Page 6 - 1926-46

Pag. 454 C O S I N Z E A N A 14—XI. -1926

să se strecoare în creeru-i, pe raza în faţă, pentrucă plângea după un
de lumină. Zadarnic! Morţii nu-şi cadavru, când tăiase în altele cu
mai deschid ochii. sutele.
Atunci pleacă din nou. întâlneşte Era nebunia care încolţeşte la
un om, dar acesta nu 1 zăreşte, îl cei ce se luptă cu îndoiala. Era DE E. A. PO£
u
strigă şi atunci acesta fuge. Pe cine nebunia celor ce cugeta prea mult „Ascultă*mă zise domnul, pu-
să caute? la cei morţi. Se lăsase răpit de nându-şi mâna pe capul meu. „Ţi­
Se reîntoarseră la cadavru, dar amintirea mamei duse şi amintirile nutul despre care vorbesc e un
nu-1 mai găseşte. S’au coborât cor­ muncii trăesc în noi, iar când ele ţinut îngrozitor în Libya, pe ţărmu­
bii şi l-au devorat. sunt ale morţilor, suntem şi noi rile râului Zair. Şi nu este acolo
Îşi face un cerc din oase. Se puse nişte morţi. Cei cari cugetă la trecut nici lin'şte nici tăcere“.
în mijlocul cercului şi vrea să doar­ sunt nişte cadavre. Nu trăesc decât „Apele râului au o faţă bolnă­
mă. Să se urce în cer şi să lase şi cei cari au ochii în prezent. vicioasă şi de şofran; ele nu curg
oasele fără pază ? Vrea să le ve­ Când s’apropiase primul om de spre mare, ci svâcnesc fără odihnă
gheze. Şi apoi moare. sub ochiul roşu al soarelui, într’o
Doctorul Miamh se trezi. Sau doctorul Mianeh, acesta începu să mişcare clocotitoare şi convalsivă.
fugă. îşi uitase viaţa sa şi se gân­
poate era treaz şi închipuirea i-a dea la cea din vis. Era sufletul, De cealaltă parte, la vreo câteva
închiegat aceste icoane. copilul orfan. mile, pe stratul mocirlos al râului
Ia cadavrul în braţe şi aleargă este un ghiol cu crini aquatici uriaşi.
?
?
cu el. Se duce în c m tirsă-l îngroape. Fugii necontenit şi fugea cu cât Ei suspină unul către altul în aceea
Era în spre revărsatul zorilor când întâlnea mai mulţi oameni. Şl apoi singurătate, şi îşi răsucesc spre cer
începuse să sape groapa. N’avea se reîntorcea neîncetat în apropie­ lujerele lor lungi şi vlăguite, şi îşi
decât un cuţit, cu care scormonea rea cimitirului. Se gândea la ca­ clatină mereu veşnicele lor căpşoare.
pământul. Nu se gândea Ia nimic, Şi un foşnet vag fzvoreşte dintre
ci săpa. Era sub stăpânirea unei ei, asemenea susurului apei subpă-
hotărâri neînţelese şi tocmai deaceia mântene. Si ei suspină unul către
puternică. Nu se oprea decât să-şl altul“.
şteargă sudoarea de pe faţă. „Insă împărăţia lor are o margine,
Când groapa fu atâta, cât să cu­ marginea pădurii înalte, oribile şi
prindă moarta, începu să îngroape. negre. Acolo, asemenea valurilor
O astupă şi o desgropă din nou dimprejurul Hebrldelor, sărmanul
s’o învăluiască cu o haină. tufiş e necontenit agitat. Totuş acolo
nu este vânt pe tot cuprinsul ceru­
Şi apoi se văzu singur pe când
cerul începea să se împurpure la lui. Şi înalţii arbori primitivi se
răsărit. Ii era teamă de lumină. gânjoiesc într’una, cu un sunet
Simţea că în el va muri ceva odată scrâşnitor şi puternic. Şi din cre­
ştetele lor colosale picură veşnică
cu răsăritul soarelui. davrul mamei. I se părea că moartea rouă. Şi la rădăclnele lor flori stranii
II urmărea umbra visului avut. îi este lăcaşul şi odihna. şi veninoase zac într'un somn ne
Se credea sufletul mamei sale şl i Aştepta să s’apropie noaptea, să liniştit. Şi deasupra capului, cu un
se părea că s’a îngropat pe el şi se poată reîntoarce. Nu iubea pe zgomot vâjiitor şi formidabil, se
nu mai are pe nimeni, n’are casă, nimeni, ce putea căuta afară în îmbulzesc norii cenuşii pentru tot­
nu cunoaşte nici un suflet. E în­ lume. deauna spre apus, până ce se ros­
grozitor să te pierzi pe tine însuţi. Odată cu noaptea se reîntoarse togolesc — cascadă — peste păre-
Ura lumina ca un strigoi. In el şi el. Veni unde ştia că astupase tele înfocat al orizontului. Totuş
murise ceva şl morţilor le este tea­ cadavrul, dar nu-1 mai găsi. L’au acolo nu este vânt pe tot cuprinsul
mă de lumină. Se schimbase tot ce descoperit poate câinii şi l’au sfă- cerului. Şi pe malurile râului Zair
ştiuse şi cunoscuse. Se ştia înţelept ş’at sau poate oamenii l’au desgro- nu este nici linişte, nici tăcere“.
şi nu credea în suflet şi acum găsise pat şi l’au ascuns mai afund. „Era noapte, şi cădea plozi?; şi
că e numai suflet şi nu cunoaştea Se vedea singur. îşi uitase viaţa căzând, era ploaie, însă dupăce că­
înţelepciunea. deodată. Se aşeză lângă mormântul dea, era sânge. Şi eu stăteam în
Iubise pe mamăsa cum nu iubise pregătit de el mamei şi scoase cu­ mlaştina marilor’ crini, şi ploaia
pe nimeni în lume. O văzu moartă, ţitul. Îşi făcu locul mai adânc. Apoi cădea pe capul meu, şi crinii sus­
şl-o închise în suflet albă şi fru­ se culcă şi îşi străpunse pieptul. pinau unul către altul, în solemni­
moasă şi apoi o găsise mutilată şi Căuta odihna pe care i-o răpise tatea părăsirii lor“.
batjocorită, l’au omorît-o şi din nebunia îndoelii. .„Şi, deodată răsări luna prin
suflet. Ochii l-au văzut un stârv şi ceaţa rară şi lividă, şl era de-o co­
acesta murdări icoana din suflet. loare de cârmâz. Şi ochii mei că­
I se păru că a fost ispitit de Proximul număr al revistei zură pe o enormă stâncă sură care
diavol. 1 se dăduse mărul înţelep­ stătea pe ţărmul râului, şi era lu­
ciunii şi nu descoperi decât lucruri noastre se va trimite numai a- minată de lumina lunii. Şi stânca
îngrozitoare. celora dintre abonaţii, cari au era sură, şi obosită, şi înaltă, şi
Soarele începuse s’arunce primele plătit abonamentul pe î n t r e g stânca era sură. Pe fruntea ei erau
suliţi de lumină. Se vedeau oameni anul curent. gravate în piatră litere; şi eu am
grăbiţi. Mianth nu vedea decât ca­ venit aţă la ţărm, ca să citesc lite­
davre mutilate. Veneau să-i râdă rele de pe piatră. Insă nu le-am