Page 2 - 1956-06
P. 2
Pag. 2 DRUMUL SOCIALISMULUI Hr. 591
Mai m u lf s p r ijin g o s p o d ă r i i l o r
Cine conduce gospodăria agricolă colectivă ? a g ric o le eolecfîw e Q L& h t| i mm
din partea tehnicienilor agronomi şi zootehnist?
R In acest număr puţin jumătate din numărul Pentru conducerea zilnică
răspundem la între total al membrilor .Pentru a- a întregii activităţi a gospo
A barea : „Cine condu legerea consiliului de condu dăriei, precum şi pentru con In raportul prezentat la Con trei vaci, iar la cea din Daia Stradă „model" puns : n-avem. Aşa că pleci
ce gospodăria agri cere şi a preşedintelui, ex trolul permanent al îndeplini gresul al II-lea al P.M.R., se a- romînă 123 de oi. Aceasta este din Petroşani cu ,,n-avem“ în
S colă colectivă“ ? în cluderea de membri şi stabi rii hotărîrilor consiliului de
rată că esenţialul pentru dezvol însă prea puţin faţă de situaţia In oraşul Petroşani, in ul loc de şosete. Noroc că ai o
P trebarea a fost pusă lirea volumului diferitelor conducere, adunarea generală tarea economiei naţionale şi ri din gospodăriile colective. timul timp, s-au făcut atitea nevastă înţelegătoare. Altfel.
dicarea nivelului de viaţă al po 'Pine ştie, poate că ar trebui
u de un grup de ţă fonduri, este nevoie de pre alege pe timp de 2 ani un porului muncitor, este creşterea Gospodăria colectivă din Do lucruri frumoase, incit aproa să pleci pînâ la Bucureşti,
rani muncitori indi zenţa a cel puţin două treimi preşedinte al gospodăriei, oa producţiei agricole la hectar şi bîrca, are în prezent 12 vaci de pe nu-l mai cunoşti. S-au sau la Iaşi după... o pereche
N viduali din. comuna din numărul total al membri re este şi preşedintele consi creşterea productivităţii muncii, lapte de la care a muls 7.446 construit multe blocuri mun de şosete de damă.
Ori nu este tot una dacă la o litri lapte în anul trecut, ceea citoreşti, s-au deschis maga
S Vinţul de Jos, raio lor. Aceasta înseamnă că da liului de conducere. El este producţie medie de 2.000 kg. ce revine pe zi pentru o vacă fu zine noi, s-au făcut străzi O dată fantomă
porumb la hectar s-a depus 35 rajată 2 litri. Valoarea celor noi şi cite şi mai cîte. Un
u nul Alba, printre oa că într-o gospodărie colecti obligat să convoace consiliul zile/om sau numai 10 zile/om la 330 zile-muncă, plătite îngriji singur lucru însă. a rămas Pentru că slntem la Petro
re Ion Lănorăjan şi vă sînt 90 de membrii, pen de conducere cel puţin de hectar. Tocmai acest lucru l-au torilor se ridică la 3.762 kg. neschimbat: strada principa şani, hai să vedem şi-un film.
R scăpat din vedere conducerile grîu, porumb şi cartofi. Se pu lă. Tocmai strada principală. Cineva ne recomandă „Cava
Grigore Stăvar. tru ca hotărîrile luate în ca două ori pe lună pentru dis gospodăriilor colective din re ne întrebarea : a calculat cineva
cît costă un litru de lapte în ca E vorba despre gropile de
I In Statutul model zul de mai sus să fie vala cutarea treburilor curente şi
al gospodăriei colec bile, la adunarea generală adoptarea de hotărîri cores
la tive, se arată că gos trebuie să participe cel puţin punzătoare. De asemenea, el
I podăria colectivă es 60 membrii. Hotărîrile ladună- semnează documentele şi ac giunea noastră, tehnicienii de la zul de faţă ? S-au întrebat zoo- pe această stradă, despre fap lerul fără le g e":
N ¦rii generale se iau cu majo tele justificative ale gospodă
te condusă de către ritatea voturilor, prin vot des riei. secţiile agricole raionale şi tehniştii din raionul Sebeş, de tul că pe aici circulă autoca- — E un film grozav, me
T adunarea generală chis, fiecare membru avînd Comisia de revizie, alcă punctele agricole. Acest lucru ce producţia medie pe cap de mione, că în sfîrşit, strada a- rită să-t vedeţi. Eu l-am vă
îl confirmă marea diferenţă în oaie fătătoare de la gospodăria ceasta „model", e plină de zut la Bucureşti nu de mult.
