Page 50 - 1957-02
P. 50

A lexandru Vlahuţa                                                                                                                                 I. L. CARAGJALE

                                 W 1907 toamnă-1 9 - 0 7
                                                                                                              d in                                 p r im ă v a r ă                                                                                 p în ă -n

 Minciuna stă cu regele la masă...                       N-al vrut decît spinări încovoiate                       Cum au izbucnit primele flăcări,          buşe ; ne aflam în faţa războiului ci­                                                      de abatere de la seninătatea ori gra­
 Doar asta-i cam de multişor poveste;                    Şi guri deschise laudelor tale.                       guvernul conservator (sub barba că­          vil al maselor producătoare — sătule                                                        vitatea impuse unui înalt magistrat,
 De cînd sînt regi, de cînd                                                                                    ruia, pe îndelete, încă din vara anului      de prea îndelungata nesocotire a lor                                                        care a îndrăznit unde şi cum nu se
                                                         Că de-a fost om să-ţi stee                            trecut 1906, pe vremea expoziţiei ju­        în cîrmuirea intereselor publice —                                                          cuvenea, să spună şi el ce avea pe
                                     minciună este                                          drept în faţă,     biliare, se organizase mişcarea mase­        contra oligarhiei uzurpatoare — prea                                                        suflet;
 Duc laolaltă cea mai bună casă.                                                                               lor ţărăneşti), s-a declarat cu toată        numeroasă şi prea scumpă pentru a
                                                         Ca pe-un vrăşmaş, l-ai depărtat de tine.              candoarea incapabil să ţină piept ele­       mai putea fi întreţinută, prea cinică                                                          pe urmă... trebuie să nu se permită
 O, sînt atîtea de tăcut — vezi bine —                   Bătrînl! pier; dar oaste nouă vine,                   mentului dezlănţuit. Regele, fireşte, adînc  pentru a mai putea fi suferită.                                                             plutonierilor bacalaureaţi a purta sa­
 De-atîtea griji e-npresurat un re g e!                  Şi dureroase lucruri mai învaţă I                     îngrijat şi bănuind, cu drept cuvînt,                                                                                                    bie ca ofiţerii titulari ?
 Atîtea-s de aflat 1 — Şi, se-nţelege,                                                                         el care îşi cunoaşte bine oamenii, că          A fost o neînchipuită aiureală ge­
 Scutarul Iui nu poate fi oricine.                       Părăzl, decor de teatru, luminaţii,                   liberalii nu erau atît de ignoranţi în       nerală. In Camere, cît şi prin organele                                                        In cluburi somptuoase, unde se a-
                                                         Tot ce pe vulg şi pe copii înşală,                    privinţa evenimentelor, a făcut apel         oficioase, guvernul declară sus şi tare                                                     runcă pe o carte arenda unui vast
— „Ce (ară fericită, m aiestate!..."                     Aceasta-i toată slava ta regală.                      la patriotismul şefului lor. Acesta a        că „răscoalele sînt fapta unei mîini                                                        domeniu ; în cabinete particulare, unde
 Se Iăfăieşte gureşa Minciună,                           Pe tristul gol din juru-ţi — decoraţii 1              primit zdrobitoarea sarcină a puterii        străine de undeva“. Imediat de „unde-                                                       un mic souper fin se plăteşte cu pre­
„Că numai Dumnezeu te-a pus, cunună                                                                            numai cu condiţia ca fracţiunea con­         va“pică o fulgerătoare protestare.                                                          ţul cîtorva kile de m ălai; în berării
De-nţelepciune şi de bunătate,                           Tu-n ţara asta nu vezi decît raiul                    servatoare şi majorităţile ei, să-i pro­     Atunci, acelaşi guvern „dezminte, iar                                                       populare, unde meschin impegaţi az-
                                                         Ce-ai tăi ţi-I ticluiesc într-o clipită.              mită concursul fără nici o rezervă, iar      sus şi tare, prin legaţiunile regale,                                                       vîrl într-o seară la chef leafa-le pe
 Păstor acestui neam, ce stă să piară                    Ruină-i sub hîrtia poleită,                          conservatorii, ruşinaţi şi îngroziţi de       orice ştire de aşa fel ca o curată                                                          o săptăm înă; în cîrciumi de mahala
 Ce nici nu s-ar mal şti c-a fost,                       Sub crengi de brad trozneşte                         moştenirea ce lăsau, s-au plecat în­          născocire". La un moment, ¦oligarhia                                                        unde se strîng hăitaşii electorali să
                                                                                                                                                                                                                                                       se cinstească cu tulburel nou prefă­
