Page 19 - 1956-01
P. 19
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 551
Muncitorii francezi cer crearea unui guvern Numirea reprezentantului perm anent Interului as@rdaf de IDuiles
al R. P. R. la Q. N. U.
oare să se spripne revistei „Life"
Guvernul R.P.R. a numit ca repre- lare Romine la Organizaţia Naţiuni-
pe toate forţele de sfînga zentant permanent al Republicii Popu- lor Unite pe tovarăşul Atanase Joja. Dulles a propovăduit din nou politica
„de pe poziţii de forţă“ şi şantajul atomic
______________________
Declaraţia Comisiei administrative a C. G. M. din Franţa NEW YORK (Agerpres). — TASS telor Unite de a salva Asia de sud-
Poporul Iordaniei respinge
pactul agresiv de la Bagdad tran sm ite: est prin acţiuni comune şi prin tri
PARIS (Agerpres )'. — Comisia Muncitorii c e r: încetarea imedia Declaraţiile primului a spus Nasser, a impresionat profund Revista „Life“ publică interviul pe miterea în acelaşi timp în Marea
tă a războiului din Algeria şi duce care secretarul de stat al S. U. A. Chinei de sud a portavioanelor
administrativă a Confederaţiei Gene rea unor tratative cu adevăraţii re ministru al Iordaniei popoarele ţărilor arabe. Nasser a urat Dulles, l-a acordat unui corespon „Boxer“ şi „Philipine Sea“, ale căror
rale a Muncii din Franţa a dat pu prezentanţi ai poporului algerian, Iordaniei succese pe oâlea întăririi dent al revistei, James Shepley. avioane erau prevăzute cu arme ato
blicităţii o declaraţie în care se sub mice, au întărit poziţia francezilor în
liniază că în urma victoriei forţelor sporirea salariului, precum şi a in CAIRO (Agerpres). — După cum colaborării cu ţările arabe, în inte După cum reiese din textul inter tratative, la prima conferinţă de la
de stînga în alegerile pentru Aduna demnizaţiilor şi pensiilor, stabilirea resul tuturor popoarelor arabe, care viului, Dulles a folosit acest prilej Geneva“. Pentru a vedea cît de lip
rea Naţională s-au creat condiţii pen unui salariu minim garantat de 145 anunţă corespondentul special din Bei luptă pentru independenţă naţională. pentru a propovădui discreditata po site de temei sînt afirmaţiile lui
franci pe oră pentru toate categoriile rut al ziarului „Al Gumhuria“, primul litică „de pe poziţii de forţă“, politi Dulles, este suficient să reamintim
tru extinderea şi consolidarea conti ca şantajului atomic, pe care secreta că S.U.A. au refuzat la Geneva să
nuă a unităţii de acţiune între toţi de muncitori, aplicarea principiului ministru al Iordaniei, Sami El-Rifai, DAMASC (Agerpres). — Agenţia rul de stat o califică drept acţiune semneze acordul cu privire la îndo
salariu egal la muncă eg ală; res a invitat pe ambasadorul Angliei şi pe United Press anunţă că avocaţii din de „stăvilire“. Aci se trage atenţia ctrina şi în prezent împiedică îndepli
oamenii muncii şi între toate organi pectarea libertăţilor sindicale şi de trimisul Irakului la Amman şi le-ia Damasc au organizat timp de o oră asupra faptului că în timp ce în lu nirea hotărîrilor de la Geneva.
zaţiile sindicale. Comisia administra mocratice şi îndeosebi a dreptului declarat că nu va permite nici un o demonstraţie în sprijinul luptei po me se cere din ce în ce mai insistent
tivă cheamă muncitorii francezi să muncitorilor de a declara greve; a- amestec străin în afacerile interne ale porului iordanian împotriva încercă slăbirea continuă a încordării şi creş Al treilea caz de „război evitat“
intensifice lupta pentru crearea unui Iordaniei. rilor puterilor occidentale de a atra te convingerea că tratativele în pro amintit de Dulles este împiedioarea
brogarea legilor îndreptate împotri ge Iordania în pactul agresiv de la blemele internaţionale nerezolvate de către S.U.A. a „agresiunii chine
Front popular şi pşntru formarea va sistemului laic de învăţămînt; După cum anunţă corespondentul Bagdad. sînt rodnice, Dulles a ridicat la ran zilor“ împotriva Taivanului (adică e-
unui guvern care să se sprijine pe ziarului, premierul le-a cerut „să în gul de ideal menţinerea permanentă liberarea Taivanului), ameninţînd cu
toate forţele de stînga, fără excepţie. lupta activă a Franţei pe plan inter ceteze politica de presiuni care a dus a încordării internaţionale „în pra folosirea forţelor armate americane.