care este organul dreptul la un singur vot. tuită din 3 persoane, se ale tre zilele-muncă efectuate la un colectivă din Dobîrca, este de tot felul de murdării. Despre — Păi să mergem. Dar
R
suprem de conduce Convocarea adunării gene ge tot de către adunarea ge hectar de grîu sau porumb din 43 litri, iar la cea din Sebeş, nu praf şi resturi de turtii nici
E re al gospodăriei, iar rale se face de către consi nerală pe timp de 2 ani. Ea diferite gospodării colective. mai de 20,41 litri? nu mai vorbim. unde rulează ?
B în intervalul dintre liul de conducere, fie din ini verifică activitatea gospodă Astfel, gospodăria agricolă co — Asta nu ştiu. Dar pe
ţiativa sa, fie la cererea co rească şi financiară a consi lectivă „Ilie Pintilie“ din satul La toate aceste lipsuri a con Cineva a vrut să meargă la
A adunările generale misiei de revizie ' sau a cel liului de conducere, verifică Dobîrca, raionul Sebeş, a chel tribuit slaba organizare a mun sfatul popular al oraşului şi strada principală, lîngă ate
tuit în anul 1955 pentru supra cii, deoarece în gospodăriile a- să reclame toate acestea. Dar lierul fotografic al coopera
R de către Consiliul de puţin 25% din numărul mem înregistrarea tuturor venitu faţa de 135 hectare însămînţate gricole colective mai sus-amin- un cetăţean l-a o p rit: tivei „Higiena", veţi găsi pa
cu grîu, 5121 zile-muncă, în a- tite nu s-a respectat retribuirea noul care anunţă filmele.
1 conducere ales da brilor gospodăriei colective. rilor în bani şi în natură, fară de muncile efectuate de îngrijitorilor de animale, con — Degeaba te duci. Tova
adunarea generală. Pentru administrarea gos respectarea regulilor de efec S.M.T. Aceasta înseamnă că form hotărîriii 141, ci li s-au răşii de la sfat sînt nevino — E-n regulă
pentru un hectar de grîu s-au plătit în zile-muncă fixe. Deci vaţi ca nişte copii nou năs Pornim spre panoul cu pri
Adunarea generală se în podăriei colective, adunarea tuare a cheltuielilor, păstra depus 38 zile-muncă. nu a existat cointeresarea mate cuţi. cina şi-l găsim repede. Aflăm
truneşte odată pe lună şi ori generală alege pe timp de rea în bune condiţiuni a pro rială a îngrijitorilor de animale imediat că filmul „Cavalerul
de cîte ori este nevoie. Ea doi ani consiliul de conduce prietăţii obşteşti a gospodă Produsele împărţite colectiviş pentru creşterea producţiei, iar — De ce? Doar asla-i trea fără lege“ rulează la cinema
are următoarele atribuţii: ia- re compus din 5-9 persoane, riei, modul' cum se achită tilor pentru zilele-muncite la un zootehnistilor le este indiferent ba lor ?l tograful muncitoresc. Dar... o
lege preşedintele, consiliul de în raport cu numărul colecti gospodăria de obligaţiile faţă hectar cu grîu se ridică la 395 că se consumă furaje scumpe şi dilemă. Alături de reclama
conducere şi comisia de re viştilor. Consiliul de condu de stat şi plata muncilor de kg. (în produse de bază ca se plătesc zile-muncă pentru — A lor? Atunci dute. Du- acestui film, găsim încă o
