Page 4 - 1926-46

Pag. 452 ■■ ■ 1 C O S I N Z E A N A 14—XI 1926

lată tâlcul cel adevărat, bădiţă nu te lasă să- ţi fie urât, i-am zis cu deşti mereu şi înţelegi din zl în zi,
Vasilie, şi cred că şi părintele cel o prietenie caldă în suflet. de vor mai fi şi acolo zile, tot mai
tinăr va ajuge odată la el. Acum El simţi zvâcnirea din mine, căci mult. Şi, fireşte, îţi creşte bucuria
dânsul crede că oamenii cei căraci zimbi luminos şi-mi răspunse: din ceas în ceas, cu fie care înţe­
cu duhul, cei blânzi, cei milostivi, — Da, bădiţă Vasilie, nu mă urăsc legere nouă. Doar, vezi dumneata,
cei alungaţi pentru dreptate şi cei­ niciodată. Şi-mi pare mie că cu cât bădiţă Vasilie, că înţelegerea prin
lalţi pe cari îi înşiră fericirile pot mă gândesc mai mult mă desihMi- gând aducea bucurie. Şi încă ce
fi biruitori chiar în lumea asta. nesce tot rrai tare de lumea asta şl bucurie!
Toată biruinţa lor va fl că vor avea de lucrurile ei. Eu, cum să-ţi spun, El tăcu şl-i văzul ochii umezi.
un suflet împăcat. Dar bunurile la dus de gânduri îmi pare adeseori Cine ştie, poate are dreptate rube­
noi nu le vor câştiga îa veci, şi că nu-s mai mult în lumea asta. Când denia mea: lumea cealaltă, lumea
rare ori se va afla cineva care să-i îţi uiţi de tine, de trup, de casă, înţelegerii şi a bucuriei. Şi cum
preţulască pentru înfrângerea şi co­ de lume, şi trăeşti numai în gând, nesfârşite adevăruri vor fi de cu­
moara lor scfletească. Aceasta tre- nu eşti oare chiar în lumea cealaltă? noscut, bucuria nu va ţinea veci­
bue adunată cu răbdare pentru altă Poate că şi acolo aşa va fi: te gân­ nie?
lume.
Dar nu mă mir bădiţă Vasilie de
curajul preotului celui tinăr. E şi
el om şi la vrâsta lui îi vine gro­
zav de greu să creadă că tot ce La disecţie
putem face bine şi statornic aici
e numai pentru lumea ceealaltă. de ION MUNTEANU
E vecinica nizuinţă a trupului de-a
încăleca sufletul, vecinica luptă In dimineaţa aceia profesorul Mia- Păli ia acest gând. Se întoarse
dintre cel din neguri şi cel din lu­ neh veni mai târziu ca de obiceiu. către fereastră, căci simţea cum îl
mina vecinică. Era palid şi trist. Era în a patra urmăresc doi ochi. Privirea i se în­
Cel căzut din slavă se spune zi după înmormântarea mamei sale tâlni cu a studentului Bolof.
mereu, şi mireanului şi vlădicii, ce şi cei cărora le sunt dragi cei duşi, Acesta era cel mai inteligent stu­
i-a spus iui Hristos: închină-mi-te mor şi ei puţin cu cei morţi. dent. Dar profesorul îl ura. Era o
mie şi-ţi dau în stăpânire lumea Ia sala de disecţie plutea acelaş inteligenţă rea şi brutală. Cinic
întreagă. Uitâ-te în jur şi vezi cât miros greu de cadavre. Un medic până la desgust, găsea întodeauna
e de frumoasă. Cel din slava veci­ nu-1 mai percepe şi doctorul Mianeh ocazia de a face rău.
nică ne spune: Nu numai cu pâne se mira că aerul îmbâcsit îl ameţeşte. Din ochii lui profesorul citea bat­
trăeşte omul ci şi cu cuvântul lui Cadavrele negre 1 se păreau des- jocura. II provoca să s'apropie. Se
Dumnezeu. gustătoare. In minte 1 se închega o duse într’acoio şi deodată ştiu ce
Dar noi până suntem tineri, chiar altă icoană: mama moartă, albă şi are să vadă.
