Page 4 - Cuvintul_Liber_1990_184
P. 4
PAG. 4 CUVTNTUl LIBER NR. 184 • MIERCURI, 22 AUGUST 1990
cotidianul cercurilor de afaceri „Financial Times", şi-a
făcut un calcul greşit. Ţinînd scama de învăţămintele PRIM IM DE LA DIRECŢIA TEHNICA
afacerii ostatecilor americani din Iran, preşedintele Bush
a manifestat toate semnele- că nu va lăsa problema osta DIN CADRUL PREFECTURII JUDEŢULUI
tecilor să domine planurile sale strategice". începînd cu anul şcolar 1990/1991 se- reînfiinţea- \
ză, la Bucureşti,- Şcoala postliceală pentru speciali- ‘
tatea „URBANISM ŞI AMENAJAREA TERITORIU
LUI* cu durata de şcolarizare de doi ani şi jumă
■ MOSCOVA. — Numai negocierile cu Uniunea tate. I
Sovietică vor ajuta Lituania să obţină ieşirea liberă pe Cei interesaţi pot căpăta informaţii ia Deva, la 7
arena internaţională, a declarat primul-ministru Kazi- telefonul 13383 — Direcţia tehnică, sau ia Bucureşti V
mera Prunskene într-un interviu acordat ziarului „Iz- la telefoanele 90-170160 sau 90-150200/440.
vestia". Referindu-se la acordul comercial şi economic
semnat săptămîna trecută cu Rusia, premierul a relevat
că acesta garantează livrările de resurse energetice şi de
combustibil Lituaniei la preţuri unionale, care sînt mult
SITUAŢIA DIN GOLF sub preţurile mondiale. In ce priveşte convorbirile cu I ASOCIAŢIA HANDICAPAŢILOR NEUROMOTORI I
U.R.S.S., principala problemă o va constitui independen J DIN JUDEŢUL HUNEDOARA I
■ IERUSALIM. — Statele Unite şi ţările europene ţa de stat a Lituaniei. I mulţumeşte comitetului de conducere al Bisericii |
afectate de reţinerea de ostatici în Kuweit şi Irak ar J Creştin Baptiste de pe strada Petru Rareş 8, precum '
trebui să plătească cu aceeaşi monedă preşedintelui ira _ ■ TRIPOLI. — Colonelul Moammcr El Kaddhafl, | şi membrilor săi, pentru donaţia bănească acordată »
kian, Saddam Hussein, a apreciat un expert israelian. conducătorul Marii Revoluţii de la 1 septembrie al » asociaţiei noastre.
Reţinerea de către Irak a unor cetăţeni străini şi utiliza Jamahiriei Arabe Libiene, a ameninţat că ţara sa se | Bunul Dumnezeu să vă răsplătească!
rea lor drept ostatici echivalează cu o declaraţie de răz retrage din O.N.U., dacă Consiliul de Securitate nu con
boi, a afirmat ziarului „Jerusalen Post" profesorul Ariei damnă Statele Unite pentru încălcarea Cartei Naţiuni
Merari, de la Facultatea de psihologie din Tel Aviv. lor Uăite. :
■ BEIRUT. — O organizaţie pînă acum necunos ■ SOFIA. — P.S. Bulgar îşi asumă responsabilita
cută, „Mişcarea revoluţionară islamică in lume", a ame tea politică pentru „deformările produse în societate în STAŢIUNEA DE CERCETĂRI
ninţat din Beirut, „cu transformarea întregului pămînt perioada cîţ s-a aflat Ia putere şi în special din ultimii SILVICE SIM ERIA
în cimitir" pentru americani — transmite agenţia France ani ai regimului totalitar", se arată in proiectul de plat
Presse. Intr-un comunicat scris de mină în arabă şi formă a partidului publicat de ziarul „Duma". „Nu ne str. Biscaria, nr. 1
remis unui birou al unei agenţii de presă occidentale declinăm răspunderea pentru crearea structurilor totali
din vestul Beirutului (aflat sub control sirian), organi tare, pentru violenţe, pentru greşelile grave făcute care au VINDE LA LICITAŢIE
zaţia denunţă violent „invadarea americană a regiunii". dus la actuala criză politică,’ economică şi juridică", a- în ziua de 25 08.1990, ora 8
„Forţele de opresiune, afirmă textul, trebuie să ştie că rată documentul. La 9 septembrie 1944 s-a creat o mare
,noi vom transforma pămîntul . întreg în cimitir: pentru şansă de a se construi o societate democratică, umană MIJLOACE FIXE CASATE
ele şi pentru cetăţenii lor'1. „Agenţii arabi ai Americii şi echitabilă,. arată proiectul, menţionînd că „aceasta a Lista cu mijloacele fixe casate se află la se
trebuie de asemenea, să ştie că moudjahedinii (comba- fost experienţa noastră politică originală dar ea nu s-a diul unitdtii, telefon 61254.
