Page 20 - 1956-02
P. 20
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 560
¦ţ—
Deschiderea Congresului al XX-!ea 400.000 feroviari japonezi au declarat grevă Prietenia soviete - chineză, factor important
al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice TOKIO (Agerpres). — După cum viiari japonezi au declarat grevă ce- în întărirea păcii popoarelor
transmite agenţia Kyodo Ţusin, la 13 rînd majorarea salariilor,
februarie aproximativ 400.000 de fero- \ La 14 februarie, popoarele Uniunii Prietenia sovieto-chineză nu urmă-1
reşte numai dezvoltarea legăturilor
MOSCOVA '(Agerpres). — TAS S tran sm ite: Sovietice şi Republicii Populare Chi economice, politice şi culturale între
In dimineaţa de 14 februarie, în Palatul Mare al Kremlinului au cele două popoare, ci şi consolidarea
început lucrările Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al neze şi alături de ele întreaga opinie păcii şi securităţii tuturor popoarelor.
Uniunii Sovietice. Alături de delegaţii la Congres, sosiţi din întreaga Uni Acest lucru este subliniat de tovară
une Sovietică, la şedinţă participă numeroşi oaspeţi: lucrători din între Incheierea unor importante acorduri econom ice publică mondială, au sărbătorit a şul Mao Ţze-dun care a afirmat că
prinderile industriale, fruntaşi din agricultură, oameni de stat şi activişti între R. Cehoslovacă şi R. P. F. Iugoslavia 6-a aniversare a semnării Tratatu „această unitate va influenţa în mod
de partid, oameni de ştiinţă şi cultură. lui de prietenie, alianţă şi asistenţă inevitabil nu numai înflorirea mari
lor puteri — China şi Uniunea So
Congresul a fost deschis de N.S. Hruşciov, prim-secretar al Comi PRAGA (Agerpres)’. — Ceteka men lung şi la creditul pe care guver mutuală între Uniunea Sovietică şi vietică — ci şi viitorul întregii ome
tetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. niri, şi va duce la victoria dreptăţii
transmite nul R. Cehoslovace îl acordă guver R. P. Chineză. şi păcii în lumea întreagă“.
„în perioada care a trecut de Ia Congresul al XlX-lea al partidului Intre 30 ianuarie şi 11 februarie, nului R. P. F. Iugoslavia pentru achi Prietenia strînsă şi dezinteresată
— a spus N.S. Hruşciov — am pierdut activişti dintre cei mai de sea ziţionarea de utilaj capital şi maşini. Prin eforturile celor două state
mă ai mişcării comuniste — Stalin, Gottwald şi Tokuda“. N.S. Hruş au avut loc la Praga tratative între In baza unui acord special, guvernu dintre popoarele sovietic şi chinez, care în problemele internaţionale ur
ciov a propus să se cinstească memoria lor printr-un moment de recu delegaţia guvernamentală a R. Ceho lui R.P.F. Iugoslavia i se acordă un care are la bază principiile deplinei măresc scopuri comune, s-a reuşit
legere. Toţi cei prezenţi în sală s-au ridicat în picioare. slovace şi delegaţia guvernamentală egalităţi în drepturi, respectării su să se înceteze vărsarea de sînge din
veranităţii şi independenţei naţiona Indochina şi să se pună capăt răz
In continuare N.S. Hruşciov a comunicat că la Congres au sosit boiului din Coreea.
