Page 3 - 1926-45

7—XI. 1926 C O S I N Z B A N A _ P»g. 439

POVESTEA TOAMNEI LITURGHIA CÂMPULUI

de CORIOLAN BĂRBAT
De-aseară plouă, plouă tnainte...
Intr’o carte de poveşti trăia o fetiţă
de împărat. De când îşi amintea, îngrămădiţi, ca nişte munţi grozavi de spumă,
trăia în chipul culorat al unei cărţi Purtaţi de-o mână bună şi cuminte,
de poveşti: — de pe balconul unui Mustoşii nori, din crama lor căruntă,
castel privea dusă la grădina, care lot storc, tot storc stăruitor de-aseară,
se întindea înaintea castelului până Lăsând să se reverse peste ţară
hăt în vale şi, care, nu se mai O apă blândă, deasă si măruntă.
schimba deloc, era tot în deplină
floare.
Mica domniţă ţinea în mână un Răcoritoare, proaspătă şi moale
crin frumos. îmbrăcămintea ei era Leşia ei o simt pe ochi, pe Jrunte,
o haină de mătasă de culoarea le­ M’atinge abea, pe suflet ml se lasă:
bedei şi trasă cu fire de aur, la brâu Paianjeniş ce arde pe-o comoară
era încinsă cu o brăcie de culoarea Purtat de-o dulce şi sălbatecă fecioară
trandafirului. Părul ei negru-mătăsos, în drumu-i alb şi candid de mireasă..’
curgea în râuri pe umerii ei în jos
şi se resfira printre firele de aur. ... Ce se petrece-acum mai sus de lume
Ochii ei, — întruparea enigmei E slujbă, rugăciune ori tăcere?l
viselor ce mint.
„.Dela o vreme însă priveliştea închid o clipă ochii cu plăcere
continuă din chipul ei obosise Şi nu ştiu cum îmi vine,
privirile pline de dorinţi visate, ne’m- Dar mie lumea ’ntreagă-acum îmi pare
plinite. Privea cu ciudă la crinul O largă şi fantastică grădină
care îi obosea mânuţa de atâta ţi­ în care-un bun şi prea cuminte grădinar
nut. Voia să fogâ afară din ch’p, O toamnă a tot scobit şi-a sămănat
să vadă cum e viaţa în lumea din A netezit ţărâna strat cu strat,
afară de poveşti. în vijelii de vânt, în colb de soare,
De mult o plictiseau toate celea în mohorît suspin de amurg, în râs de rouă —
din acea carte. O plictisea soarele Şi-acum, ca ’nir'o biserică, cu grijă,
cela galben, pentru că lumina în- Stăruitor din uriaşa-i stropitoare
tr’una pe un ceriu de-a pururea O udă *ncet cu mâinile-amândouă l
senin, fără nori; o plictiseau bos­
chetele de trandafiri roşii, pentrucă
erau tot înflorite. In sfârşit o plic­ TEODOR MURAŞANU
tisea monotonia continuă a chipului —mwu.'»u -iu............................ —MWm m m m m k
culorat în care trăia.
Starea aceasta îi deveni cu’ncetul
nesuferită, când, odată, pe neaştep­ sălbatice, auzise strigătul domniţei întorci înapoi, că de nu, te vei căi
tate, ajunse printre firele tipărite ale şi i se făcu milă de ea. Doar ştia amari
bătrâna vrăjitoare cât e de tristă mo­
cărţii de poveşti o hârtie scrisă cu notonia şi, apoi, îşi reaminti destul — Mă reîntoc la timpi — ÎI
mâna. Cineva, într’o noapte, ascun­ de bine, că odată, de mult, când striga mica domniţă şi cu un salt
sese, în taină, o epistolă în acea bătrâneţele n-o apăsau într’atâta, iar îndrăzneţ sări din cartea de poveşti,
carte. Scrisoarea se pitulase printre faţa ei nu era deloc sbârcită, cum în realitate.
poveşti şi stătea acolo liniştită. Nu se furişase şi ea din cartea de po­ Stătu o clipă în nedumerire. Afară
se mişca deloc, însă în jurul ei se veşti în lumea schimbăcloasă. în lume era întuneric. Pe fereastra
resfira printre filele mohorâte o căl­ deschisă pătrundea lin adierea unei
dură de flori, parfumul unei primă­ Bătrânele vrăjitoare povăţuesc bu­ nopţi senine de Maiu. Din depăr­
veri amăgitoare. curos pe domniţele cele tinere... tare se auzea cântecul unei privi­
Acest parfum atinsese şi trupul Nici ea nu stătu mult pe gânduri. ghetori. Şi noaptea o chema. Se
fraged al micei domniţe. O cuprinsese Îşi puse în cap căciula vrăjită, în- lăsa încet, pe fereastra deschisă, în
în mrejele lui şi în inima ei îi fu­ călecă pe o mătură şi haid la drum. jos printre frunzele unei viţe săl­
rişă o dorinţă, care o mâna spre Sbură peste sutele de file, până în batice, care acoperea peretele cas­
necunoscut. O muncea mereu do­ grădina frumoasă a domniţei. Dom­ telului.
rinţa celor nespuse şi netrăite. Şi niţa cum o zări, începu să bată în Şi ce să vezi, se află într'o gră­
odată, când afară în lume era palme de bucurie, aruncă jos crinul dină frumoasă, care era presărată
noapte, iar în chipul ei strălucea şi alergă într’un suflet spre bătrâna cu boschete de trandafiri şi cu stra­
soarele cela bolnav, în desperarea vrăjitoare. turi de fel de fel de flori, printre
ce era, strigă după ajutor. Bătrâna vrăjitoare îl dădu pove­ cari şerpuiau cărările înguste. Pe
Strigătul ei stăbătu printre sutele ţele trebuincioase şi între altele îi cer însă nu era soarele cela galben
de file ale cărţii de poveşti şi o spuse: şi trist ca cel din poveşti, ci [era
bătrână vrăjitoare, care trăia în chi­ — Qrijeşte-te bine, copilo! Şi altăceva ca unui corn de argint*
pul vecin, în mijlocul unei păduri după întâiul cântec de cocoş să te care acoperea cu o pulbere argintie