■ tanţii) Islamului nu vor rămîne cu braţele încrucişate, şi putut materializa din pricina impunerii cu forţa a mo
că cei care i-au invitat nu pot să le acorde victoria" rele delului universal de socialism stalinist". Relevînd că (398)
vă comunicatul. partidul poartă vina pentru această perioadă, documen
tul subliniază că, în acelaşi timp, ea nu este o vină
' ■ LONDRA. — Potrivit comentariilor-presei bri colectivă. ÎNTREPRINDEREA EN-GROS
tanice. preşedintele Irakului a comis o gravă eroare
luînd ca ostateci mii de occidentali, ceea ce nu va face DE APROVIZIONARE— DESFACERE
decît să întărească voinţa Vestului, în special a Sta HUNEDOARA — DEVA
telor Unite, de a-1 răsturna de la putere. „Irakul, scrie
(B.J.A.T.M. HUNEDOARA — DEVA]
D E C E S E
--------- — str. Depozitelor, nr. 5
• VALUL veşniciei oferă întreprinzătorilor particulari
P U I U C I T f l î E
s-a aşternut. pe chi
pul drag al mamei şi autorizaţi, în baza Decretului-Lege nr. 54/
ANIVERSARE bunicii noastre 1990, materiale şi produse industriale de uz
• DRAtîA luminiţa, CLAUDIA STANILĂ. general.
cu ocazia zilei de naşte O vom conduce pe
re, precum şi a împlini , ultimul drum azi, 22 Pentru programarea resurselor la nivelul
rii a doi ani de la căsă august, de la Casa necesarului pe anul 1991, aşteptăm solicitările
torie, îţi dorim multă să Mortuară, în cimiti
nătate, fericire şi „La rul din strada Emi- dv. pînă la data de 10 septembrie 1990.
• FOTBAL • Kerstin Kunze (R.D.G.), iar mulţi ani !VTe iubim.-Dan; nescu, Deva. Vei ră Persoanele interesate pot obţine relaţii de
Luminiţa Radu a împărţit şi Nelu. (c. 212) mîne veşnic In inimi la biroul PSAN, la telefon 17210. interior 15 sau
BRUXELLES 21 (Rom- punctul cu iugoslava Xe- CUMPĂRĂRI le noastre. Nelu, Ita
pres). — Jucătorul -român nia Kokanovici. • CUMPĂR apartament lica, Claudiu şi Mag- la sediul J.E.G.A.D. Hunedoara— Deva, str. De
da. (3317)
Rodion Cămătarii a sem In eonlpetiţia masculină două camere sau garsonie pozitelor, nr. 5.
nat golul victoriei în George .Grigore a cîşitigat ră. Deva, zona. centrală.
partida pe care formaţia la canadianul Ron Lishvits. Telefon 956/18173 săli 924/ (399)
sa.^Charleroi ,a susţinut-o 28263. (3322) • CB adîncă dure
în cadrul primei etape a • HALTERE • « CUMPĂR apartament re şi profund regret
campionatului do fotbal al confort I două camere de anunţăm încetarea din COOPERATIVA „PROGRESUL"
Belgiei, în compania echi BUDAPESTA 21 (Rom comandate, sau schimb viaţă a celui care a
pei Waregem, încheiat cu pres). — Concursul inter apartament două camere fost un om deosebit, D E V A
1—0. naţional de haltere pen proprietate, decomandate, exemplu de bunătate cu sediul în str. Cuza Vodă, nr. 37
☆ tru Cupa „Koshosh" desfă confort I sporit, Timişoa şi omenie,
Astăzi vor avea loc, . în • şurat în oraşul Szekszard. ra cu Deva, zonă centrală. PETRU TOPOR, ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ
cadrul campionatului divi (Ungaria) a fost dominat Deva, telefon 29306. (3313) în vlrstă de 72 ani. în baza Legii 57/1974
ziei A la fotbal, partidele de competitorii români, Corpul neînsufleţit va
etapei a treia, ce se vor care au terminat învingă PIERDERE fi depus la Cimitirul # fochist Ia cazane de abur industrial, de
desfăşura după următorul tori la trei categorii de • PIERDUT dovadă po satului Troiţa, de la medie presiune
program : Farul Constanţa greutate. Traian Cihărcan rumb nr. 1007/1987, pentru domiciliul defunctului,
— F.C. Argeş Piteşti: Rapid (România) s-a situat pri cantitatea de 165 kg, emi din str. Banatului nr. # lăcătuşi mecanici pentru întreţinere şi
Bucureşti — Jiul Petro mul la categoria 56 kg cu să de C.C.A.I.C. Orăştie, 1 Deva, joi, 23 august reparaţii universale, cafeg. 2— 6.
