Page 10 - 1926-44
P. 10
Pâg. 434 C O S N I Z E A N A 31—X. 1926
D U H U L C E L R Ă U până departe înapoia trupelor ruse, examinând satele
:
din Galiţia părăs tă şi aruncând unde vedeau trupe
— ROMAN — ruseşti în bivuac, zeci şi sute de bombe.
Pela începutul lui Aprilie trupele rămase toată
VII. iarna în tranşee fură schimbate şi retrase în satele
dinapoia frontului. Românaşii noştri răsuflarâ şi ei mai
VESTEA CARE DOARE liniştiţi, când în sfârşit se văzură adăpostiţi prin coli
bele bieţilor ruteni din nordul Maramurăşului. Bucuria
lor însă nu ţinu mult. După o iunăd e pauză, fură trimişi
Iarna anului 1915, după Crăciun, se puse un frig
grozav. Zăpada căzuse din greu şi prlD văgăunile mun înapoi la front. Când sosiră aici, nu mai cunoşteau
parcă locurile. Tranşeele aveau cu totul altă înfăţi
ţilor nămeţii erau înfiorători. Soldaţii nenorociţi, retraşi
la poalele Carpaţilor, se adăpostiseră în bărăci uriaşe şare şi o mulţime de mitraliere erau ascunse prin
locuri greu de ajuns şi unde puteau avea perspectivă
săpate în adâncul pământului, şi suferiau grozav. Zilele,
când trebuiau să stea în avanposturi şi nopţile mai bună asupra vrăjmaşilor. La câţ va metri de tranşee
ales, erau adevărate chinuri. Hrăniţi prost şi mai ales erau îngrămădite tunuri şi numărul lor era enorm faţă
de cel, pe care-1 văzuseră pănă acum. Răsărise par'că
îmbrăcaţi prost, ei se îmboinăvlau cu duiumul şi cădeau
de pe picioare. Dimineaţa zeci şi zeci de inşi erau din pământ o armată nouă, nu altceva.
ridicaţi pe targă din coclauri, fără conştiinţă şi în Mâna germană îndrepta tot şi dirigea tot. Ofiţerii
gheţaţi de frig. Spitalele din înapoia frontnlui gemeau germani furnicau ziulica’ntreagă şi dădeau porunci
de cei degeraţi şi doctorii amputau fără milă, unuia scurte. Ungurii deveniră fuduli şi ochii lor ardeau de
piciorul, altuia mâna... Şi de pace nici vorbăl In faţa bucurie şi nu-i mai auzeai vorbind de altceva, decât
lor Ruşii se îngropaserâ şi ei in tranşee şl risipiau de puterea germană şi de luptele şi îzbânziile viitoare.
toată ziulica la muniţii. Artileria lor trăgea din greu, Ilisie Căprarul văzând toate acestea, pricepu nu
dar nu făcea mari ravagii, căci de cele mai multe mai decât că războiul abia de-acum o sâ’nceapâ. Pre
ori nu nimeria. Perderlle uriaşe pe care le-a suferit gătirile uriaşe văzute de ei nu-1 lăsau o clipă să stea
armata austro- ungară în iarna asta nu se datoresc gloan
la îndoială, că numai deacum vor începe zilele amare.
ţelor duşmane cât bolilor şi frigului. In câteo dimi
neaţă compănii întregi erau găsite degerate şi zeci de Mirarea şi revolta lui fu uriaşă, când văzu, că
morţi. Aceştia erau de cele mai multe ori îngropaţi în printre ei fură vărsaţi soldaţi streini unguri şi germani.
