Page 4 - Cuvintul_Liber_1990_98
P. 4
PAG. 4 CUVTNTUL LIBER NR. 98 • VINERI, 2fl APRILIE 1990
I.P.S.R.U.M. DEVA
parlamentare preliminare, dacă vor avea Iod pînă
la 1 mai 1990, să nu fie adoptate noi acte politice SECJIA ELECTROMECANICĂ
legislative”. cu sediul în Deva, str, Bariţiu/ nr. 9
B BELGRAD. — Prezidiul R.S.F. Iugoslavia a a- EXECUTĂ PENTRU ÎNTREPRINDERI
doptat hotărîrea cu privire la anularea stării excep- ^ DE STAT
; ţionale în provincia autonomă Kosovo, care intră în
"componenţa Serbiei. Regimul interdicţiilor, a ,fos> • zincat cu luciu, diferite repete.
introdus în această provincie ca urmare a dezordiJ Informaţii la telefon 21273, int. 149.
In hotărîrea sa, parlamentul lituanian reafirmă nilor rezultate din cauza manifestaţiilor etnicilor al
ataşamentul faţă de actul adoptat la 11 martie 1990 şi banezi.
dorinţa de a ajunge la confirmarea consecventă a nr. 466S, din 1887, eliberată
independenţei Republicii Lituaniene. Această hotă- ■ PRAGA. — Papa Ioan Paul aL II-lea ya efectua de C.P.A.; Iluwdoara, pe nu
O declar
mele Poanta Petru.
rîre afirmă că „numai pe calea dialogului pot fi o vizită în Cehoslovacia, în intervalul 21—22 apri nulă. (c. 29)
găsite soluţiile acceptabile atît Uniunii Sovietice cît li e ,— informează agenţia France Presse» • PIERDUT dovadă porumb
nr. 2157/1987, emisă de C.P.A.
şi Lituaniei". Hunedoara, pe nuniele Vtaca
- I n acest cadru se-propune ca ..în timpul .consultă-; H PARIS.' • —• Preşedintele Franţei, Francois ioan. a declar .nulă. (c. 31)
• PIERDUT dovadă de po
rijftr parlamentare preliminare-, între Lituania şi Mitterrand, şi cancelarul vest-german, Helmtit Kohl, CONVOCARE rumb, : nr. 5592/i$ noiembrie
UiBii-S. — dacă acestea vor .fi iniţiate — pînă la 1 consideră că în momentul de fată trebuie accelerat • JURISCONSULŢII din ju 1988, pentru cantitatea de 127
ÎM.ai, anul acesta, .să nu fie adoptate noi acte politice procesul construcţiei' politice a (3.E.E., avînd în vede deţul Hunedoara sînt invitaţi kg, pe numele Popa Nicolae
vineri, 27 aprilie, ora 16,
ta
şi dovadă nr, 7521/15
aprilie
legislative". Re asemenea, „se. cere Uniunii Sovie- re profundele transformări care se produc în Europa, şedlnfa lunară de pregătire 1987, pentru cantitatea de 152
ţiţ*. să renunţe la folosirea de presiuni, inclusiv eco stabilirea pieţei interioare şi realizarea-uniunii eco profesională, cu care ocazie kg, pe humele Popa Dorina,
se vâ analiza şl stadiul Înre
nomice, ; împotriva Republicii . Lituaniene şi k po nomice şi monetare în cadrul Pieţei Comune, gistrării ca sindicat a Ligii din Ruda — Brad, emise de
declar
porului ei,' şă înceapă consultări cu o delegaţie fnyJU- Jurisconsulţilor. Şedinţa are C.C.A.I.C. Brad. Le (e. 84)
nule.
