Page 25 - 1955-12

DRUMUL SOCIALISMULUI
'¦ RAPORTUL DE ACTIVITATE _ ,
al C. C. al P. M.R. la Congresul al 11-lea al partidului
'(URMARE DIN PAGINA 4-a)
gater de fag, sau peste 43.000 m3 de cherestea răşinoasă, în Indus-
tria tejctilă peste 5.600.000 m. ţesături de bumbac, în industria
încălţămintei cea. 216.000 perechi de pantofi bărbăteşti.
Reducerea preţului de cost trebuie privită ca o problemă cen­
trală a întregii organizări a producţiei, trebuie să devină o preo­
cupare vie şi permanentă a ministerelor, a direcţiilor generale, a
conducerilor întreprinderilor, a organelor şi organizaţiilor de par­
tid, a comitetelor sindicale, a fiecărui om al muncii şi în primul
rînd a fiecărui comunist.
. S® Ştie că_ fără o creştere neîntreruptă a productivităţii muncii
şî fără o scădere neîntreruptă a preţului de cost nu poate exista
progres, nu poate fi concepută creşterea venitului naţional şi a
acumulărilor, întărirea puterii de cumpărare a leului, mărirea sa­
lariului real şi creşterea nivelului de trai al poporului.
Nu trebuie să uităm nici o clipă indicaţia marelui Lenin cu pri­
vire la însemnătatea hotărîtoare a creşterii productivităţii muncii.
„Productivitatea muncii este, în ultimă analiză, factorul cel
mai important, cel mai de seamă al victoriei noii orînduiri sociale.
Capitalismul, a creat o productivitate a muncii pe care n-a cunos-
cuLo feudalismul._ Capitalismul poate fi şi va fi învins definitiv
prin aceea că socialismul creeaza o productivitate nouă a muncii,
o productivitate cu mult mai înaltă".*)
Aprovizionarea cu materii prime şi combustibil constituie una
din problemele principale ale industriei, de rezolvarea căreia de­
pinde întreaga activitate a întreprinderilor. Felul în care se desfă­
şoară aprovizionarea constituie o frînă serioasă în realizarea rit­
mică a planului de producţie, în calea creşterii productivităţii
muncii şi a scăderii preţului de cost şi provoacă dificultăţi finan­
ciare întreprinderilor.
Lipsurile în „aprovizionare slăbesc elanul oamenilor muncii, le
pricinuiesc amărăciuni şi se resfrîng asupra cîştigurilor lor.
De unde provin aceste dificultăţi în aprovizionare ?
Originea lor trebuie căutată în tendinţa multor întreprinderi de
a se aproviziona cu mai mult decît este strict necesar producţiei
şi rezervelor normale, constituind astfel stocuri supranormative,
iar prin constituirea acestor stocuri, care nu corespund nevoilor
curente ale întreprinderilor, nici din punct de vedere al cantităţii
şi nici din punct de vedere al sortimentelor, se blochează fondurile
de rulment, se sustrag materiale necesare altor întreprinderi şi se
încurajează înstrăinarea materialelor necesare producţiei, provo-
cîndu-se pagube serioase statului.
O altă cauză a dificultăţilor de aprovizionare constă în faptul
că avem încă mulţi conducători de întreprinderi şi organizaţii de
partid care se mulţumesc să constate lipsa unor materiale şi în­
deosebi a unor materiale deficitare, dar nu mobilizează colectivele
de muncitori şi tehnicieni din întreprinderi la o luptă hotărîtă pen­
tru reducerea consumului exagerat de materiale, prin introducerea
înlocuitorilor mai ieftini şi prin revizuirea tipurilor de produse
care cer consumuri exagerate, fără ca prin aceasta să se înrăută­
ţească calitatea produselor.
Numeroasele organe şi baze de aprovizionare ale ministerelor,
pe lîngă faptul că au o schemă încărcată şi costisitoare, nu asi­
gură o aprovizionare regulată şi la timp a întreprinderilor, potrivit
nevoilor producţiei.
Comitetul de Stat al Planificării, ministerele, organele lor de pla­
nificare şi direcţiile lor generale planifică aprovizionarea tehnico-
materială în mod defectuos, cancelarist, fără studierea temeinică a
nevoilor reale ale întreprinderilor. Ele practică un centralism exa­
gerat, care frîpează iniţiativa conducerilor de întreprinderi şi slă­
beşte simţul lor de răspundere.
Deficienţele în domeniul aprovizionării tehnico-materiale împie­
dică îndeplinirea sarcinilor în ce priveşte sporirea productivităţii
muncii şi scăderea preţului de cost.
Este necesară o cotitură hotărîtă în direcţia îmbunătăţirii între­
gii munci de planificare şi organizare a aprovizionării tehnico-ma­
teriale a întreprinderilor.
Va trebui restudiat şi simplificat întregul sistem de aprovizionare
a industriei, micşorînd cheltuielile de circulaţie şi manipulare şi
asigurînd sortimentele de materiale cerute de întreprinderi.
Avem încă multe de făcut pentru îmbunătăţirea calităţii pro­
ducţiei. Este necesar să se ţină seama că cerinţele consumatorilor
au crescut — azi trebuie să dai produse ieftine şi de calitate bună.