                                           sărmanul,                                         putregaiul, —    voielii.                                      FRAGMENT                                                                                   cut din v ech i; — pe căile publice —
 De nu-şi afla sub schlptrul tău                                                                                 Au urmat în Camere, duioase scene                                                                                                     la colţul bulevardului, sub splendoa­
                                                         Dar tu eşti fericit. Linguşitorii                                                                  dă semne de curată demenţă ; îşi în­                                                       rea lămpilor electrice, sau la răspîn-      TUDOR ARGHEZI
                                            Limanul.     înalţă imnul proslăvirii tale                         teatrale... în publicitatea romînească       chipuie ca sorginţi ale dezastrului fel                                                    tia depărtată, sub licărirea unui feli­
 De nu-ţi sta-n mină bulgăre de cearăl                   Şi fac să n-auzi cîntecul de jale                     foarte înclinată, la ocaziuni mari, către    de fel de conjuraţiuni anarhiste, din                                                      nar afumat; în tramvai, pe jos, în                            *©
                                                        Cu care-şi adorm foamea prăşitorii.                   nota sentimentală, astfel de exibiţiuni       Barcelona sau Patterson din Honolulu                                                       muscal cu cauciuc; în Vagons-lits, în
 Că tu sălbateci ai găsit aice,                                                                               se numesc „scene înălţătoare“. Toată          — mai ştim de unde ? Nu mai vede                                                           clasa Il-a ori a IlI -a ; — de la spu­      1907
Sălbateci şi mişei, şi proşti de-a rîndul,               Nu fi-ai iubit poporul, maiestate,                   lumea a plîns, miniştrii de azi, mi­          nicăieri decît instigatori, nu mai vi­                                                     ma oligarhiei pînă la drojdia cliente­                                                                              .
 Şi-o sărăcie — cum nu-ţi dai cu                         Sau nu l-ai înţeles — şi e tot una.                  niştrii de ieri, deputaţi, senatori, pu­      sează, nu mai caută, nu mai gîndeşle                                                       lei — toţi roiesc şi forfotesc... Şop­
                                                        De sus şi pină jos s-a-ntins minciuna—                blicişti, reporteri şi tribune publice;       decît să găsească pe instigator — fe­                                                      tesc, discută şi perorează şi izbucnesc     (Cuvînt înainte)
                                             gîndul...   Ea leagă şi dezieagă-n ţară toate.                   şi-n faţa lumii acesteia atît de emo­         nomen şi ridicol şi deplorabil, ca-n                                                       şi pun lumea la cale — gîndind la...
Dar faci un semn — şi-ncep                                                                                    ţionate, doi mari dintre mari fruntaşi,       totdeauna aşa numitul delirium per-                                                        persoane; vorbind de... persoane; a-        In anii nouă sute şapte,                    Pe vîrful unui fir de luminare
                                                         Iar ca să-ţi dea o spumă de mărire,                  un conservator şi un liberal s-au strîns      secuţionis. Nu le vine politicienilor                                                      plaudînd sau condamnînd... persoane;        Ca din senin, în marte, într-o              In sfeşnic la icoane şi-n altare.
                                      să se ridice      Ca pe-un copil te poartă şi-ţi arată                  în braţe cu efuziune şi s-au sărutat          noştri să creadă că dezastrul este ur­                                                     expulzînd sau decorînd... persoanei
                                                        Sclipiri şi flori...                                  solemn, spălînd cu lacrimi fierbinţi          marea fatală a sistemelor lor politi­                                                      exaltînd sau calomniind persoane 1                                            noapte,   Aşa, din sat în sat, se-ntinse
Oştiri, cetăfi, palate — lume nouă,                                                                           tot trecutul care cei drept, cam avea         ce, şi-i caută explicaţia la kilometri                                                     Persoane şi iar persoane 1 Fireşte, sis­    S-a ridicat recent, din Hodivoaia,          Văpaia grînelor aprinse,
 izvoarele vie(ii se desfundă;                                             Afla-vei tu vreodată               nevoie de sp ălat: în căldura luptelor        departe, cînd, dacă ar fi în stare să                                                      tema trebuie să fie consecventă. Aci,       Şi din Flâmînzi şi Stănileşti,              Din flacără-ticepea să joace
De pretutindeni bogăţii inundă —                        Cumplita vremiior destăinuire?...                     de pînă ieri a celor două fracţiuni,          se uite bine, ar putea-o găsi sub vîr­                                                     lumea e a persoanelor, nu persoanele                                                    De-a rîndul pe pătule şi conace.
