Page 9 - 1926-45

7—XI. 1626 ---------------------------------------------- C 0 S I N 2 E A N A Pag. 445

DUHUL CEL RĂU găsea şi căprarul Iiisie. O schijă de obuz îi reteză
c«pul de pe umere şi Ion Pescaru rămase ca treznit.
— ROMAN — Abia avu vreme să se uite o clipă la el, căci în celalalt
minut fu şi el rănit de-un glonţ, în umărul drept. El
VIII. căzu la pământ, dar nu-şi pierdu conştiinţa. La doi-
trei paşi de fratele său de cruce, se tărâ lângă acesta
IN SPITAL şi râmase nemişcat. Acum, în spitalul din Ungvar, el
vede scena aceasta şi tremură şi-acum carnea pe el,
Bătaia cea mare deslănţuită Ia începutul lunei cum şi-o reaminteşte. Iiisie dupăce pierdu capul, mai făcu
Mai, fu grozavă. Şapte zile bătură tunurile austriace vreo patru psşi înainte şi numai apoi se prăbuşi la pământ.
şi germane întruna, şi zi şi noapte, fără răgaz şi fără Sângele curgea şiroi din trupul lui prin rana deschisă
odihnă. Tremura pământul toată ziua, aerul părea că între umere şi făcu un lac în jirul lui. încetul cu în­
fierbe, pădurile hăullau şi pe cer nu vedeai decât fum cetul apoi sângele începu să se scurgă în pământul setos
şi flăcări. „Nici când s'o potopi lumea, n’are să fie şi pe când veniră, cam după vreo 20 de minute, bran­
mai grozav“ ziceau feciorii pitulaţii în tranşee, cu cardierii, el mai avu încă atâta putere, ca să le facă semn,
arma în mână şi cu o bună doză de cartuşe în sac. să-i facă sâ’nţeleagă, să goloască buzunarele mortului
Fibrele lor se’ncordaseră, ochii lor ardeau, părul li se şi să le pună pe brancardă, lângă el. Mai mult apoi
scula în cap, când vedeau grozăvenia, care se petrece nu ştie nimic. Atâta doar, că ar fi vrut grozav să zică
în jurul lor. Dujmanii împuşcau cu acelaş avânt, cu un tatăl nostru lângă trupul mortului şi să-şi facă o
aceiaş putere şi ghiulele cădeau cu duiumul şi in dreapta cruce. O.hii lui însă erau greoi, ploapele se închideau,
şi în stânga, sfărâmau gardurile de sârmă şi nu arare parcă ar fi fost de plumb şi când a încercat să-şi
ori nimereau în plinul tranşeelor. Vai de mama ace­ mişte braţul drept, n’a fost în stare. Apoi nu mai ştie
lora, pe cari ele îi nimereau atunci. Pământul se scor­ nimic... nimic. S’a trezit aci în spitalul acesta, văruit
monea tot, găuri adânci se săpau, trupurile schinguite alb, de ţl-e greu să te uiţi la păreţi şi când a deschis
zburau în văzduh şl apoi cădeau amestecate cu ţărână ochii, — mai întâi n’a văzut decât puţin jur împrejur de
şi pământul se umezea de sângele, care curgea şiroaie... el şi în fiecare pat câte-o umbră de om. Era noaptea,
In ziua a şaptea, dimineaţa pe la 5, când ziua când şi-a căpătat conştiinţa şi o lumină de sfeşnic
se’ngâna abia cu noaptea, pe întunerec aproape, când tremura în colţul odăii, prelingându-se pe pereţi şi
stelele dispăruseră una câte una şi zorile nu se Ivi­ strecurându-se peste cele 20—24 paturi albe, din odaie.
