Page 14 - 1926-41-42

Pag. 410 C O S I N Z E A N A 17—X. 1926
un litru de petrol şi unul de sare, el întâi i-aspus că uşă şi aşteaptă, ca notarul să se uite Ia ea, căci a-
trebuie să cruţe, că nu prea are, şi abea i-a dat. Insă cesta e plecat deasupra protocoalelor mari şi par’că
cum şi ce fel?! Când i-a întins biletul în mână, a apu­ n'aude, nu vede...
cat-o de bărbie, i-a râs în ochi şi i-a spus, câ-i Ah, ce cald e aici. In soba de fer e un foc ne­
frumoasă!... bun. E roşie toată şi prăjeşte tot în jurul ei. Ea simte
Gândindu se acum la asta, o trece o roşeaţă peste 0 căldură străbătându-i tot trupul şi-şi desface încet
faţă şi simte că arde toată. O cuprinde apoi o mâ­ şuba de pe lângă ea, că nu mai poate de cald. Peptul
nie şi începe să plângă de necaz, că nu are acum 1 se umflă şi i se desumflă repede şi ea vede cum i se
pe nimeni, că nu-i Ion aci, ca să-i poată povesti mişcă şi cum i se ridică sânii. In aer pluteşte un fum
ce i-a făcut notarul. E singură şi trebuie să-şi înece gros de ţigări, care te ’neacă. Tuşeşte încet şi duce
în plâns tot amarul şi toată jalea... mâna la gură... In clipa aceasta notarul întoarce
Intr’o zi fetiţa veni dela şcoală supărată. Ochii capul şi-o vede...
ei ardeau şi fruntea îi era ca focul de ferbinte. Ea a — Domnule, mă rog, am adus porţia!
pus-o în pat şi fetiţa a început să tremure toată şi Abia poate rosti cuvintele acestea, par’că n’ar şti
să-i fie fr g. A doua zi de dimineaţă och i ei erau vorbi şi simte cum tremură toată. Notarul se scoală
căzuţi şi era palidă de prăpădită şl Începu să tuşească. în picioare, pune pe masă ţigara de foi din gură şi
Nu trecu mult şi tusa cuprinse şi pe Ionică. Ce de peana din mână şi se uită la ea aşa de ciudat şi aşa
necaz, Doamne sfinte! Amândoi copiii bolnavi şi ea nu de stăruite. Ii face apoi semn să se apropie, ea par’că
ştie cum să-i ajute, ce să le facă. Chemă pe baba Mia, a prins însă rădăcini, nu poate face nici un pas îna­
o bătrână, care sta în vârful dealului şi ştia să des­ inte. Se simte ca bătută cu cuie de podele şi-i tre­
cânte. Bătrâna veni şi descântă, stângându-i cărbuni şi mură buzele. Şi el se uită stăruitor şi râde cu ochii,
suflând de trei ori în apă. Dădu apoi copilaşilor să bea şi
cu gura, cu obrajii. Porneşte apoi spre ea şi-o prinde
se păru, că se fac mai bine. A doua zi însă erau tot de mână. Ea se lasă ca un copil, ca un om fără pu­
slabi, şi nu se sculă din p*t nici unul. teri şi fără voinţă, adormit de jumătate. Abia mai bagă
Aşa o ajunse Crăciunul pe biata nevastă a lui de seamă, când el învârteşte de două ori cheia în
Ion Pescaru, cu copiii în pat şi fără o mână de ajutor uşă şi-apoi îi iea şuba din spate. O prinde de mijloc,
în casă şi fără nici un ban. Afară de asta după Crăciun 0 ia in braţe. Ea se zbate şi vrea să ţipe, dar nu
mai veniră şi alte necazuri: mâciucaşul bătu toba şi poate. El o ţine tare şi-o sărută pe gură. Par'că e
dădu de ştire, să ducă oamenii porţia. Ileana n’avu ameţită, par’că şi-ar perde mintea. Dă din picioare,
încotro să facă, trebui să vândă scroafa cu cei patru dă din mâni, în vreme ce el îl spune cuvinte de
purcei şi nu-şi lăsă numai unul din cinci câţi îi fătase. dragoste.