Şi tu Ie-mparţi cu miinile — amîndouă                                                                         primul nu numea pe al doilea decît            ful nasului. Trebuie numai . decît să                                                      sînt ale lumii... aci sînt slujbe pentru                                      văpaia.
                                                        Şi ce speranţe se puneau în tine,                     „trădător de neam“, iar acesta pe a-          fi fost o vrajă care să fi dezlănţuit                                                      slujbaşi, nu slujbaşi pentru slujbe;                                                    Era să fie sărbătoare
Azi ia cuprinsul tău rîvneşte-o lume                    Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale                     cela „fiul lui Belzcbut". Răscoalele          aşa, din chiar senin, un uragan, să                                                        biserici pentru popi şi paracliseri nu      Şi s-au aprins de-a latul                   Sau stujbă de înmormîntare ?
E-o veselie şi-un belşug în ţară,                       Cu pine şi cu sare !... Osanale 1                     făceau deci o m inune: trădătorul de          fi fost neapărat instigator, ca să se                                                      paracliseri şi popi pentru biserici; gîş-                                  tării, mii   Urlau şi ciini-n haite la năvală,
Că vin şi guri flăinînde de pe-afară —                  Mîntuitorul lui credea că-i vine                      neam de pînă ieri se preschimba în            fi răsturnat o lume întreagă, liniştită                                                    te pentru hahami nu hahami pentru                                                       Ajută, doamne, ţara-i în
Tot crugul sună de slăvitu-ji nume                      Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale 1                   salvator al patriei iar fiului lui Bel-       pîn-adineauri, într-o clipă cu josu-n                                                      g îşte ; catedre pentru profesori nu pro­   De luminări şi de făclii,
                                                                                                              zebut îi crescuseră peste noapte aripi        s u s !... Ga baba chioară punînd tin­                                                     fesori pentru catedre... Aci e, în fine,    Ca la un Paşte şi-o înviere,                                                răscoală.
Ia uită-te, pămîntui ce-mbrăcat e...                    Şi ce credinţă trist-o să-i răm înă;                  de cheruvim. In faţa primejdiei, pentru       girea pe pirostria şchioapă: cînd se                                                       o patrie pentru patrioţi, nu patrioţi       Facle, şi vipii, şi-opaiţe
Cresc flori pe unde calci, şi rîde firea,               Că n-ai putut spre el iniinde-o mină                  amîndouă egale de ameninţătoare, frac­        răstoarnă tingirea-n foc se cruceşte                                                       pentru o patrie... Fireşte, iarăşi cu re­
Tu-mparţi norocul numai cu privirea,—                   Din greaua platoş-a trufiei tale 1“                   ţiunile de guvernămînt duşmane îşi            baba, şi scuipă şi caută în spuză ur­                                                      zerva multor excepţiuni onorabile, ne­                                    stinghere.
Ir.cai ţăranii zburdă pe la sate 1...                                                                         dau mîna spre restabilirea ordinei. Gare      mele necuratului — care i-a răstur­                                                        tăgăduit oameni de ispravă, monoliţi
                                                        C-acestea nu l-au deşteptat pe rege                   va să zică, un guvern incapabil, deşi         nat hiertura.                                                                              în nenorocita sistemă politică şi so­       Cum e-n biserică, la noi,
Şi-l place regelui. E lucru mare,                       Că Adevărul a fost dat afară,                         dispune de majorităţi formidabile, cade;                                                                                                 cială...                                    Un mugure de foc, ca un altoi,
 Cum farmecă pe regi Minciuna. Drepte                   Şl slugile l-au îmbrîncit pe scară -                  vine altul la putere declarîndu-se şi         ..................................................................... ...........  ••I  i
Că ea, demult, pe-a tronurilor trepte                   Fireşte, de la sine se-nţelege.                       el dintru început incapabil dacă in­                                                                                                        Acestea toate se petrec deasupra
A fost cea mai aleasă desfătare.                                                                              capabilul căzut nu-i dă, fără nici o          Dar „sinistrul" s-ă potolit de mult.,,                                                     pe o pojghiţă foarte subţire, subţire de
