Page 4 - 1955-01
P. 4
Pa er L DRUMUL SOCIALISMULUI Nr 665
Dezvăluirea unui complot al cercurilor Date despre justiţia americană
reacţionare franceze din ALGERIA
NEW YORK (Agerpres). - ritatea internă şi anume daci
— Rezultatele cercetărilor în legătură cu atentatul Intr-un editorial intitulat „Cri este comunist.
împotriva generalului Salan — mă şi pedeapsă“ ziarul „New
York Post“ citează date intere Ziarul compară această sentin
Anchstarea politicii S. U. A. PARIS (Agerpres). — Unele organe ale presei fac sante care arată adevărata faţă ţă cu sentinţa pronunţată re
a aşa-zisei justiţii americane. cent în procesul a doi agenţi ai
Referindu-se la declaraţiile legătură între acest atentat şi unor societăţi petrolifere, con
în Orientul m ijlociu cerută autorităţilor poliţieneşti france descoperirea complotului gene Ziarul anunţă că zilele trecute damnaţi la o amendă de 2500
ze din Algeria, ziarele parizie ralului Faure, care ia avut ca scop un colaborator al ziarului „New de dolari fieoare, cu suspenda
ne au publicat ştiri în legătură să instaureze în Algeria o dic York Times“, Shelton, a fost rea pedepsei, pentru încercarea
de un senator american cu rezultatele anchetei în proce tatură militară în interesul cer
sul atentatului săvîrşit la 16 ia curilor colonialiste. condamnat la 6 lun; închisoare de a corupe pe senatorul Case
şi la o amendă de 500 de dolari în legătură cu examinarea în
nuarie împotriva generalului Ziarul „Liberation“ arată că pentru „lipsă de respect“ faţă de Congres a legii gazelor naturale.
atentatul împotriva lui Salan, Congres. „Oare nu este ridicol, scrie „New
Salan, comandantul trupelor te care era considerat unul din York Post“, că doi oameni care
Dulles criticat încomisiile senatoriale pentru afacerile externe şirefsotrreţefranrcmezaetedin Algeria. Şe iniţiatorii demascării complotiş Această „lipsă de respeot“ se
ful cancelariei generalului Sa tilor, a constituit o nouă dova exprimă prin faptul că Shelton, au încercat să corupă un sena
WASHINGTON (Agerpres). dă a existenţei în Algeria a u- prevalîndu-se de prevederile tor se află în libertate în timp
In cursul dimineţii de luni democrat Wiliam Fullbright în piat nu rezolvă problemele aces lan, care se afla în acel moment nui complot fascist. Constituţiei, a refuzat să răs
secretarul de stat Dulles a dat favoarea unei anchete senatori tei regiuni, senatorul Humphry în clădirea statului major al ge$ pundă la întrebarea care i-a fost ce un om care, în împrejurări
din nou o serie de „explicaţii“ în ale asupra politicii guvernului a declarat că „Dulles n-a pus neralului, a fost ucis în urma ? juridice dubioase, a refuzat să
fafa comisiilor senatoriale pen american fată de Orientul Mij- un diagnostic just şi n-a dat o exploziei unui proiectil anti pusă de un membru al subco răspundă la întrebările unei co
tru afacerile externe şi forţele lociu în cursul ultimilor ani. Du- tanc. Presa reacţionară nu a Organizaţiile obşteşti din misii urmează să fie întemni
pă cum se ştie, Fullbright a a- refetă adecuată în legătură cu ezitat să folosească această pro Tunisia, printre care partidul misiei senatoriale pentru secu ţat ?“,
situaţia creată, Neîncrederea fa- vocare pentru a acuza de aten
armate în legătură cu „doctrina tacat cu tărie politica Departa- ţă de Dulles şi fată de politica tat pe participanţii la mişcarea Neo Destour şi Uniunea gene
Eisenhower“ După cum se ştie, mentului de Stat în Orientul dusă de el se '.accentuează“.- de eliberare naţională din Al rală a oamenilor muncii din
în cursul şedinţelor precedente Mijlociu, * Dulles a fost de asemenea cri- geria şi pe comunişti. Acuma Tunisia, au proclamat 30 ia
ale acestor două comisii, Dulles
O declaraţie a şefului Direcţieiticat de senatorii Kefauver, Jac- s-a constatat că adevăratul or nuarie zi de grevă generală, la
a fost viu criticat, mai ales de Potrivit relatărilor presei a- kson şi Morse, ganizator al atentatului era un care vor participa muncitorii,
către senatorii democraţi care mericane, cu prilejul discutării ---------------- francez, care avea legături cu comercianţii şi agricultorii. In de informafii din Egipf
au atacat cu acest prilej politi
ca dusă de Departamentul de doctrinei Eisenhower în comisiile cercurile coloniale reacţionare. tr-un comunicat difuzat se ara CAIRO (Agerpres). TASS
Stat în Orientul Mijlociu, cît şi Se ştie că în trecut el a partici tă că prin această grevă se ex transm ite:
„doctrina Eisenhower“, arătînd senatoriale, senatorii aduc aspre I I Z T ^ T 'T ' ţ ? Ţ "C pat la războiul colonialist din primă „sprijinul total pentru deauna să creeze încordare in
că ea dăunează intereselor na critici lui Dulles, care este răs- » 1 1 H iL /lL i Indochina. Au fost arestaţi de Algeria“ cu prilejul discutării Comentînd raportul lui Ha- interesele politice ale guvernan-
ţionale ale S.U.A. asemenea 10 complici ai aces probemei algeriene la O.N.U, mmarskjoeld, secretar general tilor lui“.
