Page 19 - 1956-03
P. 19
Mr. 5 6 9 DRUMUL SOCIALISMULUI Pag. 3
Să ridicăm nivelul muncii de partid în întreprinderi comerciale Dezinteres şi slabă gospodărire
întreprinderile carbonifere din Valea Jiului
fruntaşe. , , în Complexul C.F.K. Petroşani
Lucrările Congresului el II-lea el par cul potrivi*, acolo unde pat să dea ram- Spre deosebire de luna ianuarie, Alături de celelalte sectoare ale De asemenea, oamenii muncii din
tidului nostru au făcut o profundă ana cînd puţine organizaţii comerciale economiei noastre naţionale, o mare Valea Jiului, sînt nemulţumiţi şi de
liză a situaţiei din industria carboni COTOŢ IOAN •diamenrt/ul maxim, să-şi fructifice în în şi-au îndeplinit sarcinile de plan, în dezvoltare a luat-o şi transportul pe faptul că a fost anulată cursa care
feră, scoţîmd la iveală lipsurile existente luna februarie, numărul celor care calea ferată, transport de care este circula pe distanţa Petroşani-Lupem,
în această importantă ramură a econo prim-secretar al Comitetului regional tregime cunoştinţele şi experienţa. In con şi-au depăşit sarcinile de plan a cres sfrîns legată aprovizionarea ritmică între orele 23-24 şi care făcea o bună
miei naţionale fi indicând căile pentru şi la timp a întreprinderilor cu ma legătură cu trenurile care soseau
îmbunătăţirea muncii în viitor. de partid — Hunedoara diţiile lucrului în mină, este necesar ca cut simţitor. terii prime şi materiale şi a oame după ora 20 în Petroşani. Din cauza
nilor muncii cu mărfuri industriale anulării acestei curse, călătorii sînt
un conducător, în mod deosebit; să cu şi alimentare. nevoiţi să stea pînă dimineaţa în sa-
Iile de aşteptare ale staţiei Petro
Direcţia generală a cărbunelui a luat o noască amănunţit multiplele probleme pe Cele mai mari realizări au fost Luînd exemplul Văii Jiului, de şani, şi în condiţiile despre care am
obţinute de colectivul de lucrători ai unde pleacă spre sute de întreprin vorbit mai sus.
seamă de măsuri, menite să asigure o care le ridică mina. Pentru aceasta tre O.C.L. Aprozar Petroşani, care şi-a deri din ţară cărbune, produse fores
tiere, textile, calcar şi alte produse Este necesar ca din partea Comite
Raportul C.C. al P.M.R., prezentat de creştere intensă a productivităţii muncii, buie oarecare timp. Ort, dacă se decre realizat planul economic în proporţie şl unde sosesc diferite materiale de tului orăşenesc de partid Petroşani,
tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, arată că de 118 la sută, iar planul de casă în construcţie, utilaje şi diferite produ să se dea o mai mare atenţie acestor
principala lipsă în industria carboniferă într-un timp cât mai scurt tează „organizări“ şi „reorganizări“ in proporţie de 129,8 la sută şi O.C.L. se alimentare şi industriale, consta probleme şi să mobilizeze lucrătorii
constă în scăderea productivităţii muncii Aprozar Hunedoara, cu o realizare a tăm că de primirea lor sau de tri de la calea fer^ă per:"ru lichidarea
la 92 la sută, deşi înzestrarea tehnică a Există toate condiţiile pen/tiu îndepli terminabile — de cele mai multe ori din planului economic de 111,6 la sută, miterea lor la timp, depinde în mare neîntîrziată a lipsurilor semnalate, iar
orescuit. In primul cincinal, în indus iar a celui de casă de 129,9 la sută. măsură desfăşurarea normală a pro preşedintele comitetului sia >ical dm
tria carboniferă s-au investit peste 3 mi nirea obiectivelor fixate, pentru realiza cancelarie — acestor cadre li se răpeşte cesului de producţie. complex, tovarăşul Dogaru Ilie, tre
