEL RĂU şi să-i are holda de pe deal, în care sămănă grâu.
îşi aduse apoi şi două cară de lemne şi pe când în­
— ROMAN — cepură ploiie, la sfârşitul lui Octomvrie, ea nu mai avea
de lucru pe câmp. Sta toată ziulica acasă şi-şi vedea
IV. de copilaşi şi de treburile casei... Pe Sofica. fiini în anul
al 7-lea, trebui s’o trimită la şcoală şi aşa nu-i mai.
Zile amare putu lua de loc folosul. Râmase numai cu Ionică,
care se apropia acum de anul al cincelea şi începuse
O jale adâncă se lăsase peste Măgura, după să mai îi fie şi el maică-si de ajutor. Putea să i ducă
1
plecarea celui dintâi rând de bărbat . Floarea satului, o ulcică de apă, să-i pună un găttj pe foc. In postul
cei mai harnici, cei mai muncitori, plecaseră la râzboiu Crăciunului Ileana băgă războiul în tasă şi îacepu să
şi acasă nu rămăsese decât un pumn de oameni bă­ ţese pânza. Ionică îi facea ţevi la sucală, dar de multe
trâni, femeile şi copiii. Vara se trecu repede şi înce­ ori ghemul se băga pe sub râzboiu, pe sub pat şi tor­
pură zile de toamnă, cu ploi şi vreme rea. tul se rupea. El începea atunci să plângă şi ea tre­
Războiul se deslănţu se în toată puterea lui şi buia să-l mângâie şi să-l înoade firul din nou.
oamenii cetiau din jurnale, că el s’a întins peste toată Dela Pescaru D’a mai căpătat de vre-o două
lumea, că a întrat în vâltoarea lui şi Franţa şi Anglia luni de zile nicio veste. La început i-a venit o scri­
şi că sângele curge şiroi peste tot locul. In târgurile soare din Orăştie şi una din Qaliţia. In aceasta din
mal mari, ca la Deva şi la Orâştie veniseră deja soldaţi urmă scria, că e sănătos şi că a ajuns în foc. Lupta
răniţi şi spitalele gemeau de ei. Unii erau împuşcaţi însă n’a ţinut mult, că Ruşii i-au răzbit şi ei au luat-o
în picior, alţii în mână, alţii prin gură, prin burtă. Vai la fugă şt-au tot fugit înapoi, spre graniţa ţârii un­
şi amer de ei, că nu vor mai fi niciodată oameni ! gureşti, până în munţi. Aici apoi s’au oprit iară şi
Câteva mame, cari auziseră,<ă feciorii lor sunt în spitale
s’au întărit. Acum aşteaptă aici pe vrăjmaşi... Aceasta
pe la Arad, pe ia Oradea mare, se urcaseră în tren a fost cea din urmă scrisoare a lui şi de-atunci nicio
cu traistele pline de merinde şi porniseră într'acolo, veste. Iată acum până la Crăciun abia mai sunt vre-o
ca să-i vadă şi să i mângâie. Acestea spuneau groză­ patru săptămâni. Şi cum se gândeşte, că sărbătorile
venii şi zugrâviau jalea şi plânsul de prn spitale cu sunt aproape, ochii ei se umpiu de lacrimi, căci se
o duioşie, care te tăcea să verşi lacrimi. Sunt — zi­ vede singură şi părăsită de toţi. In anul acesta nu-s
ceau ele — sute de paturi prin case mari, cu câte nici colindători şi nici copii cu steaua, ca în alţi
două rânduri şi n’auzi de cât vaiete. Şi sunt răn<ţi de ani. Nimeni nu mai are inima la loc, nimănui nu-i
tot felul: şi români şi unguri şi ruşi şi nemţi. Cei, mai vine să petreacă, să joace. La lăsatul secului nici
cari au putut da de ştire pe la ai lor de soartea tristă nu s’a făcut horă, ca alte dâţi. Fettle erau tot cu
în care se găsesc, sunt cercetaţi de mame şi de neveste. ochii plânşi şi de cum s’a deslânţuit furtuna, ele n’au
O.hii bolnavilor ard par’că şi se uită cu jale la ai mai vrut să joace, să-şi petreacă. Altfel, la drept vor-
lor, dar aceştia de multe ori nu zic nimic, numai le b n d , cu cine să-şi mai fi şi petrecut, sărmanele?