n^a^U.^Coreşpondentuîdki IHflfBŞălllIui 6. K. JUKOV tuia. al O.N.U., dat publicităţii de se
La sfîrşitul şedinţei de luni cretariatul O.NU., Hatom, şeful Hatem a spus că Israelul nu
dimineaţa, oare s-a desfăşurat în Washington al ziarului „New î n BHDIA In retragerea lor din peninsula SINAI Direcţiei de informaţii din E- a respectat articolul 7 al acor
secret. Dulles a refuzat să facă York Times“ arată că guvernul gipt, a declarat că Egiptul şi-a dului de armistiţiu care prevede
DELHI (Agerpres)1. — Trupele israeliene minează exprimat întotdeauna dorinţa ca limitarea efectivului forţelor arj
declaraţii presei. Senatorul are de înfruntat „criticile tot acordul de armistiţiu încheiat cu mate în regiunea Negev şi a
democrat Sparkman a arătat în mai înverşunate ale democraţi După cum anunţă posturile drumurile pe care înaintează Israelul să fie respectat, în timp transformat localitatea Negev
să că Dulles a dat unele preci lor, care fac aluzie că Dulles de radio indiene, mareşalul forţele O. N. U. ce Israelul „s-a străduit întot într-o bază militară care a fost
zări cu privire la „ajutorul eco trebuie să demisioneze din pos Uniunii Sovietice G. K. Jukov, folosită pentru agresiunea îm
nomic“ prevăzut de doctrina Ei tul <le secretar de stat“. Pe mă ministrul Apărării al U. R. S. S., potriva Egiptului.
sură ce se apropie momentul lu a sosit la 28 ianuarie la Dehra-
senhower pentru Orientul Mijlo ării unei hotărîri definitive în Dun, venind de la Delhi. La ga
ciu^ ră I s-a făcut o primire sărbă
legătură cu „doctrina Eisenho
wer“, remarcă corespondentul,
Comisia senatorială pentru a- atacurile împotriva lui Dulles se torească.
facerile externe urmează să se înteţesc. Mareşalul G. K. Jukov a vb Protestul comandantului unităţilor iugoslave Manifestări antiamericane în Tailanda
întrunească în secret pentru a Subliniind că programul gu zitat Şcoala militară. El a asis CAIRO (Agerpres)'. — de trupele israeliene înainte de BANGKOK (Agerpres)’. — rioană se acqentuează în prezent
studia o propunere a senatorului vernului pentru Orientul Apro- tat la parada elevilor şcolii, s-a TASS transm ite: nu numai în cercurile comercia
interesat de diferitele secţii ale După cum relatează ziarul retragerea lor din El-Ariş. le şi industriale, în rîndurile in
In Cambra Comunelor, laburistul Slephen Davies şcolii, iar apoi a asistat la o Presa tailandeză scoate în e- telectualităţii şi studenţimli, ci
a declarat că paradă sportivă.- „Aş-Şiaab“, comandantul tru- După cum relatează agenţia videnţă accentuarea stării de şi în armata tailandeză şi în rîn
spirit antiamericane în ţară. durile funcţionarilor. Ziarul ci
»Doctrina Eisenhower« Concenfrări de frupe pelor iugoslave, care fac parte ;M.E.N. trupele israeliene din tează un interviu ral unui ofiţer
la graniţa Yemenului Ziarul „Siamnikon“ scrie că, al armatei tailandeze oare a spus
reprezintă o primejdie din efectivul forţelor armate Gaza jefuiesc şi pradă. Sub pre- după părerea opiniei publice tai-
CAIRO (Agerpres)'. —¦ speciale ale O.N.U. în penin landeze, aceasta se datorează cu amărăciune că în prezent,
Rahman Abu Taleb, trimisul sula Sinai, a protestat pe lîngă textul urmăririi partizanilor e- mai ales faptului că americanii
comandamentul forţelor armate gipteni, scrie agenţia, soldaţi tind spre dominaţie în- toate do „orioe oaporal american cunoaşte