liarde lei. De asemenea ea a primit un buie să ştie că dînsul nu-i un acti
important volum de utilaje şi mecanis rea sarcinilor pus© în faţa muncitorilor posibilitatea de a-şi cunoaşte munca aşa Valea Jiului de azi, nu mai este vist onorific şi că i se cere mai multă
me. O mare parte din aceste investiţii au ce-a din trecut. Prin construirea căii perseverenţă în muncă, să lupte mai
fost făcute în minele din Valea Jiului, de documentele celui de-al II-lea Con cum trebuie. Este de datoria organiza ferate Bumbeşti - Livezeni, legătura hotărît pen.hu lichidarea din rădăcini
care au fost înzestrate cu utilaje, maşini dintre acest bazin carbonifer şi cele a lipsurilor ce se manifestă în com
şi mecanisme modeme suficiente cu aju gres. ţiilor de partid şi a Direcţiei generale lalte regiuni ale ţării, se face mai ra> plex, iar împreună cu organizaţia de
torul cărora s-ar fi putut îndeplini toţi pid şi pe un drum mai scurt. Dato partid, să lupte pentru crearea unui
indicii de plan, dacă ar fi fost folosite Un important număr de brigăzi, care să vegheze ou răspundere şl să ia ase Frumoase sînt şi realizările colec rită acestui fapt, întreg complexul climat prielnic criticii şi autocriticii
raţional, ştiinţific, dacă ar fi existat o tivelor de la O.C.L. produse indus C.F.R. Petroşani, a devenit un însem şi mai ales a criticii de jos, pentru
preocupare permanentă pentru introdu cuprind peste 3300 mineri lucrează în menea măsuri, încîlt la fiecare exploatare, triale DeVa şi Petroşani. La O.C.L. nat nod de cale ferată din ţara noas că aci se constată că cei care îndrăz
cerea şi folosirea din plin a tehnicii noi, produse industriale Deva, planul eco tră. Dar felul cum este gospodărit nesc să critice, spunînd lucrurilor pe
înaintate. contul anilor viitori, iar un număr de în fiecare sector să se închege colective nomic a fost depăşit cu 13,7 la sută şi organizată munca în acest complex, nume, sînt văzuţi cu ochi răi de con
şi planul de casă cu 13,4 la sută. Pe lasă foarte mult de dorit. ducere şi transferaţi cît mai repede
Raptul că în industria carboniferă s-au peslte 15.000 de mineri lucrează după me puternice, capabile să traducă în viaţă magazine la această organizaţie, pla în altă parte.
făcut asemenea mari investiţii şl s-a tri nul a fost realizat astfel: magazinul Staţia C.F.R. Petroşani, nu face
mis un volum atît de mare de utilaje, iar tode sovietice avansate. hotărârile partidului şi guvernului. de confecţii — 112 la sută; magazi cinste tuturor celorlalte realizări din Aşa s-a întîmplat, d» pildă, cu loj
productivitatea muncii a scăzut în loc nul de menaj — 234 la sută ; maga Valea Jiului. Ea este aproape tot tim varăşul Balban Ioan, *7vizor de ace,
să crească corespunzător cu utilarea teh S-a îmbunătăţit munca de organizare Comitetul rai anal de partid, comitetele zinul general — 109 la s u tă ; maga pul în stare de murdărie atît în inte care îndrăznind să cri*^«e, a fost mal
nică, trebuie să constituie pentru fie a transporturilor, atît în subteran, cât şi de partid din întreprinderi şi cadrele de zinul textil — 109 la sută. Dintre rior cît şi în exterior. Sălile de aş tratat de şeful de manevră Julari
care miner, inginer şi. tehnician, pentru ia suprafaţă), parcul de locomotive şi va- răspundere din Direcţia generală trebuie lucrătorii de la aceste magazine se teptare sînt reci, murdare şi fără sca Ioan şi transferat „în interes de ser
