Page 2 - Cuvintul_Liber_1991_304
P. 2
Pag. 2 CUVÎNTUl LIBI
Marele nostru „of “ în furişindu-se tot acei, căro
timpul dictaturii,- privind ra in regimul trecut, 11 AMPLĂ ACŢIUNE
aprovizionarea, n-a fost se aduceau mărfurile aca
cine să-l priceapă, rămî- să, însoţite de' linguşitoa-
nînd să te descurci, numai rea formulă : „Să trăiţi!...”. A POLITIEI
dacă aveai sau erai neam La benzină, te aşezi cu
cu cine trebuia.' Era şi o minte la rînd şi aştepţi.
altă idee de existenţă; Mai optimist ca în trecut,
Descurcă-te cum te-o ajuta deoarece benzina va ajun
Domnul 1 Se ajunsese la ge, numărul autoturisme S-a acţionat în 135 obiective economice
modă să participi Ia pro lor e mai mic şi nu se va 2122 persoane legitimate
curarea raţiei cotidiene „băga" nimeni în faţă.
PRECIZĂRI ALE MINISTERULUI prin sprijinul sau ajutorul Dar te-nşeli amarnic ! N-a Testate şi verificate 2119 autovehicule
neprecupeţit adus de pile,
ÎNVÂŢĂMÎNTULUI Şl ŞTIINŢEI PRIVIND cunoştinţe şi relaţii !... An puci să rosteşti aceste gîn- Noi şi mai vechi tîlhârii descoperite
duri unui amic de sufe
EXAMENUL DE ADMITERE
A'sanarea localităţilor de te este că nepermis de
IN ÎNVĂTĂMINTUL PROFESIONAL elemente parazitare şi in mulţi conducători auto cir
fracţionale, asigurarea con culă sub influenţa alcoo
diţiilor pentru desfăşura lului, cu urmări tragice a-
— în învăţămîntul profe de promovare a clasei a rea corespunzătoare a tra supra cărora nu vom in
sional se pot înscrie absol VIII- a. ficului rutier, precum şi a sista în rîndurile de faţă.
venţi a 8 clase şi, respec — Dar în legătură cu unui climat social de or Vom spune doar că numai
tiv, 10 clase. Ce precizări absolvenţii a zece clase ? dine şi legalitate au fost în ziua respectivă au fost
se fac în acest sens dom — Pentru aceştia se or principalele obiective ale suspendate 12 permise din
nule inspector general ad ganizează şcoala profesio grenarea întregului meca rinţă, cînd sfidînd orice, unei recente acţiuni de această cauză. De aseme
junct, Florin Ilieş ? nală, zi şi seral. Se pot nism îţi aducea satisfacţia pînă şi bunul simţ, ţîşneşte amploare organizată de nea, pentru defecţiuni teh
— Au dreptul să se în prezenta absolvenţii clasei „muncii împlinite" şi do- în faţa tuturor, cine să Direcţia de poliţie a ju nice au fost reţinute 38 de
scrie la şcoala profesională a X-a, serie curentă şi pro. bîndeai produsele rîvnite fie?... Nimeni altul decît deţului, cu participarea u- certificate de înmatricula
absolvenţi ai clasei a VIII- moţii anterioare acestui an necesare traiului vieţii. şeful unei unităţi impor nui însemnat număr de re, iar pentru alte şi alte
a serie curentă şi din se pînă la 19 ani împliniţi în După minunata Revoluţie tante (rămas în funcţie din poliţişti. Trebuie să recu încălcări ale regulilor de
riile anterioare pînă la 1991. La unităţile şi mese din Decembrie, viaţa pă trecut). noaştem că asemenea ac circulaţie rutieră s-au a-
yîrsta maximă de 17 ani riile la care numărul soli rea s-o ia pe alte căi. S-a Nu se termină bine zgo ţiuni sînt mai mult decît plicat 79 de amenzi şi au
împliniţi în 1991. Concur citanţilor este mai mare crezut o perioadă că prac. motul maşinii impertinen necesare. Şi iată de ce. fost date 138 avertismente.
