Page 82 - 1957-03

Pag. 2
DRAGII NOŞTRI COPII!
Versuri pentru cei mici de S. COSTIN
9 ăp uşa
S-a stricat păpuşa. Biata I
Dintr-o minâ-i iese vata,
Căci s-a ros aici la cot,
Şi-un picior s-a rupt de tot l
Plînge fata cu suspine
Că păpuşii nu i-i bine.
Lacrimile-i curg din plin
Şi nu-i chip ca s-o alin.
— „Nu mai plînge! Taci cu tata,
C-am să-ţi cumpăr miine alta 1".
Crezi că tace ? Nici de cum I
S-a pornit mai tare-acum,
Şi, strlnglnd păpuşa bine,
Spune-ncet, printre suspine :
>— „Cum vorbeşti aşa, cînd ştii
Că şl tu doar ai copii ?/'s
^YCepofica
„Val, bunico, al văzut ?
Inc-un dinte mi-a căzut
Btlnd zlmbeşte-atunci bunica
1Sârutindu-şi nepoţica h
*— „Hei, să-ţi fie cu noroc I
„O să-ţi crească altu-n loc.
„Insă, rău de te porţi dragă,
„Rămîi ştirbă viaţa-ntreagă l"i
IM L U M E A L O R
— FABULĂ —
Trăiau intr-o ogradă
Cu alte lighioane
Cîţiva pisoi de rasă
Cu trupuri dolofane,
Ce ziulica-ntreagă
Torceau gînduri in şoapte,
Filozofînd prezentul
Din zori şi pînă-n noapte.
Dar într-o zi o şoaptă
Cuprinse-ntreagă gloată,
Şi-n cîteva minute
Ştia ograda toată
Că o să-i aleagă
Pe toţi aceşti pisoi
Mai mari peste-a lor curte
Ca filozofi de sol.
Şi nu trecu nici vara
Cînd vorba s-a-mplinit,
Pisoii noştri iată-i
Mai mari au devenit.
Şi unde nu-ncepură
Să miorlăie tărcaţii:
— „Stimate orătănii,
Să vă iubiţi ca fraţii
Să nu se mai întîmple
Să vă mai cîrîiţi,
Iubindu-vă voi înşişi
Pe noi să ne iubiţi I
Şi ori şi ce dorinţă
Vreţi a o îndeplini
Veniţi cu ea aice,
Cu voi am fost, şi-om f i i "
Şi îşi ţinură o vreme
Pisoii vorba dată,
Şi-n mare mulţumire
— Filip Nicolae-Adrian de la
Şcoala medie din Orăştie, gă­
seşte accente destul de puterni­
ce ca să ne redea, în poezia
„Recunoştiinţă“, dragostea faţă
de marea noastră vecină şi prie­
tenă, Uniunea Sovietică. El ştie
să mînuiască versul, deşi uneori
alunecă în superficialitate şi ex­
presii banale. Este bine să se
gîndească pe viitor că poezia ne­
cesită un îndelung proces crea­
tor, în care fiecare cuvînt, se­
lecţionat cu grijă, să sugereze
o imagine, să emoţioneze. In fe­
lul acesta el va evita versuri de
o astfel de factură :
„Noiembrie... Şi gîndul se în­
dreaptă şi sonorităţi, naşte uneori con­
„Spre vremi trecute nu de
mult, dar care,
„In luptă pentru o viaţă
dreaptă
„Avură rol hotărîtor şi mare.
Astfel de versuri nu au pu­
tere emoţională.
— Ciclul de poezii „Cîntec
pentru patrie“ ai lui Constantin
Nădrag constituie profesiunea
de credinţă a sa. Acest crez po­
etic revine ca un leit-motiv în
„Cîntec pentru patrie“, „In
Munţii Apuseni“, şi mai cu sea­
mă în poezia .Maturitate“* . El
Pe nepoată-o roade-un gînd
Şi-i vorbeşte-apoi rîzînd:
— „Vezi ? Nici tu n-ai fost
cuminte.