naţional pentru o pace trainică şi
Formarea unui asemenea guvern, destinderea încordării internaţionale, la actualele turburări din ţară“. Solidaritatea ţărilor arabe gul războiului“.. Faptele dovedesc însă că dacă în
Primul ministru Sami El-Rifai, scrie cu lupta poporului iordanian
se spune în declaraţie, ar contribui pentru dezarmare generală simulta El a spus că este „o artă necesa toate cele trei cazuri S.U.A., au fost
la satisfacerea grabnică a revendi nă şi controlată şi pentru crearea corespondentul, a declarat reprezen ră“ aceea de a se ajunge pînă în pra într-adevăr aşa cum consideră Dui-
cărilor maselor muncitoare, revendi unui sistem de securitate colectivă
etc. tanţilor diplomatici ai Angliei şi Ira
cări oglindite în hotărîrile celui de-al kului că, aşa cum au arătat ultimele
30-lea Congres al C. G. M. evenimente din ţară, „poporul Iorda
niei respinge pactele străine şi îndeo
Ziarul „Combat“ despre repartiţia mandatelor din parlamentul francez sebi pactul de la Bagdad“. DAMASC (Agerpres). — După gul războiului, fără ia fi antrenat în les — „aduse pe pragul războiului“,
cum anunţă agenţia France Presse, la el. „Dacă nu stăpîneşti această artă acest lucru s-a datorat în mod ex
Damasc a fost dat publicităţii un co — a declarat Dulles — eşti inevitabil clusiv politicii americane „de pe po
PARIS (Agerpres)). — Pe măsu rezistenţă“ („U.D.S.R.“) cu deputaţii municat care anunţă că guvernele Si atras în război. Dacă încerci să te ziţii de forţă“, amestecului brutal în
ră ce se apropie data convocării A- grupărilor aliate — 18; radicai-so- riei, Egiptului şi Arabiei Saudite au sustragi, dacă ţi-e teamă să mergi treburile altor state. Numai năzuinţa
dunării Naţionale (19 ianuarie) zia cialiştii — 56 ; „Uniunea republica pînă pe marginea prăpastiei, eşti pier celeilalte părţi spre slăbirea încordă
rele acordă o atenţie tot mai mare nilor de stînga“ — 14 ; „Republicanii Comentariile presei egiptene hotărît să propună guvernului Iorda dut... Noi am ajuns pînă la margi rii internaţionale, şi nicidecum ame
problemei componenţei noilor gru independenţi din teritoriile de peste
pări parlamentale. Potrivit calcule mări“ — 11 ; M.R.P. („Mişcarea re pe marginea declaraţiei niei să accepte anual un ajutor care nea prăpastiei şi am privit în ea. Noi ninţările lui Dulles cu bombardarea
lor ziarului „Combat“ cei 594 depu publicană populară“) — 72; aşa-zi- noului guvern iordanian să-i permită să renunţe la subvenţia atomică, a împiedicat extinderea con
taţi aleşi pînă acum în metropolă, sele grupări „moderate“ (Republica acordată de Anglia în cadrul acordu am întreprins acţiuni hotărîte“.
precum şi în cîteva departamente şi nii independenţi“, „Partidul agrari Pentru a justifica politica de „stă flictelor militare în Extremul Orient.