                                                                            :k                                rezervă, concursul — tocmai după                                                                                                         tot, gata să crape sub prea grea apă­
— „Măria-ta, e un străin afară.                                                                               principiul gramatical cînd două nega-         A trecut parcă un veac de astă pri­                                                        sare... In acelaşi timp, de desubt, în
Cam trenţăros — dar pare-un                             Trec anii. Şi ce dulce-i amăgirea I                   ţiuni fac o afirmaţiune : două incapa­                                                                                                   adînc. clocotesc aproape 5 milioane de
                                                        „Tu zeu eşti printre regi I                           cităţi mărturisite, dau o capacitate ne­      măvară 1... Toate sînt cu totul uitate.                                                    creaturi umane, sufletele ofensate de
                                    om de seamă,                                                              tăgăduită.                                                                                                                               prea îndelungata obijduire. Minţile
Şi... Adevărul parcă-a zis că-1                                                               Mărire ţie“...                                                Cum i-a venit sufletul la loc, oli­                                                        care au început şi ele să se lumineze,
                                                        In jîlţu-i moale tolănită, scrie,                        Intre masa poporului şi clasele stă-                                                                                                  le arde gîndul răsturnării uzurpato­
                                           cheamă..     Cu pana ei de aur, Linguşirea,.                       pînitoare este (cine ar putea tăgă­           garhia şi-a luat iar bpnele clasice nă­                                                    rilor, de dorul cuceririi unei părţi mă­
De unde-o fi ?... că nu-1 de-alci                                                                             dui?), o prăpastie de interese şi de                                                                                                     car din stăpînirea intereselor şi desti­
                                                        De-abia se insprăveşte-o sărbătoare                   sentimente pe care aceste clase n-au          ravuri I A început iar- jocul normal de                                                    nelor proprii... acolo, pe cînd deasupra
                                         din ţară".     Şi-ncepe alta. Muzicile cîntă...                      ştiut-o umplea încetul cu încetul, ba                                                                                                    se învîrteşte tot cu mai mulţ avînţ ve­
                                                        Imbracă-te-n podoabe, ţară sfîntă,                    chiar şi-au dat toată osteneala s-o           cacealmale între facţiuni, grupuri şi                                                      selul cancan fără spluţiune l acolo, în
Minciuna palidă-şi topeşte g la su l:                   Să nu mai ştie nimeni ce te doare 1.                  sape cît mai adînc. Solidarizarea celor                                                                                                  adînc, gem uriaşe nevoi materiale şi
— „O nu-l primiţi! II ştiu,                                                                                   două facţiuni adverse la cuţite pînă          grupuşoare şi în sînul acestora, ca-n                                                      morale ale unui popor întreg --- sin­
                                                        Dar ce e,, doamne, vuietul acesta?                    ieri — cu uitarea oricărei vechi duş­                                                                                                    gura temelie, singura realitate, sin­
                                       e vestitorul     Ce-1 hreamătul acesta care creşte ?                   mănii, cu călcarea peste toate scru-          frumoasele senine zile de pace... Şoap­                                                    gura raţiune de a fi a statului na­         P. CERNA cm?:n„ j _
De rău, ce face pe-atotştlutorul,                       Se zguduie pămîntui şi mugeşte,                       pulurile personale, cu excentrica paradă                                                                                                 ţional romîn... Acolo, în adînc, o lu­               ©# L h L tl.éi O & (LlLIA(LfZ-(Z.
