Page 3 - Cuvintul_Liber_1990_224
P. 3
AIERCURr, 17 OCTOMBRIE 1990 P A G .J
0 noapte în serviciu 1
cu apărătorii legii j
şi ordinii publice
AZI, FOTBAL LUPTE LIBERE | La ora 20 toţi cei con Oamenii din patrulă a-
Duminică, sala de lupte tegoricul scor de 10—0 l a . vocaţi — ofiţeri, subofi bia apucă să sară într-o .
din oraşul Petrila a fost individual şi. 38—2 la tu- ţeri şi ostaşi din jandar parte din calea bolidului
Un meci aşteptat cu mari speranţe: gazda întîlnirii dintre e- şaveraj, pentru echipa merie — erau prezenţi. pe patru roţi, care vine
chipele Jiul Petrila şi gazdă, punctînd luptători Se ordonase acţiune com şerpuind pe drum ca şi
U.M, Timişoara, din ca cu nume consacrate . în
România — Bulgaria drul etapei a Vil-a a cam sportul luptelor din ţara plexă în întreaga ţară: cînd ar avea in rezervor,
deci, majoritatea lucrător parfum de roşioară, nu
pionatului Diviziei A de noastră: Bolohan Flo rilor de poliţie se aflau în motorină. La control se
Deci, azi din nou emoţii pentru iubitorii fotbalu lupte libere. Echipa Jiul rin, Ailincăi Ion, Marma alarmă în noaptea de vi constată că, dintre ma
lui, Pc stadionul Steaua din Capitală, înccpînd de la Petrila, locul I în serie, neri spre sîmbătă. şină şi şofer, cel „afumat“
ora 15, se întîlncsc echipele de fotbal ale României s-a mobilizat exemplar. liuc Nicuşor, Bogatu Ni Aşadar, o noapte albă, este şoferul Nicolae Dura,
colae, Săpînţan Romulus,
şi Bulgariei, în cadrul Campionatului European de Dovedind deosebite cali cum de multe ori au par de la I.P.E.G. „Două beri
fotbal. După cum se ştie, ambele echipe vin după tăţi tehnice de luptă, spor Cîndea Aron, Taciuc Iu te oamenii aflaţi în sluj am băut, doar două beri“
două înfrîngeri în deplasare. România a pierdut cu tivii pregătiţi de antre lian, Dacica Adrian, Toth ba legii, a ordinii publice. se disculpă el pltng&cios,
2—1 în Scoţia iar Bulgaria cu 2—0 în Elveţia. Astfel norii Marmaliuc Constan Eugen şi Podină Dănuţ. li însoţim în veghea lor dar se simte bine c i a în
că pentru România victoria acasă este hotărâtoare, dar tin şi Nicolae Şerban au (Prof. Mircca Sîrbu, co o bună parte a nopţii. ceput să i se .îngroaşe
şi pentru Bulgaria meciul este deosebit de important. reuşit să învingă cu ca- laborator) I Fărădelegile, adevărate a- limba. Şi cînd te pBtdeşti
încă de luni, jucătorii români cu activitate în străi TENIS DE CIMP tentate la virtuţile sta că în această stare trans
nătate au revenit la lotul pregătit sub conducerea lui tului de drept, la pacea şi portase mineri la sectorul
S-a încheiat de puţin Cluj şi Sibiu, la care au
. Ghcorghc Constantin, ajutat dc Gino Iorgulescu. Con-' timp şi sezonul competi- obţinut locuri impor- * liniştea cetăţenilor oneşti, Bolcana al amintitei uni
vinşi că vor avea dc disputat un meci greu-în faţa ţional la tenis de cîmp. tante. I s-au înmulţit în ţară, aşa tăţi!
l- bulgarilor,; jucătorii români, printre care Ilagi, Lă La Campionatele Naţio In. cadrul „Cupei Şoi- J că sîntem cu toţii în aştep Ne înapoiem din patru
cătuş, Lupcscu, Rotariu, Andone, Klein şi Balint, se nale, desfăşurate la Brăi mii Sibiu", Mirabela Teo- ^ tarea neprevăzutului, in lare, îndreptîndu-ne că
>- arată încrezători în victorie, ceea ce ni se pare abso la, Mirabela Teodorescu dorescu s-a clasat pe lo- > aşteptare, ca în aşteptare; tre sediul Poliţiei, pe
n lut firesc. Totul e ca întreaga echipă să-şi reamin s-a clasat pe locul V la cui III, în timp ce Lau- | - 1 ascultăm poveşti adevăra strada Andrei Şaguna.