teritorii de peste mări, sînt împăr an“ şi altele) — 96; „Republicanii CAIRO (Agerpres). — Potrivit lui anglo-iordanian. In comunicat se vilire“, Dulles ia denaturat fapte în In cercurile politice americane se
ţiţi în felul următor pe grupe: sociali“ — 21 ; membrii „Uniunii relatărilor presei, declaraţia guvernu anunţă de asemenea că cele trei ţări deobşte cunoscute. Dulles afirmă că atrage de asemenea atenţia asupra
pentru apărarea intereselor comerci lui El-Rifai că Iordania nu va parti arabe au propus regelui Iordaniei să S.U.A. au fost în trei rînduri în ul faptului că cele trei exemple citate
Comuniştii şi membrii Uniunii Re anţilor şi meseriaşilor“ („Mişcarea cipa la pacte străine a fost primită cu fixeze data pentru discutarea acestei tima vreme „în pragul războiului“ — de Dulles se referă la problemele Co
publicanilor progresişti — 152 (res lui Poujade“) — 52 ; deputaţi ai di propuneri cu regele Arabiei Saudite, în Coreea, Indochina şi în Taivan — reei, Indochinei şi Taivanului. adică
pectiv 145 şi 7) ; socialiştii — 94; feritelor altor grupări — 8. entuziasm de poporul iordanian. cu primul ministru al Egiptului, Na
„Uniunea democrată şi socialistă de
Ziarele din Egipt apreciază această sser, şi cu preşedintele Siriei. Sukri şi de fiecare dată au evitat războiul la probleme care trebuie imediat re
declaraţie ca o mare victorie a poporu Kuatli. datorită acţiunilor de „stăvilire“. zolvate. Insă, după cum se vede din
lui iordanian, care s-a pronunţat cu interviul lui Dulles, secretarul de stat
Aşa, de pildă, Dulles încearcă să preferă menţinerea actualei tensiuni
hotărîre împotriva încercărilor de a Guvernul britanic sporeşte explice realizarea armistiţiului în Co în aceste regiuni, preferă să se lege
reea, pe care S.U.A. au fost silite ne „pe marginea prăpastiei“.
Ciocniri între trupele franceze şi patrioţii algerieni atrage Iordania în pactul agresiv de efectivele militare să-l accepte după ce intervenţia lor
ALGER (Agerpres). —- După cum stăvilească mişcarea patriotică de la Bagdad. Lupta curajoasă a poporu în Orientul mijlociu
anunţă agenţia Associated Press, în eliberare, recurge la noi măsuri pri
ultimele 24 de ore pe teritoriul Alge vind întărirea autorităţii militare. Ast lui midi Iordanii împotriva atragerii împotriva poporului coreean a suferit WASHINGTON (Agerpres). —
riei au avut loc ciocniri între trupele fel, pe teritoriul Algeriei au foşt
iranceze şi patrioţii algerieni care create două zone în care autorita ţării în pacte străine, scriu ziarele, a LONDRA (Agerpres). — Agen un eşec complect, prin „poziţia fer TASS transm ite:
s-au soldat cu 36 morţi. Guvernul de silit pe imperialişti să bată în retra ţia France Presse anunţă că în urma
la Paris, îngrijorat de faptul că în tea administrativă şi conducerea o- gere. hotărîrii guvernului britanic de a tri mă“ adoptată de Statele Unite. In cadrul unei conferinţe de presă
ciuda puternicelor efective mobilizate mite noi, unităţi militare în insula Ci
pe teritoriul algerian nu reuşeşte să peraţiilor militare sînt deţinute de o După cum anunţă ziarele, declaraţia pru pentru a spori efectivele militare In al doilea caz, anume acordul cu care a avut loc la 11 ianuarie, secre
singură persoană. noului guvern iordanian prin care se din regiunea Orientului mijlociu, la
face cunoscut că Iordania nu va parti 12 ianuarie iau părăsit Londra apro privire la Indochina încheiat la con tarul de stat Dulles a declarat că
cipa la alianţe militare străine a avut ximativ 1.700 de oameni aparţinînd
un larg ecou în ţările arabe. Ziarul unităţilor aeropurtate. Cercurile mili ferinţa de la Geneva din 1954, Dulles Statele Unite privesc cu simpatie lăr
„Egyptian Gazette“ scrie că poziţia tare autorizate precizează că după a-
looarea acestor noi unităţi militare de asemenea îl atribuie — în ciuda girea pactului de la Bagdad. El a
guvernului iordanian nu poate să nu pentru regiunea Orientului mijlociu,
înrîurească situaţia din Irak, unde ia efectivul forţelor militare britanice din faptelor îndeobşte cunoscute — „ac spus că S.U.A. vor trebui „să exami
această regiune se va ridica lia 14.000
amploare mişcarea de protest împotri de oameni. ţiunilor energice“ ale S.U.A. El a- neze posibilitatea aderării lor la pac
va guvernului Nuri Said, oare a atras
ţara în pactul de la Bagdad, atît de firmă între altele că „hotărîrea Sta tul de la Bagdad“.
