Page 3 - Cuvintul_Liber_1991_314
P. 3

(Urmare  din  pag,  2)        Art.  98.  —  în  termen  de  60  de  zile   59/1974,  cu  privire  la  fondul  funciar,   protecţia  şi  ameliorarea  terenurilor  a-
                                            de  la  intrarea  în  vigoare  a  legii,  guver­  publicat  în  Buletinul  Oficial  nr.  138  din   gricole,  publicată  în  Buletinul   Oficial
       solului  sau  în  subsol  sînt  sub  protecţia   nul  va  prezenta  Parlamentului  proiectul   5  noiembrie  1974.   ■   - ’  -f  '  nr.  74  din  16  iulie  1975;
       legii.                               Legii  privind  Cadastrul  Funciar  Gene­  —  Decretul-lege  nr.  42/1990 . privind
         Proprietarii  şi  deţinătorii  de  terenuri   ral  şi  publicitatea  imobiliară,  precum  şi   unele  măsuri  pentru  stimularea  ţără­  _  —  Decretul  nr.  115/1959  pentru  lichi­
       sînt  obligaţi  să  asigure  integritatea  a-   proiectele  de  lege  prevăzute  la  art.  97,   nimii,  publicat  in  Monitorul  Oficial  nr.   darea  rămăşiţelor  oricăror  forme   de
       cestora,  să  sesizeze  organele  de  stat  şi   alin.  2.                17  din  30  ianuarie  1990,  cu  excepţia   exploatare ă omului  de  către om  în agri­
       să  permită  efectuarea  lucrărilor  de  cer­                             art.  8—11.                          cultură,  în  scopul  ridicării  continue  a
       cetare, şi  conservare.  '             Pînă  la  intrarea  în  vigoare  a  noii   —  Legea  nr.  9/1990  privind  interzi­  nivelului   de  trai  material  şi  cultural
         Proprietarii  terenurilor  vor  fi  des­  legi,  se  vor  aplica  actualele  reglemen­  cerea  temporară  a  Înstrăinării  terenu­  al  ţărănimii  muncitoare  şj  al  dezvoltării-
       păgubiţi  pentru  daunele  suferite  şi  te­  tări  cu . privire  la  evidenţa  terenurilor   rilor  prin  acte  intre  vii,  publicată  In   construcţiei  socialiste,  publicat  în  Bule­
       renurile  preluate   în  domeniul  public^   şi  publicitatea imobiliară.   :  '  Monitorul  Oficial  nr.  95  din  1  august   tinul  Oficial  al  Marii   Adunări  Naţio­
       în  bani,  sau  cu  teren  echivalent,  după                              1990,  cu  excepţia  art  2.         nale  a  Republicii  Populare  Române,  nr.
       caz.                                   Art.  99.  —  Cheltuielile  pentru  pro­  —  H.C.M.  nr.  656/1975  pentru  sta­  10,  din  30  martie  1959.
                                            ducţia  anului  1991  efectuate  pe  terenu­  bilirea  şi  sancţionarea  contravenţiilor   —  Orice  alte  dispoziţii  contrare  pre­
         Art.  97.  —  Persoanele  fizice  cărora   rile  atribuite  în  condiţiile  prezentei   la  normele  privind  evidenţa,  folosirea,  vederilor prezentei legi.
       li  s-a  reconstituit  sau  constituit  dreptul   legi,  pînă  lâ  data  preluării  în  pose­
       de  proprietate  în  condiţiile   prezentei   sie,  se  vor  suporta  de  noii  titulari  ai
       legi,  precum  şi  asociaţiile  de  tip  privat   dreptului  de  proprietate  sau,  după  caz,   Această lege a fost adoptată în Senat,  în  şedinţa  din  ziua  de  14  februarie  1991.
       care  se  vor  înfiinţa  potrivit  art.  28,  alin.   de  folosinţă.
       1  din  lege  sînt  scutite  de  plata  impozi­                                                              Preşedintele  Senatului
       tului  pe  terenuri  agricole "pe  o  perioadă   Art.  100.  —  Finanţarea  activităţii  de         Academician  ALEXANDRU  BfRLÂDEANU
       de  3  ani, îneepind  cu  anul  1991.  cadastru  funciar  general,   a  lucrărilor
                                            geodezice,  fotogrametrice   şi  organiza­  Această  lege  a  fost  adoptată  de  Adu narea  Deputaţilor  în  şedinţa  din  ziua  d e !