te cu infractori celebri
categoria 13—14 ani, în ra Moţ a fost întrecută în J înaintea maşinii aleargă
tească că are datoria dc a lupta cu ardoare pentru primul ei an de partici semifinale. In cel de-al | — dacă în asta poate să o femeie în papuci de ca
a realiza un joc bun, pc măsura aşteptărilor noastre pare la această categorie. doilea concurs de la Si- * stea ..celebritatea — care să. Ajunge înaintea noas
au cumulat cîte 200 de
şi să obţină cele două puncte puse în joc. Bineînţeles Colega ei, Laura Moţ (ca biu, dotat cu „Cupa Li- I ani condamnare, despre tră la poliţie. Explicîh-
că jocul echipei va depinde şi dc formaţia ce o vor tegoria 8—10 ani), s-a cla bertatea", cu aceiaşi par- ' un faimos Nonu care se du-şi nevoia de refugiu la
sediul poliţiei, se îneacă
sat între primele 8 con
trimite antrenorii în teren, cu cei mai în formă jucă curente, fiind considerată ticipanţi la categoria 8— | pricepe ca nimeni altul în plins. Bărbatul i-a
tori, şi dc tactica adoptată, care să ne favorizeze vic o surpriză a acestei ca 10 ani, L. Moţ s-a situat J să-i deruteze pe ancheta venit acasă beat şi a iz
pe locul al treilea, iar j
toria. Vom vedea la sfîrşitul meciului, care este aştep tegorii.' La puţin timp du cealaltă junioară din De- * tori, ori despre Vărzaru, gonit-o de la domiciliu.
cel căutat de poliţia, din
tat cu mult interes şi pe... micile ecrane. pă naţionale, cele două va a reuşit să se claseze j toată ţara şi cîte şi mai „Şi aşa face de fiecare
tenismene din Deva au dată — plînge femeia.,
SABIN CERBU participat la o serie de pe locul I. (Nicolae Ga- I cîte. Dacă n-aş avea trei copii
concursuri la Timişoara, vrea, colaborator) î Intre timp, patrula de cu el". Trezeşte-te omule, .
la Izvorul Decebal opreş altfel îţi pierzi familia.
te o maşină Dacia cu trei De data aceasta îţi tăi- .
rfVW W W W W W W W M W W W W W W W W W V W W W W W W W W W VW VW W W W W S persoane. O conduce Ioan
Ş A H nuim identitatea, poate-
Gherman. 11 însoţeşte Li- poate...
CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL viu Danci. Cine sînt cele
două personaje ? Primul Patrula de la Izvorul
La prima participare în renţe tactice, la care s-a este un socru în perspec Decebal e o patrulă no
- divizia B — echipe mixte CRO NICA ETAPEI adăugat şi o slabă condi tivă iar cel de al doilea rocoasă. A mai oprit, aşa,
de rutină , o Dacie cu
şah —, Minerul Deva reu Deosebit de productivă victorii în deplasare, rea ţie fizică a majorităţii — paznic la „Avicola“ remorcă. Şi „iepurele“ sare
Mintia. Paznic cu simţul
şeşte, după o comportare a fost etapa a 8-a a Cam lizate de Minerul Ghelari jucătorilor. Gazdele des datoriei foarte dezvoltat, din remorcă. Petru Lazăr,
chid scorul în min. 30,
meritorie, menţinerea în e- pionatului judeţean de la Rapid Băcia-Triaj, cu prin Gostian, prinfcMm şut de vreme ce nu se afla în proprietarul maşinii wago
lita şahului de performan fotbal seria I, înscriindu- 6—4, şi Minerul Vulcan- puternic, dar oaspeţii ega timpul serviciului dar dă nisise“ în noaptea aceea
se în cele 6 partide dis Teliuc, la Voinţa Brad, cu de la C. S. Hunedoara, ştie
ţă. Prin omogenitate, se putate un număr record 3—1, în rest victorii scon lează doar după 7 minu dea o raită pe la între el cu al cui. concurs, dar
riozitate, spirit de echipă, de goluri, 45, cu o medie tate ale gazdelor* te, ca urmare a unei fru prindere-noaptea, să vadă încă nu mărturiseşte, un
cum nu-şi fac alţii datoria
dorinţa de a demonstra în de 7,5 goluri pe joc, la Pentru etapa a IX-a, moase -ţesături de pase şi să profite. Portbagajul colac de oţel-betoit de 10
lumea bună a şahului că această eficacitate adueîn- din 21 octombrie a.c., re fructificată subtil de Las- maşinii fusese transfor- mm. Adună omul, că-şi
cu (min. 37). Victoria gaz
du-şi contribuţia, în pri
face casă. Numai că adu
ţine atenţia în mod spe
nu s-a ajuns întîmplător mul rînd, cele trei echipe cial derby-ul seriei I, din delor este adjudecată în mat în clocitoare, pesem nă de unda nu trebuie şi
aici, s-a realizat ţelul pro (Minerul Ghelari, Mine tre echipele Minerul Ghe min. 65, prin golul sem ne, căci ascundea vederii în consecinţă o să plă
peste 500 de ouă. Silviu
pus. Au fost devansate e- rul Certej, Parîngul Lo- lari şi Minerul Certej, că nat de Herban, deşi echi Danci spune că le-a găsit tească cu cît nu face.
