Page 1 - Cuvintul_Liber_1991_340
P. 1
De Sfintele Paşte, ziarul nostru apare miine în
ilustrată, la culoare ■ JOHANNESBURG. —
România participă pentru
prima dată ţa ediţia din
acest an a Tîrguiui inter
naţional de la Johannes-
burg, Biroul comercial al
ţării noastre a fost asaltat
de oameni de afaceri inte
resaţi în colaborarea cu
firmele româneşti, ei ară-
tindu-se interesaţi în spe
cial de lucrări’ de foraj'în
Africa de Sud, de linii e-
lectriee de înaltă* tensiune,
produse chimice şi altele.
■ NEW YORK. — Con
ZIAR INDEPENDENT ANUL III, nr. 340 ^ VINERI, 5 APRILIE 199» 4 pagini — 3 lei j siliul de Securitate al
AL JUDEŢULUI HUNEDOARA O.N.U. a adoptat, miercuri,
cu 12 voturi pentru, unul
împotrivă (Cuba) şi două
abţineri (Yemenul şi K-
euadorul), o rezoluţie con*
Olimpiada ţinîitdr condiţiile pe care
Irakul trebuie să le accep
economici şi persoanelor 'A treia ediţie a Olim bazele, prin munca, ta tuită automat încetarea, for-
te oficial pentru a fi insti
mală a tocului în confHc.
piadei Naţionale de Pe lentul şi măiestria, prin
dagogie şi Psihologie a cunoştinţele lor de peda •iui său cu aliaţii din Golf.
■£— Pentru început, v-am băneşti în Iei şi valută, atît reunit, la Deva, peste 130 gogie şt psihologie, unor, Aceste condiţii se referă la
frontiere/: armamente, des
ruga d-le director şă vă Convorbire cu dl. de la agenţii economici. Cît de elevi de la şcolile nor viitori oameni, caractere păgubiri de război, ridica
referiţi la obiectul activi LIVIU PABALESCU, şi de la persoanele particu male din întreaga ţară — sănătoase, cu dragoste de rea sau menţinerea em
tăţii instituţiei pe cate o . directorul ~ Sucursalei lare şi efectuarea de ope cei mai buni dintre cei profesie şi de ţară. Re bargourilor antiirakiene,
conduceţi. Băncii Române* pentru raţiuni de. încasări şi plăţi buni, aşa cum atît de su zultatele obţinute au evi repatrieri şi activităţile te
— Banca Română pentru pentru aceştia; acordarea gestiv remarca prof. univ. denţiat temeinica lor pre roriste.
Dezvoltare a apărut ca o Dezvoltare S. A. Deva de credite pe diferjjte ter dr. Ioan G. Stanciu, de gătire. Felicitări câştigăto ■ WASHINGTON. —
necesitate firească, în pro mene,, în lei şi valută, la Universitatea din Bu rilor, felicitări tuturor 1 Intr-o declaraţie făcută,
cesul .general de transfor pentru completarea fondu cureşti, preşedintele comi Fiţi bine veniţi oricând miercuri, la Jupiter, în
mare-şi restructurare a :.a- cerinţe, încă din luna de rilor proprii necesare acti siei de urmărire şi apre pe pămîntul hunedorean a Florida, preşedintele S.U.A.,
genţilor economici in ve cembrie 1990, s-a înfiinţat vităţii de producţie, pres ciere a desfăşurării între cărui . taină aţi încercat George Bush, a reafirmat
,
derea trecerii la economia Banca Română pentru Dez tări Servicii, comerciale cerii. Fără îndoială, în să o pătrundeţi cu că matele Unite nu in
de piaţă. Tendinţa, de tre voltare — Societate pe Ac etc pentru realizarea unor ansamblul celorlalte dis prilejul excursiilor organi tenţionează să intervină;în
cere a întreprinderilor spre ţiuni, constituită ca bancă obiective de dezvoltare şi cipline, concursul a avut zate ! Itedăm în cele două luptele i din Irak.: Şeful
o ’ economie de piaţă pre-' de dezvoltare .şi comercială, retehnologizare. un caracter aparte, gene din executivului american a
supune existenţa. încă de fiind printre primele bănci In cadrul acestei preo rat de specificul - şcolilor fotografii aspecte • subliniat că Washingtonul
la începutul etapei de din ţară cu structură or cupări, o atenţie deosebită din care proveneau tine timpul desfăşurării probe „nu doreşte să fie atras
tranziţia, a unor • instituţii ganizatorică şi profil de acordăm întreprinzătorilor rii participanţi, care la lor scrise ale Olimpiadei. în tulburările interne ira
financiare, respectiv a ţi activitate adaptate pentru •particulari, prin punerea la absolvire vor deveni edu kiene şi nici să-şi angaje
nui sistem financiar-bancar sprijinirea agenţilor econo dispoziţia acestora a unui catori şi învăţători, punlnd M. BODEA ze trupele în alte lupte".
