Page 5 - 1926-43

24—X. 1926 C O S I N Z E A N A Pag. 417

de un strop de soare latin. Deşi VIITORUL
criticul nu-şi lămureşte inegalităţile
şi nu*şi concialiază părerile incoe­ 7 rec săptămânile ca zile
rente, totuşi le explică pe toate prin
analiză, iar prin reconstrucţie Ie Şi anii trec ca săptămâni.
aşează în panorama complexă a Şi nesfârşitul curs al vremii
acelui suflet sbuciumat. Această me­ Ne va preface ’n doi bătrâni.
todă critică, constructivi în esenţă,
ch’ar când duce la judecăţi nega­ 7u vei privi desamăgită
tive, dă roade minunate prin re­ La chipul meu de alb moşneag
trăirea şi recrearea operei studiate. Ce-şi va purta ruina vieţii
— O introducere frumoasă la stu­ Proptită şubred pe toiag.
diul lui Conrad, sunt paginiie în­
chinate acestui romancier polon de In colţ, tăcuta ta oglindă,
limbă engleză.
Spre deosebire de cărţile cerce­ Ce-aşa senin surâde azi,
tate mai sus, cele 25 articole ale In f iecare zi-ţi va pune
lui Augustin Fsclasans n’au apărut O nouă cută pe obraz.
în ziare sm reviste, înainte de a fi
scoase în volum. De unde, titlul In seri târzii vom stinge lampa
Articles inédits Le-a scos pe soco­ Deşerţi de vorbe şi simţiri
teala lui, fiindcă nimeni nu voia să
le publice. Delà primele pag'ni, vezi Şi vom privi in noaptea neagră
tonul polemic şi pătimaş. Autorul Convoiul trist de amintiri.
are un sistem ideologic personal, de
care e mândru şi după care anali­ Aşa e . . . Viaţa i vânt în goană
zează scriitori şi cărţi, datini şi fapte. Şi anii parcă's săptămâni...
E sincer şi îndrăzneţ Când devine Ca mâine vom închide ochii
agresiv, stilul limpede şi colorat se Să nu ne mai vedem bătrâni.
tulbură. Nu toate articolele sînt
laude sau asalturi. Astfel, Plujia GEORGE A. PETRE
d'estrelles a mitja nit (Ploaie de
stele în miez de noapte), e o mi­
nunată alegorie, plină de splendori
lirice. Esclasans clădeşte un mit sine îasuş, simţind-o în preajma de înălţarea copilului spre entităti
fantastic, închipuind că altădată ste­ lui, ca o vedenie. La 26 ani, vedenia abstracte, spre imagini veşcice: g'o-
lele nu scânteiau liniştite ca astăzi, îl ajunse şi-l fură. ria Domnului, cântecul tăcerii, in­
ci ardeau sfârâind cu braţe multi­ Opera rămasă pe urma acestui vocaţia vântului. Cea mai puternică
colore, de păreau piticilor de pe tânăr nu e lipsilă de influenţa şl şi mai sinceră e Invocaţia de Crăciun:
pământ tufe învâlvorate de castani. reminiscenţe. Armoia la care aspiră O, daţi mi fr'g şi daţ-mi vânt
Şi li se făcu oamenilor foame de orice suflet s’mţitor ca la un adevăr că flacăra e prea săracă...
castane, de aprinseră ruguri nenu­ definitiv, nu e o cucer're imediată, O, daţi mi frig şi daţi-mi vâat
mărate pe munţi şi pe dealuri şi ci rodul copt pe îrdelet*, al încer­ că noaptea asta-i prea carată..
începură să călească mii de săgeţi. cărilor pline de îndoieli. O, daţi mi frig şi dafi mi vânt
Peste ani îndelungaţi de muncă, Sufletul poetului fu atras întâi de că dragostea e prea brumată
iarna, într’un miez de noapte, înce­ înfăţişările naturi': Zi de Martie, cu Iar distihurile acestea sînt între­
pură să prăpădească cerul cu arcu­ vânt năvalnic de revoltă, cu sbucium tăiate de refrenul:
rile lor. Atunci, din bogăţia casta­ şi plâns în sufletul poetului, Ivirea
nilor cereşti, ciuruiţi de săgeţi, căzu primăverii sau Veghe orăşenească de Iar fără frig şi fără vânt
nu pot jeli al meu cuvânt.
„o ploaie de suspine înaripate ca sfârşit de Mai, cu motiv elegiac şi
o rouă suavă“. Erau cuvintele, co­ trandaf ri ce se înch nă de pe bal­ Printre ultlmile bucâţ.două sînt
piii stelelor. coane, sau în sfârşit, Ceas în soare, închinate uitării. Departe de a fi
* poveste romantică, joc de copii în- redaiţ i succesive ale aceluiaş su­
Câţiva prieteni au adunat, cinci tr’o grăd nă, cu o fet ţâ ce sărută biect, sunt expresii distincte a două
ani după moartea autorului, un vo­ un băiat, sfâşiind de der inima poe­ momente deosebite, deşi amândouă
lum eleg¡nt de Poemes dejo2quim tului. După aceste poeme, scrise In chiamă uitarea „mantie ţesută din
Folguera despre al cărui Portic marginea timpului, urmează trei Cu­ negură otrăvită şi dintFun pic de
López Picó spune: „Iată povestea vântări de remuşcare şi credinţă. infinit*. Simţindu-se osândit, poetul
unui om care-şi făcu zeghe din ari­ Apoi ciclul Amor, plin de desamă- cere uitării să-l cuprindă sdravăn
pile sale“. Zeghea presupune trupul giri şi dorinţi neîmplin te. în braţe, să-l robească desăvârşit
şi muncile sale pământeşti. Aci pe Tulburătoare e Voluptatea morţii. şi să-i înfăşoare obrazul, ca să nu
pământ, Folguera îşi ib^tu aripile Poetul simte suflarea ei, ce-1 încon­ se mai trezească, să nu mai poată
înlăuntrul sufletului, suferi de me­ jură fără să-l ia, şi nu mai simte nădăjdui. In Cântecul celor trei zeiţe
lancolia lucrurilor, de căutarea za­ marginile lumii, nici contactul cu caste, rămas neisprăvit, licăresc zo­
darnică a dragostei şi-şi visă moartea lucrurile. Impresiile naturii,- urmele rile acestui vers: „Numai mâna ce
ca un sbor spre Dumnezeu, spre de plăcere sau tristeţe, sînt înlocuite mă va lua de mână va fi iubită“,

\