Jej?nicită! a Republicii Lituaniene”. In răspunsul par ■ TIRANA. — Plenara Comitetului Central al loc la Palatul Culturii. Comi • PIERDUT dovadă de po
lamentului lituanian adresat preşedintelui Mihail Qor- Partidului Muncii _ din Albania din 16—17 aprilie a tetul. (1404) rumb, nr. 12051/21 mal 1987,
baciov şi primului-ministru Nteolae Rîjkov, se preci adoptat o nouă serie de măsuri economice care pri pentru cantitatea de 167 kg,
emisă de C.C.A.l.C. Brad, pe
zează că „primind, marţi, datele concrete referifoară vesc întreprinderile şi preţurile -■*. relatează agenţia ANIVERSARI numele Standu Valerla, Ro
la viitoarele sancţiuni nu mai avem multe de adău Frşnce Pressd. . Măsurile iau în considerare încura • DRAGA noastră Olivia vina, nr. 21. O declar nulă.
(C. 83)
gat ia declaraţia' Consiliului de Miniştri al Republicii jarea autofinanţării întreprinderilor,' creşţerea res Gherghină, cu ocazia pensio p PIERDUT dovadă de po
nării, 1(1 dorim multă sănătate
Li|tjâniene din 16 aprilie 1990, decît să ne exprimăm ponsabilităţii colective şj individuale a lucrătorilor, ş i, mulţi, mulţi ani fericiţi, rumb, nr. 795/5088, pentru can
regretul faţă de poziţia "“şi metodele UJt.S.S.' La' rin*- aplicarea criteriului participării lor la repartizarea alături de noL Mlrcea, mană, titatea de 176 kg, emisă de
tţa nostru, ca şi mai lnginţe, sîntem gata să exa venitului net şi conferirea unui „rol activ* politicii Vlorel şi Dănuţ. .- (1408) C.C.A.l.C. Brad, - pe numele
'• CU ocazia pensionării u-
Leaba Nicolae, Crlş, 76. O de
minăm orice prpljţeme, ţiriîiid seama de toate interes- de preţuri şi credite.,; Plenara â adoptat, de âşe- răm dragului nostru Nicodlm clar nulă. (c. 82)
si^leţStrategioe legitirrie ale U.R.S.S. şi cetăţenilor ei“. menea, măsuri referitoare la „perfecţionarea* legis Josan multă sănătate, feri • PIERDUT dovadă porumb
Şi în răspuns, se reafirmă eă „în timpul consultărilor laţiei ţării. cire şi Împlinirea tuturor do nr. 942, ' din 27 iunie 1088,
rinţelor. Sofia, copiii, nurori
pentru cantitatea de 1S6 kg,
le şl nepoţlL . „ (141S) eliberată de I.R.LC. Brad. O
*'• SANATATE, bucurie, fe declar nulă. (c. 85)
r. - • . .. .i- ricire doresc astăzi, cu ocazia
■ F O T B A L * Cupele europene Dinatfto Bucureşti — Anderlecht Bruxelles, semifinală — retur zilei de naştere, Iul Mircea ÎNCHIRIERI
a „Cepei Cupelor*. La sfirşltul partidei; antrenorul Mircea Lu-
Collş, din Prthodişte — Vata.
~ \ cescu debîarjL’ pe bună . dreptate i „Este pur şi simplu ridicol „La mulfl ani 1» lutlăna. • CAUT garsonieră sau a-
Semifinalele cupelor europene la fotbal, - de fapt întreaga să delegi lntr7o asemenea fază a competiţiei un arbitru olan* (1436) partament de. Închiriat. Deva,
ediţie actuală, au fost dominate de echipele italiene . prezente dez, pare să eonducă un meci cu o* echipă avînd antrenor telefon 41118. (1394)
în toate finalele, cu 4 echipe din cele 6 calificate în ultima fază olandez şi jucători din. aceeaşi ţară. Un gol perfect valabil • TINERI căsătoriţi căutăm
a competiţiei. ' • pentru nol — respins după ce trecuse clar linia porţii — ne-a VÎNZARI garsonieră său apartament
Sa „Clipa Campionilor Europeni", deţinătoarea trofeului, A-C. fost refuzat. In minutul 39".* ' . • • vlND autoturism Dacia de închiriat. Deva, telefon
Hllcn, s-a impus după multe emoţii în faţa lui Bayem MQn- „Norocoasă In prima repriză", după oum a declarat antre 1310. Informaţii Hunedoara,
norul ei, Aad de Mos, Anderiecht va întllni în finală forma