sul de admitere constă în decît numărul de locuri, ticile vechi au apus pe te, care pleacă cu rezer S-a acţionat în 135 de Elocvent, pentru a ne for
vizita medicală care e eli pentru departajare se or veci, deşi dictatura făcuse vorul plin, în văzul stu obiective economice — mi ma o imagine asupra fe
minatorie şi din două pro ganizează o probă de veri din ele obiceiuri şi tradi pefiat al tuturor, cînd o nerit, siderurgie, energeti lului cum înţeleg unii să
be scrise la două discipline ficare a cunoştinţelor la un ţii româneşti. Dacă iubim altă maşină se strecoară că, comerţ, industrie ali Circule pe şoselele jude
de învăţămînt: limba şi •obiect de studiu din clasele adevărul, trebuie să" men prin faţă. Din ea. coboară mentară etc. —, verificîn- ţului.
literatura română şi mate IX— X menţionat în func ţionăm că aceste principii un ins plin de sine, dar gol du-se cu acest prilej 122 de Nici scandalagiu n-au a-
matică din materia studia ţie de profilul unităţii şi funcţionează şi în noua (atît la propriu, cit şi la paznici, constatîndu-se că vut noroc în acea zi, fiind
tă în clasa a VlII-a. Media meseriei în „Tribuna învă- societate caracterizată prin figurat) în partea supe mulţi dintre ei îşi încalcă date pentru fapte de acest
generală minimă de admi ţămîntului" nr. 48/1990. La neîncredere, suspiciuni şi rioară a corpului. Dînsul atribuţiile de serviciu. Cu gen de manifestare 14 a-
tere nu poate fi mai mică învăţămîntul profesional se e mare responsabil la un alte cuvinte, pune lupul să menzi. Să-i amintim în a-
de 5. ral se pot înscrie promo nelinişte, cu aceeaşi for complex comercial (unde păzească oile. Intre aceş cest context doar pe loan
Promovaţii clasei a VlII-a vaţii clasei a X-ă, indife ţă. Din mulţimea exem dacă nu curge... picură!). tia, patru sînt numai din Andreesc şi Marian Eşanu,
de gimnaziu care nu au rent de vîrstă, încadraţi în plelor prezentăm două. . E aşa, deoarece o parte Hunedoara : Mihai Timofte ambii muncitori la I.E. Min.
Auzi că la Alimentara
fost admişi în învăţămîntul producţie în meserii cores au adus portocale şi cio dirţ vechile structuri se şi Costică Dorofte de la tia care, în piaţa agroali-
punzătoare.
liceal sau profesional şi colată. Alergi cu sufletul mai păstrează încă. Ace combinatul siderurgic, Au mentară din Deva, au a-
O
doresc să continue studiile NOTĂ: — Candidaţii care la gură şi te aşezi la o leaşi figuri s-au transfor rica Alexa, I.A.C.R.S. şi costat şi bătut pe Ion Bi-
se pot înscrie la ucenici (zi mat din lupi în miei blînzi, Nicolae Boşcor de la Ho riş. 13 amenzi au fost da
sau seral) cu durata de 2 obţin medii egale pentru coadă impresionantă, în- care acum sînt iar lupi ce telul „Rusca". te pentru speculă, dar cei
ultimul loc vor fi declaraţi
sau 3 ani. Admiterea la înscrişi în şcoala profesio cît pe bună dreptate te şi-au schimbat părul, dar Din cele 2122 de persoa de pe la colţurile străzi
aceste forme se face pe nală sau liceul în care au întrebi de unde au aflat năravul ba ! In situaţia a- ne legitimate eu acest pri lor sînt mult mai mulţi şi,
mai repede decît tine(?!).