Or, sînt încă conducători de întreprinderi care nu se gîndesc în­
totdeauna la piaţă, nu au în vedere că scopul producţiei este satis­
facerea nevoilor economiei şi ale oamenilor muncii la un nivel din
ce în ce mai ridicat şi că producţia nu este un scop în sine, că nu
este .suficient să realizezi sarcina producţiei globale, atunci cînd
nu ai realizat producţia-marfă în sortimentele şi calitatea cerută de
consumatori.
De cele mai multe ori calitatea necorespunzătoare a produselor
se datoreşte lipsei de pregătire tehnică amănunţtfă înainte de pu­
nerea în fabricaţia de serie a produselor. Unele întreprinderi de
construcţii de maşini şi electrotehnice lansează în fabricaţie pro­
duse a căror documentaţie tehnologică nu a fost pusă la punct, nu
verifică şi nu experimentează prototipurile, nu corectează deficien­
ţele în pregătirea tehnică, înainte de lansarea producţiei de serie.
Calitatea producţiei, cheltuielile de producţie, folosirea deplină
a capacităţii de producţie sînt determinate în mare măsură de pro­
filarea, specializarea şi cooperarea întreprinderilor.
Se întîmplă uneori că produse similare figurează în planurile de
producţie ale mai multor întreprinderi, ceea ce are ca urmare o
producţie de serie mică, neeconomică. Nu se depun eforturi sufi­
ciente din partea ministerelor pentru a organiza cooperarea între­
prinderilor din aceeaşi ramura, în scopul creşterii producţiei de
serie, al specializării mai accentuate a întreprinderilor.
Lupta pentru creşterea productivităţii muncii, reducerea preţului
de cost, îmbunătăţirea calităţii produselor, într-un cuvînt, ridicarea
nivelului tehnic şi organizatoric al întreprinderilor trebuie să ducă
la creşterea rentabilităţii socialiste a întreprinderilor.
Sînt însă numeroase ministere şi conduceri de întreprinderi care
nu se preocupă de creşterea neîntreruptă a rentabilităţii, de spori­
rea acumulărilor socialiste, tolerează risipa de materiale şi de fon­
duri, nu supun unei analize temeinice posibilităţile de sporire pe
toate căile a veniturilor statului.
Este cunoscut că în multe întreprinderi există un număr mai
mare de muncitori şi funcţionari decît cel necesar producţiei. Nu­
mărul de ateliere şi de secţii este de asemenea mai mare decît cel
cerut de procesul tehnologic al producţiei, ceea ce duce la o risipă
de cadre de conducere, de maiştri, ingineri şi personal adminis­
trativ.
Una din cauzele care determină aceste lipsuri în industria noas­
tră , de la întreprinderi şi pînă la organele centrale, este şi plani­
ficarea birocratică, defectuoasă, care nu are la bază„un studiu con­
cret al nevoilor economiei naţionale şi al posibilităţilor întreprin­
derilor.
Trebuie pus accent pe îmbunătăţirea metodelor de planificare, pe
munca de perfecţionare a metodelor de lucru din întreprinderi, pe
organizarea schimbului de experienţă în scopul generalizării meto­
delor întreprinderilor fruntaşe.
Acestea sînt, tovarăşi, principalele lipsuri asupra cărora trebuie
să concentrăm atenţia partidului, a sindicatelor, a ministerelor şi
conducerilor de întreprinderi, a tuturor oamenilor muncii.
Ne exprimăm convingerea deplină că partidul nostru, care a ştiut
să învingă atîtea greutăţi, care a condus poporul nostru la atîtea
victorii, va şti fără îndoială să mobilizeze clasa muncitoare în ve­
derea lichidării lipsurilor în muncă pe care le mai avem, sarcină a
cărei îndeplinire trebuie să constituie o preocupare a întregului
partid. (Aplauze). Lipsurile, însă, nu pot umbri uriaşele realizări
ale poporului nostru în construirea bazei economice a socialismu­
lui în patria noastră.
CREŞTEREA VESTU LU I NAŢIONAL Şl A
NIVELULUI DE TRAI IN PERIOADA 1948-1955
Tovarăşi,
Succesele obţinute în toate ramurile economiei naţionale au avut
drept urmare o importantă sporire a venitului naţional şi o îmbu­
nătăţire a nivelului de trai material şi cultural al oamenilor muncii
de la oraşe şi sate.
Astăzi, spre deosebire de trecut, venitul naţional creat de po­
porul muncitor serveşte la dezvoltarea economiei şi culturii so­
cialiste.
Venitul naţional al Republicii Populare Romîne a crescut in
1955 de peste două ori şi jumătate faţă de 1948 şi aproximativ de 2
ori mai mult decît în 1938.
In anul 1955, venitul naţional a fost creat în cea mai mare parte
de către sectorul socialist — cca. 71%, ceea ce arată că astăzi for­
maţiunea socialistă în economia noastră este predominantă.
In 1938, datorită înapoierii industriale a Romîniei, partea de venit
naţional creată în agricultură era mai mar'e decît aceea produsă în
industrie, pe cînd astăzi, ca urmare a triplării producţiei industriale,
aproape jumătate din venitul naţional este realizat în industrie,- iar
partea provenită din agricultură este doar cu puţin peste un sfert,
deşi volumul absolut al venitului naţional, produs în agricultură, a
crescut faţă de 1938. Agricultura are rezerve mari încă neutilizate
şi trebuie să asigure, alături de industrie, o creştere şi mai mare a
venitului naţional, prin obţinerea unor randamente ridicate la
hectar.