speciale ale O.N.U. împotriva israelieni efectuează percheziţii meniile vieţii din Tiailandia, in
acţiunilor trupelor israeliene în masă, jefuiesc avutul locui clusiv politică, economie şi în- secretele militare ale forţelor ar
care, la retragere, minează dru torilor şi depozitele de mărfuri. văţămînt. După cum .subliniază
murile pe care înaintează tru Abdel Kader Hatem, şeful di mate tailandeze mai bine deoît
pele O.N.U. Cu două zile în recţiei de informaţii a Egiptu
lui, a arătat într-o' declaraţie pe
pentru pacea generală Yemenului în Egipt, a declarat urmă un camion iugoslav . s-a care a făcut-o reprezentanţilor ziarul, starea de spirit antiame- unii generali tailandezi".
reprezentanţilor presei că, po lovit de o mină şi trei ofiţeri presei, că trupele israeliene să-
trivit informaţiilor primite, în care călătoreau cu acest camion
LONDRA (Agerpres)', — Ior Interne, Butler, care a ’dat vîrşes.c în regiunea Gaza atro Negrti din Uniunea Sud africană
La 28 ianuarie laburistul un răspuns negativ. regiunea Beihana se concentrea au fost grav răniţi. cităţi şi violenţe în rîndurile
ză trupe engleze cu scopul vă Ziarul scrie că,, după cum s-a populaţiei arabe. El a arătat a-
Stephen Davies a făcut în Ca A urmat o discuţie animată
mera Comunelor următoarea in în jurul interpelării laburistu dit de a ataca Yemenul. El a stabilit, mina care a pricinuit poi că pînă şi ziarele israeliene boicotează transporturile
terpelare adresată primului lui Swmgler, care a întrebat pe spus că trupele engleze dispun accidentul camionului iugoslav relatează despre actele de sa
m inistru: „Ţinînd seama de ministrul Afacerilor Externe da a fost pusă în mod intenţionat mavolnicie ale trupelor israelie LONDRA (Agerpres). — După cum anunţă corespon
politica proclamată de preşe că guvernul nu intenţionează de tancuri şi maşini blindate. ne. El ia citat cele relatate de Negrii din Uniunea sud-afri- dentul din Capetown al agenţi
dintele Eisenhower în. cei, pri să gub.li.ee. ,0 carte albă cu pri cană boicotează de trei săptă- ei Reuter, ministrul Transpor
veşte amestecul militar al' Sta vire ia *masurile luate de el în ziarul „Haareţ'-V" »Ediot Hada- mîni transportul cu autobuzele. turilor al Uniunii sud-africane a
telor Unite în Orientul Mijlociu ultimii doi ani în scopul de a şot“ şi de săptămînalul „Hao- Ei cer să se revină asupra spo adresat industriaşilor şl oame
şi eventualitatea dezlănţuirii în contribui la atenuarea restric lam Hazeh“, care confirmă cri ririi taxelor de călătorie. nilor de afaceri din Johannes-
legătură cu aceasta a unui al ţiilor în comerţul dintre Occi mele săvîrşite de cotropitorii Partidul Congresul naţional burg chemarea de a înăbuşi boi
treilea război mondial, nu ar dent şi Republica Populară Chi israelieni în sectorul Gaza* al negrilor a dat publicităţii o cotul. El a cerut patronilor să
trebui el oare să dispună retra neză. declaraţie în care se spune că intensifice represiunile împotri
gerea imediată de pe teritoriul CAIRO (Agerpres)'. — boicotul este consecinţă directă va muncitorilor negri.
englez a întregului efectiv al In legătură cu aceasta o se a înrăutăţirii situaţiei economice
forţelor armate americane pen rie de deputaţi laburişti au a- După cum anunţă ziarul Aş-
tru a micşora primejdia atra tras atenţia asupra faptului că Saab“, guvernul egiptean a pro a negrilor.