strâng mânile şi oftează. N'aveau cu cine, că nu mai era nimeni în sat de pe­
Toate acestea le ştiau şi femeile din Măgura şi trecanie. Acum în postul Crăciunului nu le mai vedea
fiecare dintre ele se gândea la cineva scump, care era nimeni, nicăiri. Stetea toată lumea la bordeiul ei şi
dus departe. Cine ştie dacă mai trăiesc, ori i-a îngro­ doar Duminecă se mai duceau la biserică şi odată pe
pat undeva, într’o margiae de şanţ, fără cruce şi fără săptămână la şezătoare. Dar şi-aici, ce mai voie era 1
luminare... Fiecare sta plecată pe cusătura sa şi îşi vedea
Nu trecură două luni şi se vestiră recrutări noui. de furcă şi de multe ori nu se auzia decât sfârâitul
Notarul duse la asentare la Ilia pe toţi feciorii dela fusului.
20 până la 32 de ani, cari mai înainte nu făcuseră Preotul Ie mângâia în toată Dumineca, le po­
cătănie. Acum i-a luat şi pe aceştia şi într’o zi ple­ vestea de bunătatea nemărginită alui Dumnezeu, de
cară şi ei la Orăştie şi la Deva, la regiment. Satul credinţă şi dela biserică toată lumea pleca parcă uşurată
rămase după aceasta şi mai pustiu, şi mai trist. acasă... Bietul părinte, multe mai are şi el pe cap.
Pela sfârşitul, lui Septemvrie şt pela începutul Niciodată n‘a avut atâtea slujbe de făcut, atâtea li­
lui Octomvrie abia mai puteai număra pe degete pe turghii de slujit. Afară de asta femeile erau toată
bărbiţ'i din Măgura. ziua pe capul lui ca să le citească scrisorile căpătate
Femeile se apucaseră ele de lucru şi alergau toată dela bărbaţi şi să le scrie şi acestora ce-i pe-acasă.
ziulica, deoarece nu mai era cine să le ajute, cine să alerge Zilele treceau triste şi jalnice. Ziua se micşorase
pentru ele. Copiii rămâneau singuri pe-acasă sub grija acum şi căzuse şi zăpada. Trebuia să aprinzi lampa
fraţilor lor mai măricei, ori cu câte-un bătrân, care nu pe la 4—5 ceasuri, că fără ea nu mai era chip de
mai era bun de altceva. lucru. Dar măcar de-ar fi fost petrol, ca’n vreme bună.
Ileana o ducea greu, mai greu, ca altele, căci co­ Jidanul din sat îl vindea însă scump foc şi nu-1 dădea pe
piii ei erau micuţi de tot şi de multe ori trebuia să-i bani, ci mai mult pe ouă, pe cucuruz, pe găini. Înce­
ducă cu ea, că n’avea cu cine să-i lase. Pescaru nu pură să lipsească şi chibritele şi sarea. De Crăciun nu
avea părinţi, nici fraţi şi nici surori să-i stee ei în mai găseai nici măcar făină albă, ca să faci un co­
ajutor. Iar părinţii ei trebuiau să vadă de casa lor şi zonac ceva. Se schimbase parcă lumea, de tot. Luc­
de cele dooă surori mai mici, ca ea. O soră a ei era rurile trebuincioase de toate zilele jidanul nu le mai
măritată în alt sat şi nu putea s’o cheme în ajutor. da decât cu bilet de învoire dela notar. Când femeia
Cu toate acestea ea făcu tot ce putu, ca să nu lase lu­ avea nevoie de petrol, de sare, de chibrituri, de o
bucată de zăhar pentru copii, — trebuia să se ducă
crul câmpului neisprăvit. Culese porumbul, îl aduse acasă.
Vându la târg la Zam v.ţelul dela vacă şi plăti bani la cancelarie şi să se roage. Şi of, numai la notar să
scumpi la un vecin mai cu stare, ca să-i care fânul nu se fi dus Ileana! Când a fost întâia oară să-i ceară