Page 3 - 1926-43

24-X. 1926 -------------------------------- C O S I N Z E A N A Pag. 415

B Ă T R Â N E Ţ E TOAMNA

— Dlntr’un carnet — E toamnă. Neguri reci coboară
de I. AGÂRBICEANU în sat la noi în fiecare seară.
Nu-i frunză verde 'n nucul din grădină;
Abia sosit, după ce strânse mâna Când trece vântul crengile suspină
rudeniilor care mă aşteptau în casa Din palma lor răstoarnă n vânt
y
lui llarie şi mă priveau tăcuţi, din
ochi împăinjeniţi de bătrâneţe, şi Culcuşuri mici de pasări la pământ.
după ce îmbucai din mâncare, am Nu ştiu: ciobanii delà oi
eşit neliniştit în ogradă. Au aprins focuri pe deal la noi
Mă uitai prin toate ungheţele şo­ Sau poate soarele din ceruri s'a lăsat
pronului, în coteţe, după grămada
de lemne, trecui în grădina şcolii Intre ciobani să dea şi el un sfat
şi cercetai peste tot. Dar nu aflai Ciobanilor să ducă la iernat
după ce căutam şi-mi păru de-odată Oile,
că nu sunt în întregime acasă. Îmi Că vin ploile,
simţeam sufletul trist, şi, de subt Că vin zăpezile
nucul bătrân din grădină, unde mă
oprii, priveam în neştire, ne mai Să ’ngroape livezile.
gâsind o ţintă privirilor mele. VOLBURĂ POIANA NASTURAŞ
— Ştiu eu ce cauţi dumneata a-
cum, bădiţă Vasilie,“ auzii la spatele
meu glasul lui llarie. „Dar ce cauţi
nu vei mai afla. bitoc. Dela o vreme anii nu mai cred eu că ajung bătrânii aşa de
— A murit? sunt decât osteneală şi durere, cum singuri pe pământ: rând pe rând
— De patru ani! zice Scriptura. rămân tot mai pustii, cu moartea
— M’am gândit eu de când am — îmi vine nu ştiu cum a pustiu fiecărui cunoscut; fiecare fiinţă cu
întrat în curte şi n’am auzit-o lă- să n’o găsesc aici, zic eu, plrcă~n‘aş care a trăit împreună duce, când
trând de nicâiri. Dar tot mă amăgea fi de tot acasă. apune în mormânt, ceva din ei în­
nădejdea că, bătrână cum era, va — Dumneata! Dar ce să spunem şişi. N'ai băgat de seamă la rude­
zăcări prin vr’un adăpost dosit. noi cari am trăit mereu cu ea ală­ niile dumnitale?
— Ba e dosită bine, acum odată, turea! Luni de zile simţeam pustiul, — Ce să bag de semă?
bădiţă Vasilie. De patru ani s'a dupâce oîngropasem, deşi de vreme — Cum te întimpină tot mai li­
mântuit de greutăţile şi neputinţele îndelungată numai putea lătra. Ajun­ niştiţi, tot mai potoliţi, cu cât trec
bătrâneţelor. In fundul grădinii, subt sese ca un lucru neînsufleţit, aruncat anii. lată îmi aduc aminte că înainte
salcie, am îngropat pe Diana. Nici într'un ungher. Şi totuşi nu eram cu zece ani, când ne-ai cercetat mai
muşuroiul nu i se mai cunoaşte. liniştiţi până când nu o* vedeam în pe urmă, făcuseră încă tărăboi: fe­
— Bun şi credincios câne“ zic fiecare zi şi o îmbiam cu apă. E meile plângeau, bărbaţii te întrebeau
eu, „paguba de ea“. aceeaşi poveste ca şi a omului, cu glas înalt o mulţime de lucruri.
Şi cu înduioşare îmi aduceam bădiţă Vasilie, Aduseseră şi beutură, şi poate-ţi
aminte cum m’a primit înainte cu Şezurăm amândoi pe ţelina cu mai aduci aminte că vărul Dinu se
zece ani, când am mai trecut prin iarbă rară, subt nucul cel bătrân. îmbătase leucă, încât n’a mai fost
meleagurile aceste. Era bătrână şi Mirosul tare de frunze îmi deştepta chip să-l mal ducă acasă. Ei, şi
atunci, şi năpădită de neputinţele amintiri vechi, şi sufletul mi se în­ i-ai văzut acum cât sunt cu toţii
anilor: vedea puţin, auzea greu, se greuna de tristeţă. de potoliţi? Parcă nici nu se bu­
împletecea mergând, iar biana ei — E aceeaşi poveste ca şi a o- cură că ai venit. Dar să nu crezi
ajunsese o batjocură: era roasă şi mului, bădiţă Vasilie. De câteori nu asta, bădiţă Vasilie ! Toţi ne bucu­
plină de petece mari de piele, ca rugăm moartea moşnegilor cari nu răm, numai cât nu mai are ce să
şi când alt cineva ar fi purtat-o, se mai pot deslipi de pat, nu numai răsune în noi I
după ce a fost despoiată de pe din pricina necazului ce ni-1 fac — Ei comedie, ce stai acum şi
fiinţa vie. M’a cunoscut totuşi, nu nouă, dar pentru ca să scape ei tu să vorbeşti! Parcă ţi-e dat să
mai ştiu prin care dintre simţuri, de chinuri. Şi după ce moartea i-a tâlcueşti toate lucrurile din lume,
dar cred că tot după auz, şi s'a adunat, după ce nu-i mai vedem atâta te mai frămânţi şi te gândeşti!
târât schelălăind încet spre mine. nici în pat, nici pe cuptor, ce pustiu Cum să mă primească? Bine m'au
— Pagibă nu mai poate fi, bă- ne umple inima! Şi cât nu am da primit şi-s bucuros că i-am văzut
liţă Vasilie, că nu mai era de nici un să-i ştim din nou la locul lor, nu şi câ-i voi mai vedea cât voi ră­
folos, zise rubedenia mea. Nu se pentrucă ne-ar mal putea fi de vr'un mânea în sat.
mai putea scula din culcuş, nu mai folos, ci pentrucă să ne simţim a- Rubedenia mea clătină din cap
putea nici mânca în vremea din urmă. casă. Ai dreptate dumneata, bădiţă că nu-i de-o părere cu mine, îşi
Numai cu apă şi-a ţinut sufletul în Vasilie! De câteori piere o fiinţă cu duse mâna la frunte, şi-o netezi,
oase câteva săptămâni. Bine c’a scă­care am trăit vreme îndelungată, nu şi zise :
pat de povară, că drept ţi-oi spune, ne mai simţim acasă mult vreme. — Zadarnic ne-am ascunde ne­
bădiţă, bătrâneţea prea mare e grea Pe semne fiindcă duc ceva şi din putinţele, bădiţă Vasilie, că nu pu­
povară şi pentru om şi pentru do­ noi qu ele în groapă. Şi de aceea tem. Nici dumneata nu te-ai mai