gerii Angliei în acest război ?” Anglia are de suferit pagube testat împotriva acţiunilor di
însemnate de pe urma refuzu scriminatorii ale administraţiei Guvernul japonez este împotriva
Explicîndu-şi ideea, Davies a oficiului din Orientul Apropiat
întrebat 5 „Nu va considera pri lui de a lărgi comerţul cu R.P. al O.N.U. pentru ajutorarea re stocării de arme atomice americane
mul ministru amestecul State fugiaţilor palestinieni şi organi
lor Unite în Orientul Mijlociu Chineză, în timp ce unii concu zarea lucrărilor la Gaza (U.N. în JAPONIA
ca fiind extrem de primejdios R.V.A.) faţă de personalul e-
renţi ai Angliei desfăşoară un giptean al U.N.R.V.A, TOKIO (Agerpres) — TASS mediul O.N.U. Interzicerea ex
pentru pacea generală şi nu
comerţ destul de larg cu Chi Administraţia nu a creat ce transm ite: perimentării armei atomioe şi cu
este timpul ca guvernul să ho tăţenilor egipteni oare luorează
na. Laburistul Bevan (referin- în aparatul U.N.R.V.A. privile
tărască lichidarea principalei giile de care se bucură deobicei
du-se în mod vădit la S.U.A.)
a întrebat dacă guvernul nu
b'aze a forţelor armate america intenţionează oare să depindă personalul O.N.U. şi nu a apă Secretarul general al Parti hidrogen în regiunea Oceanului
ne pe teritoriul englez ?“ în acest domeniu de aliaţii săi şi In Slovacia (R.Cehoslovacă) exis ta pînă la război o singură universi rat personalul egiptean de per dului Socialist din Japonia, A- Pacific şi Asia. Asanuma a ce
In locul primului ministru a mai ales de aliatul „pe care este tate. Azi funcţionează aici unsprezece şcoli superioare de invăţămînt. secuţiile trupelor israeliene, care sanuma, a protestat pe lîngă rut de asemenea guvernului să
ministrul Afacerilor Externe, ia măsuri pentru lichidarea ba
luat cuvintul ministrul Afaceri- de‘ prisos să-l mai numim“. In fo to : Institutul de ştiinţe teh nice din Bratislava. au invadat Gaza.
Kisi, şi secretarul general al ca zelor militare din Japonia şi
binetului de miniştri, Isida, îm din insula Okinava şi să conti
nue eforturile pentru denunţa
Presa burgheză face o susţi mîna de lucru de patru zile, cu potriva staţionării'în insula ja rea „Pactului de securitate“ ja-
nută reclamă despre „prosperi poneză Okinava a unităţilor mi pono-amerioan care periclitează
reducerea corespunzătoare a sa litare americane înzestrate cu
Care este adevărata fafatatea“ ţărilor capitaliste: econo lariului. arme atomice. Ziarul „Asahi“ a- pacea în Asia.
miştii burghezi, aserviţi cercu a ,8pr®sperifăfifÎÂ capitaliste In concluzie, putem spune, nunţă că Asanuma a cerut ca Ziarul „IomiuriM anunţă că,
rilor monopoliste, caută din ră că presa burgheză cînd aprecia guvernul japonez să respingă în urma protestului lui Asanu
sputeri să convingă pe cititori nomice şi a finanţelor ţării. a puterii de cumpărare a popu rea clasei muncitoare, ci viaţa ză conjunctura economică are în ma, un purtător de cuvînt al
despre o pretinsă stare înflori Aşa că pretinsa „prosperitate” laţiei. împovărată de greutăţile ace vedere exclusiv creşterea produc în numele poporului acest pro guvernului a declarat că gu
toare în care a intrat economia a economiei capitaliste este ilu steia. Greva celor peste 30.000 ţiei şi profiturilor monopoiişti- iect al guvernului S.U.A. vernul japonez este împotriva
capitalistă. Aşa să fie oare? zorie, întrucît intensele investi Şi în economia engleză s-a de metalurgişti din Schleswig- lor şi susţine că se află „în cul
ţii cu caracter militar în indu resimţit acest fenomen, în cursul Holtein-Germania occidentală mea prosperităţii“. Ea trece însă Guvernul a declarat Asanu stocării de arme atomice ameri
Dacă urmărim situaţia eco strie nu sînt însoţite de o sufi anului 1956. In consecinţă în — care a durat trei luni, este sub tăcere fenomenele perma cane pe teritoriul Japoniei.