reprezentanţi ai partidelor comuniste şi muncitoreşti din numeroase ţări a R.P.F. Iugoslavia, în problema lăr credit pentru cumpărarea de mărfuri le, neamestecului în treburile interne
ale lumii. Delegaţii au salutat cu căldură pe oaspeţii de peste hotare. Du U.R.S.S. este aceea care sprijină
pă alegerea organelor conducătoare ale Congresului — prezidiul, secre girii legăturilor economice dintre cele industriale şi mărfuri de larg con şi ajutorului reciproc, a început să-şi lupta poporului chinez pentru elibe
tariatul, comisia de redactare şi cea de validare, s-a aprobat următoarea două ţări. sum. Concomitent au început trata arate roadele încă din primele zile rarea străvechiului său teritoriu, in
ordine de zi a Congresului al XX-lea al partidului: tive cu privire la semnarea unui acord ale existenţei R.P. Chineze. sula Taivan, cotropită în mod ile
Ca urmare a tratativelor, la 11 fe comercial pe anul 1956. gal de Statele Unite. Statul sovietic
1. Raportul de activitate al Comitetului Central al P.C.U.S. — ra-< bruarie a fost semnat la Praga un In opera de construire a socialis
portor N.S. Hruşciov, secretar al C.C. mului, R.P. Chineză are în faţa sa
acord cu privire la reglementarea pro In afară de aceasta, a fost semnat nu numai experienţa U.R.S.S. dar
blemelor de proprietate ivite anterior un acord provizoriu cu privire la co şi ajutorul multilateral şi dezintere
între cele două ţări. A fost semnat un laborarea tehnico-ştiinţifică între R. sat al întregului popor sovietic. Pe
baza acestui ajutor se construiesc
acord cu privire la livrările pe ter Cehoslovacă şi R.P.F. Iugoslavia. şi reconstruiesc astăzi în R.P. Chi
2. Raportul de activitate al Comisiei Centrale de Revizie a P.C.U.S. neză 156 mari întreprinderi indus consideră problema Taivanului ca o
— raportor P.G. Moskatov, preşedintele Comisiei de revizie. Poporul francez respinge provocările fasciste triale şi se produc o serie de maşini chestiune internă a Chinei şi că men
3. Directivele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. cu privire la cel puse la cale de cercurile colonialiste şi agregate complexe, maşini pentru ţinerea trupelor de ocupaţie ameri
industria minieră, dispozitive electro cane pe teritoriul chinez pune în prri
de-al şaselea plan cincinal de dezvoltare a economiei naţionale a U.R.S.S.
pe anii 1956-1960 — raportor N.A. Bulganin, preşedintele Consiliului de PARIS. Corespondentul Ager Populaţia Parisului a răspuns cu tehnice, aparate de precizie, etc. R.P. mejdie nu numai pacea poporului chU
Miniştri al U.R.S.S. pres transm ite: hotărîre acestor provocări fasciste. In Chineză se bucură de ajutorul nez, dar şi a popoarelor din întrea
numeroase arondismente ale oapita- U.R.S.S. nu numai în ceea ce priveş ga Asie.
4. Alegerea organelor centrale ale partidului. La 11 februarie, în ciuda interdic lei, membri ai organizaţiilor locale te dezvoltarea industrială a ţării, dar
întîmpinat cu aplauze furtunoase, N.S. Hruşciov prezintă raportul Ia ţiei guvernamentale, elemente fasciste comuniste şi ale organizaţiilor socia şi în alte domenii cum ar fi al agri Din dorinţa de a se ajunge la o
primul punct de pe ordinea de zi. Şi de extremă dreaptă care apără in liste au menţinut în tot cursul zilei de continuă slăbire a încordării interna
teresele colonialismului din Algeria 11 februarie o strînsă legătură, gata culturii, construcţiilor hidrotehnice, ţionale şi de a se asigura drepturile
„INDEPENDENŢA MALAVEI au organizat pe străzile Parisului o de a interveni în comun împotriva ia construcţiilor de căi ferate, al culturii legitime ale poporului chinez,
VA FI TRUNCHIATĂ“ manifestaţie, încercînd să exercite tacurilor fasciştilor. In cel de-al 5-lea şi învăţămîntului, ştiinţei şi ocrotirii U.R.S.S. sprijină primirea R.P. Chi
presiuni asupra guvernului Mollet. arondisment, sediul organizaţiei so sănătăţii celor ce muncesc. neze ca membră în O.N.U. Numai
Comentariile ziarelor indiene cu privire la rezultatele După cum relatează agenţia France prin primirea în rîndurile sale a
tratativelor anglo-malayeze Presse, cîteva grupuri de manifestanţi, cialiste locale, atacat de huligani fas Poporul chinez s-a convins odată adevăraţilor reprezentanţi ai poporu
oare scandau lozinci provocatoare şi cişti, a fost apărat în comun de co mai mult de prietenia sinceră a lui chinez de 600 milioane de oameni,
DELHI (Ageipnes). Gfcdiua Nouă toam- nării de forţe engleze pe teritoriul Mala- lansau manifeste cu conţinut incen munişti şi socialişti. U.R.S.S., prin hotărîrea guvernului O.N.U. îşi va recăpăta prestigiul sau
sm ite : Ccmen'tiînjd standul îtacheiatt atecmt yei. diar, unele din ele cu portretul lui sovietic de a acorda R.P. Chineze a- internaţional şi va ajuta şi mai mult
la Londua întrfe guvernul englez şi pri Poujade, au manifestat pe străzile din In seara de 11. februarie, grupuri jutor tehnic şi de producţie în efec la apărarea păcii.