fiecare organizaţie de partid în parte şi gonete a fost îmbogăţit şi se foloseşte să ajute dlrectb, concret şi continuu ca evidenţiază to v .: Hrubi Ana cu o rea une corespunzătoare, uşile stricate, viciu“ la Livezeni, iar cel care s-a
pentru fiecare comunist, prilejul urnei a- mult mai raţional deoît în trecut. drele de conducere ale exploatărilor, să lizare de 178 la sută, Daradics M ar apa potabilă pentru călători lipseşte, dedat la acte huliganice faţă de
nalize profunde a cauzelor oare au făcut vegheze la creşterea lor politică şi pro gareta cu 135 la sută, Lazăr Maria agitaţia vizuală se face fără gust, acest om cinstit, nu a primit nici un
posibilă o asemenea slttare de lucruri oare A crescut, la unele exploatări miniere fesională, să le ajute să rezolve ele — nu 137 la sută, Daradics Ana 112 la neatractivă, iar liniile din faţa gării fel de sancţiune. Deci, asemenea ma
nu ne face cinste şi care trebuie înlătura randamentul pe cap de muncitor între Direcţia generală sau Comitetul raional sută şi Lugojan Viorel cu 110 la sînt pline de noroi. nifestări care caută să intimideze pe
tă cu toată hotărârea. 0,735-1,100 tone precum şi numărul bri de partid — sarcinile locale ale exploa sută. cei care critică şi să-i facă să le
găzilor care îşi îndeplinesc şi depăşesc tărilor şl sectoarelor. Conducerile exploa In organizarea muncii la complexul treacă pofta de a mai critica, nu sînt
De fapt cauzele acestei situaţii trebuie cu regularitate planul. tărilor au fost lipsite mult timp de La O.C.L. produse Industriale Pe Petroşani, sînt de asemenea mari de stîrpite din rădăcini, ci după cum se
căutate — după cum arată Raportul CC. ajutor concret, în ce priveşte metodele de troşani, planul economic s-ia depăşit ficiente, deficienţe care fac greutăţi în vede sînt încurajate la Complexul
al P.M.R. la cei de-ai II-lea Congres — Pe lîmgă minerii cu o mare experienţă, conducere şi s-a fălcult prea puţin din cu 6 la sută, iar cel de casă cu 7 treprinderilor din Valea Jiului, în des C.F.R. Petroşani.
în lipsa de preocupare a direcţiilor de cum sânt Hjaidiu Iuliu, Kopetin Geza, partea Direcţiei generale pentru califi la sută. Realizări însemnate a obţi făşurarea normală a producţiei şi în
Gaiovschi Ion şi alţii, s-au ridicat noi carea directorilor, a Inginerilor şl tehni nut şi colectivul de lucrători de la deplinirea obligaţiilor contractuale faţă La aceste lipsuri au contribuit, făj
mine pentru folosirea din plin a utilaje fruntaşi în întrecerea socialistă c a : Mi- cienilor şi în special al maiştrilor. O.C.L. Alimentara Petroşani, care de alte întreprinderi. Astfel, nu odată, ră îndoială şi activiştii sectorului pcw
lor şi mecanismelor, pentru introducerea hai Ştefan, Gavrilesou Gheorgha, Sirop şi-a depăşit planul economic cu 2,5 preparaţiile de cărbuni din Petrila şi litic de la S.E.C.F. Simeria, care se
mecanizării complexe a lucrărilor în a- Trebuie de asemenea îmbunătăţită mun la sută, iar planul de casă cu 6,8 la Lupeni, au fost paralizate din cauza mulţumesc mai mult să constate lip-<
battiaj, încărcare şi transport, precum şi Oanstiantin şl mulţi alţii, care au dovedit ca de conducere de către organizaţiile de sută. lipsei de vagoane care nu sînt eşa şurile notîndu-le în carneţele, şi no
în >lipsa organizaţiilor de partid, sin prin atitudinea lor, prin munca lor neo partid a organizaţiilor sindicale, U.T.M., lonate după grafic. Un alt aspect al tate rămîn, căci măsuri pentru lichi
dicale şi de U.T.M., în ce priveşte mo bosită că ştiu să răspundă prin fapte A.S.I.T., eto. Organele sindicale sub în Realizările obţinute de lucrătorii proastei organizări a muncii ni-!
