Page 2 - Cuvintul_Liber_1990_149
P. 2
'•*2 CUVÎNTUI U I
PAG t
T R I B U N A
(Urmat» «Bft gwg. l j care să poată dispune li
bere tn exercitarea eeampe-
în cazurile prevăzute de tenţeksr lor. Aceste resurse
Constituţie sau de lege. financiare trebuie să fie a Jfl
El trebuie să vizeze în mod proporţionale cu compe C U V I N T U L U I L I B E R 10
normal asigurarea respec tenţele colectivităţilor Jp- 9f
tării leeiiT i Controlul ad căie. CeI puţin d parte a
ministrativ exeţcitat de că- | mijloacelor financiare tre ti
tre organdi sujSefijei* poate * buie sâ 'providă din sufâe
avea ca obiectiv şî Oportu cărora colectivităţile locale T îţi permanent şi mai ales să fie şi plă ve să se-facă prin cădere libei'ă ele
nitatea dedŞîlOrV’ dătvpji- Ie pot stabili autonom mă PIWMulH tită de întreaga asociaţie. Pentru fa rezervoarele de pe dealui Cetăţii,
mai pentru sarcinile pemttr rimea,, în limitei* îeŞî. Ne^ „Soţia mea, Corina Dan, lucrea- acest furt calificat, s-au practicat deoarece alimentarea prin pompa
care colectivitatea tocală ă‘ sursele financiare pot fi .Ză JfL. Maga^-jnyl ,nr. .7. ;il T.C.Ş.L.F. ^ , modificări .fa alimentarea r cu -apă rea direct în conducte le provoacă
acţionat cu delegare de constituite, în cazul -coiee- Deva. Noi locuim în Hunedoara, caldă de la centrala termică, Exem multe neplăceri. ÎS
competenţă. tidităţilor mai slabe din str.- Afafa Coesarilor, bloc 5, deci ple de blocuri eare.au apă, caldă per Ce ne răspunde platforma Deva 1!
Cîteva cuvinte despre punct de vedere financiar, trebuie să facă naveta zilnic de manent: D l, 04, 0 5 şi poate şi al a G.I.G.C.Ti., sub semnătura domnu
sursele financfafe proprii, ţi 'din rşâistribairk Aceas două «ri dus-Sntors, deoarece pro- : tele. Poale nu nje-aC; deranja, dar lui inginer Cornel Medrea, direcţor.
ale colectivităţilor' locale, ta Jnu. trebdfa să reduci H- gramul magazinului este Intre orele de plătit plătim egal cu toţii, iar genearal adjunct al grupuîtti ?
în cadrul politicii economi beVtafeă de acţiune- a colec 7=—II şH5— Această navetă este uneori noi nu avem nici apă rece,
ce naţionale 'Colectivităţile tivităţilor loşeieh'fyţ, domtr o greutate -deosebită pentru noi, în nemaivorbind de Cea caldă. Că soluţia de alimentare direct
locale au dreptul la resur niţil propriu de «"Ktponsa- trucât avem O-Jetiţă de un an, care prin pompare a zonei In cauză a fost
-'"CfefeiieiB
BU ie Bpdt de inte
se financiare proprii de este foarte bolnavă. res să aflaţi că;4ri aceste blocuri lo adopt&tă pentru a putea asigura apa-
==j^555S5eSSSBSgBSSa potabilă şi pentru locuitorii din zona
De doi ani încCrc, să obţin tran cuiesc nu îotîmplăl01’ contabilul .aSo- înaltă; respectiv străzile Crîngului,
*• î sferul soţiei mele ia"-o. unitate din ciaţtei şi fochista de la centrala . Livezilor şi Merilor; că această so
Ifunfedoara. Dar pare. iriîp^ibil. Ni termi^. Sperăm să ne ajutaţi şă
se’ şpUnş mereu că nu sîrrt..'locuri. plătim doar ce folosim şi că cei care luţie produce mari greutăţi în siste
Totuşi, fă' Unitatea nr. 16 HuAedoa- au permiş organizarea acestui furt mul de alimentare cu apă şi. că. se
(Urmare din pag. 1) dem-eă. intervenţia Pri -calificat s& suporte consecinţele ma fac intervenţii pentru aplicarea li
,,,-M..■■mi. .11 măriei Judeţene, a MiaiSr- _ra* a,foit» nwţrVoşt.1 Nu ştiu' teriale şl contravenţionale ce se im- nei alte soluţii tehnice constând din
nuîăi'şi-a an ^ ^ t soţul.