nomiei ţărilor capitaliste în 1956 cientă putere de cumpărare a primul semestru, producţia de o dovadă grăitoare că, pentru a nente în economia capitalistă şi ma, trebuie să obţină prin inter
şi în special a principalelor ţări populaţiei şi nici de creşterea autoturisme, s-a micşorat cu face faţă cheltuielilor de întreţi anume: criza de desfacere şi li
occidentale, S.U.A., Anglia, producţiei în ramurile producă 11%, producţia aparatelor de nerea familiei salariul muncito mitarea cererii solvabile a po MAGAZIN
Franţa şi Republica Federală toare de bunuri de consum. radio şi televiziune s-a redus rului nu este suficient. Acelaşi pulaţiei, rămînerea în urmă a
Germană, vom constata cu uşu Pentru a ilustra cele spuse mai cu 20%, a frigiderelor de uz lucru se poate spune despre lup nivelului de folosire a forţei de Joi 31 ianuarie 1957 microfon Rodica : Pudfă î Ti ,05 Muzici
rinţă că viaţa economică a ace sus, vom cita cîteva exemple casnic cu 6%, a maşinilor de ta dîrză a celor peste 44.000 muncă faţă de nivelul producţi Spectacole cinematografice uşoară ; 11,50 Din viaţa de concert a
stora s-a caracterizai în 1956 din care rezultă că în 1956, o spălat cu 40%, a ţesăturilor de mineri belgieni care cer măsuri ei, existenţa unor regiuni întregi Capitalei; 14,00 Muzică populară!
prin mari tulburări. Astfel, serie de ramuri producătoare bumbac cu 15%, a ţesăturilor de de securitatea muncii şi îmbu cu şomaj cronic de masă, cre DEVA: Muzică cu bucluc (film 14,45 Concert de estradă ; 15,40 Sim
în Franţa, în Republica Fede de articole de consum din ţă lînă cu 2%, a mobilei cu 5%. nătăţirea condiţiilor de viaţă. şterea datoriilor populaţiei etc. sovietic) | ALBA IULIA : Dansează, fonia a IlI-a „Reconstrucţia“ de Alfred
rală Germană şi în alte ţări rile capitaliste se găseau unele mică doamnă (film e n g le z ); PETRO Mendelsohn — orchestra simfonică Ra
vest-europene, în primele 10 lu în pragul crizei de desfacere, Realitatea confirmă adevărul Viaţa economică a ţărilor In mesajul anual adresat Con ŞANI: Prietene de noapte (film fran dio, dirijor compozitorul ; 16,15 Emi
ni ale anului 1956 s-a observat cauzată de cererea solvabilă li •că politica de militarizare pe vest-europene s-a văzut în faţa gresului, preşedintele S. U. A„ cez) : S E B E Ş : Roşu şi Negru, seria siunea pentru copii şi tineret : „Iubiţi
o importantă creştere a produc mitată în interiorul ţării, iar al care se sprijină pretinsa pros unor greutăţi deosebite, după Eisenhower, proslăveşte siste 1 (film francez): HAŢEG: Mama cartea" : „Farmecul genezei" de Ţra-
ţiei industriale, faţă de perioa tele bateau pasul pe loc. Astfel, peritate capitalistă, nu este ca declanşarea agresiunii armate mul economic al Statelor Uni (film so v ietic); SIMERIA : Alberg ex ian Cosovei ; 16,45 Cîntă Maria Tă-
da corespunzătoare a anului în S.U.A. în tot cursul anului pabilă să asigure însănătoşirea anglo-franco-israeliene împotri te; desigur, sîntem încredinţaţi pres (film austriac) ; ORAŞTIE: A- nase; 17,40 Prelucrări de folclor ale
precedent.. Dimpotrivă, produc 1956, producţia de autoturisme economiei, ci constituie meca va Egiptului. Şi în prezent, a- să credem că aceasta o face în facerea protar (film romînesc) ! BRAD: compozitorilor noştri; 19,55 Emisiunea
ţia industrială a Angliei în a fost mai mică cu 25-27% de- nismul cercurilor imperialiste cu ceste ţări resimt o acută criză numele unui pumn de miliar Dansează, mică doamnă (film e n g le z ): „Noapte bună, copii“ :. „De ce se spală
1956 a rămas la acelaşi nivel din cît cea din anul 1955. Producţia ajutorul căruia se asigură pe de combustibil, ca urmare a re dari, pentru care sistemul ame LONEA: Tar şi dulgher (film ger pisica după masă" — poveste litua