mul mknistau al Fedetfaiţiei sbaltetar maflia- Ziarul „Free Press Journal“ sorie că apropierea Arcului de Triumf „L’Eto- de cetăţeni antifascişti au demonstrat tuarea lucrărilor de cercetare pentru
yeze, ziarul „Himdudttan SteinicBaifld“ aorte independenţa Malayei „va fi considerată ile”a folosirea în scopuri paşnice a ener Străduinţa cercurilor occidentale
că meniţtosrâa trupelor engleze Sta. Ma- de ţările libere din Asia ca înfăptuită nu în apropiere de Arcul de Triumf, scan- giei atomice. de a împiedica R.P. Chineză să-şi
liaya prevăzută prin acest acond constituie mai atunci cînd forţele englez© şi austra dînd lozinci antifasciste şi împrăş ocupe locul legitim în O.N.U. este
o „insultă pentru sentimentele popoarelor liene vor părăsi ţara“. Deşi sînt calom tiind pe demonstranţii de dreapta. Astăzi, după ce au trecut 6 ani de condamnată cu toată tăria de po
asiatice“. niaţi ca „terorişti“, comuniştii din Miallaya la semnarea Tratatului de priete poarele iubitoare de pace. Astăzi,
sStalt demni să ia ioc la masa tratativelor Militarii au vorbit p r e a mult... nie, alianţă şi asistenţă mutuală în R. P. Chineză a devenit o mare pu
Independenţa Maffiayei, suMimiază zia şi sînt destul de puternici să ţină îta şah tre U.R.S.S. şi R. P. Chineză, iese şi tere pe arena internaţională, ale că
rul, va fi trutatihiafă. BeferinduHse la po forţe cu mult superioare lor ca număr şi Chestiunea baloanelor“ a pus în încurcătură cercurile oficiale americane mai clar la iveală deosebirea funda rei realizări obţinute în opera de
armament. Ziarul sorie în încheiere că mentală care există între tratatele de construire a socialismului exercită o
ziţia Partidului Comunist din Malaya ex „independenţa“ oare permite unor sdldaţi WASHINGTON—Agerpres))". „Uni care l-a convocat după cum s-a anun alianţă încheiate între ţările lagă influenţă covîrşitoare asupra tutu
străini să rămână în ţară pentru a îm pie ted Press“ anunţă „problema baloa ţat, pe Donald Quarles (ministrul a- rului păcii pe de o parte şi între sta ror popoarelor asuprite şi în special
pusă în manifestul său, ziarul sorie: co dica poporul să se condulcă aşa cum vrea nelor, împotriva cărora U.R.S.S. a merican al Aviaţiei — n.r.), căruia tele capitaliste pe de altă parte. Blo asupra popoarelor asiatice. Orice în
este într-aJdevăr o independenţă ciudată. i-a spus că, înlrucît problema baloa curile şi alianţele militare încheiate cercări ale cercurilor reacţionare oc
muniştii au dreptate şi vor primi rom mare prezentat un protest săptămîna a- de S.U.A. sînt îndreptate împotriva cidentale de a minimaliza rolul uriaş
nelor a intrat în domeniul diploma suveranităţii şi independenţei „aliaţi pe care-1 joacă R.P. Chineză în întă
sprijin în acţiunea lor împotriva staţio ceasta, a dat naştere unor divergen lor“ lor şi nu urmăresc altceva de- rirea păcii şi securităţii sînt sortite
cît subordonarea lor. Dimpotrivă. eşecului.
lari căderi de zăpadă în iiaiia şi inundaţii catastrofale Tratatul sovieto-chinez presupune o
în Australia ţe între Departamentul de Stat şi ţiei, forţele aeriene trebuie să fie a- alianţă între două state care sînt e- R. P. Chineză în strînsă prietenie
Ministerul Apărării al S.U.A.“, tente la afirmaţiile pe care le fac. Ul gale în drepturi, care îşi respectă re cu U.R.S.S. şi cu celelalte ţări de
ROMA (Agerpres). — După cum trans MELBOUENE (Agerpres). — In urma terior, un reprezentant al Departa ciproc suveranitatea naţională, fie democraţie populară, merge cu paşi
mite agenţia France Presta, din cauza ma ploilor torenţiale, inundaţiile fac ravagii Agenţia arată că informaţiile date mentului de Stat a cerut Pentagonu care avînd în vedere interesele na siguri înainte pe calea dezvoltăm so
rilor cantităţi de zăpadă căzută pe terito în partea de nord a statului Noua Galie de forţele aeriene americane în legă lui ca această problemă să nu mai fie ţionale ale celeilalte părţi. cialiste.