vizie a gospodăriei colective ; cere este organul executiv al la S.M.T., cum îşi achită alte grîu, porumb şi cartofi), iar cîţiva litri de lapte. te şi le-o spune. reclamă a altui film. La a-
primeşte noi membri şi ho gospodăriei colective şi ră s datorii şi cum înoasează su pentru un hectar cu porumb s-au celaşi cinematograf rulează
tărăşte excluderea din gos- punde faţă de adunarea ge mele de la debitori. efectuat 34 zile-muncă. Gospodăriile colective bine în Şosete de damă şi. unul şi altul. Dar care
ppdărie; aprobă planul anu nerală pentru activitatea gos drumate, au pus pe primul plan "rulează acum, asta-i greu de
al de producţie, bugetul de podăriei colective, precum şi Comisia de revizie verifi La gospodăria agricolă colec grija pentru sporirea fondului Te duci la Petroşani? Ce ghicit. Căutăm noi să dezle
venituri şi cheltuieli, planul a- pentru îndeplinirea obligaţii că în mod amănunţit decon tivă „Steagul roşu“ din comuna indivizibil şi dezvoltarea ferme bine. Cumpără-mi dragă şi găm enigma, dar nu putem.
nnal de construcţii, normele lor ţaţă de stat. El este obli tările cu membrii gospodă Miercurea s-au prestat pentru lor de animale rentabile. Gospo mie măcar o pereche de şo Noroc că a trecut cineva
de lucru şi evaluarea lucrări gat să prezinte lunar în fa un hectar cu grîu 36 zile-mun dăria colectivă „Petofi Şandor“ sete de damă. Aici în Deva, pe-acolo, care fiind bine in
lor în zile-muncă; aprobă con ţa adunării generale un ra riei colective, dezvăluie şi se că, pentru care s-au împărţit din Deva, a înlocuit toate vacile parcâ-au intrat în pămînt. Să format ne-a lămurit.
tnactele de lucrări cu SMT şi 546 kg. cereale, iar la gospo de lapte slab productive cu vaci dai cu tunul şi nu găseşti... — Acum rulează „Cavale
darea de seamă anuală a port de activitate şi trimes sizează orice greşeală a mem
consiliului de conducere, pre trial o dare de seamă asu dăria colectivă ,jDrumuf ilui de rasă, bune de lapte. In urma In Petroşani, după ce ţi-ai
cum şi dările de seamă pri pra întregii activităţi a gos brilor sau a gospodăriei, gre Lenin“ din Sebeş, pentru un acestui fapt, producţia pe cap
vind activitatea gospodăriei podăriei. Consiliul de condu hectar cu grîu s-au efectuat 75 de vacă furajată a crescut la 12 rezolvat treburile de serviciu, rul fără lege”. De asta sînt
cere alege un vicepreşedinte şelile în calcularea zilelor- alergi prin magazine să sa sigur aşa cum sînt sigur că
colective în campaniile ag ri din rîndul membrilor săi, nu
meşte brigadierii şi şefii de muncă, precum şi alte cazu zile-muncă, în timp ce la porumb litri pe zi. De ce nu se iau ase tisfaci şi dorinţa soţiei. trăiesc. De unde ? Asta-i al
ri de încălcare a intereselor s-au efectuat numai 69 zile- menea măsuri şi în restul de — O pereche de şosete de tă poveste. Eu am fost ieri
gospodăriei colective. Ea fa muncă la hectar. Ne întrebăm gospodării colective ? Se ştie damă, vă rog. să văd celălalt film şi... în
ce revizii generale de 4 ori
cole ; aprobă volumul diferi ferme zootehnice, urmînd să pe an, iar revizii parţiale ori de unde provin aceste diferenţe, doar că fermele zootehnice aduc — Cu părere de rău, dar ţelegeţi...