*) V. I. Lenin : Opere alese, vol. II, pag. 489, ed. a Il-a
Balanţa folosirii venitului naţional, pe clase sociale, prezintă
deosebiri fundamentale faţă de trecut.
In perioada dintre cele două războaie mondiale, din punct de ve­
dere al venitului naţional, raportat la numărul locuitorilor, Romînia
epa una din cele mai sărace ţări din lume, situîndu-se puţin deasu­
pra nivelului ţărilor coloniale. Datorită crizei economice- din 1929—
1932, venitul naţional al Romîniei a scăzut de la 293 miliarde lei în
1928 la 171 miliarde lei în 1932*), ceea ce a adus o pauperizare şi
mai mare a maselor largi ale populaţiei muncitoare. Astfel, cla­
sele exploatatoare, căutînd ieşirea din criză, aruncau efectele ei în­
grozitoare pe spinarea oamenilor muncii.
. In Romînia burghezo-moşierească, an de an, o parte tot mai mare
a venitului naţional — produs prin truda muncitorilor şi ţăranilor
muncitori — era folosită pentru îmbogăţirea clasei capitaliştilor şi
moşierilor şi a altor pături parazitare, iar partea din venitul naţio­
nal care revenea clasei muncitoare şi ţărănimii muncitoare se^ mic­
şora de la un an la altul pe calea reducerii salariilor, a scăderii
veniturilor ţărănimii, a fiscalităţii excesive, a creşterii şomajului
şi a sărăcirii continue a celor ce muncesc de la oraşe şi sate.
După datele oficiale, în 1938**), un număr de 3.767 întreprin­
deri industriale capitaliste — din toate ramurile — au plătit un
fond de salarii de 8,3 miliarde (în lei din 1938) unui număr de
289.100 salariaţi şi au încasat beneficii în acelaşi an în valoare de
18 miliarde (în lei din 1938). In timp ce profiturile fabricanţilor
creşteau vertiginos, şomajul — boala cronică de nelecuit a capita­
lismului — făcea ravagii îngroşînd în fiecare an, cu zeci de mii,
rîndurile oamenilor lipsiţi de dreptul elementar la muncă şi la
viaţă.
Din 1933 pînă în 1938, nivelul preţurilor în principalele oraşe ale
ţării a crescut între 24—34% ; în timp ce salariile muncitorilor şi
funcţionarilor au crescut numai cu 5—6%, ceea ce arată scăderea
salariului real ai muncitorilor. Iată o parte a tabloului mizeriei şi
privaţiunilor oamenilor muncii din timpul exploatării capitaliştilor
şi moşierilor.
Cu totul altfel se prezintă astăzi situaţia.
In primul plan cincinal, aproximativ trei sferturi din venitul na­
ţional a fost repartizat ca fond de consum pentru folosinţa oame­
nilor muncii de la oraşe şi sate, pentru satisfacerea nevoilor mate­
riale şi culturale, iar restul de un sfert a fost destinat pentru fon­
dul de acumulare, care a asigurat în această perioadă dezvoltarea
producţiei industriale şi agricole, a transporturilor şi circulaţiei
mărfurilor, precum şi dezvoltarea culturii în folosul poporului
muncitor.
Dezvoltarea continuă a economiei şi culturii, creşterea venitului
naţional, atragerea în cîmpul muncii a unui număr tot mai mare de
muncitori, precum şi creşterea importantă a cheltuielilor social-cul-
turale făcute de către stat, au asigurat sporirea veniturilor reale
ale oamenilor muncii.
Regimul democrat-popular a asigurat pe deplin dreptul la muncă,
prin crearea de noi fabrici şi uzine, şantiere, staţiuni de maşini şi
tractoare, gospodării agricole de stat, instituţii de învăţămînt şi de
cercetări ştiinţifice, de sănătate şi de cultură.
In anii 1951—1955, economia, cultura şi sănătatea publică au
primit cca. 97.000 cadre medii tehnice şi aproape 50.000 de cadre cu
pregătire superioară, imensa majoritate a muncitorilor cărora li
s-a încredinţat de către partid conducerea întreprinderilor naţio­
nalizate şi-au însuşit cunoştinţele tehnice şi economice necesare;
mulţi dintre ei au urmat cursuri de specialitate şi au devenit ingi­
neri, fiind la înălţimea încrederii acordate.
O mare însemnătate în îmbunătăţirea pregătirii profesionale a.
muncitorilor calificaţi şi a maiştrilor a avut-o hotărîrea din anul
acesta a partidului şi guvernului, hotărîre prin care învăţămîntul
profesional a fost legat de producţie, de întreprinderi.
Una din cele mai importante realizări ale regimului- democrat-
popular este participarea femeii, cu drepturi egale cu ale bărbaţilor,
la activitatea de stat, economică şi culturală. In cursul primului
plan cincinal, peste 300.000 de femei au intrat în producţie. Ele în­
deplinesc astăzi un rol important în construcţia economică şi cultu­
rală, ca muncitoare, maiştri, ingineri, medici, învăţătoare, profe­
soare şi creatoare talentate în domeniul cercetării ştiinţifice, al ar­
telor şi literaturii. In 1938 — după datele Ministerului Muncii din
acea vreme — salariile femeilor erau cu 50% mai reduse decît ale
bărbaţilor. Astăzi, femeile primesc salarii egale la muncă egală cu
bărbaţii şi contribuie la creşterea veniturilor băneşti ale familiei.