riul Italiei, circulaţia pe multe drumuri de sud şi în partea de !sujd a statului tură cu activitatea baloanelor „’meteo
a fost complect întreruptă. In' provicnteia Q.ueenslamd (Australia). Ploile au provo rologice“ „l-au nemulţumit pe Dulles, discutată deloc de m ilitari“, NOTE EXTERNE
Chieti de pildă, circulaţia a fost între cat ' revărsarea rîuiriidr Mehi, Waurego,
ruptă pe şosele cu o lungime totală de Barwen. Oraşul Morre situat pe rîul Norvegia anunţă că va suspenda lansarea de baloane O nouă demascare a duşmanilor păcii
700 km. 89 de localităţi au fost izolate. Mehi, la 400 de m ile nord-vest de Sidney,
Deosebit de îngrijorătoare este situaţia se află în mare parte suib apă. Ploile to OSLO — După cum transmite a- care reprezintă o primejdie pentru Adepţii „războiului rece" în dorin vilă. Aceste baloane care pot explo
a 150 de localităţi din apropiere de Tena- renţiale au provocat mari pagube şi su genţia „France Presse“ autorităţile circulaţia aeriană“. Ca urmare a a- ţa de a-şi continua cu înverşunare da foarte uşor, atît pe teritoriul ţării
mo, oare sînt lipsite de alimente şi medi burbiilor oraşului Sidney. In această re suedeze au protestat şi ele pe lîngă cestui fapt, Norvegia a anunţat că politica lor „de pe poziţii de forţă”, noastre cît şi pe al altor ţâri au pro
camente. Acest© localităţi sînt izolate de giune inundaţiile au provocat paguba autorităţile norvegiene în legătură cu suspendă lansarea unor asemenea politică de pe urma căreia îşi rotun vocat mari stricăciuni clădirilor, li
15 zile. materiale evaluate la 9 milioane de dolari. lansarea de pe teritoriul Norvegiei jesc profiturile fabuloase, în ultima niilor ferate, pricinuind chiar răni
a unor „baloane de dimensiuni mari baloane de pe teritoriul ei. vreme s-au dedat la un nou proce rea unui număr însemnat de per
deu de a duce o campanie duşmă soane printre care şi copii.
Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe al U.R.S.S. referitoare noasă împotriva U.R.S.S. şi a ţări Exceptind pagubele materiale re
Ia măsurile anglo-americane privind Orientul apropiat şi mijlociu
lor de democraţie populară. zultate de pe urma acestor ba
Astfel, întreaga opinie publică loane lansate în scopuri de spionaj,
mondială îşi exprimă profunda in ele constituie o încălcare grosolană
dignare faţă de lansarea de către a normelor dreptului internaţional.
MOSCOVA (Agerpres)'. « TASS încordării în această regiune şi re greuna şi mai mult posibilitatea re autorităţile militare americane a u- Regulile unanime cunoscute ale
Declaraţia comună ia preşedintelui prezintă o primejdie directă pentru ^se glementării problemelor litigioase din
S.U.A., Eisenhower, şi primului mini Nu este de prisos să amintim că la curitatea şi independenţa naţională a nui număr însemnat de baloane în dreptului internaţional arată clar că
stru <al Angliei, Eden, asupra rezul timpul său, declaraţia tripartită a statelor din Orientul apropiat şi mij tre ţările acestei regiuni.