deoarece gradul de mecanizare venituri importante colectivişti
telor fonduri, cantităţile de fie confirmaţi de adunarea de cîte ori‘este nevoie. întoc n-avem. Poate la magazinul In drum spre cinematograf,
produse şi sumele de bani generală pe termen de cel pu meşte un referat asupra dă şi normele de muncă sînt aproa de-cilâturi... cineva dintre noi a spus :
pe aceleaşi în toate gospodării
care urmează să fie reparti ţin 2 ani. El numeşte dintre rii de seamă anuale a consi le colective. Au studiai tehnicie lor. In anul 1955, gospodăria Te duci acolo. — Dacă nu pot scrie pe-o
nii şi îndrumătorii gospodăriilor colectivă din Sebeş a realizat — O .pereche de şosete de bucăţică de hîrtie ce film ru
zate pentru zilelermuncă. membrii gospodăriei colective liului de conducere şi-l pre colective aceste probleme ? Da suma de 40.306 lei din valorifi damă, doresc. lează, atunci, barem să pună
că le-ar fi studiat, credem că carea produselor de animale, iar — Regretăm, dar nu vă un om acolo care să dea ex
Hotărîrile adunării genera sau angajează din afara gos zintă în adunarea genenală ar fi luat măsuri pentru înlă cea din Miercurea 96.699 lei. A- putem servi că n-avem. plicaţii spectatorilor. Ce, ma
turarea lipsurilor în organizarea cest lucru a făcut ca multe din O oră întreagă, din maga re lucru ?
le sînt valabile pentru solu podăriei un contabil sau so imediat după darea de sea gospodăriile colective să-şi mă zin în magazin, acelaşi răs
rească fermele zootehnice. Nu COMENTATOR
ţionarea diferitelor probleme, cotitor care este confirmat de mă anuală a consiliului de
numai dacă întruneşte cel adunarea generală. conducere. muncii şi în pontarea zilelor. mai în gospodăriile colective din
Dar ei nu au făcut acest lucru. raionul Sebeş s-a mărit numă !ON BARNA — GHEORGHE RAPEL
Cum este posibil ca gospodăria rul animalelor faţă de anul 1955,
colectivă din Miercurea care
JHiaa. inlernaţianală a e d ilu lu i are o suprafaţă de teren mai mi la taurine cu 67 bucăţi, la caba Comitetul de partid fu fruntea luptei
că şi mai 'puţini membrii colec line cu 110 bucăţi la ovine cu
O zi de basm de 27 mai a fost declarată „Ziuă tivişti decît cea din Dobîrca, să 2.089 bucăţi şi la „orcine cu pentru mai buna folosire a tehnicii
artiştilor amatori“ cu care ocaj efectueze pentru muncile admi 160 bucăţi.
nistrative 2.485 zile, şi cea din in mină
— Te duci la cămin, Nicu- mult de... 3 ore, în care, copii zie, în parc, copiii de la toate Dobîrca numai 2.300 zile ? Conducerile gospodăriilor co
şor ? bozeşenilor au urmărit cu aten şcolile au prezentat programe lective trebuie îndrumate în aşa Colecţia „Din experienţa muncii de partid"
ţie eroii din povestirile fantas artistice. „Ziua cărţii“ s-a ţi îndrumătorii gospodăriilor co fel ca să respecte Legea nr. 6
— Da, hai mai repede să nu tice ale lui Ion Creangă, Al nut în 28 mai, tot în parcul ora lective au trecut de multe ori cu privire la dezvoltarea şepte- In Editura de stat pentru li- nizaţiei de partid asupra âd-
scăpăm nici un basm. Odobescu, M. Sadoveanu Ş şului Deva, unde educatoarele şi prin aceste gospodării, dar nu lului de animale. Pentru aceas
ale altor scriitori de seamă. Du profesoarele au citit copiilor di s-au gîndit să dea un sprijin ta se cere îndrumătorilor gos tenatură politică a apărut bro- ministraţiei pentru asigurarea
— Ce basm ? pă aceasta, mulţi dintre micuţi ferite cărţi. In 31 mai, a fost mai concret conducerilor, ci s-au podăriilor colective şi zootehniş-
— Cum, nu ştii că la cămin ascultători, au „năvălit“ în bi organizată „Ziua constructorilor, mulţumit cu aşa-zisele îndru tilor să analizeze mai concret şura „Comitetul de partid în condiţiilor tehnico-organizalo-