dstent de consultaţii fgjfcv. um ^m snŞOifd este -ŢăS1 dacă acesta avea studii în domeniul crearea unei staţii intermediare de
oardă; salut"necesară. Dacă nu e Comerţului. MenţionCs că soţia mea > >pun în acest caz; Vă mulţumim. .-pompare numai pentru zona înaltă
(Locatarii înşelaţi de la Asociaţia nr.
pentm ett fi, posibilă o construcţie nouă a absolvit o şcoală, profesională de 138, Deva). a oraşului.
adulţi. Deplasări frecven in acest jnăment, o repa pjofil (de la Arad) şi totuşi nu-i pot
tei se efectuează £© tee|ejai-» raţie' capitală şi .etetjgfă# la găsi un loc de muncă in oraşul în Noul sistem de pompare se află
te- sate ale comunei. Ifn o clădire din parcul Sta- care locuim. Vă rog pe dv. să in abia- bi faza de proiectare, proiect
medic şi o asistentă se a* 3 hii de Cercetări Horti- terveniţi la conducerea I,C;S.L,F. INeŞBTtTUIKNt care trebuie avizat din punct de ve
ftă. la luirU inclusiv tn e ar conduce la o re Hunedo’ara-HDeva, deoarece eu m-anf dere energetic şj autorizat Se dă ea
:i«a de sîmbătă Vberă. Şe zolvare-., ' - ales1 doar cu promisiuni şi purtări Bog ca f»in iptermediul zia- dată aproximativă de punere ta
asigură urgenţe şi pe timp AJUTOARE pe drumuri*. (VasUe Ban, Hune-, mlui, Primăria: municipiului ’ funcţiune 30 iulie. Numai de nu
de noapte. Zeci de oameni DIN STRĂINĂTATE doara). .Deva să clarifice cît mai ur- s-ar- împotmoli in morişea birocrat
trec zilnic pragul . acestei Un spaţiu adecvat este K J t Noi v-a«a înţ^es necazul. 'geat cu putinţă- situaţia străzii tică,.
instituţii 'de- sănătate. Se absolut necesar pentru dis Pietroasa. Va fi sa» nu derao- •
• Stimată doamnă anonimă din
diţpuii eforturi ' stăruitoare pensar, mal ales în urma Sperăm ca, prin publicarea scriso lată ? Deşi am incefeggţ în mal Deva, Am reţinut profunda dv. in
rii dumneavoastră, să ia notă -şi să
nentru a se acorda asisten- consistentului ajutor ve- multe rinduri să abţinem un -
:ă> în vederea prevenirii im- ■* n ttd in Germania Federa vă soluţioneze problema cei în drept r&punS- ps^^bterit/ eu regret dignare privind serviciile -la ghişeul
de taxe telefonice
lUr*
bolnătHrilor, mai ales la ;j lă, ajutor de care s-ă ocu s-o facă. vă infOMaez eă nu ant reu- . _ ,ro.- ,aam ţpteă să reveniţi cu
opii, deopotrivă in tirului pat ţdmiiia Bamnan, f e ŞîlMAÎIDOiftNÎ, şit l Situaţia tt&tlngrUwreaiAt asemenea sesrrari, însoţite de seta?
romilor, « r o p f r f , * stradă meile din localitatea JQck- ;'TrteVcît Be faflăpi în plină va nătura şi adresa dv. spre a putea fi
refreagă, fi edr# nu de pu- grin, Serviciul maltez de Apreciem pozitiv ţinuta obiectivă ră şî aş ft 'dorit să-mi reno- publicate în detaliu.
:»u»_ ori evită să coopere- ajutor (echivalentul Crucii şi civică a ziarului '.Qivîntul liţ>er‘‘. _ • vea casa. în ftceeaşi sîtuâPe
se află şi alţi cetăţeni.