         Sistemul  de  impozitare,   creditare,   rea  teritoriului,   precum  şi  a  băncilor   14  februarie.  1991.                                  j
      precum  şi  alte  avantaje  de  care  vor   de  date  aferente  acestora,  la  nivel  ju­
       beneficia  persoanele  fizice: sap- juridice   deţean  şi  naţional,  se  va  realiza  de  la           Preşedintele  Adunării  Deputaţilor
       cărora  li  5-a  stabilit  dreptul  de  pro­  buget.   ,
       prietate  în  condiţiile  prezentei  legi,  cît.                                                                MARŢIAN  DAN
       şi  pensiile  foştilor  membri  ai  coopera­  Art.  101.  —  Anexele  nr.  1  şi  2  fac
       tivelor  agricole  de  producţie,  se  vor  re­  parte  integrantă  din  prezenţa  lege.   *  în  temeiul  art.  82,  lit.  m),  din  Decretul-lege  nr.  92/1990   pentru  alegerea
       glementa  prin  legi  speciale.        Art.  102.  —  Prezenta  lege  intră   in   parlamentului  şi  a  preşedintelui  României,
                                            vigŞiâre-  la  data  publicării  în  Monitorul   promulgăm  Legea  fondului  funciar  şi  dispunem  publicarea  sa  în  Monitorul
         Timpul  lucrat  de  foştii  cooperatori,   Oficial  al  României.   ;   _  Oficial  al  României.
       în  cadrul  cooperativelor  agricole   de   Pe  data  intrării  în  vigoare  a  pre­
       producţie  se  consideră   vechime   in   zentei  legi  se  abrogă :                                        Preşedintele  României           ^
       muncă  la  acordarea  pensiei  şi  a  celor­
       lalte  drepturi  de  asigurări  sociale.  —  Art.  1—36  şi  51—79  din  Legea  nr.                              ION  ILIESCU
                                                                         ■  -*—
                                                                   Anexa  nr.  1                                                            Anexa  nr.  2
         TAXA                                                                      TAXA
               pnteentuâlă  datorată  pentru  scoaterea definitivă  din  circuitul  agricol   pentru  folosirea  definitivă  a  terenurilor  forestiere  în  alte  scopuri
                             a  terenurilor  aliate  in  extravilan * 1                          decît producţia forestieră  şi defrişarea  de  păduri

                                                    Clasa  terenului  agricol                                                  Clasa  de  calitate
                                             1       2       3       4       5                                        1    2          3       4
         Taxa procentuală ce se aplică                                            Taxa  procentuală  care  se  aplică
           la  preţui  de" vînzare:         800     800     700     600     500       la  preţul de miliare:          600     550    500     400     300
         NOTA:.         .       -  -                                                  Procentul  se  aplică  la,  valoarea  de  rerrtă  stabilită   pentru  volumul  realizat
            Procentul  se  aplică  }a  'valoarea  'terenului  declarată  ca  preţ  de  părţile  din   la  exploatabilitate  de  specia  de  bază  tHtrzonă,  considerat  la  sortimentul  ţel,  sta-
         •contractul de  înstrăinare.       •           r   =  -           ţ  ■   ‘ bilit  prin  amenajament  sau asimilat acestuia.
            Dacă’  valoarea  declarată  de  părţi  este  mai  mică  decît  valoarea  normală  de
         circulaţie a  terenului,  calculată  prin.  înmulţirea  cu  25  “a  Venitului  anual  impo­
         zabil  pentru  terenul  respectiv,  procentul  se  calculează  la  valoarea   astfel  sta­
         bilită.   V
            Ih acelaşi-mod  se  calculează  taxa  in  cazul  în  care  terenul  nu  a fost  înstrăinat.











                                                                                                    A
     RED. :  C areestg  meni­  şedinţe ■  în  -fieeare -  luni.   tri  susţin  că  s-au  deschis   să  acţioneze  cu  mai  multă:,
    rea  biroului  ce-1  condu­  După' ce  se  primesc  avize­  o  sumedenie   de  unităţi   eficienţă  organele  de  po­
    ceţi ?                   le  cotftisiei  respective  şi   ce  desfac  produse  alcooli­  liţie,  financiare,  inspecţia
                             prefectului,   solicitantului  ce.                 comercială  ş.a.  Primăriile
     I. A .:  La  noi  se  depun                                                ar trebui, de asemenea,  să-i
    dosarele  celor  ce  vor  să                                                favorizeze  pe  cei  ce  iniţia­
    se  privatizeze.  Aici  se  ve­                                             ză  activităţi  productive  şi
    rifică  legalitatea  cererilor                                              de  prestări  servicii  de  care
    şi  celorlalte  acte  exi -tente   Interviu  cu  domnul  IULIAN  AVRAM,     avem  foarte  multă  nevoie.
    în  dosar,  după  ca.-’   se    şeful  Biroului  de  liberă  iniţiativă  din  cadrul   RED. :  Au  apărut, în spe­
    înaintează  spre  avizare.                                                  cial  în  oraşe,  tot  felul  de
                                         Prefecturii  judeţului  Hunedoara      amenajări  —  barăci,  chioş­
     RED.:  Ce  trebuie   să
    cuprindă  un  dosar ?                                                       curi  ş.a.  —  urîte,  ce-strică
                                                                                estetica  localităţilor...