s-a organizat „O zi de basm“ ? amatori“, In aceeaşi zi, seara,- mări tehnice. Aceste diferente condiţiile de creştere a anima
de zile-muncă din gospodăriile lelor precum şi rentabilitatea di fruntea luptei pentru mai bu- rice necesare bunei desfăşurări
— N-am ştiut. Dacă-i aşa, colective se datoresc numai unei feritelor ferme anexe din fiecare
hai fuga. slabe organizări a muncii şi unitate în parte, pentru a le pu na folosire a -tehnicii în mină” a întrecerii socialiste, desfăşu-
slabului control efectuat de că tea orienta spre acele ferme ca
tre îndrumători. re sînt aducătoare de veni turn de Ion Barna şi Gheorghe Radei, rarea unei largi munci politice
Să studieze mai bine felul cum
Biroul Comitetului regional Broşura, care face parte din co- de masă pentru lămurirea mi-
de partid, în planul de măsuri este organizată munca, pentru
In spre căminul cultural din blioteca căminului, de unde şi în sala cinematografului „Fiii întocmit în urma Directivelor ce lecţia „Din experienţa muncii norilor asupra importanţei foio-
lui de-al II-lea Congres, a pro ca valoarea unei zile-muncă să
Bozeş, s-au dus în ziua aceea au luat diferite cărţi de poveşti mon Sîrbu“, s-a ţinut o confe pus să se studieze rentabilitatea de partid“, arată ce metode fo- sirii maxime a tehnicii, popu-
fermelor zootehnice din toate crească. Să facă un just porw
mai mult de 40 de copii. Şi LETIŢIA FRAŢILA rinţă despre „Ziua in te r n a ţi gospodăriile colective şi să se în loseşte comitetul de partid din larizarea fruntaşilor etc. sînt
mici şi mai mari. Toţi voiau corespondentă nală a copilului“, urmată de locuiască animalele de produc taj al oamenilor şi să introducă
să fie prezenţi la „Ziua de —o — program artistic dat de copiii mina Lupeni pentru ca maşinile principalele metode folosite de
basm“ organizată de comisia de din oraş. pe scară cît mai largă mecani
femei din Geoagiu-Băi. Sărbătorirea zilei şi utilajele noi cu care este în- organizaţia de partid din mina
de 1 iunie Ziua de 1 iunie, în oraşul De zarea diferitelor lucrări agricole
„Ziua de basm“ a început va, ca şi în celelalte oraşe din zestrată această mină să fie fo- Lupeni asupra cărora se insistă
cu „Povestea ursului păcălit regiune, a fost o adevărată săr-
de vulpe“. Apoi, Nicuşor Moloţ losite din plin în scopul creş- în acest material,
terii producţiei şi a productivi- Broşura este tratată în Iuni
tăţii muncii. na documentelor celui de-al II-
In broşură se dă o .atenţie lea Congres al partidului. Din
ţie necorespunzătoare cu anima Prin aceasta se va ajunge ca' deosebită calificării cadrelor, in ea reiese preocuparea minerilor
a povestit „Capra cu trei iezi“, Incă din ziua de 25 mai, în bătoare pentru cei mici. DimP le de rasă, şi rentabile. In raio productivitatea muncii să cres- troducerii şi extinderii metode din Valea Jiului şi măsurile po
Măripara Iancu, fragmente din oraşele şi comunele regiunii neaţa au avut loc concursuri nul Sebeş s-au luat unele mă că şi să se obţină un preţ de lor înaintate de muncă, organi litice luate pentru ca sarcinile
„Jupîn Rănică Vulpoiul“, iar noastre, au avut loc manifestări sportive pentru copii, iar după suri. Astfel, la gospodăria co cost mai mic la toate produsele zării întrecerii socialiste, — con
Ioah Curuţ a citit bucata „Li- închinate zilei de 1 iunie — masă, pe platoul de lîngă cetate, diţii principale pentru asigura trasate de cel de-al II-lea Con
zuca găseşte gazdă bună în Ziua internaţională a copilului, au fost date programe artistice lectivă din Ungurei s-au înlo din gospodăriile colective. rea folosirii maxime a tehnicii. gres al partidului să fie inte
In oraşul Deva, de pildă, Ziua de pionierii din toate şcolile. cuit trei vaci de lapte şi patru ti
dumbravă“.
