Page 4 - 1926-45
P. 4
Pag. 440 C O S I N Z E A N A 7—XI. 1926
florile, cari, pitite în straturile mul- — Ce ţi-am spus a fost numai niţă, când în drumul său, trecea pe
ticolor-argintiu, îşi răspândeau — Uu sărut. lângă ele.
cădelniţând — mirezmele lor can — Nu te înţeleg. In povestea mea In scrisori era vară, chiar şi afară
didă de floricelele înflorite. Chiar nu am auzit de aşa ceva. Spune-mi fn lume, era vară şi în sângele
şi noaptea părea că doarme uşor ce e sărutul? micei domniţe. O vară caldă, fru
în culcuşul ei de frunze... Mai de — Sărutul e vorba nevorbită, e moasă, despre care nu bănuia, că
parte un lac, — în care îşi oglin graiul celor nepovestite, — îi răs în fiecare noapte îi răpăşte câte
deau sălciile ramurile lor pletoase, punse streinul. ceva.
— îşi legăna încet undele sub vraja — îmi plac cele nepovestite —
unui cântec de mandolină. Melodia îi şopti mica domn'ţă — mai spu Şi au trecut multe nopţi... In
se furişa încet printre boschetele de ne-mi... cartea de poveşti ajungeau scrisori
flori, acoperea cărările, umplea văz tot mai sinistre. Afară pe la fereşti
duhul şi înfăşură întreaga atmosferă ...De aici înainte în fiecare noapte începu să colinde, din când în când,
într’un farmec de negrăit. Iar din fugi din ch p în reali ate, ca să vântul şi ramu ile se întindeau goale,
soarele argintiu revărsa pe nesim simtă pe buzele ei vorbele nevor ca nişte schelete, spre rigida tran
ţite o ploaie de raze, fermecată de sparenţă a ferestrelor. Zilele se fă
o poezie necunoscută... ceau mai scurte... scurte erau din
Cine era străinul care cânta aşa ce în ce şi scrisorile, şi veneau tot
de frumos? Un biet trubadur ră mai rar... Mica domniţă încă nu
tăcit în părţile acestea dintr’o ţară ştia ce sunt lacrimile şi că vara va
depărtată. trece odată.
Şi o minune. Trubadurul venea Dar timpul, care în chipurile cu-
chiar spre domniţă. Cu fiecare ră lorate ale cărţilor de poveşti stă tot
suflu depărtarea ei scădea şi deo pe loc, afară în lume se grăbea,
dată străinul se află în faţa dom par’că fugea, par’că alerga.
niţei. Trandafirii şi-au lepădat floarea.
— Tu eşti cea mai frumoasă dom Pe cer, vântul purta valuri de nori
niţă din lume, — îi şopti el. cu cari acoperea soarele argintiu al
— Şi tu cine eşti? Cum te nu nopţilor. Şi nopţile erau tot mai reci,
meşti? — întrebă frumoasa mică bite ale cântăreţului. Zi după zi, mai mohorîte, ca şi scrisorile din
domniţă. doar primul cântec de cocoş o a- urmă ascunse în cartea de poveşti.
— Eu mă numesc »Cântăreţul ducea acasă. încetul cu încetul au Micei domniţe îi era frig şi frică
Iubirii* — îi răspunse streinul. început multe să se schimbe. Crinul în grădina acea întunecată şi pă-
— Cântăreţul iubirii... Ce nume ne care în dimineţi îl ridica de jos, părăsită. Cântăreţul ei venea tot mai
frumos ai... începu să se vestejească. Mai târz'u rar şi tot mai târziu şi când venea
Străinul să aplecă şi o sărută. şl cartea de poveşti începu să se venea încet, încet de tot.
— Ce a fost asta? Şi mica dom schimbe. începu să aibă secrete şi Mica domniţă nu voia să observe
niţă tresărind se înroşi, — buzele între filele ei ascundea scrisori din nimic şi cu o iubire naivă îl reţi
tale doar’ acum au spus cuvântul ce în ce mai înflăcărate. In scrisori nea când voia să se ducă. Şi doară...
cel mai dulce, acum, când nu au era sară, ardeau focuri misterioase cocoşul a cântat de mult 1 Dar mi
vorbit. şl căldura lor atingea pe mica dom cile domniţe nu aud nici odată cân-
C Â N T E C E L E L U I A N A C R E O N
— D i n o r i g i n a l u l g r e c e s c - -
SĂGEATA LUI EROS
Bărbatul celei mai frumoase'n Lemnos» Şi strigă: *scapă-mă de-a ei văpaie!“"
Având atelier pe vârf de munte, Răspunde Eros: »vezi numai ce grea e!“
Comandă veche a zeilor iubirii Decât o roată de căruţă
Cioplea din fier mii de săgeţi mărunte*». Viaţa noastră-i mai fugară,
Şi Kypris le-ntingea pe rând în miere Curând, curând o să ne zacă
Iar Eros, apucându-le de vârfuri, Cenuşa ’n urna funerară...
Le întingea apoi într’o otravă. La ce să-mi daţi atunci miresme
...Din lupte nemeri pe-acolo Ares, Şi râu de-oleiuri în mormânt?
El îşi suci înfricoşata lance Acuma vreau cununi de roze,
Râzând de săgecioarele Iul Eros. Acuma până-s pe pământ
Dar Eros zise: ţi se par uşoare? Fecioare dulci să le iubesc!
Iea una *n mână şi-o să vezi îndată! Pân’ ce-o să-mi faceţi focul torţii
Apucă Ares săgecioara ’n mână Eu vreau să cânt pe dansul morţii
Frumos zâmbeşte Kypria alături. Şi orice griji să-mi fugăresc!
*— *In adevăr e grea!“ oftează Ares» TEODOR MURĂŞANU