bilizarea muncitorilor la luptă pentru chemării partidului de a da patriei mai drumarea organizaţiilor de pairtid trebuie din comerţul socialist au făcut ca şi oferă şeful triajului Petroşani, Dra- darea lor nu se gîndesc să ia. Aş
ridicarea productivităţii muncii la nive mult cărbune. să pună capăt dezorganizării actuale în planul pe regiune să fie îndeplinit.
lul înzestrării tehnice, pentru aplicarea Astfel, planul economic s-a îndepli ghici, care pune vagoane pentru în teaptă probabil să vină alţii şi să'
metodelor înaintate (abatajele frontale şi Unele comitete de pairtid au reuşit să ce priveşte grupele sindicale şi să îmbu nit 100 la sută, iar cel de casă a
graficul ciclic) şi organizarea generaliză conducă ou pricepere munca politică de nătăţească munca culltural-eduicaitivă în fost depăşit cu 2 la suta. cărcarea calcarului, întreprinderii de facă ordine în casa lor. Acestui fel
rii experienţei înaintate. masă, dînd diovadă de mai multă iniţia cadrul exploatărilor. Este necesară întă
tivă în organizarea muncii şi în comba rirea controlului de partid în ce priveşte Aceste realizări puteau fi neîndoios industrie locală „6 August“ din Pe de a munci de asemenea trebuie sa
terea lipsurilor la locul de muncă. organizarea întrecerii socialiste şi îm
bunătăţirea acestei munci, începând de la şi mai mari dacă toate întreprinderile troşani, numai noaptea, deşi ştie că i se pună capăt şi cu cît mai repede
Cia rezultat al muncii politice, mina grupele sindicale.
Aninoasa a dat cea mai ieftină .produc comerciale din regiune îşi îndepli ele nu se pot încărca din cauza lip cu atît mal bine.
ţie a anului dintre toate minele din Va Organizaţiile de tineret au dat dovadă
lea Jiului, dînd totodată peste plan 5.679 de elan în muncă, dovedindu-s© a fi în sei de lumină la rampa de încărcare In organizarea muncii, buna gos-*
tone cărbune.
şi de la carieră. Datorită acestui fel podărire a complexului, stimularea'
fruntea tineretului, în lupta pentru ridi neau sarcinile de plan. Dar unele din
de a munci, nu numai că vagonul criticii şi autocriticii trebuie să se
Ou toalte că s-a reuşit ca în unele do carea producţiei de cărbune. Tineretul ele au rămas şi în această lună sub
menii de activitate să se obţină îmbună Văii Jiului reprezintă o puternică re stă scos din circuit 7-8 ore, dar aduce facă o cotitură serioasă în scopul îm
tăţiri, totuşi în Valea Jiului mai există zervă de cadre talentate, pline de avânt plan. ,
o seamă de lipsuri, cărora trebuie să li tineresc, capabile să înfăptuiască linia pagube întreprinderii „6 August“, ca bunătăţirii muncii politice şi organi
Comitetul regional de partid, conştient se pună capăt ou desăvârşire. politică a partidului nostru.
da existenţa acestor lipsuri ale muncii în re este impusă să plătească locaţii zatorice a organizaţiilor de partid şl
Valea Jiului şi cunoscând, pe baza une’ îîrebuie ridicat nivelul activităţii poii- , Educarea permanentă a oamenilor mun . . . şi codaşe
analize recente, care sînit posibilităţile tlco-organizatarlc© a comitetelor de par cii şi în special a tineretului în spiri deşi în acest caz nu este de vină. Mai sindicale, care să aibă drept ur
pentru ridicarea nivelului muncii de tid de la mine şi a organizaţiilor de bază tul dragostei fierbinţi faţă de pairtid, faţă Printre întreprinderile codaşe se
partid şi tehnico-economlce, apreciază că din subteran şl întărită munca de con de marea noastră prietenă, Uniunea So numără O.C.L. Alimentara Deva, mult, aceste neajunsuri fac ca fabri mare înlăturarea cu desăvîrşire a lip
există toate condiţiile necesare pentru trol şi îndrumare a acestora, atît din vietică, combaterea manifestărilor nesă care nu şi-a realizat planul nici pe
creşterea rapidă a productivităţii ' muncii partea Comitetului ^regional de partid cât nătoase ca Indisciplina şl pe alocuri şo ianuarie şi care în februarie are o cile de zahăr şi întreprinderile side surilor semnalate mai sus.