„Ziua de basm“, a durat mai neret bovin, la cea din Sebeş TRAIAN CRICOVEAN Exercitarea controlului orga- gral îndeplinite.
Conducerea Industriei, agriculturii buni Lupeni, Aninoasa, Petrila; pe In atenţia celor Păşteanu, Traian Angliei, Ing. Alexan gandiştil, să le orienteze înspre al 'e-
dru Bojenescu şi alţii care au subli rea justă a bibliografiei, recomari.liml
şi a celorlalte sectoare social-econo- lîngă minele de fier din Ghelar, uzi niat importanţa studierii probleme ce anume să studieze din operele cla
raice şi cultural-educative din regiu na „Victoria“ Călan, în transporturile econconcretălor economice în industrie şi agricul sicilor marxism-leninismului, din do
tură făcînd propuneri folositoare bunei cumentele de partid, din literatura de
nea noastră, ridică în faţa organelor feroviare de la Simeria, pe lîngă orga în cercurile de
de partid şi economice probleme com nizaţiile de bază de la oţelăria Sie- desfăşurări a studiului în viitor. specialitate şi chiar din carnetul agi
plexe. Un rol de seama în ridicarea mens-Martin şi laminoare din Com Consfătuirea a scos în evidenţă im tatorului şi presa locală.
nivelului de conducere a acestor ra binatul siderurgic Hunedoara, la uzi — învăţăminte pe marginea unui schimb de experienţă — portanţa ce o are pentru buna des
făşurare a activităţii cercurilor de e-
muri de activitate îl are şi propa nele din Zlatna şi altele. In Alba-lu- cuvenit pe studiul individual al biblio conomie concretă, alegerea justă şi din Se recomandă a se introduce în toa
grafiei indicate. In felul acesta, la şe te cercurile de economie concretă me
ganda de partid. lia, pe lîngă comitetul raional de par fabricatelor de beton armat la susţi propagandişti nu le era clar carac dinţa cercului, cursanţii s-au prezen timp a problemelor ce urmează a fi toda Informării cursanţilor înainte de
nerea lucrărilor de lungă durată este terul acestei forme de învăţăm înt; tat nepregătiţi, discuţiile avînd un studiate, adică întocmirea programu începerea discuţiilor despre măsurile
Congresul al II-lea al P.M.R. a pus tid funcţionează un cerc în care se studiată în prezent de conducerea mi uneori, discuţiile în cerc se transfor: caracter îngust, bazate doar pe cu lui. Aici, reţete de-a gata, valabile pen luate pe baza propunerilor făcute de
nei, metodă a cărei aplicare va adu mau în consfătuiri de producţie, sau noaşterea anterioară a situaţiei de la tru toate cercurile nu se pot da, deoa ei în şedinţa anterioară. De aseme
în faţa propagandei de partid sarcina studiază problemele economico-agrare ce minei economii însemnate. se credea că este vorba de studierea Jocul'de muncă. rece însăşi problemele ce se cer a fi nea, s-a indicat ca propunerile care
teoretică a economiei politice. Despre studiate diferă de la o întreprindere necesită luarea de măsuri din partea
de a milita în strînsă legătură cu via din raion. La Trustul 4 construcţii din Hune acest lucru a vorbit propagandistul Pentru a evita acest lucru, unii la alta şi chiar de la un sector de
ţa, pu practica, de a îrţarma membrii Experienţa de pînă acum a cercuri doara, curs.anţii cercului de economie ing. Carol Băncilă din Petroşani, care propagandişti au propus ca acele şe producţie la altul. Cele mai bune pro conducerii altor întreprinderi cu care
de parfid şi masele de oameni al mun lor de economie concretă dovedeşte concretă, după ce au studiat căile de conduce un cerc de economie concre dinţe de cerc unde se ridica proble grame au fost întocmite acolo unde ei sînt în legătură, să fie aduse la
sporire a productivităţii muncii în tă unde sînt încadraţi conducători al me mai grele să se desfăşoare nu nu pentru elaborarea lor, comitetul de cunoştinţa comitetului raional de par
cii cu cunoaşterea profundă a poli limpede viabilitatea şî utilitatea lor. construcţii, s-au declarat hotărîţi să întreprinderilor carbonifere din între mai pe baza unui scurt referat pre tid care să organizeze punerea lor in
ticii economice a partidului în scopul Iată. de pildă, activitatea, — ce-i învigă rutina unor cadre de construc gul raion. Este clar că într-un astfel zentat de către unul din cursanţi ci practică.