meserii, ţinînd seama de susţinut probele, indiferent Se distribuie două porto ceasta ne putem aştepta lej o bună parte au fost deocamdată, nu s-a găsit
opţiunile din fişele de în de numărul lor. cale şi o ciocolată de per-" la mai bine ? se întreabă găsite în afara legislaţiei ac de cojocul lor. Este a-
scriere. Dacă numărul can — Relaţii suplimentare se soană. E firesc! Să ajungă nedumeritul credul. Poate în vigoare, iar 34 de per devărat că legislaţia în vi
soane au fost trimise în
didaţilor la o meserie e pot obţine de la fiecare la toţi... Dar pe uşa din că da... sau poate că nu!... judeţele de domiciliu. Este goare nu prea îi ajută pe
mai mare decît numărul de unitate şcolară în parte. dos (aceeaşi uşă şi cale lesne de înţeles cam cu ce poliţişti. Irma Lăcătuş, Ma-
locuri, pentru departajare fermecată) cu sacoşele dol LIVIU LUCACIU, se ocupau aceşti indivizi ria Rafi, ; Clara Miclăuş,
se ia în considerare media MINEL BODEA dora, iese, unul cîte unul, Baia de Criş prin localităţile hunedore- Ana Lingurar, loan Ciurar
ne. din Deva sînt doar o pică
V W .W .W .' . WW^W.V.Vi V,‘WAWi\ W i . ' .. '. W . ‘AV.*.1AWiVAW.V/.WAWiW,V,AW.WiV W , W O atenţie deosebită s-a tură... ■■
acordat circulaţiei rutiere. Dacă mai adăugăm şi
In haosul ce domneşte în Circo şi loan Popa, lucră Iar concluziile, din cîte o faptul că s-au aplicat încă
eeonomico-sociale există to Oameni ambiţioşi tori precum Alexandru Co să vedeţi, nu sînt deloc 18 amenzi pentru încălca
multe domenii ale vieţii
rea regimului domiciliului,
bori, Ilie Boldiş, loan Ca
tuşi colective care-şi văd zan, Gheorghe Blăjenar, îmbucurătoare. Au fost că au fost descoperiţi au
testate şi verificate într-o
cu seriozitate de treabă, loan Golcea, Mircea Luca, singură zi 2119 autovehi torii a 7 furturi comise an
care se străduiesc să-şi? facă loan Bîrna, Liviu Ciucian, cule din trafic. în acest terior, iar alţi tîlhari în
datoria. Un asemenea co teva pentru a argumenta ...De la Rişculiţa se sem loan Miheţ ş.a. domeniu se cer mai multe flagrant, întregim o ima
lectiv este cel al Centrului afirmaţia din primele rîn- nalează că nu mai- este lu explicaţii, cifrele pe care gine a ceea ce a însemnat
de distribuire a energiei duri ale acestui articol. mină in sat. Se duce la TRAIAN BONDOR, le avem la dispoziţie du- amintita acţiune.
electrice din Brad, condus ...Era noapte şi urma faţa locului echipa Iţii ALEXANDRU JURC A, cînd la unele concluzii. li
de ing. Anton Leach. Raza sîmbăta liberă. De la mina Nicolae Florfnea şi gă corespondent na dintre cele mai nedori VALENTIN NEAGU
sa de activitate este nu Troiţa se anunţa că s-a seşte cîţiva izolatori de pe
doar oraşul unde-şi 'are întrerupt curentul electric stîlpi sparţi. Frig şi în ziua
sediul, ci întreaga zonă, de fiindcă s-a întimplat ceva aceea, se lipea palma de
la Vălişoara şi pînă la pe reţea. Dispecerul de scule, iar sus, în vîrful
Vaţa de Jos, Blăjeni, Bu. serviciu ia imediat măsuri stîlpilor, vîntul era tăios. Cînd profesorul este.. . peste
ceş ş.a. de intervenţie. Cheamă de Dar ambiţia oamenilor s-a
Maistrul Traian Mun- acasă oamenii. La orele dovedit mai tare şi defec
teanu zicea : şapte dimineaţa echipa lui ţiunea a fost înlăturată re m iri şi
— La noi înseamnă că Trăian Simulesc se află la pede, iar becurile s-au
totul este bine, atunci cînd faţa locului unde constată reaprins în casele oame
stăm degeaba. Din păcate, că, îngreunate de gheaţă, nilor. Un anunţ publicitar limbii engleze. Cei intere al notării ritmice. Motiv l
E dificil să faci deose
pentru care cursanţii au )
avem rar asemenea clipe. firele de la reţeaua de biri în ce priveşte stră găzduit prin Vară, în pa saţi au completat un ches obligaţia de a trimite cîte ţ
Zilnic primim chemări spre înaltă tensiune s-au rupt. dania şi profesionalismul ginile revistei LUMEA tionar, după ce, în prea două chestionare comple
a interveni cu maximum de Era frig, sîrmele reci şi între oamenii ce alcătuiesc AZI, aducea la cunoştinţa labil, parcurseseră textul tate în urma parcurgerii
oferit alăturat spre docu
celor interesaţi amănunte
urgenţă pentru a înlătura bătea un vînt ca briciul. colectivul Centrului de dis privitoare la iniţiativa u- mentare. Chestionarul a manualului. In baza a-
defecţiunile ivite în siste Dar oamenii îşi suflă în tribuire a energiei electri nei societăţi americane cu fost verificat şi punctat în cestor chestionare se face
mul de distribuire a ener- degetele îngheţate şi nu se ce din Brad. Se pot re consecinţă, iar cel consi- notarea.