Şl... N%e&,---- RoşRţ ÎHtr-un prixn-trans- pe care îi citim cu plăcere şi Inte ; Stimată redacţie, ne ajung • Marfa Georgesc», str. Popa
au fast aduse îmbră- ■
U ilU l STATt&jftm~-r-~ alimente, Iar cu res, Dacă veţi considera scrisoarea cu prisosinţă aăii de incerţitu- Şapcă, nr. 12, Hunedoara. în con
Aşa după cum ne-ait măr’ doilea noastră o anonimă lipsită de interes . formitate cu prevederile art. 41,
urisit medica Dor el Săn- parătură desttfţMa vă rugăm-doar să,^trimiteţi eciop pe . dine din vechiul regim oare alin. 1, din X e^a nr. 3/lWf, soţia
lese, Sergiu HeaViţu, Sorin pentru Dispensarul consideraţi dumbeawăstră ~ J. .ne-â Obligat,să. locuim în con are dreptul; la pensie de urmaş nu
Oazap şi după cum, am Geoagiu (aparat Roentgen leascâ v5SsîW€6$Sîîze ^ diţii dn-dfseonforţ, cu sperau- i mai după împlinirea vîrsţei de 5S
deşarfai De
T3f
constatai noi înşine, spa portativ cu monitor eeo- ţaţe. de ani. ( f I,.).
a vrem un răspuns clar
ţiul aciuatului dispensar pan-ecoencefalograf şi e- Ncâ am adresat ţ în-anii (Horia Baneş — str. pietrof • Oprean -Maria Bucureşci Din
eşte total necorespunzător cooftahnogrtif — B.R.Q. nenumărate scrisori: pe aecgSşf-lemâ sa, nr, 20, Deva). îăspunsul Primăriei comunale Bu
—r clădirea veghe, â&gra? portabil otoseop ş,a.}, im la Primăria munlc|ninlMi: Deva şl cureşci reţinem că vi s-au înmînat,
lată, încălzirea şt: reţeaua portante cantităţi de nţa- LG.C.L. Deva, ' făra nici .un efect. " l~ -4
d* apă deficitare, circuit teriale sanitare, de ieste Despre ce este yonfaa T Cf marâ .par de către comisia de repartizare a
te rmeereşpuntătoare. Ten- rapide etc, totuluu condi te din leeaiariT ratg eonStitnil Astf- - fPOŞTA RUBtfCH ajutoarelor din străinătate, conser
ve, paşte făinoase, brinză, precum si
•Mata este coşcovită, gru ţia să nu se înstrăineze vfâţia do locatari nr, 138 — CUza • Cetăţenii de pe faiăzi)/ Aurel obiecte vestimentare. în privinţa
purile Sanitare arătă că fa nimic de această institu Vodă sînt nemulţumiţi că fa d- parte Vfaicu, Gheorghe- I.azăr, ăna Ipă-
n-n... cămin cuHyral. Şi ţie. Asociaţia femeilor din din blocurile, asociaţiei se furnizea medicamentelor, se precizează eâ
înainte de Revoluţie s-a j R.F'.G. a promis că dacă ză apă caldă, menajeră în; tot restul teseu, Şt. O. Ioşif, Şfafan /el Mare ş-ap primit dbâr anumite sortimen
şi C^âţii din Deva s&et aţresat re
post-fipferatdrii,
te pentru situaţii
nits problema unui dişpeU- ’ va ft ridîeut un local neţi, zilei, deci în ambele etape. B desi dacţiei cu o doleanţa, şi inumc ca
sar nou, acum cu atîţ mai adecvat pentru dispensar, gur foarte oomod ' şă ai apă caldă alimentarea eu apă •[ zonei respectî- care au fost îivrâte spitafaîuî Oră
şenesc Brad.
mit. Făştul staţionar, atit ; va trimite şi aUă aparatu
le necesar, s-a desfiinţat. ră pentru dotare, inclu
fntr-u© timp de câte nu :: siv pentru caHnettil sto
iţn vrea să ne mai aducem ; matologic, Spre sflrşitul
iminte dictatură ceauşiş- ver& vor- veni să vadă cum
■4 abilă în a arunca ,j>ra- a fost instalată aparatura
furi“ de preocupare pen- adţcsăi car# -ard- nevoie de,
-Cu bunăstare în ochii ; o instalaţie electrică adec-
mulţimii, desfiinţa, perma va&df&JOăfi'QriI k P pri TREI ÎNTREBĂRI
nent cite' c*e». pentru ca ză dp-%20 V- nu poate fi in Ne punem ţntrebarea : de ârei decenii şi jumătate. OMlîI. ŞL . M fiU C A .