Salariul real al muncitorilor a crescut în 1955 cu 28% faţă de
anul 1950, pe calea creşterii salariului mediu şi pe calea reducerii
preţurilor bunurilor de larg consum.
Consumul efectiv al populaţiei serveşte drept cel mai direct şi
mai concludent indicator al nivelului de trai aţ^poporului muncitor;
consumul familiilor de muncitori la alimentele de bază a crescut
în 1955, faţă de 1948, la pîine cu 52%, la grăsimi cu 203%, la
carne cu 85%, la zahăr cu 138% şi la lapte cu 25%.
In 1938, chiria reprezenta ‘/s din salariul mediu al unui munci­
tor sau funcţionar, iar cheltuielile pentru serviciile comunale şi de
deservire a populaţiei se ridicau la 14%' din salariu. Acum chiriile
reprezintă cel mult 5% din salariul mediu, iar cheltuielile pentru
serviciile comunale şi de deservire — energie electrică, apă, salu-,
britate şi transport îri comun — sînt de numai 6—7% din salariul
mediu al unui muncitor sau funcţionar. Se dau an de an în folo­
sinţă oamenilor muncii, mii de apartamente construite de stat, pre­
cum şi credite pentru construirea de case individuale.
In timpul exploatării capitaliste nu se asigura dreptul la odihnă
oamenilor muncii. După o istovitoare trudă de ani de zile, munci­
torul de multe ori, în loc de concediu pentru odihnă , era concediat,
adică era trimis la „odihnă“ de luni de zile, fără salariu, fără
posibilitate de a-şi asigura hrana zilnică.
îngrijirea medicală, protecţia muncii şi pensia erau o bătaie de
joc, iar miliardele de lei luate din sudoarea muncitorilor drept cote
pentru asigurări sociale se plăteau ca salarii şi diurne imensului
aparat birocratic pus să administreze aceste fonduri băneşti.
Astăzi, clasa muncitoare beneficiază de concedii plătite, de case
de odihnă, asigurări sociale, îngrijire medicală şi de un vast sis­
tem de protecţie a muncii. In 1951—1955, peste 2 milioane de per­
soane — 1,5 milioane adulţi şi peste o jumătate de milion copii au
fost trimişi — prin sindicate, la odihnă şi cură în staţiunile balneo­
climaterice, cheltuindu-se în acest scop 900 milioane lei. Pentru
pensii s-au acordat în această perioadă peste 3,6 miliarde le i; pen­
tru ajutorul familial de stat — 374 milioane ; în total, pentru asi­
gurări sociale, s-au cheltuit aproape 6,5 miliarde lei.
In anii puterii populare s-a schimbat mult în bine şî viaţa sate­
lor noastre. Ţărănimea muncitoare îşi aminteşte cu mînie de anii
de cruntă exploatare cînd muncea, din zori şi pînă în noapte, pe
pămîntul moşierilor şi chiaburilor, lipsită de cele mai elementare
condiţii de viaţă omenească.
Izbucnirea crizei generale din 1929, care s-a împletit cu criza
agrară, a agravat şi mai mult situaţia ţărănimii, accentuînd pro­
cesul de sărăcire şi de diferenţiere de clasă la ţară şi sporind ne­
mulţumirile adînci ale ţărănimii împotriva exploatării moşiereşti şi
chiabureşti, a apăsării fiscale şi cămătăreşti.
Uriaşele datorii făcute de ţărani la bănci şi cămătari, pentru
plata ratelor la aşa-zisa împroprietărire, ori pentru cumpărare de
vite şi unelte de muncă, povara grea a impozitelor şi dobînzilor,
condamnaseră la foame cronică marea majoritate a ţăranilor mun­
citori.
După datele economiştilor burghezi ***), 64% din totalul gospo­
dăriilor micilor proprietari agricoli (2.474.738) aveau în 1929 datorii
de 37,4 miliarde lei, ceea ce însemna 15.102 lei datorie de fiecare
gospodărie, sau 6.585 lei datorie pe fiecare hectar de pămînt, deşi
ţăranii plătiseră, prin camătă, de 2 şi de 3 ori sumele iniţial îm­
prumutate.
Pentru a potoli indignarea şi revolta ce clocotea în rîndurile
ţărănimii muncitoare, regimul burghezo-moşieresc, căutînd ieşirea
din cri^ă şi pe spatele ţărănimii muncitoare, a recurs la şiretlicul
perfid al conversiunii, care de fapt a agravat situaţia disperată a
ţărănimii.
Scăderea catastrofală a preţurilor produselor agricole a pus ţără­
nimea în imposibilitate de a-şi mai plăti datoriile, chiar dacă
şi-ar fi vîndut pămîntul la preţul de 10—20.000 lei hectarul, cît
era în 1929.
Urmările acestei grave situaţii, de ruinare a ţărănimii, se oglin­
desc în rezultatele recensămîntului general din 1930 care arăta că
existau 700.000 de ţărani fără nici un petec de pămînt, alţi 610.000
•de ţărani aveau în total numai 320.000 ha., adică în medie '/a ha.
de gospodărie, iar aproape 50% din ţărani, cu 1—3 ha. nu aveau
vite de muncă.