Aceasta era o purcicâ şi avea s’o crească, ca să nu Ah tremură, se sbate ca o pasere în laţ şi vede
rămână fără porc la casă.. prăpastia, care se deschide înaintea ei. Se smulge ca
De două zile acum tot îşi pune de gând să muşcată de şarpe şi scapă apoi din mânile lui. Fuge
meargă la cancelarie, să ducă porţia, dar par’că o după masa cea mare şi se uită la uşă. Până acolo
strânge ceva de gât şi picioarele i se lasă grele, când mai sunt încă 5—6 paşi şi nu poate ajunge. No­
vrea .să pornească. Are groază de notar, de când a tarul se uita la ea, cu mânie.
fost la el sâ-1 ceară petrol şi sare. Ce om şi acesta, — „De-astea-mi eşti, fă?!“ zice el aspru şi a-
Doamne! Să se uite el la nevestele oamenilor duşi daugă apoi numai decât:
ia râzboiu, în loc să-şi vadă de treabă. Dar trebuie — Las’ că te-oi învăţa eu! Se repede la ea, ea
să se ducă, că altfel vin şi-i vând lucrurile din casă. fuge împrejurul mesii, dar el o ajunge aproape de
Auzise că notarul şi primarul au şi început deja să sobă şi dă s’o apuce iar în braţe. Ea muşcă, ţipă şi-l
vândă pela unii şi pela alţii, cari aveau restanţe mari. loveşte cu palmele peste obraz, peste cap, peste ochi,
Nu vrea s’ajungâ şi ea pe urma lor. Asta-i ruşine şi îl zgârie, dă pe unde poate. El însă o ţine strâns şi
ce-ar zice Ion să afle una ca asta?! vrea s’o sărute cu sila a doua oară şi-i zice, cu drag
Îşi iea inima în dinţi şi porneşte spre cancelarie, par’că:
cu banii legaţi în capătul nâfrâmii. Copilaşii, cari s’au — Ci nu fi nebună, Ileană tu, că n’are să-ţi
mai întremat puţin, îi lasă singuri şi le porunceşte nu pară rău !“
care cumva să iasă pe-afarâ, să se îmbolnăviascâ iară. La vorbele acestea Ileana simte în suflet o scârbă
Când iasă pe uliţă nu vede suflare ae om. Deasupra fără margini şi face o sforţare supremă, ca să-i
satului e o brumă deasă şi fumul nu se ridică decât scape iar din mâini. Scapă şi cum el dă s’o prindă
o leacă. îşi face cu greu loc prin zăpada neumblată iar, îi pune amândouă mânile în pept şi-l împinge cu
de pe drum şi ajunge la notar. Aici nu vede pe toată puterea. Din nenorocire el cade pe soba. A-
nimenea, dar când dă să intre în curte, din can­ ceasta se răstoarnă şi ea vede răstumându-se o gră­
celarie mal ies doui săteni, cari duseseră deasemenea madă de jăratec. Notarul scoate un ţipăt de durere şi
porţia. Ileana le dă bineţe şi-i întreabă, dacâ-i cineva se zbate pe podele. Ea se uită speriată şi într’o clipă
în cancelarie. e la uşă, o descuie şi zbugheşte afară. Aleargă apoi spre
— „Da, e aici notarul, mânce-1 scârba să-l mă­ casă, ca o nebună. Pârul i s’a desfăcut din conciu şi
nânce, că ne-a luat o mulţime d: bani, zic ei“—şi por­ i-a căzut pe spate. Dar ce-i pasă! Fuge cât poate şi
nesc în jos pe uliţă. Ileana se opreşte o clipă locului 1 se pare, că cineva aleargă în urma ei, că o goneşte.
şi par'câ n’ar vrea să intre. Nu ştiu de ce i se face Şuba i-a rămas în cancelarie, dar asta n’o je­
inima cât un purece şi se simte rău... Dar, însfârşit, nează şi nu simte frigul. Nici nu bagă de seamă, cum
trebuie ! ajunge acasă. Când intră pe portiţă şi vede iar căsuţa
Şi ea pleacă grăbită spre uşă, se scutură de ză­ ei scumpă, se opreşte din fugă şi s’apropie liniştită
padă înainte de-a intra şi bate Dinlăuntru se aude de uşă.
o voce groasă şi ea deschide, se opr.şte apoi lângă Copiii se joacă şi-şi fac cocoşi pe cuptorul cald,