In parlamentul canadian s-a propus nepopuliar în rîndurile arabilor. Numeroase ziare engleze critică declaraţiile Iui Dulles
Primul ministru al Egiptului, Gamal
recunoaşterea guvernului R. P. Chineze LONDRA (Agerpres). — Ziarul vădit surprinse de observaţiile lui
„Manchester Guardian“ comentează Dulles cu privire la ameninţarea ame
OTTAWA (Agerpres). — în Ca în consideraţie oportunitatea recu interviul acordat de Dulles corespon ricanilor de a folosi arma atomică în
dentului revistei americane „Life". Coreea şi Indochina“.
nada se fiac auzite tot mai des cereri noaşterii guvernului actual al R. P. Dulles citează trei cazuri cînd, după
din partea personalităţilor politice în părerea sa, Statele Unite au preîntîm- La rîndul său „Times reproşează
Chineze şi adoptarea tuturor măsu Abdel Nasser, a adresat şefului gu LONDRA (Agerpres)'. — Cores pinat războiul prin măsuri energice. secretarului departamentului de stat
favoarea recunoaşterii R.P. Chineze vernului iordanian, Sami El-Rifai, un pondentul din Londra al agenţiei De două ori — prin ameninţarea cu că a prezentat o versiune inexactă a
şi normalizării relaţiilor dintre aces rilor necesare pentru promovarea co Associated Press relatează că „în faţa folosirea bombei atomice împotriva evenimentelor şi în special asupra a-
mesaj de salut în care urează noului situaţiei tulburi create în Orientul Chinei comuniste. „Manchester Guar
merţului dintre Canada şi ţările guvern succese în activitatea sa. In mijlociu, guvernul britanic a hotărît dian“ îşi exprimă bănuiala că pe Dul titudinii britanice din acea vreme.
les l-a înşelat memoria şi că expune „Dl. Dulles a redeschis una din ce
te două ţări. - ~— Asiei“-.- .............................. ; ¦- mesaj se dă de asemenea o înaltă a- să încetinească ritmul operaţiilor de în mod nejust evenimentele. Ziarul
preciere declaraţiei guvernului, care evacuare a trupelor britanice din zona consideră că factorul care a stăvilit le mai adinei divergenţe dintre State
După cum relatează agenţia Asso ¦După cum se ştie, la 25 august se pronunţă împotriva participării Ia Canalului de Suez“. China în Coreea şi în Indochina a le Unite şi Marea Britanie din peri
alianţe militare. Această declaraţie, fost nu ameninţarea americană, ci oada de după război“ — declară „Ti
ciated Press, la 11 ianuarie deputa anul trecut, Lesler Pearson, minis hotărîrea însăşi a Chinei de a nu in mes“, afirmînd că secretarul departa
terveni. mentului de stat „nu are dreptat<
tul liberal Elmore Philpott a prezen trul Afacerilor Externe al Canadei, atunci cînd spune că guvernul brita
Sub titlul „White-Hall-ul este sur nic şi-a exprimat la vreun momen
tat în parlament un proiect de rezo a afirmat că guvernul canadian ar prins“, comentatorul ziarului „News oarecare acordul său pentru o inter
Chronicle“, Norwood, scrie: „Perso venţie militară în războiul din Viet
luţie în care se spune că „parlamen trebui să reexamineze „în scurt timp“ nalităţi oficiale din Londra au fost nam. El nu are dreptate nici cînt
spune că Marea Britanie ar fi spriji
problema recunoaşterii guvernului nit bombardarea teritoriului chinez li
nord de Vietnam“.
tul este (ie părere ca guvernul să ia R. P. Chineze. Preşedintele Tifo s-a înapoiat la Belgrad
Avîntul agriculturii n Tian-Şanul central BELGRAD (Agerpres). — TASS Radoliubov Ciolakovici, vicepreşedinţi
La 12 ianuarie, preşedintele R.P.F. ai Vecei Federale Executive, membri
In cea mai înaltă regiune alpină pe de 1,5 ori. Colhozurile au început Iugoslavia, Iosip Broz-Tito, s-a îna ai Vecei Federale Executive, deputaţi
din Kirghizia — în Tian-Şanul cen să cultive pentru prima oară pe mari poiat la Belgrad, după vizita făcută ai Scupşcinei Populare Federale şi ai
tral, unde înainte vreme era practi suprafeţe porumb, floarea-soarelui, în Etiopia şi Egipt.