zăpadă numai, căci pământul era ca fierul şi era peste Nu mai putea de-acum schimba nici o voiba româ
putinţă să se facă în el gropi, ca lumea... nească cu tovarăşii lui, fără să nu fie auzit, fără să
Pe sub Ujoc, era o brigadă românească transil nu fie spionat. Gărzile, cari circulau noaptea pela avan
văneană şi între aceştia erau şi batalioanele cele două posturi erau compuse aşa fel, ca printre ele să se
din 64. Pescara şi Ilisie au avut toată iarna parte de gâsiască totdeauna şi unul sau doi soldaţi streini. Se
chinurile companiei, dar, ca şi ceilalţi tovarăşi româ- luase măsura aceasta, pentrucă o mulţime de soldaţi
naşi ai lor, ei au suportat fără să se îmbolnăvească români trimişi în patrulat, nu se mai întorseseră. Ei
toate greutăţile. Ofiţerii se plimbau unul după altul erau „prinşi“ de Ruşi şi făcuţi prizonieri. Bănuiala
pe la companii, vemau alţii şi a.ţii noi, numai ei, bieţii era însă mare, că ei treceau de bunăvoie la duşman. De
feciori, rămâneau aceiaşi, mereu aceiaşi. Pe maiorul aceea trebuiau luate măsuri pentru a’mpiedeca lucrul
Frunză îl pierdură încurând. încă din toamnă, d fu acesta...
trimis înapoi la regiment şi se spunea, că a fost scos Intr’o zi, Ilisie trase deoparte pe Pescaru şi zise
la pensie, ori dat la serviciu înlăuntrui ţării, ca unul, către el încet, căutând bine jur împrejur, ca să nu-i
care nu poate inspira încredere, în calitatea lui de vadă cineva:
comandat de regiment. Ofiţerii streini îi scoseseră însă — Frate Pescarule, vezi tu forfoteala şi pregătirea
vorba, că s’a ferit odată să între în luptă cu Ruşii, asta? Să ştii, mă, că războiul abia acum începe. Asta
deşi primise ordin dela superiorii săi... aşa-i, ţine minte dela mine. Nu se ştie, când, dar cât
Adevărul era, că generalul conducător al diviziei de curând nu o să ne mai vezi pe-aici, se va da ordin
nu putea ţinea un ofiţer român în front comandând să pornim înainte şi cine ştie, care dintre noi scapă ?!
un regiment, dtoarece se temea de trădare. Refacerea Dar, de altfel, voia lui Dumnezeul La el e viaţa şi la
militară din iarna aceasta introduse sistemul de-a el e şi moartea. Oricum ar fi însă, frate-meu, dacă o
da unităţilor până la batalion comandanţi germani şi fi să mor eu, te rog să scrii măicuţli şi s’o mângăi.
de-a lăsa regimente germane printre cele austro-un- Dacă ar fi să mergi înapoi acasă, abate-te odată şi
gare, pentru a le întări, dar mai ales pentru a nu le pela Vinerea şi dacă poţi ajut-o, sărmana că n’are pe
lăsa să dea îndârăpt. Deodată cu cele dintâi raze de nime.
soare din Martie apoi se începu pe front o mişcare Ochii lui Ion Pescaru se umplură de lacrimi şi
vie. Se ţinea zilnic şcoală cu soldaţii, învâţându-i abia putu să îngâne câteva vorbe. La rândul lui rugă
trasul şi aruncatul granatelor de tranşee. Fură luminaţi şi el pe prietenul său să facă aceiaş lucru. Şi pe
asupra efectului gazelor asfixiante şi cum să se dinaintea ochilor lui se zugrăvi o căsuţă mică din
apere de ele cu măştile. O teorie nouă îi învăţa cum Măgura, nevasta, copilaşii, neamurile şi întreg hotarul
să stea în linie de trăgători şi cum să îaainteze. satului natal, cu şirul de dealuri la dreapta şi cu Mu-
In aceiaş vreme în dosul frontului se’ngrămădiau răşul, care curge aşa de domol, aşa de lin prin mij
uriaşe depozite de muniţii şi se făceau mari magazine locul şesului* împârţindu-1 în două şi dând o ţarină
de hrană. Sute de aeroplane sosiseră şi de cum începu Măgurii şi alta celuilalt sat din faţa ei... Cei doi prie
să strălucească soarele şi să se înegrească câte o teni rămaseră apoi muţi, ei se mestecară printre alţi
coastă de deal, — ele se înălţau în văzduh şi zburau camarazi ai lor, dar sufletul fiecăruia era departe, în