Şi vede prăbuşirea Ia tot pasul.                        Ca marea cind o biciuie tempesta                      teatrală — trebuia fireşte să fie con­        te şi intrigi de culise, sfori şi sfori-                                                   me care ştie mai bine ce înseamnă
                                                                                                              siderată de poporul întreg ca o ultimă                                                                                                   a muri ca vitele, decît ce va să zică
E cel ce împotriva ta conspiră                          Se-na!|ă flăcări, braţe disperate,                    opinteală a politicienilor pentru păs­        cele, cît mai subţiri dacă trebuiesc,                                                      a trăi ca oamenii scrîşneşte: „noi
Invidia în inima Iui geme                               Spre ceru-ntunecat, pustiu şi rece                    trarea privilegiilor oligarhiei... Aşa,                                                                                                  vrem acum nu doar pămînt I... vrem
Şi gura Iui e plină de blesteme.                        Năpraznic vîntul nebuniei trece                       dar, nu ne aflăm în faţa unor desor-          cît mai groase dacă merg 1 Emulaţie                                                        şi pămînt şi omenie 1“... Acolo sub lu­
Tu nu poţi auzi ce vorbe-nşiră..."                      Şi spulberă noianul de păcate.                        dini pe care un guvern fusese inca­                                                                                                      mina candelei stă alîrnat între sfin­
                                                                                                              pabil să le astîmpere, iar, altul cu mai      de subtile ergoterii bizantine pe fa ţă ;                                                  tele icoane, manifestul regal aşteptînd...  Departe-n ţara holdelor bogate,             — O, soare al iubirii, soare
— „Şi totuşi, zice regele să vie 1“                     In vaiete se prăbuşeşte-o lume                        multă autoritate şi cu mai                                                                                                               Să aştepte i                                Acolo unde foamea e regină,                                                    sfinte I
Dovadă că chiar la Palat Minciuna                       Clădită pe minciuni. Dar ce mînie 1                   mult spirit politic, se bizuia să le înă­     concurs de pişicherlîcuri pe la spate ;                                                                                                Au fost furtuni — şi sînge fără
Nu e biruitoare-n totdeauna,                            Cum şuieră cumplita vijelie —                                                                                                                                                                                                                                                          Pîn-nu pătrunde-n vechile
Fac şi monarhii cîte-o nebunie...                       Sar fraţii între ei să se sugrume                                                                   adevărul curat, strecurat la ureche cu                                                                                                                                      vină,                                morminte,
                                                                                                                                                                                                                                                                                                   De la bordee pînă la palate...
Privind în ochii regelui, străinul —                    Uscata brazdă cere iarăşi sînge.                                                                    acele clipeli din ochi şi cu acel tre­                                                                                                                                             Răsai deasupra sîngelui bogat I
Cu braţele pe piept încrucişate —                       Femei cu părul despletit, nebune,                                                                                                                                                                                                             Iarastăzi pare linişte deplină ;
Răspică vorba: „Ţara maiestate,                         Şi-asmut copiii la omor. Genune,                                                                    mur de buze, caracteristic minciunii,                                                                                                  Dar din adînc vin glasuri                   Usucă-i iute cîmpurile roşii,
E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul,                  Puhoi de ură ce zăgazu-şi frîngel                                                                                                                                                                                                                                                      Să nu priceapă-n groapa lor
                                                                                                                                                            minciuna rostită tare în vileag cu gla­                                                                                                                               înneoate,
Căci muzici cîntă-n juru-ţi.                            Deschide ochii mari bătrînu! rege                                                                                                                                                                                                          Vin rugi, blesteme, cereri de                                              strămoşii
                                     Şi slugarnici      Şi, tremurind, din jîlju-i se ridică.                                                               ciala neşovăire pecetea sfîntului adevăr.                                                                                                                                          Al cui a fost — şi cine l-a
                                                        Au cine liniştea lui scumpă-i strică ?                                                                                                                                                                                                                                 *dreptate...
Adormitori, ca-n zid, te-mpresoară,                                                                                                                         Şi cîte griji pentru atîtea grave pro­                                                                                                 Drumeţii trec grăbiţi — şi                                                    vărsat.-
De nu mai poţi vedea pe cei de-afară,                   Ş-al vremii rost el tot nu-l înţelege.
Pe bunii tăi supuşi — cei mulţi                                                                                                                             bleme publice? De exemplu...                                                                                                                                         se-nchină.

                                         şi harnici.                                                                                                        Un aşa numit gheşeft (ce barba­

Că n-ai cercat spre ei să-ţi                                                                                                                                rism I ce grozăvie nemaipomenită la
                                     spinteci cale
                                                                                                                                                            noi), cu niscai furnituri publice ; după
Să ştii şi-n ţara ta ce suflet bate.