anul 1955, iar cea din S.U .A . de aparate de televiziune s-a de o parte îmbogăţirea monopo- ducerii cu 40% a importului lor rican „prosper“ este Uţri izvor man în culori); ZLATNA: Cavalerul niană : 20,15 Teatru la microfon:
marchează o creştere neînsem micşorat cu 10%, cea de frigi liştilor, iar pe de altă parte se total de petrol. de profituri fabuloase şî viaţă fără lege (film italian) ; TEIUŞ : Pa „Bulevardul împăcării“ — scenariu ra
nată, de numai 3% faţă de 1955. dere" cu 14%, producţia industri provoacă scăderea nivelului de plină de huzur şi lux şi nu o pa dolar (film m aghiar): ILIA : Se diofonic de Aurel Baranga, laureat al
ei textile cu 5%, J a r cea a in trai al populaţiei. Lipsa de petrol în ţările vest- face în numele celor peste renada străzii (film german) ; APOL- Premiului de Stat ; 22,30 Muzică popu
Este important de subliniat că dustriei de .încălţăminte cu 2%, europene are urmări negative a- 2.55L000 şomeri !şi al clasei DU de S U S : Moştenirea însîngerată lară romîneaseă. Programul II : 16,20
în Franţa şi în Germania Occi Creşterea în proporţii uriaşe supra industriei şi transporturi muncitoare americane pentru (film so v ietic): BARU MARE: Giu- Muzică uşoară: 16,45 Emisiune lite
dentală creşterea producţiei in în comparaţie cu perioada co a luptei greviste în ţările capi lor. O serie de fabrici care fun care sistemul economic al Sta sepe Verdi (film italian). rară; 18,10 Muzică uşoară şi populară
dustriale şi intensificarea in taliste oglindeşte exploatarea cţionau pe bază de combustibil telor Unite constituie sistem 0- la cererea ascultătorilor; 18,55 Sfatul
vestiţiilor au fost favorizate mai respunzătoare a anului prece nemiloasă a muncitorilor şi si dios de crîncenă exploatare şi Selecţiuni medicului: Graviditatea şi tuberculoza ;
ales de sporirea cheltuielilor tuaţia grea în care trebuie să lichid, sau acele pentru care pe asuprire. din programul de radio 21,45—24,00 Opera „Traviata“ de Verdi.
militare. Comenzile militare au dent. De asemenea, s-au redus trăiască. Este de la sine înţe
favorizat şi unele ramuri ale trolul este o materie de primă im Aceasta este adevărata faţă Programul 1 : 6,25 Emisiunea de Buletine de ştiri
industriei uşoare. cu 10-15% construcţiile de lo les că cele peste 3.800 greve portanţă, din Germania occiden a „prosperităţii“ capitaliste, de cîntece „înfloreşte ţara mea“ : 6,45 „Al
tală, Franţa şi Anglia fie că şi-au pe urma căreia clasa muncitoa bum şcolar"; 7,35 Cu cîntecul şi jocul 5.30; 7,00; 8,15; 11,00; 13,00; 15.00;
Cheltuielile militare foarte ri cuinţe în 1956 faţă de anul care au avut loc în S.U .A . în redus simţitor producţia,' fie că re şi ţărănimea muncitoare sînt pe întinsul patriei; 9,00 Muzică de es
dicate, care asigură creşterea s-au închis, ca urmare, mii de nevoite să ducă o v;aţă plină tradă ; 9,30 „Un tăciune şi-un cărbu 17,00; 19,00; 22,00 ; 23,52 (Programul
unor ramuri de producţie în 1955. Micşorarea producţiei la 1956, la care au participat a- muncitori au ajuns în rîndul şo de mizerie şi suferinţe. ne“ : „împărăţia de aramă, argint şi
I) — 14,00; 16,00; 18,00; 20,00;
ţările capitaliste, au o influenţă produsele, arătate se explică prin proape 2.000.000 muncitori, au
negativă asupra situaţiei eco- considerabila rămînere în urmă avut drept cauză nu bunăsta merilor, ori au trecut la săptă- /. T. ROŞIANU aur" — basm popular rus; 10,35 La 21,00 şi 23,00 (Programul II).
Redacţia şi administraţia ziarului str. 6 Martie nr.9, Telefon: 188-rl89. Taxa plătită în numerar conform aprobării Direcţiunii Generale P.T.T.R. nr, 236,320 din 5 noiembrie 1949. — Tiparul întreprinderea Poligrafică de Stat Deva.