cată numai creşterea nomadă a vite plante de bostănărie, rădăclnoase fu La gară, preşedintele Tito a fost Scupşcinei Populare din Serbia, re
lor, se dezvoltă în prezent cu succes rajere. A sporit considerabil efectivul prezentanţi ai vieţii publice şi cultu
multe ramuri ale agriculturii. de vite. Aici există mari turme de oi întîmpinat de M. Pijade, preşedin rale din Belgrad.
cu Iînă fină. Producţia de lînă a spo tele Scupşcinei Populare Federale Iu
Anul acesta, producţia de cereale rit anul acesta de peste două ori. In piaţa gării a avut loc un mi
în Tian-Şanul central a sporit aproa- goslave, Eduard Kardelj, Alexiandr ting la care preşedintele Tito a rostit
Rankovici, Svetozar Vukmanovici şi o cuvîntare.
bibliografie un fel sau altul de pregătirea răz hoiul este un racket gigantic ? în numită sumă pentru lichidarea
oamenilor care-i stăteau în cale,
B o m b a a t o m i c ă şi d i a v o l u l boiului. Ştiinţa poate contribui la trebă Isabella, care îşi pierduse pentru mituirea poliţiei şi pentru
rezolvarea problemelor arzătoare, fratele în războiul trecut. a face ca judecătorii să aibă o con
cepţie justă, democratică asupra
In staţiunea balneară Santa Bar de G. GHERAS1MOV îndreptîndu-şi atenţia spre satisfa — Draga mea copilă — mor lucrurilor".
bara din America, situată pe ţărmul răspuns nu mai este potrivit, deoa cerea nevoilor elementare ale ome măi d-l Beliol — nu ştiai acest
rece puterile occidentale nu s-au nirii în domeniul alimentaţiei, îm lucru ? Diavolul poate face multe, dar
nu-i stă în putere să schimbe ca
Pacificului, a apărut pe neaşteptate fără fotografii luate din avion, un mulţumit cu arma atomică. Ele au brăcămintei, combustibilului. Acest Interlocutorii d-lui Beliol sînt ne racterul unor afacerişti de teapa lui
un diavol. Nimeni n-a observat cînd de sînt ascunse bombele şi cîte anu căutat o armă şi mai îngrozitoare. adevăr deschide în faţa savantului voiţi să accepte logica lui „diabo Lapitt / Simţămîntul propriei sale
s-a ivit. Bineînţeles, localnicii po In loc să propună omenirii înce orizonturi noi. Tocmai lucrul acesta lic de incontestabilă". Unul dintre neputinţe îl întristează pe d-l Be
me, şi este neliniştit de faptul că tarea cursei înarmărilor, ele accele a căutat să-l obţină de la el Mefis ei. profesorul Storneway, vorbeşte şi liol : într-o lume in care oamenii nu
meneau uneori de diavoli, avînd to dacă toate aceste bombe ar exploda rează ritmul ei. Ca răspuns, Fergu to. Ferguson nu va mai preda in el despre interesul patronilor din cred în bine şi rău, nu mai poate fi
tuşi despre el o imagine extrem de el şi-ar pierde cea mai mare parte son obiectează că armamentul tre dustriaşilor noua sa invenţie mili posibilă nici o ispită I In cele din
din clienţi: vor rămine atît de pu buie perfecţionat în permanenţă tară, care ar face posibile distruge industria de război de a menţine în urmă, însă, diavolul găseşte o ie