<%#. -titfeft afo-jq. Jătghs.-.,: stalat tm- eeopan l Credem IMN SUXIGIIETE ce nu se respectă? Ştim Cifai se spune, fabrica le-a, Autobuzul urcă serpenti
suială , să revină la ce a că dacă străinii manifes- bine, am citit şi în „Cuvin-' ffaă a doua casă bună Iasă nele. drumului spre Brad.
■ După «o y » hin». se- ştife,,, tul liber", că sînţ^grgj- JilMSTBfc &F- falBlntifi fru- Nu-j aglomerare. Că
fost. AcuM^ăste timpul să -. W m h 'ljB jă făţS ăS-Dts- ■ ..1
Se,
aibă loc transformări de pewsarul Uman dinţGfoa: ? UA»ta „^wcibul autobuze 'tffţi fn asigurarea cu ari- T - „ * dar şi meseriaşi lătorii stau ’ ' pe locurile
cxi&tă „persul
i.». ..
-.i
(UUvfUUZe
.
»*
kJW "v*
lor1 C ~ iP ă l, ttipă^L'.difR:' -'i-'-î-el<?>ptv-ba? f1ţî -.ătte piese _ vrednici, pentru schimbul
substanţă Şi in acest dome*- giu, cu atît mai mult Id riţ^ lor şi povestesc. Motorul
■iiu ai sănătăţii, M-emor.• torii judeţeni pot *fi tn* zăt- Sh: rinduriie .relattrilor, Se jâriiimb.;- ţŞalp cînd Cum s-ar Zice, e- „toarce" frumos şi în auto
iul înaintat Ut Primăria: măsură şă asigure spaţiul îi avem şi noi, cei care buzul este apt de ce se dî-’ v^b^Bâ Se schimbă, viaţa buz e linişte. Staţia din
amunei s-a întors cu un- cWSSpunzătdr pentru ‘ 0' facem naveta de la Sul (ghe rijează spre alte localităţi? ' merge înainte... Sâlişjioara. Unii coboară,;
ăspuns neconclndept, Cr& in Hituţie de sănătate. te la Deva şi fn alte .ipeuri. Ce are domnul Maije*ţs alţii urcă. Frumos, civilizat,-
din Autogara Deva ca şer, CU CE MAI FACE cum stă bine moţilor aces-y/
ferul care serveşte de aa|f tor locuri. Pornim. Pesta*
PENTRU UN PAHAR Şerban şi Atena din Garf de anoaf- -tameon î* LUMEA BIŞNIŢA 7 cîteva minute o melodie i£;
rfp zile acest- traseu ?
CU BERE.:, ne şi-an desfăcut ,daraba“ la noi,, navetiştii, am .fost surdină iese de undevrţj
: doi pgşi de poliţie! Aici ţumţţi, _Dar a spunem . Cum oraşul Simeria încă „Dări mai tare" —
Zile călduroase de voră, nu aro gaze. naturale Ja cineva. Omul cu casetohjf
tn staţiunea Vaţa-BŞ, juseseră „etalaţi" 30 pe-, toată tăria că domnul Mg- bucătării, întreprinderea nul se supune. Cînta Nicţj-
realii de pantaloni şi 15,
nărui Matei Marţian Dd- fuste 7— blugi, „Păi sînt nea mai mult încureăj^re pentru Livrarea Produselor lae Furduj Jancu. După
niel, care abia in decem harul a luat Z lOO, lei burile în autogara, ce- Petroliere aprovizionează el a urmat Ioan JŞocşa, affbi
produsele noastre, am daţ
brie împlineşte t l ani, îşi dus, q fast,. A fost prins , , bani grei pe, ele, tocmai rem să ne răspunzi oraşul cu butelii de aragaz Veta Biriş, Şa-m Negrim
aştîmpăra setea eu încă şi. acum se află sub cheie. în Turcia", Au scos şi pa întrebări, Pentrn 0^? înţr-un ritm destul de btin, Bjudaşcu, Drăgan Muntean.