tatelor tratativelor langlo-americane lociu. De asemenea, se ştie că^ majori In declaraţia din 16 aprilie 1955 a scopuri de spionaj asupra teritoriu fiecare ţară este atotstăpînă asupra
S.U.A., Angliei şi Franţei a fost a- tatea covîrşitoare a statelor din acea
de la Washington, care a fost dată stă regiune opun o împotrivire hotă- Ministerului Afacerilor Externe al lui U.R.S.S., R. P. Albania, R.P.R., spaţiului aerian existent deasu
publicităţii la 1 februarie a.c., prevede preciată pe bună dreptate de ţările rîtă încercărilor de a le atrage în a- U.R.S.S. cu privire la securitatea în
unele măsuri comune al căror carac arabe oa o încercare de a împărţi de Orientul apropiat şi mijlociu se ară R. P. Chineză cit şi asupra celor pra teritoriului său şi că pă
ter nu este totuşi suficient de preci fapt regiunea Orientului apropiat şi ceastă grupare militară, de a le^ lega ta că Uniunea Sovietică nu poate pri
zat în această declaraţie. Totuşi, de mijlociu în sfere de influenţă între a- de mîini şi de picioare prin obligaţii vi cu indiferenţă situaţia ce se creează lalte ţări de democraţie populară. A- trunderea oricărui aparat de zbor în
pe ,acum a devenit evident că aceste numite puteri şi oa un atentat la in militare şi alte obligaţii înrobitoare, în regiunea Orientului apropiat şi
măsuri separate, proiectate în afara dependenţa şi suveranitatea ţărilor ta care subminează suveranitatea^ şi in mijlociu, deoarece aceasta este direct ceste baloane dintre care unele au acest spaţiu aerian poate avea loc
0:feU . şi fără participarea ţărilor din dependenţa lor. Pentru a justifica ac legată de securitatea Uniunii Sovie
rabe. ţiunile care şi-au găsit expresie în tice care, spre deosebire de alte anu mari dimensiuni, sînt înzestrate cu numai cu consimţămîntul guvernu
Tocmai prin aceasta se explică fap crearea unui nou bloc militar, se în mite puteri, este situată în imediată
cearcă să se prezinte lucrurile oa şi apropiere de această regiune. Ministe instrumente şi aparate automate de lui ţării respective. Faptul că autori
tul că în răspunsul lor comun din 21 cum nu aceste acţiuni ci acţiuni ale rul Afacerilor Externe al U. R. S. S^.
iunie 1950 la susmenţionata declara „blocului sovietic” au agravat încor consideră necesar să declare încă fotografiere, radio-emisie şi radio-re- tăţile americane nu au cerut permi
ţie a celor trei puteri, Egiptul, Siria, darea în această regiune şi au mărit odată că orice acţiuni oare duc la
Libanul, Arabia Saudită, Yemenul, riscul unui război. Insă este tot mai complicaţii în regiune,?. Orientului a- cepţie. Marca fabricilor care au pro siunea guvernelor ţărilor pe al căror
Irakul şi Iordania au declarat că „nu mic numărul acelora oare sînt gata propiat şi mijlociu şi la agravarea
vor admite nici o acţiune de natură să dea crezare unor afirmaţii atît de încordării în această regiune nu pot dus asemenea aparate dovedeşte că teritoriu au trimis un număr însem
să ştirbească suveranitatea sau inde absurde, în vădită contradicţie cu să nu formeze obiectul îngrijorării le
gitime a guvernului sovietic. ele sînt fabricate în S.U.A. nat de baloane, este o nouă dovadă
pendenţa lor”.- fapte bine cunoscute.
încă în nota sa din 28 ianuarie O asemenea acţiune ca aducerea Sub presiunea opiniei publice a scopurilor duşmănoase păcii ur
In declaraţia de la Washington se de trupe străine pe teritoriul ţărilor
Orientul apropiat şi mijlociu, nu pot 1952 adresată guvernelor S.U.A., Ma arată printre altele că participanţii la din Orientul apropiat şi mijlociu, fără mondiale, comandamentul forţelor mărite de către adepţii unui nou
să nu creeze o primejdie pentru pa rii Britanii, Franţei şi Turciei, guver conferinţă doresc, chipurile, „regle consimţămîntul statelor interesate şi
cea şi securitatea în Orientul apropiat nul sovietic, ireferindu-se la declaraţia mentarea litigiului dintre „Israel şi fără aprobarea Consiliului de Secu militare ale S.U.A. a fost nevoit să război.