arhaică, care nu întrecea imagina ţini oameni, îneît nu va avea pe ci pentru ca, ferească dumnezeu, ţara ri fără seamăn... cordarea în relaţiile internaţionale. şire din situaţia creată, o soluţie
ţia părinţilor şi bunicilor lor. Ei ne să mai ispitească I Aşadar, din sa să nu rămînă în urma adversa Intr-un alt loc din carte, el poves genială prin simplitatea ei. El îl
credeau, în simplitatea sufletului lor, rului. Astfel, într-o formă literără des teşte că a văzut în timpul războiu suie pe Lapitt cu întreaga sa com
că diavolul trebuie să aibă coarne motive pur egoiste, Mefisto nu do tul de ingenioasă, scriitorul rea lui, într-o staţie de cale ferată din panie intr-un avion, şi trimite acest
şi copite. Totuşi, iată că la mijlo reşte războiul. „Cînd vorbiţi despre echilibru minteşte savanţilor uriaşa lor răs Middlewest, două şuvoaie de oa avion pe lumea cealaltă. Din des
cul secolului al XX-lea dracul a re de forţe — îi răspunde Mefisto pundere în faţa omenirii. Savantul meni îndreptîndu-se unii spre alţii. făşurarea acţiunii nu reiese dacă ne
Prin pamfletul său spiritual şi este acela care scoate duhul cel Spre gară veneau tineri, îmbrăcaţi gustorii de armament au ajuns în
nunţat la atributele sale medievale captivant, Noyes arată că crima răz — nu trebuie să uitaţi că acest rău din flacon. Duhul nu este peri rai sau dacă le este sortit să se în-
şi a apărut la Santa Barbara întru boiului care se pregăteşte este atît echilibru este atît de nesigur, in culos, dacă este bine închis în fla în uniforme de soldaţi, plini de praf, tîlnească din nou cu diavolul în iad.
chipat în persoana unui financiar de monstruoasă, îneît pînă şi dia cit cea mai mică înclinare înlr-o con, şi este chiar folositor dacă se oboşiţi, încovoiaţi sub povara echi Un singur lucru, însă, este sigur, şi
internaţional, d-l Beliol. Această volul a ajuns să fie indignat. parte sau alta poate duce la o ca află în slujba unor ţeluri nobile. Dar pamentului. In direcţia opusă, mer anume că pe pămînt oamenii au pu
travestire n-a fost prea grea, de tastrofă mondială. însuşi cuvîn- el poate aduce multe nenorociri dacă geau grăbiţi husinessmeni în haine tut respira mai uşor.
oarece dracului i se potriveşte orice Ferguson, retras în observatorul tul „echilibru" arată că pierde siăpînii săi vor fi adepţi ai politicii elegante şi cu serviete în mîini. A-
său, face cercetări în urma cărora rea punctului de sprijin de către „de pe poziţii de forţă". ceştia se duceau la o conferinţă de Nu am redat decît o parte din
piele... descoperă o armă mult mai teribilă oamenii de stat care merg pe sîr- afaceri, în legătură cu repartizarea conţinutul pamfletului lui Alfred
Diavolul a hotărît să-şi petreacă decît cea atomică. Mefisto hotărăş mă este numai o chestiune de Mefisto a reuşit să-l îndrepte pe comenzilor militare. Noyes. Această carte bună suferă to
te să intervină, şi întro- seară apare timp". savant pe calea cea bună. Dar au tuşi de o oarecare lipsă de coeziu
concediul la Santa Barbara potrivit în faţa savantului uluit. „Pe chipurile lor — îşi amin ne a subiectului.