In 1930, procesul de concentrare a pămîntuluî în mîinile moşie­
rilor şi chiaburilor întărise baza economică a chiaburimii şi adu­
sese ţărănimea săracă şi mijlocaşă la sapă de lem n; 12.200 de
moşieri deţineau tot atîta pămînt cît 2.460.000 de gospodării ţă­
răneşti.
La situaţia jalnică, de mizerie neagră a ţărănimii, se adăugau
neştiinţa de carte şi bolile care îi măcinau rîndurile; 30% din copii
nu mergeau la şcoală, iar majoritatea femeilor nu ştiau carte. Asis­
tenţa medicală era aproape inexistentă, pelagra şl bolile sociale
cuprinseseră milioane de ţărani, iar mortalitatea generală şi infan­
tilă deţineau primul loc în Europa.
*) Enciclopedia Romtnlel, voi. IV, pag. 964.
**) Anuarul statistic al Romtnlel, 1939—1940, pag. 478.
***) Contributiuni la problema reorganizării creditului tn Romtnlá, voi. I, cinal sînt următoarele:
pag. 27—29, Bucureşti 1938.
i
Pag. ö-a
Astăzi, ţăranul muncitor — descătuşat din oprimarea de veacuri
— este liber şi stăpîn pe pămîntul său.
Revoluţia populară a lichidat clasa moşierilor, îngrădeşte exploa­
tarea chiaburească şi duce l'a lichidarea acestei exploatări.
Regimul democrat-popular nu numai că a scăpat ţărănimea mun­
citoare de datoriile înrobitoare către moşieri şi cămătari şi de
pericolul de a-şi pierde pămîntul rîvnit de moşieri şi chiaburi, dar
a expropriat pe moşieri şi a împroprietărit pe ţăranii fără pămînt
sau cu pămînt puţin. Astăzi, ţărănimea muncitoare primeşte din
partea statului ajutor tehnic prin S.M.T., asistenţă agro-tehnică,
seminţe selecţionate şi credite pentru mărirea producţiei şi valori­
ficarea produselor sale, obţinînd an de an recolte şi venituri tot
mai mari şl realizînd un consum propriu tot mai ridicat.
Ridicarea nivelului de viaţă al ţărănimii noastre muncitoare se
poate vedea şi din faptul că în primul plan cincinal s-au construit
la sate cca, 200.000 de case noi.
Populaţia de la sate primeşte astăzi, din partea statului, învă­
ţămînt gratuit, îngrijire medicală, ajutoare pentru mamele cu mulţi
copii. In satele noastre au pătruns lumina electrică, radio-ul. Cara­
vanele cinematografice, căminele culturale şi bibliotecile săteşti duc
o muncă intensă pentru ridicarea nivelului cultural al ţărănimii.
In perioada 1951—1955 s-au cheltuit 12,5 miliarde pentru cul­
tură şi învăţămînt şi 5,5, miliarde pentru sănătatea oamenilor
muncii de Ia oraşe şi sate.
Iată foloasele mari ale alianţei dintre clasa muncitoare şi ţără­
nimea muncitoare, iată motivele pentru care ţărănimea muncitoare
urmează cu încredere pe aliatul său de nădejde pe drumul socia­
lismului, îndeplinindu-şi cu cinste îndatoririle patriotice faţă de
statul democrat-popular. (Aplauze puternice). Mergînd cu încre­
dere şi fermitate, alături şi sub conducerea clasei muncitoare, pe
calea făuririi socialismului la sate, ea va scăpa definitiv de orice
formă de exploatare a omului de către om.
In 1955 statul a cneltuit pentru acţiunile social-culturale de
cîteva ori mai mult decît în 1938, iar în perioada 1948— 1955 s-au
cheltuit 32,6 miliarde lei pentru învăţămînt şi burse, asistenţă me­
dicală, pentru odihna oamenilor muncii şi a copiilor lor, pentru
înflorirea artei şi literaturii.
In afară de această sumă, pentru asigurarea dezvoltării bazei
materiale a culturii, învăţămîntului, sănătăţii şi sportului, în cursul
primului nostru plan cincinal s-au învestit peste 3,5 miliarde lei.
S-au construit şcoli, institute pentru pregătirea cadrelor superioare
şi pentru cercetări ştiinţifice, teatre, cinematografe, muzee, cămine
culturale, spitale, dispensare şi terenuri sportive.
învăţămîntul a luat o mare dezvoltare, transformîndu-se funda­
mental atît în ce priveşte organizarea cît şi conţinutul.
Numărul şcolilor elementare' şi medii a crescut, îndeosebi al
şcolilor de 7 ani în centre muncitoreşti şi la sate. Mase importante
de elevi au fost cuprinse în şcoli. A crescut numărul facultăţilor
şi al institutelor şi s-a mărit numărul studenţilor. Conţinutul învă­
ţămîntului a fost simţitor îmbunătăţit; au fost perfecţionate me­
todele de predare; s-a îmbunătăţit compoziţia socială a elevilor
şi s-a creat o nouă atitudine faţă de studiu. S-a intensificat munca
de perfecţionare a cadrelor didactice.