capabil să asigure gama tu mici în complexul şi difi volum. însemnat dă credite ■ , COPENHAGA. —
turor serviciilor solicitate cilul proces de trecere la în condiţii avantajoase. Aproximativ 20 de kurzi
de acestea, utilizînd mijloa economia de piaţă. • — Pe lingă cele au început ieri o grevă a
ilte servicii mai oferiţi?
ce specifice economiei de Profit de acest prilej, ce alte servicii foamei în faţa ambasadei
piaţă, cunoscut fiind fap pentru a prezenta, pe scurt, — ■ Prestăm o gamă largă Prestăm r Statelor Unite din Co
tul că băncilor le fevinc Cititorilor ziarului serviciile de alte . servicii bancare ,-T penhaga/ în semn de pro
rolul de a mobiliza şi de a oferite clienţilor noştri ac r vorbire consemnată de test împotriva atitudinii
orienta fondurile băneşti tuali şi viitori. Acestea sînt NICOLAE TtBCOB pasive a Washingtonului fa
disponibile din economie. în • principal următoarele : ţă de tulburările : ! Interne
în concordantă cu aceste păstrarea disponibilităţilor (Continuare în pag. a'4-a) din Irak.
■ SOFIA. — Bulgaria
va furniza „toate datele"
de care dispune comisiei
u zece ! Nu două sîrguinţa, aplicaţia şl se- J internaţionale , însărcinate
zeci! Ci snop: 120. „Trecut-au riozitatea cu oare s-a in- I cu cercetarea împrejură
De Id naşterea, la văiat în şcoala sărbători- * rilor atentatului comis îiţ
Deva, in întâia Zi de tă. Dar, m at declt I ; ■ 1981, la Roma, împotriva
mărţişor, 1S71, a SCO noi, pot vorbi amintirile * ■' papei Ioan Paul al II-lea —
LII NORMALE DE STAT — incandescente in ziua | se arată într-un comunicat
p e n t r u în v ă ţ ă t o r i. aniversară — ale unora * ' al preşedintelui hulgar,
începutul se făcuse în dintre străluciţii absol- j ‘ jelio Jelev. ‘ ~ '
urma cu cîtcva luni —- învăţăcei de trecutul şco venţi. [ ■ BRATISLAVA.
7 octombrie 1870, cu o lii. Sînt nume cu stră ALEX. TOHĂNEANU — ' Specialişti de renume din
clasă de opt elevi, cu lucire în cultura şi ştiin prof. univ. dr., catedra de 1 cele cinci ţări-membre ale
limba de predare ma ţa neamului: C-TIN SPO estetică, Academia de î „Grupului Pentagonal" şl
ghiară. Dacă în primele REA, I. CÂND REA, I. Arte Frumoase. „Am so-1 Polonia s-au întrunit ieri
decenii reverberaţiile ’e- POP RETEGANUL, S. sit la Deva din ţinutul * Ia Bratislava pentru a e-
venimentului şi atracţia DRĂGOI; N. BOBOC, A- Năsăudului, într-o fru- j xamina posibilităţile . de
şcolii iradiau în zone a- LEX. TOHĂNEANU, I. moaşă zi de toamnă. I creare a unui institut cen-
propiate, orizonturile s-au DRĂGAN, ALEX. MUN- Şcoala spre care veneam ' tral-european de cercetări
lărgit după Marea Uni TEANU, GH. A. CHIŢEI, i avea veche tradiţie, or- j atomice, cu sediul în ora
re. Ţ'rşc N. ŢlRLEA... înşiruirea ganizare specială şi das- * şul austriac Haiburg —
căli cu
„Trecut-au anii..." 120! — nesemnificativ de scur căli cu studii jgrioase". I informează agenţia CTK.