şi scadierea simţitoare a preţului .de cosit, şi din partea comitetului raional. Numai vinismul, trebuie să constituie sarcini realizare a planului de desfacere de
pentru realizarea ritmică —nu în asalturi datorită lipsei . de control şi îndrumare principale ale organizaţiilor de partid şi 88,7 la sută şi a celui de casă de 92 rurgice, să nu primească la timp cal VIJLOVSCH1 MIMAI
la sfârşitul lunii — a pLanului de pro este posibil-,ca, u n e j^ ,comitete d e .partid .de tineret. Ridicarea continuă a nivelului la sută, mai puţin şi ca în luna ia Petroşani
ducţie şi chiar depăşirea lui cu regulari cum este comitetul de partid de la mina politic’1şi profesional al cdor ce mun nuarie. carul contractat.
tate. Lupani şi însăşi secretarul său, tovarăşul cesc, cultivarea dragostei faţă de muncă
Zborovsohi, să se preocupe de probleme şi grijă faţă de avutul obştesc sînt de De asemenea codaşe sînt şi
* mărunte, neesenţiale şi să scape proble asemenea sarcini de mare răspundere ce T.A.P.L. Deva şi Petroşani, care în
mele conducerii muncii politice de masă, stau în faţa organizaţilor de partid, sin luna ianuarie au fost sub plan, iar
Experienţa anului 1955 — ultimul an a controlului asupra administraţiei, a dicale .şi U.T.M. în februarie nu numai că nu şi-au
al cincinalului — confirmă cu tărie că realizat sarcinile de plan dar au că
posibilităţile noastre de a da patriei îndrumării organizaţiilor de bază, etc. Comitetul raional de partid Petroşani, zut şi mai jos cu realizările faţă de
mai mult cărbune sînt multiple, că exis ianuarie. Astfel, T.A.P.L. Deva, şi-a
tă numeroase rezerve interne care n-au Comitetul raional de partid Petroşani, şi comitetele de partid ale minelor tre îndeplinit planul de desfacere pe fe Succese deosebite
fost folosite şi că îndeplinirea sarcinilor nu a dat atenţia cuvenită generalizării buie să acorde cea mai mare atenţie bruarie numai în procent de 81 la
puse în faţa noastră de Directivele celui experienţei pozitive în munca politică şi justei repartizări a membrilor de partid sută şi cel de casă de 81,2 la sută, Muncitorii întreprinderii de panifi- harnice şi conştiincioase, atît în de
de-al II-lea Congres, de a da în anul cultural-educaţi vă. Deşi la multe între şi a candidaţilor în sectoare şi abataje, iar T.A.P.L. Petroşani, are o reali caţie-Hunedoara, au obţinut succese păşirea sarcinilor de plan, cît şi in
1960 cu 80 la suită mai mult cărbune prinderi din Valea Jiului au existat ini precum şi creşterii, selecţionării şi re zare a planului de desfacere de nu însemnate în muncă în cinstea alege îmbunătăţirea calităţii pîinii fabrica
decât în 1955, — din care de două ori mai ţiative bune, aşa oum este de pildă „Te partizării cadrelor. Să se pună capăt prac mai 86,4 la sută şi a celui de casă de rilor din 11 martie. Numeroase bri te. Pe întreprindere, planul de pro
mult cărbune cocsificabil — sită în pu levizorul“ de la Aninoasa, .precum şl ex ticii greşite de a schimba aproape lunar 86,3 la sută. găzi, cum sînt cele conduse de Cră- ducţie a fost depăşit cu 116 la sută.
