Page 5 - 1926-45

7—XI. 1926—---------------------------- ---- C O S I N Z E A N A Pag. 441

tecul cocoşului, când voesc să-şi CUM SE JUDECĂ LA TURCI
recâştige iubirea, pe care nu voesc
s’o piardă. Şi s'a rugat aşa de fru­
mos de el... Cocoşul a cântat a doua de ION MUNTEANU
oară şi... când se făcut iarăşi noapte
se îadeplini prezisă vrăj toarei. Mica Taghi Hussein era comerciant de vândut băuturi spurcate dreptrec-
domniţă se căi amar... Cel pe care-1 smochine îq satul Neh. Avea două dincioşilor | Voi pune să ţi se dea
aştepta, n-a mai venit. sute de cămile, treizecişinouâ de nouăzeclşinouă de lovituri în tălpi.
Tremurând colindă prin grădina ani şi nici o soţie, pentru-ce era Găseşte că pedeapsa e din cale
tristă. La izbirea vântului ramurile urît de toţi dreptcredincioşii şi drept- afară de blândă. Un baston pentru
se îndoiau văicărindu se. Umbre îm- credincioasele musulmane. Ei îi z'- o soţie.
pletecite rătăceau de-asupra pămân­ ceau: „Se cuvine să ai atâtea soţii — N’am numai nouăzeci de că­
tului umed. Ş cum fugea aşa, îi câte şi cămile. Mihamed ne învaţă mile — se vaita Taghi. Zece ţi le-
eşeau în cale boschetele-s.hele«e să cumpănim plăcerile cu durerile. am dăruit ţie, mai scade şi tu din
ale trandafirilor morţi. înspăimân­ Cine îotrece măsura plăcerii va pă­ numărul bastoanelor.
tată se opri, dar vocea ei slabă tot cătui, căci pământul e lăcaşul ispă­ — Fie deci nouăzeci de lovituri.
mai chema pe cin'va, care nu-i şirii, Iar al fericirii sunt numai cele Dac’ai avea mai puţine cămile te-aş
răspundea. nouă ceruri. Intre cele douăsprezece pedepsi cu mai puţin, dar unde e
Îşi îngropă faţa în palme. Ce viţii, Mohamed a pus şi bogăţia. mult, tot mai mult se cere.
cauţi ea aici? Ş de-odată voi să Ne-a învăţat să ne însurăm de a- — Atunci să-mi mai rămână opt-
fugă înapoi în poveste. tâtea ori, de câte ori ne creşte a- zecincuă’ judecătorul meu, dar jur
Dar calea, pe care se înapoia în vuţia, ştiind că atunci ne vom feri că nu-ţi mai pot da nici una!
poveste, era acoperită cu frunze de aur ca de foc. Tu calci legea După pedeapsă Taghi. Hussein
moarte, — a îngropat-o toamna. strămoşească! P/zeşte-te de mânia părea un mort. Abia putu să se
In jurul ei era numai realitate. Şi cerurilorP târască până la poarta rmhkemei.
durerea care în aceea clipă i-a pă­ Ttghi Hussein rămânea însă surd Se culcă pe spate şi îşi ridică pi­
truns în inimă, nu a fost din po­ la insinuările concetăţenilor, pentru- cioarele în aer, blestemându-se sau
veşti, ci durerea oamenilor, şi nu ce aceşt a îi poartă gând rău şl vor poate-1 blestema pe judecător.
lacrinrle din poveşti, ci lacrimile să se răsbune. Trecu pe-acolo un ţăran din Neh
durerilor omeneşti au năvălit în 11 pârăsc la cadiul rmhkeme.* din şi văzâodu-1 îl întrebă: „Doar nu
ochii ei. Laihk, cetatea cea mare, că vinde te-ai făcut ghiaur o Taghi, căci te
Lacrimile aceste amare au dat dreptcredlncioşi'or vin şi alte beu- văd rugându-te cu picioarele către
r
obrăjorilor ei o culoare palidă şi o turi spurcate, stricând astfel legea. ce /
durere sălbatică, par’că, sub haina Cadiui porunci să 1 s’aducă îna­ — Să te trăsnească Alah şi pe
ei de culoarea lebedei, acolo în inte acest suflet pierdut, pentru-ca toţi ai tăi diu N.h! Du-te şi închi­
partea stângă, i-a rupt ceva... luându-şi pedeapsa cuvenită, să-l riază-mi o cămilă, să pot merge a-
Şi după multe rătăiiri, în zori de readucă credinţei adevărate spre casă.
zi, ajunsese acasă, — în cartea de mulţumirea tuturor. — Te vei duce eu — îi zice ţă­
poveşti. Taghi Hussein se ploconeşte a- ranul. — îmi dai zece galbeni şi te
...In zadar mai lumina soarele din dânc şi începe să se vaete: voiu sălta ca pe un fulg. Dacă vrei
chp, înzadar erau înfloriţi tranda­ — Fii binecuvântat preamăritul vom merge în pas de melc, iar dacă
firii roşi’; ea nu putea să uite, că meu stăpân şi să crepe toţi duşmani ţi e grabă, vom galopa în pas de
afară în lumea realităţii, florile s’au mei şi ai tăi! Jur că pâra-i minci­ cămilă.
veştejit, că pr'măvara a trecut şi noasă. Duşmanii îmi sapă groapă, — Iţi dau un galben — se rugă
vara s'a dus. pentru-că sunt cel mai bogat între T ghi.
In căpşorul ei îşi făcu loc în­ ei. Am avut o sută de cămile, cu — Fie — lăsă ţăranul, iar în gând
trebarea : voia ta mai am nouăzecişincuă. Cea îşi zicea — te-ai învăţa eu să călă­
— Oare şi oamenii se ascund în a suta e afară, te aşteaptă. reşti pe tatăl Aii pentru un galben.
povestea lor, când afară e toamnă?... — Mulţumesc — îi răspunde Şi apoi pornesc la drum.
cadiul — dar spune* mi pentru-ce Se înoptează.
nu eşti însurat? Tatăl Aii cântă şi glumeşte, pe
— Preamărite, găseşti şi tu, că o când Hussein se vaită şi blestemă.
însurătoare e o spânzurătoare. Mai — Fiecare în limba sa laudă pe
multe soţii sunt tot atâtea iaduri. Domnul — glumeşte Aii.
— Adevărat — zice cadiul — dar — SVti sece vocea — îi doreşte
pentru-ce să ne^igrumăm numai noi Taghi.
cu funia spânzurătoarei, iar tu să Mai fac câţi-va paşi, apoi tatăl
îţi porţi capul sănătos. Şi apoi să Aii se opreşte şl zice cu o voce
şti, că cine nu a suferit e un bles­ întunecată: „Nu te pot duce pentru
temat şi jumătate. Orice cuvânt un galben. Dacă îmi dai zece te
rostit de dânsul e o minciună gogo­ port până în sat, dacă nu te las
nată, pentru-că durerea nu l’a în­ pradă şacalilor!"
văţat cumpătarea vorbei. Eşti un Hussein se vaită ca un prunc nou
mincinos deci Taghi Hussein! Ai născut şi când vede că Aii pleacă
lăsându-1 singur, îj recheamă pro-
* tribunal. mitându-i nouă galbeni,