Mulţi ? ! Puţini ? ! Şi tă poate, din lipsă de r Octogenarul de azi dea- * Scopul noului institut este
mulţi şi puţini! Mulţi, spaţiu — îmbrăţişează: pană, cu deplintţ-aduceret efectuarea de experimente
judecind în cifre : mii de cadre universitare, com aminte şi cu.făfraec ne-1 în domeniul medical, în
spus, amintit? igxfăfe
absolvenţi, luminători de pozitori şi dirijori, scrii spus, v. de f principal pentru vindecarea
C-TIN STŞim fs SABIN |
m inţi! Răspîndiţi apoi in tor i şi publicişti, cadre C-TIN ' i. cancerului.
DRĂGOI — tllo tempore, *
întreg cuprinsul româ didactice de prestigiu... Şi DRĂGOI Aspecte din timpul desfăşurării probelor scrise la
nesc. Mulţi, cîntărină' ca dacă astăzi putem înşirui pcdagogie-psihologie ale Olimpiadei Naţionale care a
ratele do valoare. — avu nume ca cele de. mai sus, NATALIA VASIU avut loc la Deva. '
ţie de căpătîi — ale ce aîăturîndu-le în gînd şi Foto Pavel Laza
lor legaţi ca dascăli ori altele, este numai prin (Continuare în pag. a 4-a)
para din frişca sau smintind. nate intensiv da oi, cai, bovine la magazinul. sătesc din Zdrapţi,
Numai dc-am găsi materia pri şi alte specii. Nu se gîndesc oa comuna Crişcior, ridica din u-
FLASH! mă îh magazinele de profil... practici sînt afectate nu numai avea în magazie 500 kg de zahăr
ÎN IN T E R IO R U L re răufăcătorii că prin asemenea meri. Ştia însă foarte bine că
Z IA R U L U I ■ BRAVO ! In cartierele ndi producţiile, ci şi posibilităţile şi 650 kg făină albă. Deocamda
■ GARAJE. O excelentă idee,. de locuinţe din oraşele Simeria, noastre de aprovizionare cm cele tă, 10 000 de lei amendă.
mult apreciată de posesorii de Călăii, Haţeg, in jurul blocurilor necesare traiului 2
autoturisme. La Hunedoara, Pri din comunele Pui şi Baru, am ■ HOŢUL ÎN CASĂ. Marin
• C o s în z e a n a măria şi Regia Autonomă de văzut, mulţi copii., la lucru. Adu . ■ NEGLIJENŢĂ, in diminea Chirică are 27 de ani şi este din
Gospodărie Comunală şi Locativă nau uscături, curăţau, greblau, ţa zilei de 3 aprilie a.c., soarele Vulcan. Nu are nici o meserie,
• Programul TV. şi-au propus să realizeze garaje văruiau arborii. Bravo lor, dt.t era de mult' sus. dar iluminatul dar este recidivist. Acum . este
pentru că a furat din
arestat
etajate tip CICLOP, cu 25& de toată inim a! public din Vălişoara (de pe uliţa
de azi boxe. La b asemenea iniţiativă v ' '• paralelă cu şoseaua Deva—Brad) locuinţa liti Dumitru T. din . Vul
le dorim spor la lucru. ’ L ■ LĂCOMIE. Că unii oa-. îl concura. Păguboasă lipsă de can bunuri în valoare de 27 000
lei, Trist, dar adevărat.
• Lista posturilor meni sînt lacomi din fire, asta - observaţie!
■ O IDEE. Cum pe gospodi REPORTER
vacante pentru ne le preocupă acum procurarea o ştirii cu toţii. Greu de înţeles ■ 7.AHĂR STOCAT. Oame
este însă lăcomia ce o manifestă
tot mai
des
se întrebau
nii
anul şcolar untului; pentru a se pregăti unii posesori de animale, faţă unde o fi zahărul ? Vin sărbăto
1991—1992 cum şe cuvine de Sfintele Paşti, de culturilel- de lucerniere şi de rile de Paşte şi... La toate între
au găsii în fine metoda: să-l pre cereale păinase, care sînt păşu- bările, Elena Oprean, gestionar