Page 8 - 1926-41-42

P»g. 404 ---------- -------------------------------C O S I N Z E A N A ------------------------------------------------17-X. 1926

C R O N I C A D R A M A T I C A

TEATRU senţialului ce trebue smuls pentru acelaş timp, e omul comun, e su­
prelucrare, atârnă întregul merit al fletul uniform, care tresare şi se
ÎNVIEREA dramaturgului. Şi acest merit îl gă­ sbate în vâltorile inf nite ale vieţii.
sim cu prisosinţă la Henri Bataille. El iubeşte pe Catiuşa Maslova, fica
Episod dramatic în 5 acte de Henri El a pătruns în mod fericit secretul celor slabi şi înghenunchiaţ', dar
Bataille după romanul lui Tolstoi „Învierii“. El ne dă în cele 5 acte care are acelaş suflet comun tuturor
episoadele cele mai hotărîtoare, şi semenilor.
Una din cele mai fericite idei a în care se reflectează procesul de
avut direcţia teatrului clujan, când conştiinţă al eroilor din opera ma­ Prinţul o iubeşte, îndemnat de
glasul sângelui din noi toţi. Apoi,
a luat în programul stagiune! în relui Tolstoi. Dramaturgul a pătruns chemat departe de legăturile vieţii
curs, puternica prelucrare dramatică în tainiţile soiritului marelui cuge­
a lui Henri Bataille. tător, înţelegând „învierea“ ca o lui sociale, o părăseşte. Femeia să­
Dramatizarea romanului a început racă, al cărui suflet s’a indentificat
să preocupe în mod serios şi pe icoană fidelă a indentlficării irepro­ cu al lui sub palpitările inimei în
şabile a sufletului omenesc, fie el
cei mai de seamă scriitori mondiali. sângerând de cele mai crude divi­ clipa supremă, şi-a frânt în suflet
Se vede că această preocupare — ziuni de clasă, precum şi de cele durerea şi lovită de biciul moralei
de fapt destul de dificilă, — a dat mai vulgare fetişisine sociale. şi al nevoilor, decade, — nu sufle­
rezultate din cele mai fericite, dacă tul ei, ci trupul.
dramaturgi de talia iui Henri Ba­ Deasupra prinţului Nekludof şi a După zece ani, societatea vitregă
taille, aleargă la punerea în scenă servitoarei Katiuşa, plutea inegabila o vârî nevinovvtă în puşcărie. Prin­
a unui subiect îndeajuns de digerat fiinţă umană unică. Sufletul era a- ţul, — omul care o iubise — îi vede
de întreaga opinia publică mondială, celaş fără diferenţieri de clasă şi bă- prăbuşirea. Deodată, sub haina lui
lăsându-se păgubaş de a obţine ce­ tea in mod fatal la acelaş unison. „O- bogată care-i învălue vremelnica-i
lebritate numai cu*subiecte proprii mul“ era acelaş, şi naturalul triumfa. humă, tresare bătăile sufletului de
sale puterii de creiaţie. Nu e mai Trebue să înţelegem şi noi gân­ om. Remuşcările sunt manifestările
puţin adevărat, că meritul lui Ba­ dul care Ta călăuzit pe Tolstoi şi ascunse ale simţirii omeneşti. El
taille în lucrarea de faţă, este şi care a fost înţeles pe deplin de rupe în mod brusc cu lanţurile so­
alegerea capodoperei pe care s’a Bataille. ciale ce-1 încătuşe şi porneşte pe
hotărît să-i dea viaţa jocului de „învierea*, această operă de înalt drumul spinos al sacrificiului ce nu
scenă. Şi apoi nu este tocmai uşor umanism, a fost cea din urmă lu­ cunoaşte margini.
ca să smulgi din comp’exul unui crare literară de seamă a lui Tolstoi. Cu cât mizeria este mai înfio­
