Page 1 - Cuvintul_Liber_1990_119
P. 1
L I B E A T E , R A T I E , A D E V A H !
CUVINTUL LI BER
Anul II, nr. 119 MIERCURI, 23 MAI 1990 4 pagini - 1 leu
Corectitudinea unui scrutin istoric
Cel ce s-« aflat duminică, şi într-o Ia fel de impresio S.U.A., din Marea Britanie, Potrivit ultimelor date privind numărarea
toată ziua şi noaptea pînă nantă linişte şi ordine. N-am din alte multe ţări şi orga
tîrziu, cînd s-au închis sec auzit nicăieri (şi am parcurs nisme internaţionale. Toţi
ţiile de votare, în mijlocul în ziua alegerilor un traseu au remarcat corectitudinea voturilor comunicate de Biroul Electoral Central
sau în preajma celor ce par de circa 100 de kilometri alegerilor, chiar dacă unii
ticipau la scrutin, a putut să prin localităţile judeţului), ou categorisit sistemul cam
remarce, în primul rînd, vorbe veninoase, insulte, in greoi. In schimb, opinia mul
voinţa lor de nestrămutat jurii; n-am văzut altercaţii, tora a fost că «cest sistem Domnul ION ILIESCU a fost ales,
de «-şi exprima opţiunea, incidente nedorite, aşa cum n-a putut favoriza, în nici
de a-şi exercita dreptul fun ne obişnuiserăm în compania un caz, frauda electorală.
damental de a alege, de a electorală. Dimpotrivă, am In contrast cu părerile a-
vofa. Am remarcat în gestul auzit glunje, rîsefe, am vă. proape unanime privind li- virtual, Preşedinte al României
votului o descătuşare, no zut oameni îmbrăcaţi de bertafea şi corectitudinea
nervoasă, nu silită („s-o fa sărbătoare, aşteptînd liniş desfăşurării alegerilor, unii
cem şi pe asta"), ci de expri tiţi ki cozile ce se formase-, candidaţi la preşedinţie, pro
mare ■ libertăţii, a demo ' ră, la orele de vîrf, în faţa puşi de unele partide mai
craţiei. Oamenii au venit la secţiilor de votare.
secţiile de votare dintr-un Afluxul mare de oameni, istorice decît istoria ţării,
îndemn interior, al conştiin de la cei foarte tineri, care au făcut declaraţii care jig IN ZIARUL DE AZI i De la Biroul Electoral Central
ţei că acum, ■ în mod liber, împlinesc anul acesta 18 ani; nesc poporul român, care
trebuie să-şi spună cuvîntul pînă la cei mai în vîrstă, au aduc daune morale oame * Vom avea guvern mo-
în alegerea celor ce-î vor ţinut să vină la urne cu gîn* nilor de bună credinţă. De nocolor sau de coali REZULTATELE PARŢIALE PE TARA
reprezenta, ce vor conduce dul limpede, cu voinţa de altfel, cu «cest mod de a ţie ? PENTRU ALEGEREA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
destinele României, potrivit bine, cu inima deschisă. Şi caracteriza'’ naţiunea roma 22 moi 1990 — ora 19,00
opţiunii pe care tineretul tă pretutindeni pe unde au tre nă din partea unor aşa-zise * Un popas plin de...
rii, întregul popor a efir- cut, la fel ca în întregul elite, ne-am mai întîlnît şi riscuri Candidat Număr voturi
maî*o, prin sîngele vărsat judeţ, în toată ţara, voia în campania electorală care
în Revoluţia anticomunistă, bună s-a.împletit cu respon * Propuneri ale cititorilor ION ILIESCU 11 118 557 85,85
anticeauşistă de la 22 De sabilitatea, cu maturitatea a precedat Scrutinul de la noştri din Călan
cembrie 1989. Oamenii au civică, votul exprimat fiind 20 mai. Nici acum, după ce a Informaţii, note, opinii RADU CÂMPEAN U 1 338 438 10,33
venit să voteze într-un nu emanaţia propriei conştiinţe. ION RATIU 494 595 3,82
măr impresionant de mare Pe undele radio şi prin GHEORGHE PAVEL
imaginile TVR ngrfw .ajuns
la cunoştinţă delnbraţfiţe u- (Continuare în pag. a 4-a)
nor observatori Jstrăih din (Continuare în pag. a 3-a) La solicitarea
După o- perioadă de cititorilor, despre Rezultatele alegerilor
relativă „acalmie" ge
nerată de Revoluţia
mintele de cultură din ) Contacte româno-franceze Cumpărarea de la 20 mal a.c.
decembrie, aşeză-
din
mediul urban încep să i
polarizeze tot mai mult în zilele de 17— 18-19 ţională —* GEDECI —, cu în judeţul Hunedoara
* interesul localnicilor mai a avut loc la Stras- «are s-ftu stabilit principiu apartamentelor
prin • acţiunile pe ea- boutg ‘Congresul ' Federaţiei ţi modalităţi concrete de
re le întreprind. Do Naţionale a Deputaţilor So colaborare între părţile ro* ( In cursul zilei de ieri. nului de Ia 20 mai â.c., în
vadă, un număr- tot mai cialişti şi Republicani — mână şi franceză în dome Apariţia Decretului CU Biroul .electoral al Circum judeţul nostru. Publicăm
mare de oameni le trec F.N.E.S.R. — pe tema „0- niile economic, social şi 1990 face pasibilă cumpă scripţiei nr, 22 Hunedoa
pragul. In urma u- raşul în cotidian". La Con cultural. De asemenea, în rarea de locuinţe de că ra a-încheiat operaţiunile în continuare . datele ce
nui dialog permanent gres a participat ca invita seara zilei do 18 mai, în tre cei interesaţi,-. Am pri privind rezultatele scruti ne-au fost comunicate.