terea noastră prin folosirea judicioasă a perienţa bună a multor colective de agi membrii de partid dintr-un sector în ciunescu Ştefan, Oprea Ioan şi altele,
tehnicii şi îmbunătăţirea conducerii şi tatori, acestea însă n-au fost generalizate altul. Colectivele acestor organizaţii co au reuşit prin buna organizare a lo Succesele obţinute în luna februa
mobilizării maselor de muncitori, ingi merciale codaşe, sînt chemate să ur cului de muncă să-şi depăşească în rie au dat un nou imbold întrecerii,
neri şi tehnicieni de către organizaţiile şi la celelalte întreprinderi. * meze exemplul celor fruntaşe, alini- cursul lunii februarie normele de pro reuşindu-se astfel ca în primele 12
de partid. indu-se cît mai curînd în rîndul a- ducţie cu 116-132 La sută. Muncitoa
Aceeaşi atitudine conservatoristă se ma Este de la sine înţeles că dacă vom cestora. rele Sandu Ecaterina, Kiray Ana, zile ale lunii martie să se obţină alte
In anul 1955, planul de producţie a nifestă şi în ce priveşte generalizarea organiza şi repartiza juist forţele de ciare Velter Ecaterina, Mihăilescu Paras-
fost realizat şi depăşit, iar productivi organizată a metodelor înaintate în pro dispunem, dacă vom atrage întreaga masă chiva şi altele, s-au dovedit cele mai însemnate depăşiri de plan.
tatea muncii a crescut cu 3,5 la sută ducţie. Atât metoda graficului ciclic, cât de mineri, ingineri şi tehnicieni în bătă
faţă de anul precedent. Deşi această şi alte metode înaintate, nu sînt în sufi lia pentru mai mult cărbune, ieftin şi de M. GHEORGHE
creştere a productivităţii, nu exprimă cientă măsură răspând ite şi susţinute prin calitate, vom reuşi neîntârziat să schim corespondent
nici pe departe posibilităţile existente, munca politică de masă.
totuşi trebuie ţinut seama de faptul că băm radical situaţia creată din lipsa PROBLEME Accelerarea construcţiei
ea a contribuit la îndeplinirea planului, Nu este încă la nivelul sarcinilor mun TEHNICE clădirilor de locuit
deoarece fiecare .procent de creştere a noastră, a organelor de partid, de la co
productivităţii muncii la minele din Va ca de explicare din punct de vedere teh-
lea Jiului reprezintă 60.000 tone de căr mitetul regional şi până la organizaţia de
bune. nico-ştdinţific şi din punct de vedere po
bază, din lipsa conducerilor administra
litic, în ce priveşte importanţa şi avan
tive a întreprinderilor, de la Direcţia
tajele ce le prezintă unele metode înain
generală şi pînă la sectoare, la abataje.
Deci sarcina principală ce reiese din tate, fapt oare dă posibilitate elemen Dar minerii Văii Jiului au dovedit şi La conferinţa unională a constructori- zeoză în prezent pe şantierele din ţara Acest element de construcţie exeautait
documentele celui de-al II-lea Congres telor înapoiate să aibă o atitudine nejus- vor dovedi şi pe viitor că sînt vrednici lor sovietici oare a avuit loc la Kremlin, noastră, aproape toate elementele de con din beton masiv este deocamdată mult
tă faţă de metodele noi, avansate. să înfrângă toate greutăţile existente, să s-au făcut numeroase propuneri în legă strucţie sînt prefabricate. prea mare şl greoi.