chipe cu tradiţii mai vechi nea), angajate în lupta rora le urăm succes de pa se afla din minutul 68 • puse rău, lingă gardul A- Trebuia să „pice" în
şi bogate în şah, obţinînd pentru titlu, care, împreu plin pentru realizarea u- în 10 oameni, Stanca fiind vicolei şi... le-a pus el noaptea ăsta şi ceva mai.„ !
nui- spectacol fotbalistic
eliminat de pe teren.
bine.. Cît despre . viitorul picant. Şi a „picatf'. De
patru victorii, 2 egaluri şi nă, au- înscris 26 de go de calitate! (Mircca Sîr A arbitrat, cu greşeli; o tată-socru, ce să mai zi obicei li se spune „tiris-
3 înfrîngeri (turneul s-a luri. S-au înregistrat 2 bu, colaborator). brigadă din Orăştie, a- cem. Pentru cîteva sute te" sau. „paraşute". Una
desfăşurat pe durata a 9 vîndu-1 la centru* pe N. de lei a dat cinstea pa din acesta specimene era
runde). Victoriile au fost METALUL CRIŞCIOR — Pîndărelu şi la margine ruşine. Tania Armăncaş, o mol
Trecuse de miezul nop doveancă simpatică dar
realizate la: C.E.F.I.N. Bu MINERUL ANINOASA Ititesc, Gent, Botezatul, pe I. Piridon şi C. Mun- ţii şi facem un tur pe la de o moralitate ! I ! Ate
Ormoiu, Varga, Ungur,
teanu.
cureşti, C.U.G. Cluj, Co 3—1 (2—0) Chifu, Chirta, Popovici, CONSTRUCTORUL: Lup « cîteva localuri de alimen rizase în maşina unul
merţul Brăila şi Hidrome Joc de bun nivel teh Nichimiş. (Al. Jurca, co — Toma, Rus, Balint, Ma taţie publică. Ne oprim turc $i-i oferea acestuia
canica Braşov. nic şi spectacular, desfă laborator) rian, Herban, Lăzăreanu, şi la Sala Sporturilor. graţiile. „Dragoste“ pe
şurat în deplină sportivi
arale. Prostituţie sadea,
Lotul complet care a con tate. Gazdele s-au impus CONSTRUCTORUL Deca, David, Gostian, Discobarul „Europa" este oală care va fi tratată
în plină activitate.
Ce
dus la rezultatul obţinut, din start şi, ca urmare, HUNEDOARA — Stanca. poţi vadea aici după o după prevederile Codului
E.G.C.L.: Şîngiorzan —
i-a cuprins pe Iosif Şmidâ, la un atac neregulamentar E.G.CJL. CALAN Cocoş, Fătu, Filipaş (Mol- anumită oră din noapte Penal.
2 -1 (i_ i)
Ioan Adam, Mihail Călu în careul oaspeţilor, asu Cei prezenţi în tribu dovan), Anghelescu, Mi- iţi . provoacă dezgustul, Noaptea e pe sfîrşite. .
min.
pra lui Leaha, în
găr, Vasile Ismănescu, Da 12;- au obţinut o lovitură nele stadionului Construc cloş, Pappj Laseu, Radu, înăuntru miroase a ţuică
de trăsneşte iar pe afară Poliţişti, infractori nede- .
niel Bogdea, Ştefan Bucur, de la 11 m, pe care Şte torul au asistat la un joc Moldovan, loja. nu te poţi strecura de pistaţi şi... ziaristul se re
Constanţa Roşea, Doina Na- fan a ratat-o. Apoi, în de modest nivel tehnic şi La juniori, Constructo „urmele" celor la care trag pentru odihnă. Înce
min. 21, Ştefan îşi răs
riţă, Flaviu Dăian, Diana cumpără greşeala, pătrun spectacular, în care am rul Hunedoara — E.G.C.L. băutura a dat pe dinafară. pe o nouă zi, şi apoi încă
Călan 1—3 (0—6). (Ioan
bele echipe au atacat spo
Mărar, Deneş Pali, Cristian de impetuos în careu, radic, pe fondul unor ca Vlad, colaborator) Vasăzică aşa arată un bar
de noapte'? ! Am intrat în o noapte...