roman întreg „sufletul“ şi să-l faci Ea a fost scrisă în 1899, adică, rătoare, cu cât prăbuşirea semenului
să trăiască cu adevărat. In primul după ce marele scriitor începusă, lui e mai apropiată, cu atât se
rând, dramaturgului care are cute­ încă de multă vreme, să trăiască naşte în el dorinţa de jertfă. Su­
zanţa de a da scenei o operă scân- sub influenţa nouilor sale concepţii fletul lui de om era unic şi căuta
teiată în nervii, plămădită în inima despre viaţă. Nu se putea ca in­ peste m zerie, peste suferinţe şi fe-
!
şi trăită în cugetul şi sufletul altuia, fluenţa „iubirii aproapelui“, a celui tişisme sociale, sufletul ce înota în
i se cere nu numai o profundă cu­ ce a scris In ce constă credinţa peire şi nesiguranţă.
9
noaştere a operei însăşi, dar şi o mea , să nu fie pivotul întregii ac­ Şi omeneasca jertfă a prinţului
u
afinitate sufletească cu acea pe care ţiuni din „învierea“. Dar care a fost Nekludof îşi ajunse ţinta. Katiuşa
a avut-o autorul operei pe care gândul călăuzitor al lui Tolstoi în fu graţiată de pedeapsă. Ca suprem
vrea s’o dramatizeze. Gândul ce l-a această operă? — Iacă o întrebare sacrificiu, el îi propune să-i fie to­
călăuzit pe fostul autor, precum şi care ne dă de gândit într’o măsură varăşe de viaţă. La această propu­
tendinţele urmărite de el în creiarea oarecare. Ar fi uşor să răspundem nere, sufletul ei tresare şi scuturat
operei, trebuesc să reînvie în su­ că totul se învârteşte în jurul unui de suferinţă îşi dă seama, că deşi
fletul şi inima dramatizantului. moralism ieftin sau că mărinimia îl iubeşte, totuşi, nu-1 poate lua în
E drept, că de dramatizare s’a şi spiritul de jertfă al prinţului căsătorie. Egoismul de al lega de
cam abuzat într’o măsură oarecare. Nekludof este redus la un simplu soarta ei îi repugnă, şi sufletul ei
Oameni nu tocmai familiarizaţi cu şi banal capriciu, — n u ! Noi vedem de om o face să-l redea liber so­
condeiul, au profitat de ocazie să mai departe. Vedem drumul gân­ cietăţii în care a trăit el.
schimonosească de multe ori ceeace dirii lui Tolstoi cel din 1899, care In opera sa Tolstoi nu ne-a redat
alţii daseră cu adevărat bun în ro­ credea în înfrăţ'rea oamenilor sub un conflict sufletesc, ci o înlănţuire
man sau nuvelă. scutul unei rudimentare iubiri creş­ de suflete omeneşti, o recunoaştere
Cu totul altfel se întâmplă cu­ tineşti. El contopea în concepţiile a acestora deasupra tuturor grani­
noscătorilor în teatru. Romanul în sale oamenii, judecându-i prin pris­ ţelor ce le despart. Ne-a pus faţă
special ne dă un câmp vast de ma celei mai nealterate învăţături în faţă două lumi cari se sfâşie
conflicte sufleşti, cari pot fi abil ale lui Cnstos. Mântuitorul a în­ milenar, dar cari în fond au un
smulse din înlănţuirea lor, şi scoase cercat înfrăţirea bogatului cu săracu, singur suflet, ce poate fi mărinimos,
la suprafaţă pentru ca apoi să fie iar Tolstoi ne indentifică în „în­ ce poate iubi. Şi această idee su­
orânduite în scene. De puterea de vierea“, sufletul acestor doi. Prinţul blimă, izvoreşte fatal din credinţele
înţelegere a operei supusă drama­ Nekludof e reprezentantul celor pu­ profesate de Tolstoi înainte de a
tizării, precum şi a cunoaşterii e­ ternici; e aristocratul bogat, dar în scrie ,învierea*. Aşa trebuie să în­