ehen, după dubla mapşă. tn tur, milanezii cîştigaseră cu 1—Q şi ţia italiană Santpdoria Genova, pentru a doua oară consecu telefon 18S86. (1418)
s-an calificat în ciuda victoriei cu M a lui Bayem, tiv în aceaştă faza a „Cupei Cupelor", învingătoare în manşa a doua • VlND cărucior Import, • CAUT femele îngrijire
Benfica Lisabona, învinsă cu 2—1 la Marsilia, în faţa Iul cu Si—0 (2—0), prin două goluri rapide, marcate de Vierchwood landou plus „Sport* stare bu copil (un an), la domiciliul
Olywpique, a reuşit golul calificării în minutul 83, printr-un (hUn. 10) şl Lombardo (min. 12), în faţa echipei A-S. Monaco. nă. Devar Lenta, D 1/25. meu. Hunedoara, bulevardul
nou Introdus In teren. Vata, dar punctul a fost contestat', co , finala „Capei U.E.F.A." - vă fin. italiană, ambele calificări (1406) Dacia, nr. 24, bloc 38, aparta
• VlND maşină tricotat Sln-
respondenţii agenţiilor internaţionale de , presă apreciind că a filâd Obţinute In manieră italiană 1 prin două rezultate de 0—0,- ger-Memo-Matic. Deva, tele ment 49. (1402)
fost înscris cu mina. înregistrate In partidele Florentina—Werder Bremeil şl F.C. Koln fon 10387, după ora 17.
Greşeli grave de arbitraj s-au înregistrat şi în meciul — Juventus Torlno. (1415) SCHIMBURI
• VlND doi porci. Deva. DE LOCUINŢĂ
strada Crtngulul, nr. 26.
(1430) • SCHIMB apartament două
Şi, intr-adevăr, la opri- (probabil cînd era în a- • VlND 10 familii albine. camere, ultracentral, eu ş-
rea autoturismului, din ceăstă stare) să se urce Slmerla, telefon 60445. (1433) partament trel-pat™ camere,
trei (amilii albine
• VlND
acesta a coborît Srişan la volanul autoturismului. fără lâzL Deva, telefon 22301. exclus Dacia, Micro 15. Deva,
bloc B,
bulevardul peţebal,
Bujor, instalator la primă- Poliţiştii şi-au făcut da (1431) apartament 8. (1405)
ria comunei Zam, care şe toria. Srîşan este trimis • VlND frigider „Zii", căru '• SCHIMB garsonieră Deva,
afla în stare gravă de în judecată pentru săvîr- cior „Sport" pentru copii Duda, Ai, Ptapitar, bloc G 2,
(Import). Deva, Minerului, bloc
apartament 25 cu apartament
ebrietate" (analizele de la- şirea infracţiunilor d$ 35, apartament 1, telefon 20235. 2—3 camere Brad. Deva, tele
borător au stabilit o alcoo- conducere fără permis şi (1428) fon 23193, Brad, telefon 51981.
lemie în sînge de 2,36 gra- în stare de ebrietate, • VlND casă, grădină. De (1412)
va, Eminescu, nr. 94. Informa • SCHIMB apartament două
me la Mie). Iată, -deci, cum un om ţii Sibiu, telefon 024/40426, fa camere Deva, cu apartament
La Solicitarea actelor, inconştient ne pune viaţa milia Motorga. (1435) sau garsonieră Cluj, Turda.
• CUMPĂR frigider „Arctic*.
acesta a relatat, pe bună în pericol pe arterele ru- Deva, telefon 17066, după ora Deva, telefon 20079. (1429)
dreptate, că nu este po- • ” . .. 17. (1432)
sesor de permis de con- bere. Probabil şi cei din. • VTND casă Deva, strada COMEMORĂRI
ducere şi că mal obişnuia Jurul său au ceva de spus. Matei Corvta, nr. 43. (1427) • GÎn d u r i, lacrimi şl flori
• CUMPĂR apartament trei la şase ani de la trecerea
EFECTELE OBOSELII LA VOLAN camere, etajul 1-2, zonă cen In liniştea eternă a mult iu
trală, tn Devd. Slmerla, tele bitului nostru frate, cumnat
Oboseala în conducerea rănite iar maşina a fost fon 60983. (1425) şi unchi, col. (r)
g VlND Wartburg 31D, preţ
MULŢUMIM OPINIEI PUBLICE auto este o cauză însem avariată grav. convenabil. Deva, Gojdu, bloc MIRCEA GHEORGHE
(1385)
nată a propensiunii către Gîteva zile mai tîrziu, în E 3, apartament 5, scara I.