şi mijlociu şi de asemenea nu pot să vecinii săi arabi”. Ar fi bine dacă lu ritate O.N.U., oa organ care poartă
nu încalce independenţa şi suverani tripartită a S.U.A., Angliei şi Fran crurile ar sta aşa. Dar într-un ase principala răspundere pentru menţi recunoască că în cursul ultimei luni Avînd în vedere că valoarea a-
tatea ţărilor din această regiune, ceea ţei, şi-a expus poziţia faţă de această menea oaz, de ce se iau aceste hotă- nerea păcii, ar constitui o încălcare
ce este în contradicţie cu principiile acţiune a celor trei puteri care con rîri fără participarea ţărilor interesate, grosolană a Cartei O.N.U. şi a su au fost lansate 500 de baloane cu proximativă a fiecărui balon este de
şi ţelurile Organizaţiei Naţiunilor sideră ţările Orientului apropiat şi în spatele lor ? Faptele cunoscute do veranităţii de stat a unei serii întregi
mijlociu în primul rînd oa un instru vedesc însă că între asemenea decla de ţări. aparataj special. Dar cercurile ofi 50.000 dolari şi dirijarea lui prin
raţii şi anumite acţiuni ale puterilor
ment al planurilor lor militare. occidentale faţă de ţările Orientului Guvernul sovietic speră că poziţia ciale americane, cum era şi de aştep radio necesită o cheltuială în plus,
Evenimentele ulterioare au confir apropiat şi mijlociu există o vădită sa va găsi înţelegere şi sprijin de
neconcordanţă. tat. ascund adevăratul scop al lan ne putem da seama de fondurile
mat faptul că acţiunile puterilor occi plin din partea tuturor statelor iu
dentale faţă de ţările Orientului apro In afară de aceasta, în presă au a- bitoare de pace, interesate în menţi sării acestor baloane însoţite de o uriaşe cheltuite de organele militare
piat şi mijlociu nu au nimic comun părut în ultima vreme ştiri în oare nerea păcii, securităţii şi inviolabili
Unite. nici cu interesele naţionale ale ţărilor se arată că anumite puteri intenţio tăţii teritoriilor ţărilor din Orientul serie de aparate şi de manifeste ca americane pentru fotografierea din
din această regiune şi nici cu inte nează să-şi aducă trupe în regiunea apropiat şi mijlociu.
In legătură cu aceasta, Ministerul resele păcii în general. Mai. mult de- menţionată, ştiri care nu au fost dez lomnioase la adresa ţărilor care as aer în scopuri de spionaj a terito
Afacerilor Externe al U.R.S.S. consi cît atît, aceste evenimente au arătat minţite. E de presupus că în legătură In ceea ce îl priveşte, guvernul so
deră necesar să declare urm ătoarele: că asemenea acţiuni sînt în vădită cu această problemă se vor face pre vietic, credincios principiilor politicii tăzi păşesc pe drumul construirii li riului U.R.S.S. şi a celorlalte ţâri de
contradicţie cu interesele păcii precum cizările necesare şi declaraţii oare să sale externe de pace, va apăra şi pe
Participanţii la conferinţa de la înlăture îngrijorarea firească a ţărilor viitor cauza păcii, va apăra liberta nei vieţi noi. Astfel, însăşi Dulles democraţie populară.
Washington susţin că măsurile proiec şi cu interesele vitale ale popoarelor Orientului apropiat şi mijlociu — şi tea, independenţa şi neamestecul în
tate de ei în ceea ce priveşte ţările din această regiune, indisolubil legate nu numai a acestor ţări — în legătură treburile interne ale ţărilor din Orien a recunoscut că aceste baloane au Toate aceste imense cheltuieli mi
de interesele tuturor popoarelor iubi cu ştirile menţionate. tul apropiat şi mijlociu şi va contri
toare de pace, oare năzuiesc spre mic bui, împreună cu celelalte state inte fost lansate de autorităţile ameri litare nu fac altceva decît să accen
şorarea încordării internaţionale, în Aducerea de trupe pe teritoriul ţă
cetarea cursei înarmărilor, dezvoltarea rilor Orientului apropiat şi mijlociu resate, la întărirea securităţii în a- cane în scopul „cercetărilor meteo tueze şi mai mult mizeria milioane
încrederii necesare în relaţiile dintre ar constitui o acţiune în vădită con ceastă regiune.