îndeplinirii sarcinilor măreţe ale ce tori şi să introducă cu mai mult de cerc nu se pot analiza în mod con să fie precedate de expunerea unei
lui de-al doilea plan cincinal. drept, de scurtă vreme — a cercului curaj tehnologia modernă. De pe acum cret problemele arzătoare ale tuturor lecţii pe tema respectivă. Aceasta partid a orientat propagandişti să ţină
de economie concretă de la minele de şi-au propus experimentarea şi aplica întreprinderilor miniere din Valea Jiu va ajuta pe cursanţi să studieze cont de părerea cursanţilor. La rnina
Una dintre formele de studii} care fier Ghelar. Aici au fost încadraţi rea metodei preparării betonului din lui. Aşa se explică faptul că în acest şi să-şi însuşească bibliografia in Aninoasa, de pildă, printre temele ale
răspunde cel mai bine problemelor de 19 cursanţi membri şi nemembri de zgură, folosîndu-se argilă, care în cerc nu s-au făcut propuneri în urma dicată, deci să înţeleagă mai bine se se pot cita „Normarea tehnică şi
locuieşte o parte a cimentului, lucru studiului, participanţii mărginindu-se situaţia de la locul de muncă în caracterul mobilizator al rjprjTtplşf
ordin practic ridicate de activitatea partid, ingineri, tehnicieni, şefi de sec care duce la o economie de 175 kg ci doar h tratarea strict teoretică a pro lumina temei ce urmează a se dez tehnice juste“, „Gospodărirea utilaje De asemenea se constaţi ca nepotri
ment la metru cub de beton şi la blemelor puse în discuţie. bate. Bine. au procedat acele cercuri lor şi influenţa ei asupra preţului de vită tendinţa de a se vorbi în ter
fiecărei întreprinderi, este cercul de ţii şi ateliere, contabili, planificatori, creşterea rezistenţei blocurilor de be care nu au lăsat în seama unui singur cost". meni greu accesibili cursanţilor, cît .