• ASTAZI, 20 aprilie 1990,
Era 6 după-amiază inso- gice în vederea stabilirii accidentul de circulaţie; aceeaşi zonă, pe tronsonul (1424) se Împlinesc şapte ani de dnd
rită de aprilie. Pe B-dul alcoolemiei. A doua zi, datorită şi lipsei capaci Pui—Sîntămăria Orleă, şi-a • VlND Skoda S îoo, stare ne-a părăsit pentru totdeauna
Decebal din Deva circula- cînd s-a trezit, au început tăţi! .'da decizie, conducă pierdut viaţa conducătorul perfectă. Deva, Minerului, bloc cel care a fost soţ şt tată
17.
30, apartament
(1421)
ţia intensă obliga pe parti- regretele. A încercat să torul auto filftd, In acest autoturismului 2 SB 213, • VlND orgă electronică LUCREŢIU GHEOCIU.
Cel care
l-a(i fost prieteni
cipanţii la trafic la maxi- dirijeze pe altă pistă cer- caz, capricios; evaăivi dis Iancu Emil Augustiit, tot Yamaha P.S.R.-37, Peştlşu Ma şl l-aţi cunoscut acordaţi-1
tnă prudenţă.-Poate nimă- cotările organului de poli- trat, >nert După mai din cauza adormirii la re, nr. 258, telefon 057/21779. un gfnd. Comemorarea va a-
(1420)
nui din cei aflaţi pe acest ţie, în sensul că nu a cori- multe ore de conducere volan. a VlND aragaz cu trei vea loc duminică, 22 aprilie
tronson rutier nu-i-venea dus el autoturismul. Intre- clmpul vizual al celui de în acest sens reco ochiuri. Deva, telefon 11105. 1990, la Biserica Popa Şapcă,
(1371)
din Hunedoara.
(1437)
să creadă că printre auto- bat, totuşi, de ce a co>- la volan se. îngustează, mandăm : • VTND televizor Sirius 208,
mobilişti putea să se afle borît din autoturism pe scade acuitatea vizuală — odihnă minimă de 6 absolut nou. Informaţii Brad,
şi un inconştient. Şi to- uşa de la volan, a afirmat pentru aprecierea distanţe ore In noaptea premergă telefon 51383. (c. 86) • CU aceeaşi durere
• VlND magnetofon Rostov
tuşi acesta a existat. că uşa . din dreapta era lor, viteză de reăcţie„. în toare călătoriei) sigilat. 957/12372. (c. 26) soţul, copiii şi frafU rea
mintesc comemorarea a
Autoturismul Dacia 1 300 defectă (nici pomeneală de cetineşte, se njanifestă ■— să se evite călăto • 'VlND un loc la C. M. de şase săptămlhi de la des
nr, 3-HD-5683 loveşte vio- vreo defecţiune). „El s-a coordonarea negativă a ria la volan după emoţii fotbal „Italia 1990*. perioada părţirea de cea care a
lent într-o bordură. Din aflat la volanul autoturis- mlş,c%Filor. . . . negative, stări conflictuale, 8—19 iunie. Geoagiu-Băi, tele fost o bună soţie, mamă,
fon '956/48190.
bunică şi soră
(879)
autoturism coboară (uite- mului” — afirmă şi mar- La . 4.âta de 30.03,1990, care obosesc sistemul ner VILMA OTVOŞ.
rior ‘ ă fost identificat) - torii oculari. ora llfQO, în localitatea vos j . LaCriml şi fiori pe mor-
Purja Dumitru, automaca- Mulţumim opiniei puljli- Samdzegetusa, Dumitru — In călătoriile lungi să PIERDERI mintul ei. (1401)
• PIERDUT legitimaţie
de
ragîu lâ I.P.E.G. Deva, ce pentru ajutorul acor- se Iacă pauze de 10—ÎS serviciu, eliberată de E. M.