giei. opresc din treabă pînă nu marca, totuşi, prin modul sediul in texas. Este Dl. I. Boancă ne mărtu
Din bogăţia de întîmplări repun reţeaua în funcţiu. prompt cu care se achită vorba despre o societate risea că profesorul în
de acest fel am spicuit ci- ne. de sarcini, maiştrii Nicolae particulară care-şi propu seama căruia a fost dat
ne răspîndirea în lume a este o doamnă din Arkan-
literaturii americane şl, WORLD ENGLISH
implicit, a culturii căreia sas, ce ia personal legă
aceasta-i aparţine. Dori SCHOOL tura cu elevii. Corespon
De Ia botez, în cimitir tori de a-şi perfecţiona denţa doamnei profesor
cu silitorii învăţăcei ur
engleza şi a pătrunde în
lumea fascinantă a litera derai admis a primit prin măreşte, de fapt, apropie
(Urmare din pag. I) să-şi lovească socrul. „A- ternă, plagă înjunghiată, turii americane — într-o poştă, în mod gratuit, trei rea între oameni prin cu
tunci am luat un cuţit de pulmon sting şi cord sting”. manieră ordonată, direc casete conţinînd înregis noaştere reciprocă. Apro
re a început partea a doua pe dulap şi l-am lovit din Iar în termen juridic, fapta ţională şi supravegheată trarea a 10 lecţii şi două piere între civilizaţii si
a scandalului, mult mai lateral în partea stingă. A lui Gheorghe Popescu se de specialişti — s-au do manuale. Un manual in tuate la mari distanţe în
violentă. Au fost loviţi pe mai făcut cîţiva paşi pînă numeşte omucidere, cu ur vedit a fi destui, inclusiv clude lecţiile — de data spaţiu (alte distanţe pre
rînd, mama şi tatăl soţiei, la uşă, a deschis-o, după mările pe care le-am amin în urbea noastră. , aceasta scrise — iar un ferăm să nu amintim, în
după care, descoperind-o care a căzut pe palier. L-am tit la început. Un om în De la dl. I. Boancă, an altul, textele ce urmează speranţa că, în timp, ele
şi pe ea undeva, acoperită tras în cameră şi am ple floarea vîrstei mort, două gajat la I.L. Chişc&daga, , a fi parcurse ca material se vor diminua).
cu o plapumă, a început familii nenorocite, un pen am primit amănunte. Do- bibliografic. Există, de a- Minunată iniţiativa ce
s-o bată. I-a ameninţat pe cat după salvare”. sionar în pragul condam bîndirea calităţii de cur semenea, un set de zece lor de la World English
toţi în noaptea aceea că îi Ultima vorbă a lui Do nării, o fetiţă de 11 ani şi sant s-a făcut pe baza chestionare. School! Felicitări, de a-
omoară. Descoperise după rin Vasile Rusu a fost „Ah, un băiat handicapat de 22 unui examen d* admitere semenea, tuturor cursan
un dulap chiar şi un to cuţitul". de ani vor rămîne o bună — un test în fapt — prin Organizatorii unui ast ţilor! Ceea ce dumnea
por, dar i-a fost luat şi în Un tragic şi absurd sfîr- bucată de vreme doar cu fel de curs — deosebit de lor întreprind nu poate fi
demnat să meargă acasă şit al Unui om ce mai a- mama lor care nu lucrea care candidatul trebuia modem în organizare şi decît un clştig!
să se culce şi să revină a vea de trăit o viaţă... A- ză nicăieri... să facă dovada unui anu realizare — n-au renunţat
doua zi. Nu a vrut, dimpo cum însă pe certificatul de Dă Doamne mintea ro mit grad de cunoaştere a însă la clasicul principiu NATALIA VASIU
trivă, a încercat din nou deces scrie „hemoragie in mânului cea de pe urmă.