Page 3 - 1926-41-42
P. 3

17—X. 1926                                  C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A  -----------------------<----------------------  Pag. 399

                                                                               M
       P E         V      E     C    H     I U       L      D      R     U     scăpată  din  mânile  lui.  El,  la  în­
                                                                               fruntările lumii, totdeauna spunea:
                                                                               „Asta-i legea femeii, ce ştiţi voii“
                               — Dinti’un carnet —                             Nu l-a crezut nime. Iată acum do­
                                                                               vada  s’a  făcut:  nevasta-1 plângea
                                 de I. AGÂRBICEANU                             ca  pe  un  mort.  Şi  Ilarie  umblă
                                                                               mândru pe uliţele satului, şl nu s’ar
         Se obicinueşte omul cu toate, bă-  nu l-a mal putut depărta de gândul  mai  fi  lăsat  de  gândul  Americii
       d ţă Vasilie şl cu binele şi cu răul.  ce-i intrase în cap. Se mai duceau   odată cu capul 1 Crescuse în ochii
       Ba  mie-mi  pare  că  mai  de  grabă  vr’o zece oameni, şi să înhăită cu   lui  însuşi  detând  vedea  cum  îl
       cu  răul:  ajungi  de  înoţi  în  el  ca  ei. Şi, afară de părinţii lui, şti dum­ plânge femeea. Şi s'a dus.
       peştele ’n apă. Pare-i rău viermelui  neata cine-i desmânta mai tare să   —  „Securea rea nu se pierde“ zic
       ce se târăşte pe pământ că nu are   nu  plece?  Nevastă-sa,  prăpădita   eu gândindu-mă că un beţiv om ca
       picioare să umble ca omul, ori aripi  asta  de  Niţuca.  Oamenii-i  ziceau:   Ilarie  a  putut  trăi  zece  ani  în  A-
       să  zboare  ca  paserea?  Dar,  asta  Lasă-1, soro, să plece, scapi de pa­  merica, şi s’a întors încă şi acasă.
       se ’ntâmplă, vezi bine, când te-ai   costei  Se  vede  că  aşa  ţi-a  fost   —  S’ar fi pierdut de mult, bă­
       trezit în sărăcie şi necaz. Mai greu  scris să ai si tu parte de-un an dăi   diţă Vasilie, dacă n’ar fi grijit’o a-
       se obicinues: cei cari au gustat o-  de hodină. Nu vezi că ţi-au muiat  mărâta de N'cuţa. Toţi oamenii după
       dată şi din bucuria vieţii.         oasele?                             ce  trec  apele  cele  mari  şi  multe,
         —  Da,  zic  eu,  două  daruri  are   Dar  nebuna,  cât  a  ţinut  pregă­  dup’o vreme încep să trimită bani
       omul pe pământ: uitarea şi obici-   tirea  de  drum,  n’a  mai  încetat  cu   acasă. întâi destoarnă cheltuelile de
       nuinţa.  Şi  se  poate  că  amândouă   bocetele.  II  plângea  pe  bărbat  ca   drum,  apoi  vin  banii  cu  cari  se
       nu sunt decât unul singur. Căci în­  pe-un mort. Ori cu cine se ’ntâlnia  plătesc datoriile la bănci, şi se a-
       cepi  a  te  obîeinui  când  începi  o   pe  drum  îl  oprea  să-i  spună  ne­  jută femeia şi copiii la gospodărie.
       viaţă.  Dar  crezi  tu  că  de  bine  se   norocire: Pleacă Ilarie în America.  Numai  cu  Ilarie  s’a  ’ntâmplat  pe
       fereşte cineva?                     Oamenii îi râdeau în faţă, unii cre­  dos.  Femeia-i  trimitea  bani  în  A-
         Mergeam amândoi cu toiegele ’n    deau că femeea plânge din vicleşug,  merica.