                                                                                                                                                            asta... o recidivă de indelicateţe sau

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              ¦SpnnSHBEEiHBSEa

# LIVIU REBREANU                                                                                                                                     argint, îneît calul ciulea urechi­ asta că e amărîtă şi nu ştie ce-i                                                                          calul încoace şi încolo ca la o             mit să ridici tonul! Strigă deo­
                                                                                                                                                                                                                                                                                                   paradă. Sînt în stare să atace              dată înfuriat, Baloleanu. Dum­
                                                        -'/— -/— * / ' r                                      R A S C le. Deşi acuma îi vedeţi şi-i a- iese din gură! . . . In lături, An-                                                                                                         trupa, aveţi să vedeţi, domnule             neata eşti aici sub ordinele mele
                                                                                                                                                     uziţi şi vă puteţi convinge că nu ghelinol Ci taci mulcom şi lasă                                                                             prefect I                                   nu eu la ordinele dumneatale l
                                                                                                                                                     merită altceva decît gloanţe şi să le spun eu ce mi-a poruncii                                                                                                                             ' In acelaşi moment, Anghelina.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                      — Totuşi trebuie să le comu­             care nu încetase a zbiera înce­
"r~ 't— «/— ‘/— ' /— »y— >/— 1r                                                                                                                             baionete!                                                                                  Dumnezeu ! ... C-a venit ceasul             nicăm manifestul, domnilor! re­             pu să alerge prin faţa frontului
                                                                                                                                                                                                                                                                                                   luă Baloleanu, complect buimă­              cu copilul în braţe arătînd şi
      n marginea satului ţăranii                        ca o babă ameninţînd cu o puşcă                       leau, coloana d e .soldaţi se tîra            — Nu, n u ! bîigui Baloleanu judecăţii şi oamenii trebuie să                                                                           cit cu ochii mereu la mulţimea              bătîndu-şi bucile:
       trepâdau de nerăbdare,                           luată de la jandarmi şi întrebu­                      pe şosea ca o uriaşă rîmă neag­                                                                                                                                                      furioasă de ţărani care părea că
umplînd şoseaua şi împrejuri­                           inţată în chip de măciucă. Mai                        ră. Raze de soare jucăuşe, că-                Trebuie mai întîi s ă ...                                                                  afle adevărul / . . . Nu staţi, fraţi­      se apropie, deşi stătea pe loc în              — Să vă fie ruşine! Soldaţi
mea. Cu feţele roşii cu ochii în­                       departe, în mijlocul unei îmbul­                      zînd pe luciul boionetelor înfip­                                                                                                                                                    aceiaşi aţîţare. Dumneata ce                sînteţi voi ori tîlhari?... Ruşi­
                                                        zeli, Toader Slrîmbu, înarmat                         te pe arme, se răsfrîngeau cu                 I se împleticeau picioarele şi-tlor, încruntaţi la faţă şi cu ar­                                                                      zici, domnule prim procuror?                ne!... Nu mi-e frică de puştile
flăcăraţi aşteptau şi se îndemnau                       la fel, se fură că n-are să se a-                                                                                                                                                                                                                                                      voastre,,.. Iacă!.., Trageţi colea,
ca la o nuntă mare. Toţi aveau                          stîmpere pînă ce nu va zdrobi                         sclipiri speriate în văzduh. In               clînţăneau dinţii. O frică nătîli­ mele întinse spre fraţii noştri                                                                        — Să nu ne pierdem capul!                dacă îndrăzniţi!... Trageţi I . . De
de spus cîte ceva, ca şi cînd cei­                      căpăţîna ofiţerului care coman­                       curlnd se deosebiră rîndurile şi                                                                                                                                                     Zise Toma Grecescu cu spaimă.               ce nu trageţi ?... Uite colea! Ui­
lalţi n-ar fi ştiut nimic sau nici                      dă trupele măcar de ar ji gene­                       cei cîţiva călăreţi şi trăsura cu             gă îi rodea inima, că soldaţii se cei mai oropsiţi!. întoarceţi ar­                                                                    Legea trebuie respectată, dom­              te colea!
n-ar fi fost de faţă, şi toţi spu­                      ral. Tăcut şi încruntat, Serafim                      prefectul şi procurorul, apoi tu­                                                                                                                                                    nule prefect!
neau acelaş lucru şi aproape cu                         Mogoş avea de asemenea o ar­                          nurile trase de cîte 6 cai înche­             vor înfrăţi cu ţăranii şi-l vor mele asupra diavolului care v-a.                                                                                                                      Tănăsescu, văzînd-o agită iar
aceleaşi cuvinte. Uneori, arar, se                      mă chiar pe a plotonierului, pe                       ind trupul apocaliptic ca o coa­                                                                                                                                                        — Trompet, trompet! Răcni                cravaşa :
                                                        care o purta agăţată de curea                         dă turtită cu solzi metalici.                 măcelări.                                                                                  trimis să ucideţi nevinovaţii şi            Tănăsescu. Unde umbli, zevze-
făcea linişte şi atunci toţi se                                                                                                                                                                                                                                                                    cule!... Aici, lîngă mine să stai,            — Uite, scîrnâvia dracului
simţeau cuprinşi de o înfiorare                           FRAG M E N T j                                         Cu cît oastea tăcută se apro­              Mulţimea de ţărani începu de­ s ă ...                                                                                                  înţelegi.                                   cum îşi bate joc de trupă!...