este sporirea producţiei pe seamia ridi lupte neobosit, ou toată forţa, cu min tură cu organizarea construcţiilor, ou
Comitetul raional de partid şi Direcţia economia acestora, ou utilizarea mai bu înainte se folosea o cantitate de 0,4-0,6 Dacă s-ar folosi elemente ou goluri,
nă a tehnicii noi şi s-au ridicat o serte m.c. beton armat prefabricat la 1 m.p. s-ar putea economisi pînă la 30 la sută
cării productivităţii muncii, a folosirii din generală a cărbunelui trebuie să pună tea şi cu braţele pentru a înfăptui che de cerinţe faţă de industrie, privitor la de suprafaţă de locuit; în prezent acest beton. Acest lucru constituie o sarcină
capăt praoticii dăunătoare de vînturare marea partidului: Patriei — mai mult fabricarea unor materiale de construcţie consum a orescuit aproape la dubiu. A- directă a industriei, deoarece proiectai
plin a tehnicii noi şi a metodelor îna noi, oare să permită realizarea unor con ceastă cifră este destul de grăitoare, ea de execuţie a blocurilor prevede rea
strucţii oît mai raţionale, cît mai econo inidicînd un plan dublu de dezvoltare a lizarea acestora cu goluri. Dar datorită
intate şi nu pe seama creşterii numărului a cadrelor de conducători şi tehnicieni de cărbune, mai ieftin şi de calitate! mic© şi cît mai perfecţionat© din punct industriei betonului armat şi trebuie să se mecanismelor necesare şi a procesului
de vedere tehnic. Fără îndoială că stabilească precis ce reprezintă această tehnologic imperfect de confecţionare
de muncitori. la o exploatare la alta sau dintr-un sec (Din Carnetul agitatorului nr. 2, or realizarea acestor propuneri va permite industrie, cu atît mai mult cu cît simpla a blocurilor ou goluri, nu se pot primi
tor în altul şi să ia toate măsurile pen să ss obţină ieftinirea conistruioţifilor, re sporire a consumului de beton armat la de la fabrică decît blocuri pline, consu-
* tru statornicirea lor în producţie, la lo gan al Comitetului regional de partid ducerea volumului de muncă, mărirea elementele de construcţie ale clădirilor mându-se astfel cimmtu! cu totul neeco
Hunedoara). gradului de prefiabricare şi reducerea du ne dovedeşte că aceste elemente sînt ra nomic.
Comitetul raional de partid Petroşani şi ratei lor de execuţie. ţionale, că confecţionarea lor se face ea
Rezerve importante de economie mai
A apărui; „Carnetul agitatorului46 nr. 2, organ al Comitetului Analiza dovedeşte că felul elementelor un consum minim de materiale (metal prezintă şi alte elemente foarte răspîn-
regional de partid — Hunedoara de construcţie are o deosebită importanţă şi beton). Din păcate, analiza gradului de d.ite cum sînt planşeele prefabricate. In
în rezolvarea acestor probleme. De solu economie a elementelor de construcţie ac oazrail clădirilor de cărămidă, planşeele
Al doilea nutnăr al „Carnetului organizaţiilor de partid în vederea arată înalta îndatorire a minerilor ţionarea bună sau mai puţin bună a ele tuale de beton armat dovedeşte că în necesită un consum de minimum 70-75
agitatorului“, organ al Comitetului desfăşurării muncii politice şi organi mentelor de construcţie depinde nu nu acest domeniu se mai fac încă excese Ia sută din volumul betonului armat.
regional de partid Hunedoara, este zatorice de partid la minele de căr vîrstnici de a împărtăşi tinerilor ex mai accelerarea sau încetinirea ritmului mari. Să luăm de exemplu cazul funda Da aceea, orice reducere a consumului
dedicat în întregime problemelor buni. de montare a clădirilor ci şi volumul de ţiilor. In prezent se folosesc în special de materiale la acest element este deo
muncii politice în întreprinderile car perienţa acumulată. , muncă necesar pentru execuţie (demen fundaţii 'prefabricate din plăci masive de sebit de important.