       mână, pe uliţa morii. In depărtare   să-şi ascundă fericirea. Alţii îi zi­  —  Ei, comedie!
       se auzea vâjâitul apelor. Uliţa era   ceau: Ce-i scris omului, în frunte   —  Comedie ori ba, dar e aşa cum
       pustie la ceasul acela de ojină.    i e pus. Lasă-1 să plece! Acolo-i va  îţi spun. Când a plecat a vândut o
         —  Nu  se  fereşte  nime,  bădiţă   fi rânduit lui să moară.          vacă. Nicuţa nu s’a mai întâlnit cu
       Vasilie de bine, şi chiar aici e pri­  Dar  ticălosul  de  Ilarie  se  vede   alte în loc până în ziua de azi. Şi
       cina că nu se obicinueşte uşor cu   că-şi  cunoaşte  nevdsta.  Cu  cât  îl   de câte şase. ori pe an, tot la două
       el: fuge tot după altul. Binele de   bocea  mai  tare,  cu  atât  umbla  cu  luni, îi trimitea bani. Ilarie-i cerea
       eri azi pare nimic. Şi, dinpotrivă   capul  mai  sus,  părea  că  creşte  în  să aibă de întoarcere. Ii scria tot­
       răul  de  eri,  azi  îţi  pare  mai  mic,   măreţie. Un sat întreg vuia de tra­  deauna că s’a săturat de ţară străină,
        până  ce  ajungi  să  te  temi  de  un   iul  lui  rău  cu  nevasta,  de ţipetele   că  s'a  gândit  la  Djmnezeu,  şi-a
       singur lucru: să nu dea o pacoste   femeii care fugea despletită pe uliţi, văzut păcatul şi s‘a lăsat de bău-
       şi  mai  mare  peste  tine.  Iar  dacă
       vine şi asta, dup’o vreme nu mai
       şti  s’o  rabzi:  parcă  ţi-a  intrat  în
        carne şi sânge, şt n’o mai porţi pe                     DIMINEAŢĂ
        ea ci pe tine. Mi-au venit gându­
        rile acestea, bădiul meu, trecând pe
        uliţa asta pe care n’am mai fost de                  In vreme ce ttei ciocârlii se ’ngână
        mult. Iţi vei aduce şi dumneata a-                   Iese soarele de dup’un stog de fân
        minte de Nicuţa Nuţulesei.                           Cu paharul dimineţii  n mână.
                                                                                }
          — Cum să nu-mi aduc aminte.
        Iată aici la stânga casa ei. Mai dă­                 In vreme ce trei ciocârlii se ’ngână
        răpănată, mai plină de muşchiu pe                    Suiţi în ceruri ochii mei rămân.
        coperişul  de  ţiglă,  dar  văd  că  tot
        se ţine încă. Nicuţa o duce tot rău
        cu  bărbatul?  îmi  aduc  aminte  că                 De-un munte ’şi sfarmă soarele paharul..*
        o  znopca  ’n  bătăi.  Era  beţiv  şi                Lumina care curge fără stavilă
        arţăgos.                                             îneacă satele trecând hotarul.
          —  La ea mă gândeam eu, bădiţă
        Vasilie, când am început să ţi spun                   Trei ciocârlii citesc din pravilă..
        că omul se obicinueşte mai tare cu
        răul decât cu binele. Ii trăeşte băr­
        batul, s’a întors din America.                       Ieşi, suflete al meu, din închisoare,
          — A fost îi America?                                Bea din lumina Zilei până ’n seară
          —■  A  fost.  Zece  ani  a  stat  în                Bea cât ţine-o zi lungă de vară
        lumea  de  dincolo  de  apă.  Dum­                    Bea soare.
        neata  de  unde  să  şti,  că  n‘ai  mai
        dat de-un veac pela noi. Se hotă*                                             Volbură Poiană Năsturaş
        ârse într’un ceas de beţie şi nime
   1   2   3   4   5   6   7   8