Au fost create condiţii de studiu şi pentru oamenii muncii aflaţi
în producţie. S-au înfiinţat şcoli pentru tineretul muncitoresc şî
sătesc şi a luat avînt învăţămîntul fără frecvenţă, care permite
oamenilor muncii să facă studii medii şi superioare fără să pără­
sească produoţia.
Astăzi, în Republica Populară Romînă, sînt asigurate cele mai
largi condiţii dezvoltării învăţămîntului minorităţilor naţionale în
limba maternă.
In învăţămîntul superior a fost organizată cercetarea ştiinţifică,
care în ultimii ani se dezvoltă cu avînL
Tovarăşi,
In această perioadă am realizat Importante succese în creşterea
nivelului de trai material şi cultural, dan trebuie să arătăm că nu
am atins în întregime nivelul de trai prevăzut pentru 1955. Noi
sîntem comunişti şi nu ne este teamă să arătăm deschis că în
această privinţă am avut şi serioase lipsuri. Nivelul de trai ar fi
putut creşte mai mult dacă în aceşti ani toate ramurile producţiei
industriale ar fi sporit productivitatea muncii şi ar fi redus preţul
de cost la nivelul stabilit prin planul cincinal. Trebuie să fie clar
tuturor că şi pe viitor ridicarea nivelului de trai depinde în măsură
hotărîtoare de mărirea continuă şi însemnată a productivităţii
muncii, de reducerea cheltuielilor de producţie şi circulaţie şi de
asigurarea rentabilităţii întreprinderilor în toate ramurile econo­
miei naţionale.
Situaţia realizărilor din ultimii 7 ani, de cînd am trecut la
economia planificată, arată că am construit o puternică bază indus­
trială necesară dezvoltării întregii economii şi am sporit puternic
forţele productive în toate regiunile ţării. «
Succesele obţinute în aceşti ani constituie o chezăşie că sarci­
nile măreţe pe care ni le propunem în al doilea plan cincinal vor
fi îndeplinite, contribuind la o şi mai mare înflorire a patriei
noastre. (Aplauze prelungite).
In aceşti ani de muncă paşnică, constructivă, poporul nostru a
avut tot timpul sprijinul frăţesc al marelui său prieten — poporul
sovietic. In acelaşi timp, s-au dezvoltat continuu relaţiile priete­
neşti şi de într-ajutorare cu ţările de democraţie populară, contri­
buind astfel la întărirea economică a lagărului socialist. (Aplauze
puternice).
3. Dezvoltarea economiei naţionale
în perioada celui de al 2-lea cincinal
Tovarăşi,
Congresul nostru va dezbate proiectul de directive pentru cel
de-al doilea plan cincinal de dezvoltare a economiei naţionale
a R.P.R.
Sarcina fundamentală a celui de-al doilea plan cincinal este
făurirea economiei socialiste unitare în care, pe baza dezvoltării
continue a industriei socialiste, să se asigure transformarea socia­
listă a agriculturii, astfel că în 1960 sectorul socialist în agricul­
tură să fie preponderent, atît ca suprafaţă cît şi ca producţie-marfă.
Obiectivele politlco-economice ale celui de-al doilea plan cin­
a) Dezvoltarea economiei naţionale a Republicii Populare Ro­
mîne în scopul ridicării necontenite a nivelului de trai şi de cul­
tură al oamenilor muncii de Ia oraşe şi sate;
b) Dezvoltarea cu prioritate a industriei mijloacelor de produc­
ţie şi îndeosebi a acelor ramuri ale industriei grele care au asi­
gurată baza de materii prime în ţară : industria petrolului, chi­
mică, energetică, siderurgică, metalelor colorate, cărbunelui.
In industria constructoare de -maşini se va pune un accent deo­
sebit pe dezvoltarea producţiei de serie, prin cooperarea şi specia­
lizarea întreprinderilor;
c) Ridicarea nivelului tehnic în toate ramurile economiei na­
ţionale şi obţinerea unei creşteri considerabile a productivităţii
muncii în Industrie, transporturi, prin :
— Folosirea mai completă a capacităţilor de producţie existente
şi perfecţionarea utilajelor, maşinilor şi agregatelor în funcţiune.
— Introducerea treptată a tehnicii noi şi a procedeelor tehnolo­
gice superioare, începînd cu întreprinderile care au un rol determi­
nant în ramura de producţie respectivă. In acest scop : se vor
generaliza metodele avansate de muncă folosite de fruntaşii în
producţie; în domeniul perfecţionării tehnologiei se vor introduce
cu perseverenţă mecanizarea complexă şl automatizarea proceselor
de producţie în principalele întreprinderi; o atenţie deosebită se
va da creşterii accentuate a indicilor de folosire a utilajelor.
— Dezvoltarea producţiei în serie, prin specializarea şi coope­
rarea întreprinderilor, îndeosebi în industria constructoare de ma­
şini şi industria electrotehnică, pîrghille principale de utilare a
economiei naţionale cu maşini, utilaj, agregate şi aparate per­
fecţionate.
