Page 5 - 1926-46
P. 5
14—XI. 1926 --------------------------------- C 0 S 1 N Z E A N A Pag. 453
iubesc. Nu mai e nimic dumneze
iesc în tine, nimic nu mai e din MAMA
mama care mă privea şi mă asculta
şi totuşi îmi eşti dragă.
— Mă aplec şi te sărut, când ştiu In pragul prispei mama curăţă cartofi în poală
că eşti ca toate cadavrele. De ce nu Şi curteanoastră,tresăltând de zbeng odinioară —
pot să desfac amintirea mamei de Se’ntinde ’n jurul casei mută,goală...
tine, când eşti un stârv. Ea era o Cu ochii plini de lacrimi mama o măsoară.
mamă duioasă şi iubitoare şi înain
te-mi am un cadavru desgustător. Noian de fluturi năvălesc zglobii
— Dacă este suflet, el este sus
în ceruri şi mă priveşte. De ce sărut Şi nu-i nici-un copil să-i prindă ’n pălărie;
atunci acest cadavru? Dacă sufletul Pe drum şi prin vecini e larmă de copii, —
moare odată cu corpul ce caut să Dar curtea noastră doarme somn adânc, pustie.
plâng aici?
— Şi totuşi cât de legat este suf Şi gândurile mamei se distramă,
letul de trup. Aceste mâni m’au
mângâiat, acest sân m’a alăptat, Se răspândesc să iscodească *n lume. —
această gură m’a sărutat. Şi pretutindeni ele caută şi chiamă
— Aş vrea să văd ca altă dată Un singur călător şi-un singur nume.
cu ochii omului înţelept. Să pot să
cred, că cei morţi nu mai trăesc, Şi stă aşa, cu ochii duşi în zare
decât în amintire şi că tot ce-a fost Şi mâinile încremenite ’n poală.
a lor a pierit odată cu ei. Ca un
cadavru e un ce, fără de nume. Nu Mărgele mici de lacrimi îi sclipesc în soare —
e nici mamă, nici soţie. Şi curtea zace ’n jurul casei mută, goală...
— Aş vrea să pot să cred, cum
am crezut odată, că în cadavru nu GEORGE A. PETRE
mai e nimic din cel mort, că e un
suflet, care se desface de tină.
— Ştiam să tai în morţii altora, jcăci în corpul tău? Te doare? Ai să închiagă într’o umbră deasă, bat
nu le dădusem nume. De ce vreau mă blestemi? Ţi-au turburat som din aripi şi răcoresc trupul femeii,
să te chem pe tine mamă, când ea nul? Dar eu ştiu că morţii sunt fără care capătă noi puteri şi alungă
a fost o femee bună şi vorbitoare. somn. De ce iubirea nu cunoaşte solii morţii.
Plângea când mă vedea după un timp legile înţelepciunii? Soarele e la nămezi. Femeia e
mai lung. Mă săruta de nenumă — De mult m’am hotărât să-mi obosită. Ce o îndeamnă să meargă,
rate ori şi mă privea atât de drag. las cadavrul pentru disecţie. I’aşi fi când moartea-i pretutindeni? Cor
De ce te chem atunci pe tine, ca- rugat prin testament pe studenţii bii sunt fiămâizi şi o vor însoţi,
davrule de mamă? Ce ai tu din mei, ca să mă tae. Se revoltă fiinţa zădamic fuge de ei. De ce se sbate,
ea? Poţi să mă mângâi? Ştii să-mi mea la acest gând? Nu ! Dar dac’ar când totul în ea strigă după odihnă?
vorbeşti ? fi copilul meu între ei? L’aş bles E sufletul care nu vrea să moară 1
— Te asemeni cu mama ! Ba, nu tema? Poate m’ar durea chiar mort Corbii s’au coborât s’o sfâşie. Dar
te asemeni de loc! Ea era albă şi fiind. nu e singură. Lângă ea e un copil
frumoasă. Tu eşti un hoit De ce să — Şi apoi noi nu trăim numai de vre-o trei ani. E sufletul. A prins
leg atunci amintirea mamei de tine? viaţa noastră. In noi trăesc părinţii un corb şi Pa sugrumat. Cu acesta
— Am să tai şi eu în tine. Iţi şi strămoşii. In mine trăieşte şi sperie pe toţi ceilalţi. S’au ridicat
voi scoate inima şi o voi arâta-o mama. Ea plânge în mine, văzân- în văzduhuri şi au pierit.
studenţilor mei. li voi învăţa ce e du-se mutilată. Sufletul e singur cu moartea. Se
inima. Profesorul Mianeh începu din nou joacă cum fac copiii, cu cei cari se
— A mamei mele o simţeam caldă se plângă. Luă cadavrul în braţe prtfac că dorm. O crede adormită.
şi iubitoare. Bătea numai pentru şi-l duse la sine. II aşeză pe pat Ar vrea să se strecoare iar prin
mine. O simţeam gata de jertfă. ca pe un bolnav. Se puse în ge ochii ei, să i s’ascundă în inimă.
Aici văd un pumn de carne. De nunchi şi luând mâna cadavrului Nu ştie ce-i moartea. Se joacă sin
ce să nu te străpung? Ce e în tine într’ale sale, începu să vorbaască gur când vede că nu vor să se joace
din chipul mamei dragi? Ştii să iu odinioară mamei sale. Ii vorbi până cu el. Apoi i se urăşte şi ar vrea
beşti? Eşti numai carne! Unde să târziu în noapte, când adormi şi avu să o trezească. Dar femeea doarme
încapă în tine iubirea? Unde e iu un vis ciudat sau poate toate le dusă. Atunci sufletul începe să plân
birea mamei? A dus-o cu ea în văzuse în închipuire treaz: gă. Ce va face singur în pustiu. Ii
suflet. De ce să nu te străpung a- Era într’un pustiu şi era atâta e_ste foame şi îi este sete. Va lăsa
tunci inimă de cadavru? căldură şi lumină, că pământul pă cadavrul şi se va duce. Inalnte-i şi
— Te voi diseca cum am mai rea un incendiu. O femee păşea în urmă e pustiul. Se duce la în
disecat şl alte cadavre. Dacă ai fi clătinându-se, iar de asupra ei se tâmplare, dar pustiul n'are hotar.
sub glie, ai hrăni viermii pământu ogoia un cârd de corbi. Ii aşteptau Nu întâlneşte pe nimeni. Nu iubeşte
lui şi florile. închipuirea mea nu sfârşitul. Corbii sunt umbra morţii, pe nimeni să-l caute. Se întoarce
s’ar îngrozi la gândul, că putrezeşti vin odată cu ea. Şi totuşi aceşti iar la cadavru. Cearcă din nou să-l
sub humă. De ce se nu ţai atunci corbi se coboară şi numărul lor şe trezească. Vrea să-i desih dă ochii,