apăsătoare pe care încercau                                                                                   pia, cu atît gălăgia ţărănească                                                                                                                                                                                                  Mama ei de scîrnăvie!... Puneţi
apoi s-o alunge cu alte urlete                          pe umăr ca un recrut silitor, cu                      se învolbura ca un cor sălbatec,              odată o mişcare pe loc ca o apă Cuvintele se revărsau ca o                                                                                Trompetul batalionului, un ser­          mîna pe ea!...
mai năvalnice, parcă le-ar fi                           toate că nu făcuse armată nici­                       ameţitor. Grămădirea de oa­                                                                                                                                                          gent călare, sosind în galop cu
fost frică tuturor să nu se tre­                        odată,                                                                                              bătută de un vînt nehotărît. Era viitoare de seîntei gata să a-                                                                        trîmbiţa sprijinită reglementar                Zidul militar nici nu clipea,
zească dintr-o beţie fericită.                                                                                meni se resfira în părţi deacur-                                                                                                                                                     pe genunchiul drept:                        parcă ar fi fost de oţel. In schimb
                                                           Iti dosul lui Petre, parcă ar fi                   mezişul şoselei, subţiindu-se,                o legănare într-o parte şi într- prindă tot cp întîlneşte în cale.
   — Uite-i că iar vin ! strigară                       fost umbra lui, se zbuciumă                           parcă toţi ar fi vrut să vază mai                                                                                                                                                      — Ordonaţi, domnule m aior!               din mulţimea răzvrătită porniră
deodată cîteva glasuri. Toate ca­                       llie Cîrlan, agitînd şi el o puşcă                    bine pe vrăşmaşi şi să-i .înfrunte.           alta căreia clocotul de urlete b Glasul se ridica sţăpînitor peste                                                                       Tănăsescu întoarse spatele. Au­           brusc alte strigăte:
petele se întoarseră spre Lespezi.                      şi hăpăind într-una, ca şi cinci                                                                                                                                                                                                           zea vorbele lui Anton care îl
Ştiau că iar vor veni, că trebuie                       n-ar mai fi fost în stare să gă­                         O comandă aspră răsună în                  împrumuta o înfăţişare război­ vuietul mulţimii parcă ar fi fost                                                                       supărau mai mult ca orice, par­               — N-o lăsaţi, măi oameni, s-o
să vie şi fiecare nădăjduise în                         sească altceva : „Nea Petricâ !...                    vîrful coloanei militare. Două                                                                                                                                                       că l-ar fi insultat pe el perso­            omoare!... Săriţi, băieţi!... Pg ei.
taină că totuşi nu vor veni.                            Nea Petrică ! . . . " strigătele şt                   companii se desfăşurară în linie,             nică !                                                                                     al unui cîntăreţ extraordinar a-            nal. Se gîndea să se repeadă la             fraţilor !...
                                                                                                              una în dreapta şi alta în stingă
  — Să vie, să vie că doar pe                                                                                 şoselei, oprindu-se apoi la o dis­            — Nu ne trebuie boieri! .. companiat de un uriaş cor bar­                                                                                                                            Ici colo cîte un pilc de în­
ei îi aşteptăm ! Răcni Petre Pe­                                                                              tanţă numai de vreo 100 de paşi
                                                                                                                                                            aţi venit să ne omorîţi ? Noi nu bar.

                                                                                                                                                            ne speriem de soldaţi!...                                                                  In faţa gloatelor gălăgioase,

                                                                                                                                                            Destul ne-au batjocorit ciocoii! soldaţii de o parte şi de alta a
                                                                                                                                                                                                                                                       şoselei, stăteau neclintiţi negri
                                                                                                                                                            . . . Huo, h u o ! . . . să nu trageti.
                                                                                                                                                            fraţilor! , . .                                                                            şi reci ca nişte maşini în formă
                                                                                                                                                                                                                                                       de oameni. Numai ochii pe feţele
                                                                                                                                                                  Prefectul împietrise pe şo­                                                          negricioase sclipeau cu luciri ar­
                                                                                                                                                            sea privind vălmăşagul de ţă­
                                                                                                                                                            rani şi mumurînd în neştire: zătoare.

