Page 7 - 1926-44

31—X. 1926 ------------------------------ - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - -

Preotul satului, un moşneag îm- Preotul se apropie de masa lui BucurjaS'i d aşa ispravă fo met a
bătrinit în slujba molitvelnicului şi de scris, rupse o foiţă de hârtie, se întoarse repede acuSa. C.ua iu
a cunoaşterii de oameni, era vestit pe care scrise cuvintele „aqua sim­ gata când bărbatul veni dela câmp
în tot jurul ca un mare meşter în plex“ şi o hpi asemenea farmacis­ şl nevasta potrivea chiar masa ca
lecuirea boalelor nu numai suf eteşti tului dela oraş pe sticlă. Ii zise apoi să facă rostul mâncării. Se repezi
ci şi trupeşti. femeii: la vatră ş’-şi făcu de lucru pe la
— Siai bărbate că* ţi dau eu de — Ia sticluţa asta, şi ţine minte oale ca bărbatul să n’o vadă cura
leac — se gândi femeea şi se repezi ce-ţi spun. Picăturile sunt scumpe îşi duce sticluţa la gură. IntFo clipă
la părintele. şi e păcat să le prădezi Gr j şte-le işi umplu gura cu picăturile minu­
— Sărut mâna, părinte, zise fe­ ca ochii tăi din cap. Ţine sticla în natului leac. Puse cina fără să zică
meea intrând în casa preotului. sân şi când bărbatul tău pune pi­ o vorbă.
— Dzeu să*ţi dee bine, Mario, ciorul în prag, tu pune repede sticla Mare fu mirarea bărbatului, că
răspunse preotul potrivindu-şi oche­ la gură şi ia pe limbă câteva pi­ de astădată nevasta nu-i zise vorbă
larii pe frunte. cături. Dar nu cumva să te ispitească legănată. Doamne, ce minune s’o
— Binele, părinte, a cam fugit de gândul să le îngh ţi, că atunci lea­ fi întâmplat, gândia omul nedume­
mine, zise femeea cftând din baerele cul nu mai are nici o putere. Când rit. Şi cum sta la masă potolindu-şi
inimii. îi simţi că picăturile ţi s’au topit foamea aştepta din clipă în ciipă
— Cum aşa, zise preotul, ai dat pe limbă ieşi în tindă şi mai ia să isbucnească furtuna. Dar furtuna
de vr’o pacoste, femee? odată câteva în gură. Asta să o nu se ivea. Şi bărbatul prinse curaj,
— Pacoste cam mare, părinte, nu faci de patru cinci ori după oialtâ începu să-i povestească liniştit is­
mai pot trăi cu omul meu. Mă ocără, până ce vei simţi că ţi s’a domolit pravă de peste zi, mai făcu o glumă
mă batjocureşte şi mă stâlceşte cu bărbatul. două şi seara trecu fără pricină.
bătaia. Nu-i zi lăsată de Dumnezeu — Aşa am să fac. — Ce leac minunat, îşi zise fe­
să am şi eu o clipă de voie bună — Şi când, îi vedea că bărbatul meea după câteva zile, cum mi-a
ca toţi botezaţii. In casa noastră e se răsteşte la tine repede-te afară, schimbat bărbatul, de stau să nu-1
numai noureală, vifor şi furtună, ca trage o duşcă din sticluţă şi în- mai cunosc.
în fundul iadului. Nu, nu mai pot. toarce-te în casă fără teamă, că Şi cu încetul se sălăşlui pacea
— L^s, Mario, nuţl-o lua pe inimă n’are să-ţi poată face nimic. Ai în­ şi liniştea în casa lor şi femeea n’a
— răspunse preotul. După pioae vine ţeles? mai avut lipsă să meargă la preot
totdeauna vreme bună. JVUi rabdă — „înţeles părinte, Dzeu să-ţi să-i umple sticluţa cu leacul minunat,
şi tu şi mai aşteaptă, doar s’o mai dea sănătate şi bine. caro- nu era altceva, decât apă curată.