Rezultatul acestor măsuri trebuie să fie o reducere simţitoare
a cheltuielilor de producţie şi de circulaţie în economie.
d) Sectorul socialist în agricultură să reprezinte aproximativ
60—70%. din producţia-marfă agricolă vegetală şi animală; spori­
rea producţiei agricole vegetale şl animale, atît în sectorul socia­
list, cît şl în sectorul micii producţii de mărfuri,- prin mecaniza­
re şi folosirea îngrăşămintelor chimice, prin creşterea randamen­
telor la hectar, prin dezvoltarea irigaţiilor şi prin sporirea supra­
feţei arabile şi agricole; mărirea productivităţii muncii în agri­
cultură, mlcşorînau-se cantitatea de muncă cheltuită pe unitate
de produs agricol.
e) Dezvoltarea Industriei bunurilor de consum (republicane şî
locale), pe baza materiilor prime, precum şi prin folosirea din ce
în ce mai largă a fibrelor sintetice şi a maselor plastice fabricate
în ţară; îmbunătăţirea simţitoare.a calităţii şl sortimentelor
mărfurilor;
f) Dezvoltarea comerţului de stat şî cooperatist, intensifica­
rea schimburilor de mărfuri între oraşe şl sate, între sectorul so­
cialist de stat şi sectorul micii producţii de mărfuri;
f;) Intensificarea mişcării cooperatiste a micilor producători de
rfuri din sate şi din oraşe, atît prin cooperaţia de consum cît
şi prin cooperaţia de producţie meşteşugărească;
h) Lărgirea şi consolidarea bazei materiale a culturii, învăţă­
mîntului, sănătăţii, educaţiei ştiinţifice, culturii fizice şl sportului.
Acestea sînt principiile directoare, pe baza cărora se va des*
făşura în al doilea plan cincinal activitatea oamenilor muncii sub
conducerea partidului, în vederea continuei dezvoltări a econo­
miei şi culturii, a construirii socialismului în patria noastră.
(Aplauze puternice).
Ca forţă activă a lagărului socialist, R.P.R. îşi va dezvolta eco­
nomia sa pe drumul socialismului, bazîndu-se pe bogatele sale re­
surse şi pe puterea creatoare a poporului nostru muncitor, în ca­
drul colaborării economice şi al intr-ajutorării cu ţările prietene,
folosind experienţa şi sprijinul Uniunii Sovietice, forţa conducă­
toare a lagărului socialist.
Sistemul economic socialist are posibilităţi nemăsurate de dez­
voltare economică şi culturală ; are tot ceea ce este necesar pen­
tru a obţine un avînt general economic şi cultural, pentru a ridica
necontenit nivelul material şi cultural al oamenilor muncii.
Ceea ce e specific ţărilor care fac parte din sistemul economic
socialist este ritmul vertiginos de creştere a forţelor productive,
ca urmare a transformărilor revoluţionare ce au avut loc în eco­
nomia acestor ţări, a stabilirii noilor relaţii de producţie socialiste.
In zilele noastre se desfăşoară întrecerea economică între cele
două sisteme — socialist şi capitalist.
Rezultatele obţinute în construcţia socialismului în ţările lagă­
rului socialist confirmă în mod strălucit învăţătura marxist-leni-
nistă despre superioritatea orînduirii socialiste asupra orînduirii
capitaliste.
Intre sistemul socialist şi sistemul capitalist există însă relaţii
economice; noi nu ne izolăm de ţările capitaliste, ci dorim„ dez­
voltarea acestor relaţii; sîntem pentru lichidarea discriminărilor,
e care le fac unele state în ce priveşte comerţul exterior şi schim-
urile culturale. /
In cadrul lagărului socialist, formele de colaborare economică
se dezvoltă din ce în ce mai mult. In stabilirea planurilor de dez­
voltare, aceste ţări ţin seamă nu numai de asigurarea nevoilor
proprii, dar şi de nevoile celorlalte ţări ale lagărului socialist.
Coordonarea acestor planuri, precum şi ajutorul reciproc între ţă­
rile de democraţie populară în dezvoltarea rapidă şi la un nivel
tehnic din ce în ce mai înalt a ramurilor principale ale econo­
miei merg pe linia unei diviziuni raţionale internaţionale a mun­
cii, potrivit cu interesele fiecărei ţări în parte şi cu acelea ale
întregului lagăr socialist. •
Dezvoltarea economică a ţărilor de democraţie populară pe dru­
mul socialismului are loc potrivit condiţiilor specifice ale fiecărei
ţări, potrivit stării de dezvoltare, posibilităţilor şi resurselor
fiecăreia.
PLANUL LUCRĂRILOR CAPITALE
Creşterea neîncetată a industriei şi transporturilor, întărirea şi
lărgirea sectorului socialist în agricultură, crearea condiţiilor pen­
tru ridicarea continuă a nivelului material şi cultural al poporului
pot fi obţinute prin folosirea mai completă a mijloacelor de pro­
ducţie existente şi prin executarea unui volum important de lucrări
capitale.
In perioada celui de-al doilea cincinal se prevede executarea
unui volum de lucrări capitale de cca. 105—110 miliarde lei faţă
de cca. 63 miliarde lei în preţuri comparabile în perioada 1951—
1955, deci cu cca. 67—75% mai mare decît în primul plan cincinal.
Prin executarea acestor lucrări, valoarea fondurilor fixe în func­
ţiune în sectorul de stat trebuie să fie în anul 1960 cu cca. 65%
mai mare decît în 1955, sau de aproape 3 ori mai mare decît în
1950.
Proporţia lucrărilor capitale economice şi social-culturale pe ra­
murile economiei naţionale rezultă din următorul tabel:
Ramura i%:
Total R. P. R. 100,0
din care :
cca. 56,0
— Industria
din care : 50,0
t» 6,0
— Industria A. (producătoare de miji. de prod.)