Shiriţă conducea autotu-
eare abia se ţinea pe pi- dat, este un ajutor în fe - rismul Dacia 1390. n r,. 8- minute, după 1—2 ore de Deva, pe numele Cbirlluş Flo-
cioare din cauza beţiei. In iosul tuturor celor care mers neîntrerupt) rin-Radu. O declar nulă. D E C E S E
(1419)
încercarea de a dispărea, folosesc drumurile publice, TM-1261, cu care tracta — să nu se folosească • PIERDUT doi cai in Orăş-
cetăţenii din jur l-au imo- Un astfel de om, dacă o remorcă încărcată cu tranchilizante care induc tle (o iapă neagră, mocă • SALARIAŢII de la
bilizat. ®ondus la Spitalul putem să-l numim aşa, porci. Porţiunea de şosea starea de oboseală ner nească, un cal murg — roşia Inspectoratul sanitar vete
judeţean, acesta a refuzat este un real pericol pentru fiind dreaptă, omul de voasă î 1 tic, urechea dreaptă crestată). rinar sînt alături de Pă-
categoric să se supună re- noi toţi, pentru copiii la volan a adormit, iar — Ia cel mai mic semn Găsitorului bună recompen traşcu Iosana Ia greaua
să. Orăştle, strada Dealu Po
co!tării de probe biolo- noştri. maşina, lăsată la întîm- de oboseală este necesar milor, nr. 7. (1409) pierdere pricinuită de
decesul mamei sale.
• PIERDUT legitimaţie
de
SPICUIM DINTR-O DECLARAŢIE plare, a intrat într-un un timp de 1—3 ore de serviciu, cu nr. 4670, eliberată (878)
pom. Trei persoane au fost odihnă. de I.M.C. Deva, pe numele
„In 31 martie 1990, In l-IID-5086, care mergea în Pintilei Dănuf. O declar nulă. • SOŢIA Ana, fiica Ludmila,
ju ru l, orei 18,30, circulam zig-zag pe stradă şi, Incer* ţn atenţia viitorilor conducători auto (c. 28) nepotul Mihal cu familia,
cu profundă durere, anunţă
• PIERDUT dovadă porumb
cu- autoturismul meu pe cînd să-l depăşesc, n-am Persoanele . care doresc cm (în loc de 3/4 cm), care nr. 2103/19 octombrie 1987, decesul preotului
str. ,ţ(L Eminescu, iar pe reuşit fiindcă îmi tăia me- să obţină permise de con pot fi şi color. pentru 189 kg porumb, emisă GHEORGHE CARAGEA.
lâ restaurantul „Astoria* reu calea. In colţ ctl strada POLIŢIA RUTIERA de C.P.A. Hunedoara, pe nu Inmormîntarca va avea loc
am observat în faţa mea Vulcan am observ i doi ducere vor prezenta la A JUDEŢULUI mele Poanta Isaia. O declar în 21 aprilie, ora 13,30, din
maşină Dacia 1100, cu nr. agenţi de circulaţie^* ■■ dosar 2 fotografii 3,5^5 HUNEDOARA nulă. (c. 30) biserica de pC Sttada Lenta,
Deva.
• PIERDUT dovadă porumb
(1440)
Secretar de redacţie .- NICOLAE STANGU • ReţponsabiLda număr,: MIRCEA DIAGONU • Corectura : MIA TRUFAŞ, VALENTIN BRETOTEAN
• LinotipiştiNICOLAE HADA REMUS IRIF • Pagrftatotî: fOSfF DARADiGS, FLORIN GUGA •Zincografi: DORIN IEPURE' CORNEL PILAF
• Stereotipa/: NICOLAE • Maştnijti la rotativă: tACOB BORZ, CRISTIAN IBĂNESCU
REDACŢIA Şl ADMl.NMSTRAŢIA: 2 700 Deva, tir. Petra Groza, nr. 35. Tefct**»! 41275, 12157, 11585. Teîe»: 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, «tr. 23 August, nr. 257