înviora şi bărbatul tău. Toată casa
îşi are năpasta ei, oamenii se mai
ceartă, să mai prind la vorbe aspre, DELA OPERĂ — cum e dşoara Aaghei. Violetta
dar trece şi iar se împacă. Ar trebui să incurgem în em> dsale e franceză, nu-i în stil italian:
nu evidenţiază şcoala, nu se dis­
— Tocmai de asta venii şi eu, ţionalitatea şi vocabularul Iui Goethe,
părinte, la Sfinţia ta. Mare nădejde spre a putea spune ceva despre tinge prin bel canto, deşi cântă im­
iju am, dară, tot atâta, am să mai Margareta dşoaiei Andrea Atighel; pecabil, ci „joacă“, în primul rând.
fac o încercare. Lumea spune că şi tot aşa, ar trebui să fixăm co­ In câteva locuri atinge un subtil
Sfinţia ta şti multe leacuri tămă­ respondenţa dintre Violetta dsale şi sublim, chiar prin jocul de scenă:
duitoare şi m’am gândit aşa într’o între tot ce i se acordă, munificent, actul ultim, de ex., căci fizicul îi
doară, poate-i şti vr’un leac şi pentru de către spiritualitatea modernă da­ stă într’ajutor la realizarea unei a-
omul meu. mei cu camelii. (Căci, desigur se mante ftizice. Irr în ce priveşte tri­
— Ştiu, draga mea, din darul lui poate vorbi de o înţelegere tipică lurile din actul prim, deşi nu au
^umnezeu am cetit şi am învăţat pentru aproape fiecare epocă. Pier­ cristalinitatea unui izvor clar, totuş
şi eu multe în viaţă, că nu-s de rot, în concepţia „Louis quatorze“ denotă o te-hnică suplantată pe un
ieri nici eu pe lumea asta. Om cerca se răsfrânge ca un panou decorativ: organ vocal destoinic. O voce mlă­
ceva şi pentru omul tău. Treci niţel sup rficial ; astăzi i s’au răsplătit dioasă, foarte mlădioasă, fără a fi
c
colea pe laviţă şi aşteaptă. Să văd chinurile prin nimbul ce i-1 tremură, forţată. Tot aşa de spontană a fost
ce -sfat ne dau alţii mai învăţaţi într’un tablou, deasupra capului, şi Margareta. In haina tradiţiei al­
decât noi. Van G gh). bastră, cu părul împletit blond, a
r
Femeea se aşeză pe laviţă şter- Violetta Valéry, eroina Iui Verdi, fost de o duioşie cum poate nu şi-a
gându-şi cu mâneca o lacrimă stoarsă înainte de războiu, când trupurile închipuit-o Gounod. Sopranul fraged,
cu de-asila printre gene. Bătrânul omeneşti clocoteau de forţă (mate­ pianissim ca o iubire de fecioară
îi pricepu repede meteahaa mai ales rialistă), era desconsiderată; astăzi şi timid pe alocurea, a convertit la
că îi cam prinsese vestea arţagului e restabilită. Suferinţele ei găsesc un idealism cast şi eteric. Din ac­
mai de mult. Se ridică de pe scaun ecouri în suf etele auditorului. Mai triţa Anghel, chiar dacă am reţine
şi ieşi. Nu trecu din vreme mai mult ales la noi Traviata e agreată. Şi numai înghenuncherea înfiorată în
decât ai nunTra până la 20 şi preo­ aceasta nu înseamnă că publicul stă faţa dorinţelor lui Faust, aţâţat de
tul se întoarse cu o sticluţă în mână.pe o treaptă inferioară muzicală — Meph’sto, ar fi destul.
— Uite, draga mea, am dat de Traviata în streinătate, uneori, se dă In acest fel, ne putem face o
un leac potrivit pentru necazul tău. la operetă I — deoarece aici, după idee despre scenele străine, şi de
Nu-mi prea place să dau leacuri lăsarea cortinei i se citeşte pe astădată cele franceze. Din asemă­
de băut, că strică rânza oamenilor, faţă participarea la evoluţiile trage­ nările acestea, direcţiunea ar putea
dar ăsta e bun şi n’are să facă nici diei. Atunci, când e o interpretă, trage învăţături, iar publicul profit.
un rău. care ştie să îşi impună ceeace simte Aurel Decel