voinţei cunoscutului poet şi critic
englez Alfred Noyes. Acest poet a Prin Meţisto-Beliol, scriitorul Al Alfred Noyes a păşit pe arena li
terară acum mai bine de 50 ani
împlinit în 1955 vîrsta de 75 ani. fred Noyes îşi exprimă propriile sa După discuţii îndelungate, Fer mai rămas neguţătorii de armament, Prima sa culegere de versuri a apă
Cei mai mulţi cititori îl cunosc pe le păreri în numeroase probleme po guson începe să înţeleagă că cer care visează o catastrofă militară teşte profesorul — se putea citi rut în 1902. In cursul îndelungatu
Noyes ca pe un „cîntăreţ al mărilor". litice actuale şi răstoarnă argu cetările sale cu caracter militar sînt mondială. D-l Beliol, financiar in speranţa că vor cîştiga bine". lui său drum de creaţie, Noyes a
publicat numeroase cărţi, printre
Dar în ultima sa carte — „Diavolul mentele folosite de cercurile oficiale o trădare a ştiinţei, un fel de „pros ternaţional. ştie destul de bine cine In cartea lui Noyes forţele rău care studii despre operele lui Hora-
ţiu şi Voltaire, şi ciclul de prelegeri
în concediu" — scriitorul a hotărît din Occident în apărarea cursei înar tituare a ştiinţei de către politica trage avantaje de pe urma cursei în lui sînt înfăţişate de Lapitt, aface „Marea în poezia engleză". Scrii
torul s-a preocupat de o variată sfe
să treacă la genul satirei, şi a scris mărilor. de forţă" Cine are nevoie în Ame armărilor. El ştie că nu Uniunea rist lipsit de principii, şi de Latn- ră de probleme, care totuşi nu erau
legate direct de viaţa politică. Dar,
un minunat pamflet care demască Ferguson nu este de loc ta curent rica de descoperirile lui Ferguson ? Sovietică reprezintă o primejdie la bert, şeful sindicatului ilegal al la fel cum savantul Ferguson nu a
pe adepţii cursei înarmărilor şi pe cu politica, dar, ca toată lumea, ci Ele sînt folosite în scopuri egoiste adresa păcii, ci monopolurile milita gangsterilor. înainte de război, La Putut rămine departe de politică,
lot aşa şi pentru scriitor acest lu
aţîlătorii la un nou război. teşte ziarele. Incercînd să-şi justi de monopolista îmbogăţiţi din co re. pentru care fabricarea armelor pitt s-a îmbogăţit vînzînd Japoniei cru s-a dovedit, în cele din urmă.
imposibil.
Autorul a folosit un cunoscut pro fice ocupaţiile i în faţa oaspetelui menzile militare. aducătoare de moarte constituie fier vechi, rare a fost apoi folosit,
(Din revista ..Timpuri noi" nr. 2/1956)
cedeu literar, şi anume a reluat în- misterios, savantul declară că, în „Şi el înţelese tot mai limpede businessul cel mai avantajos. Iată in timpul războiului, împotriva pa
tîlnirea dintre Meţisto şi Faust. In primul rînd, guvernul lui consideră că cercetările sale vor face jocul o discuţie purtată la o recepţie mon triei sale El spune: „Nu voi lăsa
rolul lui Faust apare savantul Fer- că armele de exterminare în masă unor oameni egoişti şi al unor denă : niciodată ca sentimentele să se a-
guson. Dar spre deosebire de Me- sînt absolut necesare; în al doilea organizaţii egoiste, pentru care „Businessul armamentelor — mestece în business". Lambert este
fisto din evul mediu, Mefisto cel rînd, acumularea de arme deose ceea ce interesează nu este pa zise întristat d-l Beliol — prezin foarte puternic, el îi „numeşte” pe
contemporan caută nu atît să pună bit de puternice ..este prin sine în triotismul naiv sau credinţa sim tă o superioritate faţă de orice senatori şi chiar pe m em b ra guver
stăpînire pe sufletul savantului cît săşi o garanţie împotriva folosirii plă în numele căreia au fost dis alt business pentru că. după ce a nului, şi se răfuieşte fără şovăială
truse în mod bestial milioane şi creat odată piaţa, el poate impune cu cei care nu-i sînt pe plac.
să-şi asigure propriul său viitor. lor".
Meţisto din zilele noastre priveşte cu D-l Beloil răstoarnă însă toate aceste milioane de vieţi curajoase ci pro întreaga lume la impozite maxi „El avea o casă minunată la
teamă cursa continuă a înarmărilor, raţionamente. Şi el crezuse înainte că, priul tor avantaj material şi pu me şi poate folosi guvernele pen Miani şi o altă rasă la Michigan;
acumularea stocurilor de arme ato dacă dispui de arma cea mai dis terea politică".
tru aşi asigura încasarea acestor avea un yacht personal, automo
mice şi de alte arme de exterminare trugătoare, pacea este asigurată. Dar Ferguson hotărăşte atunci să în impozite...
bile blindate şi ihior mitraliere
in masă a oamenilor. El vede, şi acum — spune el — un asemenea ceteze orice activitate legată într-
— Prin urmare, credeţi că râz- • proprii; în fiecare an aloca o. a-
Redacţia şi Adm. ziarului str. 6 Martie, nr. 9 Telefon: 188-189. Taxa plătită în numerar cont. aprobării Direcţiunii Generale P.T.T.R. nr. 236.321) dm 6 noiembrie 1919 — Tiparul Intrepx. Poligrafică dt S u t otV A