                                                                                                                                                            — Calm, calm, domnilor...                                                                  Pe şosea, între cele două zi­

                                                                                                                                                              Primul-procuror Grecescu râ­ duri de soldaţi ca într-o poartă
                                                                                                                                                            mase cîţiva paşi mai înapoi, iar deschisă spre altă lume, se agi­
                                                                                                                                                            maiorul, abia strunindu-şi nerăb­ tau într-o zăpăceală galbenă
tre cu un glas subţire, atît de înjurăturile răbufneau cînd ici de gloatele ţărăneşti. Intre ele, darea, gîdila cu pintenii coaste­ prefectul Baloleanu, primul pro­ dînsul şi .să-l cravaşeze în faţa drăzneli se avînta spre frontul
schimbat, parcă nici n-ar fi fost cînd colo. Furia ţîşnea din ochi pe şosea, apărea trăsura prefec­ le calului, care dansa şi trepida. curor şi maiorul Tănăsescu, a- mulţimii ca să fie pildă şi al­ soldaţilor, în timp ce alţii îm-
                                                        şi din gîtleju-i ca un abur otră­ tului Baloleanu escortată de ma­ Apoi din gloata ţărănească vînd în spate trăsura cu doi cai tora care ar mai cuteza, să sfi­ proşeuu cu buigăraşi de pămînt
al lui.
Nicolae Dragoş, alături, strîn- vit, încingîncl sutele de oameni iorul călare.                                                                              ţişni deodată Anghelina lui Nis- şi trupul nemişcat al grosului deze trupa. Se pomeni însă răs- sau pietre. Calul maiorului lovit
gînd o furcă de fier în mină, în aceiaşi ceaţă invizibilă. Coase, — Calm, domnule maior! Să tor Muncenicu, cu copilaşul cel armatei în coloană de marş cu tindu-se aproape la prefect:
mormăi cu o ură care-i învine­ topoare, furci, sape, se învîrteau nu ne pierdem calmul! Borbor- mic în braţe, cu basmaua alu­ bateria de tunuri în coadă.                                                                                                                                                                                      de un boicvan rătăcii se ridi­
                                                                                                                                                                                                                                                                                                   — Domnule prefect, dumnea­ că speriat în două picioare,
                                                        în aer cercînd parcă să sperie şi si Baloleanu, foarte galben, co- necată pe spate şi părul ciufulit. — Ce facem, ei ce facem ! voastră nu auziţi îndemnul la — Dumneata aştepţi să ne
ţea vorbele :
— Lasă că le facem noi de să oprească prin ameninţări a- borînd şovăitor din caleaşca., Ajunse aproape de Baloleanu. Strigă prefectul nervos, cu ma­ nesupunere şi rebeliune către masacreze bandiţii? Se răsti
petrecanie, Soarele şi Dumnezeii                        proprierea primejdiei. Glasuri                        urmat de primul procuror car•’                zbierînd şi blestemînd cu un glas                                                          nifestul guvernului mototolit în            trupele de sub comanda mea ?...
şi Precesta şi...                                                                                             părea cel mai liniştit dintre toţi.           disperat.                                                                                  dreapta. Domnule maior,, ce fa­             Eu trebuie să iau măsuri, dom­              Tănăsescu la primul nrocuror
                                                        ascuţite de femei şi copii spinte­                                                                                                                                                             cem ?... Domnule prim procu­                nule prefect /... ¦Eu am răspun­
   Sudâlmile i se încîlciră în ce­                      cau lârmuirea bărbaţilor ca îm­                         — Cum ordonaţi dumneavoas­                     Ca şi cînd ar fi. vrut s-o apere,                                                                                                                                               Nu vezi că au începui să ne
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               bombardeze ?
rul gurii pînă se înnecară înlr- punsături de ace într-o pînză tră, domnule prefect! Făcu ma­ Anton nebunul fugi după ea şi ror ?                                                                                                                                                                  dere pentru siguranţa trupelor,
un scrîşnet. Chirilâ Păun, ţi- groasă de cîlţi.                                                               iorul Tănăsescu, agitîndu-şi atît o zmuci înapoi strigînd:                                                                               — TîUiarii au înnebunit de                  domnule prefect! ¦ ¦                          Apoi continuă cu glas de co­
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               mandă :
nîndu-se pe lingă Nicolae, ţipa In vreme ce ţăranii se vînzo- de vijelios cravaşa cu miner de — Să nu ascultaţi pe muierea tot — făcu maiorul învîrtindu-şi — Domnule maior, nu-ţi per­ — Trompet, sună!,.. Trompet!
   45   46   47   48   49   50   51   52   53   54   55