ton la 40-50 kg pe c.m2. Participanţii la consfătuire, printre tovarăş întocmirea referatului, ci au şi aceea de a coborî nivelul discuţii
economie concretă. Aici, cursanţii stu fruntaşi ai întrecerii socialiste. care tovarăşii Gheorghe Popescu, format un colectiv care să-l ajute Se ştie că cercurile de economie lor la simple constatări u unor defici
Cu toate rezultatele bune obţinute Gheorghe Niţă, Traian Bîrsan şi alţii la studierea problemelor şi în întocmi enţe în organizarea producţiei, rupie
diază teoria economică a marxism-le- Programul elaborat s-a axat în de unele cercuri, în activitatea mul şi-au exprimat părerea că au dat mult rea referatului. de tezele teoretice ale marxism-lem-
tora s-au manifestat lipsuri serioase mal bune rezultate acele cercuri de nismului cu privire la economia so
ninismului, împletită cu problemele mod deosebit pe studierea căilor de mai ales în ce priveşte strînsa împle economie concretă, pe care comitetele La unele cercuri, comitetele de par cialistă. ¦
tire a problemelor teoretice de econo de partid le-au organizat pe întreprin tid ale întreprinderilor au indicat spe
ridicate de practica construirii socia ridicare a productivităţii muncii la mie politică, cu problemele practice ale deri şi pe sectoare de producţie. Et cialişti în probleme economice şl teh
producţiei, precum şî metodica condu au propus ca astfel de cercuri să fie nice care deşi nu făceau parte din
lismului în ţara noastră, strîns legate minele Ghelar, a reducerii preţului de cerii cercului şi îndrumării studiului organizate în transporturi, comerţ, coo cerc, au făcut expuneri documentate
cursanţilor etc. peraţie, S.M.T., G.A.S. şi în gospodă în faţa cursanţilor contribuind la în
de locurile de muncă respective. Deo rost al minereului şi introducerea teh- riile colective, deoarece vor avea efi
Pentru înlăturarea acestor neajun cacitate mult mai mare decît cele or suşirea temeinică a materialului.
sebit de important este faptul că -cnicii noi. suri, comitetul regional de partid a ganizate pe raion.
organizat recent o consfătuire cu pro
cursanţii cercurilor de economie con Primele referate pentru şedinţele pagandiştii acestor cercuri şl cu di concretă, spre deosebire de alte forme Comitetele de partid raionale şi oră
de învăţămînt, au un specific aparte. şeneşti sînt chemate, să conducă şî
cretă, fac — în urma dezbaterilor — cercului au fost întocmite de cursan Pentru aceasta este necesar, ca pre să îndrume activitatea cercurilor de
gătirea propagandiştilor să se facă de economie concretă în cadrul sistemu
propuneri menite să contribuie la îm ţii care conduc sectoarele de bază ale către cadre cu o înaltă calificare poli- lui învăţămîntului de partid, să orga
tico-ideologică şi profesională. In a-
bunătăţirea organizării producţiei, la întreprinderii. cest scop trebuie atraşi în jurul ca nizeze noi cercuri în întreprinderi, în
binetelor de partid activiştii de par
creşterea productivităţii muncii şi re Cursanţii au îmbrăţişat cu interes marile unităţi socjaliste ale agricul
ducerea preţului de cost, la îmbunătl: problemele discutate în cerc şi au fă-
ţirea calităţii produselor etc. cu.t un număr de 22 propuneri preţioase
Pe baza învăţămintelor isvorîte din ca, de pildă, să se verifice minuţios
documentele Congresului P.M.R., co schema funcţională în regie, în vede tid cei mal pregătiţi, conducători ai turii şi să generalizeze în permanenţă
mitetul regional de partid a indicat rea lichidării posturilor inutile. Pen întreprinderilor şi instituţiilor, econo experienţa celor mai bune cercuri şt
organelor şi organizaţiilor de partid tru efectuarea în mod ritmic a trans mişti, şl tehnicieni pregătiţi atît din a celor mai buni propagandişti.
punct de vedere profesional cît şi po
din regiune, lărgirea reţelei acestor portului subteran pe galeriile princi
cercuri. Astfel au fost create cer pale şi le puţul central, s-a propus în litic şî Ideologic. E. HOROVITZ
curi de economie concretă pe lîngă co tocmirea unei diagrame. Propunerea rectorii cabinetelor de partid. La consfătuire s-a criticai faptul că In cadrul discuţiilor au mai luat Comitetele raionale trebuie să îndrume şeful sectorului de propagandă al
mitetele de partid ale minelor1de căr- făcută de a se încerca folosirea pre- - Din consfătuire a reieşit că unor în unele cercuri nu s-a pus accentul cuvînţul tovarăşii Ioslf Davld, Victor şi să ajute în munca lor cu propa- comitetului regional de partid