seră încă, — atacul începu furios, sălbatec din partea In somn câte-un rănit gemea dureros, altul răsufla
autro-germanilor. Brigada transilvăneană română fu cea greoiu. In odaie plutea un aer plin de mirosuri
dintâi aruncată în foc şi comandată la atac. Flăcăii se de doctorii. Dupăce şl-a plimbat astfel ochii peste
tărâră pe pântece ca şerpii sub ploaia de ghiulele, tot cuprinsul acesta, a început să-şi dea seama unde
adăpostindu-se fiecare pe unde putea, înapoia unui se găseşte. La stânga lui era o mescioară mică, pe ea
trunchiu de stejar zdrobit, într’o groapă, într’un tufiş, câteva sticluţe şi alte nimicuri doctoriceşti. La cap o
până ajunseră Ja sârmele tranşeelor ruse, zdrobite cu fişă de hârtie albă, pe care era ceva scris, dar nu
desăvârşire de artileria lor. Atunci ca un vifor, ei se putea distinge, ce anume. Doar vre-un sfert de ceas
sculară în picioare, şi scoţând urlete grozave, se aruncară să fi ţinut această cea dintâi trezie a lui şi a adormit
cu toată forţa spre dujman. A fost ceva grozav, îrf.o- iară. A doua zi, când a deschis ochii era ziua, în
rătorl Sute de feciori cădeau în dreapta şi stânga şi am aza mare. Unii dintre răniţi vorbiau încet şi o
gemetele lor înfiorătoare periau în zgomotul luptei, doamnă tânără şi frumoasă, îmbrăcată toată în alb şi
în ţăcănitul mitralierei şl’n şuerul gloanţelor. Atacul cu o cruce roşie pe mâna stângă, umbla dela rănit la
fu fulgerător, fu măreţ! După o clipă de rezistenţă, rănit şi-l întreba pe fiecare cum se simte, ce doreşte.
Ruşii părăsiră tranşeele şi o luară la fugă. In urma Când a trecut pe la patul Iul şi Ta văzut cu
lor porniră noi batalioane, porni focul de artilerie mal ochii deschişi, — s’a oprit şi a bătut din pălmi de
înteţit, mai repede, mai grozavi Zorile, cu ochii lor bucurie. Se bucura biata femeie, că-1 vede trezit şi
trandafirii şi mângăitori văzură desfăşurându- se câmpul s’a apropiat numai decât de el şi l’a mângâiat, şi l’a
de luptă în toată măreţia lut! O întreagă armată cu giugiulit, întrebându-1 mereu o mulţime de lucruri.
mii de soldaţi, cu sute de tunuri, cu mii de cai, în Cum însă Pescariu nu ştie decât româneşte, nu pri­
retragere fără cap şi fără rezistenţă şi altă armată din cepe ce zice. I a venit însă în ajutor soldatul de-ală-
urmă, gonind mereu, puşcând, omorând, nimicind. Sute turea de el. Acesta-i un sas din Ardeal şi ştie şi ro­
de aeroplane se ţ neau în urma fugarilor, aripele lor mâneşte şi ungureşte. Şi cu ajutorul sasului, ei pricepe,
atingeau frunţile arborilor şi aruncau bombe cu sutele, că a plutit între viaţă şi între moarte, că rana lui e
secerând cu nemiluită vieţile tinere, vieţile fragede, foarte grea, că plumbul a atins o parte din plămână
vieţile nevinovate.. Un măcel fioros, un înfricoşător şi că i-a sfărâmat umărul, atingând osul. Acum însă,
măcel de came omenească, în cât te mirai, cum poate că s’a trezit, e bine, a scăpat de primejdie. Doctorii
bunul Dumnezeu suferi tot carnajul acesta... au trebuit să-i taie numai decât braţul drept din
Brigada Transilvăneană avu grozave pierderi, dar umăr, căci altfel era primejdie să se prăpădească...
ea avu meritul de-a fi deschis drumul celei mai glo­ Ion Pescaru abia acum îşi dă seama, ce vorbeşte
rioase înaintări, pe care au avut-o austro-germanii în vecinul lui, când aude că nu mai are braţul drept. Se
războiul cel mare. Lupta începută pe tot frontul, îi uită, vrea să ştie: Aşa-i într'adevăr! Nu mai simte,
dădu pe Ruşi mult înapoi. Galiţia fu aproape în între­ că ar avea braţul acesta, numai pe cel stâng. Şi dă
gime scăpată, iar în Polonia, linia de bătaie ?j -nse să se mişte, să se pipăe, dar doamna se repede la el şi
pela Brestlltovsk, unde a şi rămas apoi tot timpul, nu-1 lasă. Să nu se mişte, să stea aşa, neclintit, până
până la încheierea păcii pe frontul oriental. nu vine doctorul... Ochii lui se umplu de lacrimi şi
Intre jertfele româneşti, căzute cu acest prilej, se începe să plângă cu hohot... Doamna plină de milă