doi prieteni, la un pahar Va trece timp pină va mal. şapoartele care. erau dol ne privpşţe no-a» d" •Şi -în aceaşfa,;, anumiţi Cjntece de la moţi Bineînţe
eu bere. Dar paharele bea, un pahar c(t bere dora cu vize de Turefa.- costul călătoriei cetăţeni ai oraşului au ^gp-, les. La cpborfrea din auto
s-au înmulţit şi tinerii dr Dar comerţul ilogaî. / şe (Antone Vnsitt; fa Vasiu, siţ - o sursă pentru băni., buz fa Brad, jn autogără, .
mai fi băut, „Încă im pa -PIn A u n d e . MERGE pedepseşte. Şi, mai gîes' in numele navfetfs; r din nerauncjţi, -Vtoe, cetăţeanuî • l-am oprit pe-omirl cu tau-
har şi e de <zjutiş“ — a SFipÂREÂ se confiscă bunurile supu SuHgliete), ' //• de- p e : satele din jur , eu • zică. ' . . i -
zis unui dintre tineri.' Ea se vânzării şi banii rezul butelia goală la oraş* o lasă . — Sînt Ştefan. VidamJ,'
care, Matei Marţian D-, î peşi Poliţia municipiu taţi din afaceri. In cazul împreună cu 1.00 ’saă după . muncitor specialist in ţepa-
i-a dat un răspuns ferm. : lui Petroşani;. .acţieuhază ■menţionat e pmba de SE SCHIMBA/^ ecbhpa înţelegere, 1B0 Iei unufa raţiţ de obiecte .de. usţ.c^-
„îm i vină: ceashl cu 100 pe’npru eradicarea ’ bişni 30 000 lei şi ceea ce n-au njc.'. Eu, ’cl-ed Că nfdzlca
de le i!“ Zis şi făcut, L-a ţei, care şi tn localităţile apucat să tundă; 16 pe Patru strungari Mihăi mai „descurcăreţ", din or^ş este- ca o mţngîiers, ba run
găsit pe P. JUrca de 64 Văii Jiului -ş:ă. întins ca rechi de pantaloni şi 11 C'rişan, Nicofab Tamaş, fra şj „contra gras" - leac* p‘e q rană, Pun. melo
ani din Buziaş, care l-a o boală molipsitoare, nu fuste. Acum păgubaşii (Ia IvfaP.Ţ' bbfgifa plină, dia .încet, mâ uit la 'panie-
invitat în cameră să-t mică la , fost sutţrrihţle.- fluieră a pagubă şi se gîn- ţii Petru ■■ şi Afayandrtt costă 51 lei) acesta .o sehim- •- njî din autobuz <facă' le
dea banii. In timp ce bă- rea unui poliţist cînd a desc că mai bine foto- ’ EbeVt î trei 'lăcătuşi -n 'Bei: hă- pe aiţa incăreatâ».'.. Place. EM v’reaq sâ fac pe
trînul căuta banii, M.M D. ieşit din sejdm, sa, consta seau mai plăcut şi in tru SeiBciuc, Ioan Chinciu, Schinihl două butelii pe plăcui şi pe firfeâ tuturor...
i-a aplicat un picior în te tnţr-una din, dimineţile Li viu Zelinoiu au intrat zi zj şi nu mai trebuie să iJagră. din totdeauna moţi»
gură. bătrinnl a căzut, til- trecute, că soţii Bechem structiv timpul pe maluri de zl pe poarta l.M.M.R. munceşti. .Cum ar putea fi românii au fost oameni cu
le însorite ale Bosforului.
SlrrftVia, vreme de peste „înţărcaţi" bişniţarii de mult drag de 'muzică; I \
acest gen ? (I. C.X "
Aşari ? (Oh. ,. N-L
t