când suntem credincioşi voim să frumoasă şi ar fi vrut să desfacă Pe masa de disecţie era mama sa.
trăim şi cu pâne şi cu cuvântul moarte de moarte. Până azi nu vă­ Poate de altădată ar fi stat câteva
Domnului. Să împreunăm apa cu zuse că şi cadavrele pentru disecţie clipe la îndoială. Acum o cunoscuse
focul. Ne vine greu să credem, bă­ sunt morţi ca şi morţii săi, ca şi în cel dintâi moment. Era aseme­
diţă Vasilie, că noi suntem meniţi mama sa că au avut şi ele odată nea celorlalte cadavre. Pieptul îi
să trăim încă aici pe pământ ca şi suflet. era desfăcut până la inimă.
când am fi trecut pragul vieţii vii­ Dar mama sa a fost o moartă „Vreau să studiez inima* — zise
toare, şi vieaţa ceealaltă, e prilej frumoasă, de ce îi batjocoresc a- studentul. Mianeh scoase un ţiptt
de munci şi de suferinţă pentru mintirea aceste arătări hidoase? înfiorat şi-l iovi pe Bolof în faţă,
vieaţa aceasta. Hristos ne-a spus că Şl el ştie că şl aceste cadavre au II răsturnă cu o lovitură.
împărăţia lui nu-i din lumea aceasta fost nişte morţi frumoşi iar el i-a Toţi studenţii fugiră într’acolo şi
şi că nu trebue să ne temem de cei desgropat i-a ucis a doua oră, căci profesorul începu să plângă ca un
ce ucid trupul ci de acela care poate până atunci trăiau în amintirea celor copil: „E mama mea!“ Ei înţeleseră
arunca sufletul în gehena focului vii, ca nişte morţi palizi, morţi ticăloşenia colegului lor. II scoaseră
Nu mă miram de llarie când a- scumpi. Odată aduşi pe masa de afară şi lăsară pe profesor singur
ducea vorba despre lucrurile sfmte. disecţie devin obiecte desgustăoare, cu moarta.
II ştiam de mult cunoscător al scrip- de cari nu se mai poate lega nici Plânse multă vreme, iar lacrimile
turei, cetitor a psaltirei; de multe o amintire dragă. alungă durerea. Dar i se uscară
ori ascultându-1 îmi ziceam că nu­ Odată, eri şl-a învăţat studenţii să ochii şi atunci năvăli şi puhoiul
mai punerea mânilor vlădicului i-ar desfacă amintirea celor pierduţi de gândurilor.
trebui pentru a putea fi popă în sat. corpul îngropat. Să nu vadă în ca­ — E mama mea! Era o moartă
Dar ceea ce mă mira era pătrun­ davre decât obiecte pentru ştiinţă. frumoasă şi acum o văd un cada­
derea tot mai ascuţită a minţii lui, I-a învăţat să desgroape în ascuns, vru mutilat. Sânul ei ifânt e batjo­
dela o întâlnire la alta. Inţeltgeam din cimitire, cadavre, când nu mai corit. Buzele cari ml-au sărutat o-
că dacă avea iar prilej de vorbă, aveau pentru disecţie. dată părul, acum sunt negre.
în schimb se gândea adeseori la Dacă cineva ar desgropa-o şi pe — Odată ştiam să văd cadavre
lucrurile cuprinse în scriptură. mama sa şi ar aduce-o aici pe o şi nu morţi. In tine văd şi acum
— Nu mă mir, llarie că trăeşti masă ! Dacă ar vedea-o acum nea­ pe mama. Te văd asemenea celor­
tot sirgur. Se vede că gândurile gră şi ciopârţită. lalte cadavre mutilate şi totuşi te«