     I. A .:  O  cerere  tip  ce  se                                             I.A. :  Este  un  aspect  ce
    procură  de  la  birourile  de   i  se  eliberează  autorizaţia.  I. A .:  Au  dreptate.  Mulţi   cade  în  sarcina  primă­
    copiat  acte ;  dovadă  de  ca­                   privatizaţi  cumpără  ţuică   riilor.  Ele  n-ar  trebui  să
    lificare  în  meseria  pe  care   RED.:  Cîte  autorizaţii   de  la  particulari  şi  o  co­  accepte  astfel  de  amena­
    petentul  doreşte  s-o  prac­  s-au  eliberat  pînă  în  pre­  mercializează  apoi  cu  pre­  jări,  fiind  chemate  să  ve­
                                                      ţuri  piperate.  Menţionez  că
    tice ;  un  referat  întocmit   zent ?            . un  asemenea  fapt  este  in­  gheze  la  aspectul  locali­
    de  primăria  localităţii  în   LA.:  3 750.      terzis,  întrucît  actele  nor­  tăţilor  pe  care  le  gospo­
    Care  locuieşte  solicitantul                     mative  referitoare  la  mo­  dăresc.
    cu  privire  la  oportunitatea   RED.:   Ce  domenii  vi­  nopolul   statului   asupra
    activităţii  pentru  care  se   zează  ele ?   :  producerii  de  spirtoase  sînt   Interviu  consemnat  de                       Foto  PA VEL  LAZA
    cere  autorizaţie,  precum  şi   L Â .:   Trei :  producţia  în  vigoare.  Aici  ar  trebui  TRAI AN  BON DOR  „Ştrengărită"
    autorizaţii  emise  de  Sa­  de  mărfuri,  desfacerea  de
    nepid  (cînd  este  vorba  de   produse  şi  prestări   de  VA  FI  RĂU...     —  E  BINE...         aşa  cică  a  fost  la  început  şi  în  Germania  şi  în  Fran­
   producerea  sau  comercia­  servicii.                                                                 ţa,  şi  în  Anglia,  şi  în  Olanda.  Adică,  va  fi  bine.
   lizarea  de  produse  alimen­  RED.:  Un  mare  număr          (Urmare  din  pag.  I)                 Totul  este  să  nu  ne  pierdem  răbdarea  şi  speranţa.
   tare),  I.R.E.,  pompieri  ş.a.   de  cititori  ai  „Cuvîntului                                       ■Şi  mai  ales  să  punem  mina  pc  unelte,  să  trecem
   ■Dacă  aceste  acte  sînt  în                         la  refuz  tot  pe  cei  care  au  furat  şi  înainte  şl,  cu   serios la  muncă. Altfel,  va fi rău.,.''.
                                                                                                             Asta  este.  Să  fim  lucizi.  Va  fi  scumpete  şi  să­
    bună  regulă,  dosarul  este   liber"  ne-au  semnalat  că   „r;las-a“ lor, fură puternic şi acum.   răcie,  vor  fi  şomeri,  nu  vom  avea,  prea  aurind,  cu
   acceptat.                 foarte  mulţi  dintre  priva­   Ztielc  trecute  mi-a  atras  atenţia  discuţia  intre   toţii,  ceea  ce  ne  trebuie.  Important  este  să.  privim
                             tizaţi  acţionează  în  dome­                                               lucrurile  realist,  să  nu  căutăm  ţapi  ispăşitori  in­
     RED.:  Cît  stă  un  do­  niul -desfacerii  de  mărfuri.  doi  bărbaţi  ta  o  coada  ls  pline.  „De  la  l  aprilie  se   tr-un  an  pentru  răul  acumulat  într-a  jumătate  de
   sar  la  biroul   de  liberă                          vor  majora  preţurile  şi  la  pline,  şi  la  lapte,  şi  ta   veac.  Să  avem  puterea  de  a  separa  griul  de  neghi­
   iniţiativă ?               I.A .:   Aşa  este.   iDin  alte  produse.  Va  fi  rău...".  „E  bine...".  „Mulţi  oa­  nă,  să  avem  tăria  de  a  învinge  greutăţile,  să  strîn-
                                                         meni  nu  vor  mai  avea  de  lucru.  Activitatea  unor
                             autorizaţiile  eliberate,  abia                                             gem  laolaltă  toate  forţele  curate. - din  noi.  Şi  atunci,
     I. A .:  De  obieei,  o  săp-   circa  20  la  sută   vizează   întreprinderi  se  va  restringe  mult.  Va  fi  rău...".  „E   va  fi  bine...  Pentru  că,  aruneînd  mereu  suliţa  asu­
   tămînă.  După  ce  se  veri­  producerea  de  bunuri,  ceea   bine...”.  „Şl  cu  legea  asta  funciară  să  vezi  ce  va  fi.   pra  puterii,  privind-o  continuu  cu  ironie  şi  reproş,
                                                         Cine  să  ia  pămînt,  cit  să  ia,  cum  să-l  muncească.
   fică  legalitatea  lui,  se  îna­                                                                     să  parafrazăm  poetul şi  să  spunem  că  „de-o  fi  unul,
                             ce  este  foarte  puţin.    Va  fi  rău...".  „E  bine...”.  „Cum  frate,  eu  iţi  tot  spun
    intează  Comisiei  judeţene                           că va  fi  rău  şi  tu  îi  dai  înainte  că  e  bine   „Păi  de-o  fi  altul,/  ce  e  scris  şi  pentru  noi...".
    de  specialitate,  care  ţine  RED.:  Tot  cititorii  noş­
   1   2   3   4