purtat, în special cu ti tă şi o delegaţie română, prezenţa delegaţiei române mit pe această temă mul
nerii, lucrătorii Sasei din care au făcut parte s-a constituit Asociaţia de te întrebări din partea ci PENTRU PREŞEDINTE
de cultură Haţeg or domnii Nicolae Muntoiu, Prietenie şi Colaborare Mul titorilor noştri. De aceea am
ganizează un număr primarul municipiului De- tiplă între Departamentul trecut pragul biroului de Numărul alegătorilor potrivit listelor
, va, Glieorglie Griin, inginer, Rhinului de Jos şi Judeţul informaţii al G.I.G.G.L. De dc alegători 420 091 I
Radu Ciobanu, scriitor, Hunedoara - ABREPH — va privind vînzarea locuin Numărul alegătorilor care s-au
consilieri municipali. Cor Ia care au aderat persoane ţelor, amplasat în imediata prezentat la urne 304 070 (80.54%)
nel Secu, directorul Casei particulare, activînd în di apropiere a firmei (de pe Numărul total al voturilor
Haţegul merită Universitarilor din Timişoa ferite domenii. în consiliul 1 stiada Lenin nr, 6 din valabil exprimate 350 878
ra, Doru Mihiţ, directorul de coordonare al Asociaţiei ţ Deva), la parterul blocului Numărul voturilor nule 7 192 (2,02%)
ziarului „Timişoara" şi Ion au fost aleşi domnii ing. i L 4. Discuţiile purtate cu
un nou lăcaş Iercan, ziarist, redactor al Bujor Bogdan, primarul ju- ) lucrătorii G.I.G.C.L. Mir- nr. voturi procentaj
ziarului „Adevărul" din deţului Hunedoara, pre- ţ cea Hăncilă ş i. Iulian-a-
Arad. şedinţe de onoare, prof. i Braha au- relevat, sperăm, ION ILIESCU 320 232 89,73
de cultură! Cu această ocazie, dele Marc Danon, preşedinte, şi / răspunsurile aşteptate de RADU CĂMPEANU 23 321 6,53
gaţia română a avut între ing. Nicolae Muntoiu, pri- 1 cei care ni s-au adresat. ION RATIU 13 325 3,73
vederi cu doamna Catherine mărul municipiului Deva, \ Deci :
Trautmann, primarul ora vicepreşedinte. In urma PENTRU SENAT
mai mare de manifes şului Strasbourg, membru contactelor mai sus aminti • .biroul de specialitate
tări, discoteci şi video- în Parlamentul European, te, urmează să se treacă din Deva, deschis servicii Numărul alegătorilor potrivit listelor
teci, activităţi de club. şi cu domnul Michel Fla- la realizarea concretă a pro lor cu publicul zilnic- în de alegători 420 691
S-a intensificat după ment, director general al gramului stabilit pentru in tre orele 10—15, a înregis- Numărul alegătorilor care s-au
cum ne-a relatat doam Grupului European pentru tegrarea cît mai rapidă a prezentat la urne 364 023 (86,53%)
na Steluţa Rădoni, di Dezvollaro şi întreprinderi judeţului Hunedoara în cir VIORICA ROMAN Numărul total al voturilor
rectorul instituţiei, ac pentru Cooperaţia Interna cuitul civilizaţiei europene.
tivitatea formaţiilor ar -j — -l r (Continuare în pag. a 2-a) (Continuare în pag. a 4-a)
tistice.
Ge se va întîmpla In
perioada estivală ? Se
preconizează acţiuni în Mecanizarea—viitorul agriculturii privatizate
aer liber — în special > *
la teatrul de vară. în Creşterea randamentului oraşul Knjuzcvae, acestea pre- se, prin compensare, prune--
colaborare cu punctul muncii în condiţiile agricul tîndu-se realizării unei largi
cinematografic din lo turii privatizate este necon game de lucrări — arături, le utilaje de acest tip (mo
tor de 7,3 C.P. , cu
variante
calitate, aici se vor or diţionat legată de mecaniza întreţinerea culturilor, eom- .
ganiza seri de muzică re. Venind în întîmpinarca baterea bolilor şi dăunători pe benzină sau motorină —
şi film,, cu .participarea satisfacerii acestui deziderat, lor, inclusiv în livezi, recol n.n,), care. vor fi prezentate
celor interesaţi să le procu
unor .formaţii şi solişti s-au făcui o serie de demer tarea furajelor, transporturi
de muzică populară şl suri promiţătoare. Referitor etc. Aşa cum s-a demonstrat, re. La momentul oportun vă
vum furniza şi alte amănun
uşoară, proiecţii de fil la acestea, domnul ing. loan potrivit experienţei îndelun
me. In perspectivă se Dărăbanţ, directorul Direcţiei gate. gama respectivă de uti te legate de materializarea
gîndeşte organizarea u- agricole judeţene, ne-a făcut laje dă cele mai bune rezul demersurilor ce se fac in
nei stagiuni teatrale, unele precizări. tate în ferme ce deţin su sprijinul mecanizării, ugricul-,
Astfel, prin intermediul re prafaţa de pînă la 10 ha. . turii privatizate.
MINEL BODEA prezentanţei din Bucureşti a Interlocutorul . ne-a făcut In imaginea alăturată
firmei >,Progres“ din R.S.F. precizarea că tratativele pen prezentăm tipul de motorul-
(Continuare în pag. a 2-a) Iugoslavia, se preconizează tru procurarea motocultOare- tor la care ne-am referit.
procurarea unor motocidtoa- lor fă găsesc intr-un stadiu
re de la fabrica de profil din ' avansat, urmind să fie adu NICOLAE TÎRC08 .