bonifere. Acest număr vine în spri Carnetul agitatorului publică şi tele de construcţie oare prezintă un beton armat având talpa de 2,5 m.p. A-
jinul activiştilor, organizaţiilor de un articol semnat de tovarăşul Vi- Un ajutor preţios pentru agitatori grad înalt de prefabrioare, contribuie la cesite plăci înlocuiesc ou succes zidăria Prin urmare, una din sarcinile proiec
partid şi agitatorilor, tratînd multi lliam Szuder director general al Di îl constituie articolul intitulat „Mun sporirea tot mai mare a economiei con brută. Prin folosirea lor, vGlumu! de tanţilor, constructorilor şi tehnologilor
plele aspecte ale muncii organizatori recţiei generale a cărbunelui din ca mea de agitator pentru extinde strucţiilor). muncă necesar pentru executarea funda constă în obţinerea unor elemente pentru
ce şi politice, care trebuie duse pen Valea Jiului, prin care se arată posi rea graficului ciclic“ prin care agi ţiilor se reduce de cîteva ori. planşee mai bune şi mai economice şi în
tru creşterea rapidă a productivită bilităţile existente la minele de căr tatorul David Nicolae maistru miner Fără îndoială că gradul de prefabri- special în sporirea procentului de goluri,
ţii muncii şi reducerii preţului de buni pentru creşterea productivităţii de la Aninoasa, face cunoscut rezul care tot mai ridicat al elementelor de Fundaţiile de prefabricate sînt însă prin executarea unor corpuri de umplu
cost al cărbunelui. muncii şi reducerea preţului de cost. tatele muncii sale pentru populariza construcţie ale alădirilor de locuit, şcoli deocamdată, mult prea masive, prea gre tură de secţiune ovală. In acest caz,
rea acestei metode de mare produc lor şi spitalelor, creează condiţiile nece oaie, gle necesitând un consum încă prea consumul de beton se reduce ou cel pu
In articolul intitulat „Să ridicăm Pentru extinderea metodelor îna tivitate. sare pentru transformarea treptată a şan mare de oţel şi ciment. Dacă s-ar putea ţin 15 la sută.
nivelul muncii de partid în întreprin intate de lucru „Carnetul agitatoru tierului de construcţie într-un loc de a- trece la folosirea unor elemente de con
derile carbonifere din Valea Jiului“ lui“ publică un grup de articole pri „Carnetul agitatorului“ nr. 2 acor strucţie ou pereţi subţiri şi goluri, exe Există posibilităţi mari de îmbunătă
semnat de tovarăşul Ioan Cotoţ prim- vind activitatea unor sectoare frun dă spaţiu important problemelor in samblare şi montare a unor porţiuni cutate din blocuri şi plăci cu nervuri, ţirea construcţiei panourilor pentru no
taşe şi agitatori fruntaşi. Astfel, in troducerii tehnicii noi şi folosirii de s-ar putea obţine o construcţie mai ra durile tehnico-sanitare. Acestea sînt mult
secrefar al Comitetului regional de ginerul Cocota Dan şeful sectorului I pline a utilajelor —• principalele căi mari, gata finisate ale clădirii. Analizîmd, ţională, care să poată oferi o economie prea grele, iar sistemul de încastrare a
partid Hunedoara (articol publicat de la mina Aninoasa şi Cristea Au ale măririi productivităţii muncii şi de minimum 30%. tuburilor metalice în betonul armat este
în întregime în acest număr al zia rel brigadier, secretarul organizaţiei scăderii preţului de cost. de exemplu, practica de construcţii din greoi şi defectuos. In cazul folosirii în
rului nostru) se face o profundă ana de bază, vorbesc despre munca din Importante rezerve de economii pre masă a acestor elemente de construcţie,
liză a muncii de partid şi tehnico- sectorul lor în organizarea producţiei Prin problemele pe care le tratea Moscova, se poate observa, că gradul de zintă de asemenea blocurile de pereţi ele pot deveni raţionale dacă li se reduce
economice din Valea Jiului, indicînd în mod ritm ic; tovarăşul Gaiovschi ză, „Carnetul agitatorului“ nr. 2 con pentru subsol. Pentru confecţionarea a- greutatea la aproximativ două treimi.
în acelaşi timp sarcinile actuale ale Ioan şef de brigadă la mina Lupeni, stituie un ajutor preţios pentru mun prefabrioare a elementelor de construcţie
ca organizaţiilor de bază şi a agita «estona se consumă pînă la 16 la suită (Continuare în pag. 4-a)
ale clădirilor de locuit şi construcţiilor
torilor din industria carboniferă a din volumul total de beton al clădirii.
regiunii noastre. civile a orescut toarte muilt.
In multe din proiectele care se reali-