şani : Dinamo Bucureşti — Un total de 245 kg (110 plus pe numele Părău Remus. 1990, ora 12. Familia
Politehnica Timişoara : F.C. 135), urmat de Peter Nagy Se declară nulă. (3320) • îndoliată. (3319) Pentru lăcătuşi mecanici se acordă grupa a
Bihor — Steaua: Progre (Ungaria) 215 kg şi Giu- OFERTA ll-a de muncă şi un spor la salar de 7 la sută.
sul Brăila ■— Universita seppe Cabras (Italia) 207,5
tea Craiova : F.C.M. Bra kg. La categoria 60 kg a~ DE SERVICIU (400)
şov — Sportul Studenţesc: cîştigat AttRa Czanka (Ro • CAUT urgent femeie • COLECTIVUL de
. Gloria Bistriţa — Corvinui mânia) cu 295 kg la cele îngrijire bolnavă. Deva, la I.C.I.T.P.L.C.I.M.
Hunedoara; Universitatea două stiluri (132,5 plus telefon 14160. (3314) Deva este alături de UNITĂŢILE S.M.A. DIN JUDEŢUL
Cluj — F.C. Inter Sibiu : 162,5) învinsul său fiind COMEMORĂRI familia ing. Lupules-
S.C. Bacău — Petrolul campionul bulgar Krasimir cu Ioan şi Alexandra, HUNEDOARA
Ploieşti. Ivanov situat pe locul al la greaua încercare E X E C U T A
Toate întîlhirile vor în doilea cu 255 kg. Locul 3 * ASTĂZI, 22 au pricinuită de decesul
cepe de la Ora 1-8,00 şi vor a revenit lui Ferenk Le gust a.c., se împlinesc tatălui doamnei Lu- pentru producătorii particulari, asociaţii;
fi transmise in direct la na rt (Ungaria) cu 247,5 kg. patru ani de cînd a pulescu. Dumnezeu cooperative agricole şi alţi beneficiari, !a
radio, pe programul I. plecat, pentru totdeau. să-l odihnească I (331-8)
In limitele categoriei 75 na dintre noi, aceea preţuri avantajoase
• ŞAH • kg, campionul român An care a fost mîngîierea
drei Socaci a repurtat o şi fericirea căminu • FAMILIA anunţă cu întreaga gama de lucrări agricole, trans
SAVHAGO DE CIIII.E victorie detaşată cu 342.5 lui nostru, soţia, mama profundă durere înceta port, reparaţiî Ia tractoare şi maşini agricole
21 (Rompres). — Campio kg; 155 plus 187,5, secun şi soacra rea din viaţă, în ziua de
natul .-mondial- juvenil de dat de Laszlo Barsz (Un ILEANA MARI A 21 august 1990, a dragului şi confecţii metalice. *
şah (jucători pînă la -20 garia) cu 315 kg la cele DUGACIU. lor soţ şl tată Pentru a satisface prompt toate cererile,
ani), - ■ desfăşoarăr îri a- două stiluri. Inimile noastre vor LAZAR PARTENIE beneficiarii sînt rugaţi să se prezinte la uni
cestc zile la Santiago de întrecerea Ia categoria plînge veşnic lipsa ta. în vîrstă de 67 ani. Cor
Cjlhiie. în turneul feminin 67,5 kg a revenit sporti Dumnezeu să te odih pul. neînsufleţit se află de tăţile S.M.A. şi secţiile de mecanizare din
reprezentanţele României vului spionez Zbigniew nească printre drepţii pus la Casa Mortuară De
au obţinut victorii şi re Lukasevicz cu 280 kg la to săi. Comemorarea în va. Înhumarea va avea loc raza de domiciliu, pentru programarea exe
mize în primele " runde. talul celor două stiluri. Pe ziua de 26 august 1990, în ziua de 23 august, ora cutării lucrărilor.'
Luiza loocscu a învins-o pe locul al doilea s-a clasat la Biserica din comu 13, la Cimitirul Ortodox
argentiniaha Veroniea.AÎ- Ferenk Kisz (Ungaria) cu na Toteşti, sat Ileea. din str. M. Eminescu. (395),
varez şi a remizat cu 275 kg. (3321) (3323)
St - Ci , c k; redacţie: .MGOLAE STANCIU • Responsabil de număr: MTRCEA LEPADATU • Corectura) MIA TRUFAŞ. NÂTAblA VASII?
• .anotipisu: REMUS FRIP. NI COL A E HADA • Paginatori: VIRGIL BUCUR. IOSIP DARADIGS • Zincograf: IEPURE DORIN
• Stereotipar: ROMI SAS a Maşinişti la rotativă: IACOB BORZ, GRIGORE BALAŞ
Kea.-vj.o şi odmiPisimMOi 2/UO Deva, 3-dui timişoara
nr. 35. loietoonei 11275, 12157, 11269, 11827, 11585. Telex: 72288. flpardi Tipografia Deva, itr. 22 Decembrie, nr. 257,