— Industria B. (producătoare de bunuri de consum) 2,5
— Industria Construcţiilor tt 12,5
— Agricultura şi Silvicultura »> 11,5
— Transporturi şi Telecomunicaţii î» 2,5
— Comerţ şi alimentaţie, colectări şi aprovizionare H 3,0
— Gospodăria comunală »» 5,5
— Locuinţe II 2,5
— învăţămînt — cultură *» 1,5
— Instituţii ştiinţifico »» 2,5
— Alte ramuri
In aceste proporţii este exprimată orientarea partidului şi guver­
nului spre dezvoltarea necontenită a producţiei industriale a ţă­
rii, îndeosebi a industriei mijloacelor de producţie, asigurînd în
acelaşi timp dezvoltarea proporţională a agriculturii şi industriei
bunurilor de consum.
Proporţia principală în privinţa repartiţiei investiţiilor pe ra­
muri constă în prioritatea dezvoltării industriei faţă de celelalte
ramuri ale economiei naţionale, iar in cadrul industriel, a indus­
triei grele faţă de industria bunurilor de consum.
Aproape 16 miliarde lei, reprezentînd 15% din totalul investi­
ţiilor, sînt destinate pentru asigurarea creşterii nivelului cultural
şi sanitar al populaţiei, îmbunătăţirii deservirii populaţiei cu pro­
duse alimentare şi industriale prin dezvoltarea reţelei comerţului
de stat. In domeniul construcţiei de locuinţe, gospodăriei comunale
şi ocrotirii sănătăţii, lucrările capitale vor creşte în al doilea plan
cincinal la un volum de cca. 3 ori mai mare decît în primul cin­
cinal.
Lucrările capitale destinate industriei, atît pentru investiţii pro­
ductive cît şi pentru investiţiile neproductive din industrie (locu­
inţe, lucrări social-culturale etc), vor fi repartizate pe ramurile
industriale în proporţiile următoare :
Ramura %
Total industrie 100,0
— Industria petroliferă 20,5
— Industria chimică, hîrtie şi celuloză 13,0
— Industria siderurgică 12,0
— Industria energetică 11,0
— Industria cărbunelui 8,0
— Industria metalurgiei neferoase 6,5
— Industria gazelor naturale 5,0
— Industria uşoară (textilă, încălţăminte, mobilă) 5,0
— Industria alimentară 4.5
— Industria materialelor de construcţii 4,5
— Industria constructoare de maşini şi electrotehnică 4,5
— Industria lemnului 4,0
— Alte ramuri
1,5
In al doilea plan cincinal,' majoritatea fondurilor de investiţii
industriale vor fi îndreptate spre industria petrolului şi a gazelor,
industria chimică, siderurgică, energiei electrice, cărbunelui şi a
minereurilor neferoase. Aceste ramuri principale vor primi cca.
75% din totalul investiţiilor industriale.
Importante sume vor fi alocate pentru tehnică şi ştiinţă, pentru
introducerea tehnicii noi în industrie, agricultură, transporturi,
comerţ, gospodărie comunală ; de asemenea, pentru cercetări în
domeniul aplicării energiei nucleare în scopuri paşnice.
Proporţia volumului total al lucrărilor capitale în venitul naţio­
nal, pe perioada 1956—1960, va fi de aproximativ 23%.
Ţinînd seama de experienţa cîştigată şi de sarcinile ce stau în
faţa noastră în al doilea cincinal este necesar să se îmbunătă­
ţească munca de planificare şi executare a lucrărilor capitale în
direcţia:
a) terminării în primul rînd a lucrărilor începute în primul cin­
cinal, pentru a fi date cît mai grabnic în funcţiune;
b) analizării temeinice a posibilităţii creşterii producţiei pe
seama unei mai bune folosiri a spaţiilor industriale existente şi
a eliminării locurilor înguste. Pe bază de studii amănunţite, să se
treacă la lărgirea şi reconstruirea întreprinderilor în funcţiune, la
introducerea tehnicii moderne, acţiuni pentru care se vor destina
cca. 70% din totalul fondurilor de lucrări capitale din industrie;
c) în proiectele noi să se ţină seama de ultimele cuceriri ale
tehnicii mondiale, atît în privinţa construcţiilor cît şi în stabilirea
proceselor tehnologice de producţie.
Lucrările de investiţii vor continua să îmbunătăţească reparti­
zarea forţelor producţiei pe teritoriul Republicii Populare Romîne,
în scopul dezvoltării complexe a tuturor regiunilor economice
ale ţării.
DEZVOLTAREA INDUSTRIEI R. P. R.
INTRE 1956 — 1960
In cel de-al doilea plan cincinal, creşterea producţiei globale
industriale va fi de 60-65%, din care creşterea industriei mijloa­
celor de producţie de 70-75%, iar creşterea industriei bunurilor de
consum de 50-55%.
Producţia-marfă industrială trebuie, să corespundă sporirii pro­
ducţiei globale, astfel ca în 1960 prbducţia marfă industrială să
depăşească procentul de 160-165% faţă de 1955 Creşterea medie
anuală a producţiei industriale în preţuri constante va fi de
r(CONTlNUARE TN PAGINA 6-a)