Duducă, Ovidiu Morar, Cor- unde oaspeţii, în dispera Europa, ne-a pus Dum
neliu Hotăran — căpitan re de cauză, l-au faultat. nezeu mina în cap! ION CIOCLEI
A fost rîndul lui Leaha
de echipă nejucător, Lazăr să transforme lovitura CAMPIONATUL REPUBLICAN
Plăcintă — conducător de de la 11 m. Acelaşi jucă AL JUNIORILOR II
lot. Dintr-o echipă de şah tor a majorat scorul la ETAPA JUDEŢEANĂ
fac parte: 6 seniori, 2 se 2—0 în favoarea gazde I.T.A. HUNEDOARA
lor, în min. 27.
nioare, 1 junior şi 1 juni După pauză, jocul a REZULTATE TEHNICE: Corvinul Hunedoara —
oară. De menţionat pă pri curs în favoarea gazdelor, Metaloplastica Orăştie 9—0; Minerul Vulcan — A. S. A N U N Ţ Ă
mii şase jucători sînt can care au majorat scorul Paroşeni 1—0 ; Retezatul Haţeg — Minerul Uricani
didaţi de maeştri în şah. în min. 57, la 3—0, prin 13—1; Aurul Brad — C.F.R. Simeria 2—1 ; Mureşul • Pentru cei care doresc să viziteze TIB ’90,
Deva — Victoria ’90 Călan 3—1; ; Minerul Lupeni
Iga. Oaspeţii, pe fondul
Pentru menţinerea în e- relaxării gazdelor, au re Jiul Petroşani 2—1. I.T.A. Hunedoara organizează transportul în zilele de
lita şahului de performan dus din handicap in min. C L A S A M E N T U L 19 şi 20 octombrie 1990. Plecarea din Deva ‘ la ora
ţă, sînt necesare unele mă 75, prin PopovicL 1. Retezatul Haţeg 6 5 0 0 25— 7 10 23,00 şi întoarcerea din Bucureşti la ora 17,00. Costul
suri: transferarea a 2—3 A arbitrat foarte bine 2. Corvinul Hunedoara 5 4 î 0 45— 1 9 unui bilet 400 lei. Cei interesaţi se vor adresa Auto-
jucători şi îmbunătăţirea Tiberiu Ilincea, la centru, 3. Mureşul Deva 5 3 i i 1 1 11— 7 7 7
10— 6
4. Minerul Lupeni
5 3
Andrei Kioroc şi I. Vasi-
situaţiei financiare. Să sub lache, din Hunedoara. 5. Jiul Petroşani 5 2 o 3 13— 8 4 gării Deva, telefon 13033.
liniem sprijinul material METALUL: Boglea — 6. C.F.R. Simeria 5 2 0 3 5— 7 4 • I.T.A. Hunedoara asigură biletele pentru cel*
asigurat de unităţile minie Gavrilă, Iancu, Morun, 7. A.S. Paroşeni 5 2 0 3 11—13 4 care doresc să viziteze oraşul Istanbul. Plecare în
re din Deva şi Mintia-Ve- Turneac, Ignat, Deoancă 8. Metaloplastica Orăştie 5 1 2 2 12—17 4 fiecare zi la ora 16,00 din Bucureşti. Informaţii su
3 15—23
5 2
9. Victoria ’90 Călan
(Popa, min. 75), Ştefan,
4
ţel, cît şi ajutorul acordat Leaha, Iga, Ghiora, Şer 10. Minerul Vulcan 5 i 0 1 3 8*—17 3 plimentare la telefon 16139, zilnic între orele 8 şi 13,00.
de Direcţia Judeţeană a ban. 11. Aurul Brad 5 a 0 4 4—17 2 (541)
Sporturilor. (Corncliu Ilo- MINERUL : Cîrstea — 12. Minerul Uricani 5 0 >1 4 10—45 1
ţăran, colaborator).