Orientului apropiat şi mijlociu sînt state, coexistenţa paşnică a tuturor tradicţie cu interesele întăririi păcii, rologice”, arătînd de asemenea că lor de oameni ai muncii americani
determinate de „încordarea în relaţiile statelor, mari şi mici, indiferent de acţiune oare ar crea un focar de peri Organizaţia Naţiunilor Unite nu
dintre Israel şi vecinii săi arabi”. Ei culoase fricţiuni şi de încordare în poate să treacă cu vederea acele prin acest mijloc se furnizează infor şi să umple buzunarele marilor fa
încearcă să prezinte lucrurile ca şi orînduirea lor socială şi de stat. regiunea respectivă. Aceasta ar în- acţiuni faţă de ţările din Orientul a-
cum declaraţia tripartită a S. Lh A., Tocmai în scopul înfăptuirii sus propiat şi mijlociu care ar putea a- maţii preţioase oamenilor de ştiinţă bricanţi care sînt tot mai avizi de
Angliei şi Franţei din 25 mai 1959 duce prejudicii independenţei lor na
le-ar da dreptul să întreprindă ac menţionatelor planuri militare a fost ţionale şi oare ar pune în primejdie in vederea anului geofizic interna profiturile fabuloase.
ţiuni samavolnice în afara Organiza încheiat faimosul pact de la Bagdad
ţiei Naţiunilor Unite. denumit — pe bună dreptate, chiar menţinerea păcii în această regiune. ţional 1957-1958. Intensificarea campaniei de trimi
de arabi — o închisoare a popoarelor.
Se ştie că în prezent se fac încercări Despre ce fel de cercetări ştiin tere a baloanelor pe teritoriul ţări
de a lărgi acest nou bloc agresiv,
a cărui înjghebare duce la agravarea ţifice poate fi vorba cînd aceste ba lor iubitoare de pace este o dovadă
loane n-au fost însoţite de nici un a continuării politicii „de pe poziţii
fel de aparate pentru observarea e- de forţă de către cercurile agresive
Nu este greu de înţeles că referi lementelor meteorologice. Milioane occidentale. In afară de faptul că
rea la declaraţia tripartită a fost nece
sară, printre altele, pentru a atrage şi le de oameni cinstiţi de pretutin prin noile manevre autorităţile mili
Franţa la măsurile menţionate.
deni, nu pot fi înşelate cu aseme tare americane se demască ca duş
nea „gogoşi” americane. In ultimele mani făţişi ai colaborării paşnice
note adresate guvernului S.U.A. cit dintre popoare, ele calcă în mod
Nu este pentru prima oară cînd şi guvernelor de pe teritoriile cărora grosolan în picioare cele mai ele
sînt lansate aceste baloane, U.R.S.S. mentare principii care stau la baza
se fac încercări de a impune ţărilor
Orientului apropiat şi mijlociu voinţa şi celelalte ţări de democraţie popu Cartei O.N.U.
anumitor cercuri străine, al? căror in lară printre care şi ţara noastră, au Poporul nostru, şi alături de el în
protestat energic, arătînd urmările treaga opinie publică mondială, nu
terese sînt străine aspiraţiilor naţio
nale ale popoarelor din ţările Orien tragice survenite de pe urma acti poate să stea pasiv in faţa maşina-
tului apropiat şi mijlociu. Popoarele vităţii autorităţilor militare ameri ţlunilor duşmănoase ale cercurilor
acestor ţări pun în legătură, nu fără cane care, lansează baloane în spa agresive americane. Nota guvernu
temei, aceste acţiuni ale puterilor oc ţiul aerian al acestor ţări. lui R.P.R. adresată recent guvernu
cidentale cu încercările monopolurilor După cum se arată în nota guver lui S.U.A. exprimă cu claritate pro-\
petrolifere de a folosi în interesul pro nului nostru adresată guvernului testul oamenilor muncii din ţara noa- }
priei lor îmbogăţiri resursele petroli S . U.A., aceste baloane lansate de strâ faţă de noile acţiuni americane,\
către autorităţile americane prezin şi cere. guvernului S.U.A. să ia mă
fere ale acestei regiuni, fără a ţine
seama de interesele popoarelor aces tă un serios pericol pentru navigaţia suri imediate în vederea încetării
aeriană cît şi pentru populaţia r.i- lor.
tor state. : '•
Redacţia şi Adm. ziaruîyi jtr. 6 Martie, nr. 9. Telefon: 188-189. Taxa plătită tn numerar conform aprobării Direcţiunii Generale P.T.T.R. nr. 236.320 din 6 .oiembrie 1 9 4 9 .-Tioarul Intreor. Poligrafică de Stat Deva,