„N-ai în gură nici un dinte !".¦
% LCOŞli
O fetiţă şi-un băiat
De săpat s-au apucat
Plănuind să facă straturi
Ca să crească zarzavaturi.
Lopăţelele, de zor,
Lasă brazde-n urma lor.
Bîzîie prin flori bondarii,
Sapă harnic gospodarii,
Dar de-odată se opresc.
Intre brazde ei zăresc
O dihanie lucioasă.
Ca fâşia de mătasă.
E balaur ? Şarpe e ?
Sau e cine ştie ce ?
Pe copil frica-i cuprinde
Şi tot fug de nu-i poţi prinde.
Tata vlne-atuncl la el
Şi, zîmbind, întreabă:—„Ce-i ?"
— „Am săpaţi răspunde fata,
„Să mai sape-acum şi tata”,
* Cîntările mai noi s-aprind.
Pentru mine-i lămurit
Că „vitejii" au fugit
Trăia ograda toată.
Dar cum se-ntîmplă adesea
In lume, şi aici
Pisoii-n lumea mare,
Uitară de cei mici.
De plîngeri, nici poveste,
Ca să le dea răspuns,
Iar că să mergi la dînşii;
Era greu de pătruns
Şi-ncet, încet pisoii
Umflaţi de rangul lor
Se-nchiseseră-n cetatea
Deşteptăciunilor
Morala..., N-am ce face
0 las s-o iragă-acei
Ce simt, de au simţire
Că seamănă cu ei.
G. IONESGO
Schimb de şut
la m\na
Vetnia"
îşi afirmă de fiecare dată dra-
gostea faţă de popor şi satis-
facţia împlinirilor care înfloresc
în statul nostru democrat-popu-
Iar. De fiecare dată accentele
admirative se îmbină cu puterni-
ce accente de ură faţă de orîn-
POŞTA REDACŢIEI
duirile trecute. Lirismul său îm­
bracă însă prea adesea haina
emfazei şi a retorismului, haină
oare încearcă zadarnic să ascun­
dă lipsa de profunzime a ideilor.
Goana după expresii „tari“
fuzii şi inadvertinţe. Iată cîteva
din asemenea expresii; „cerul
rînced de spoială şi de noroi...“,
„inima o am rachetă şi scut...“,
„de-atunci rămas-am fără muză.
(Cătai zadarnic zeitatea ei) Dar
nu-i găsii nici urmă-n spuză,
(Nici dubiul surd, săpat cumva
în stei)“ etc.
Cunoaştem nosibilităţile sale
şi de aceea ne permitem să-i ce­
rem mai multă exigenţă şi dis-
cernămînt în versurile pe care
le scrie,
DRUMUL SOCIALISMULUI
N eg u ţăto ru l de slovă
AMI NTI RI
După o lungă vreme de pri­
begie, întors în orăşelul de care
Pentrucă le fuse frică mă legau amintirile adolescen­
De o biată rîmă mică! ţei, paşii mei s-au îndreptat
spre uliţa, unde cu mulţi ani în
9 a d ,e a p sa urmă, bătrînul negustor de slo­
vă îşi adăpostea în dulapuri şu­
L-am pus la co lţ: — „Eşti brede, cele cîteva sute de volu­
pedepsit me.
„Că azi la masă n-ai venit II căutam zadarnic; de cîţi­
„Şi, prins de-a jocului urzeală, va ani pornise la drumul cel
„Uitaşi de buna rînduialăl" lung.
S-a dus la colţ, Ungă bufet, Deseori pierderea celor soco­
Pătruns de-un nesfîrşit regret. tiţi apropiaţi de noi, aşterne
Eu l-am lăsat să ispăşească tristeţe peste suflet şi de multe
Pedeapsa asta... părintească. ori ne găsim stingheri în via­
ţă. Moartea neguţătorului de
Dar peste-o oră m-am gîndit slovă, lăsase în mine un gol, pe
Să-l iert de tot ce-a făptuit care nu mi-1 puteam lămuri.
Şi-n semn că-i dau a mea iertare,
Să-l chem să vină la mîncare. Privind de-a lungul străzii,
aşteptam, ca în alte vremi, să
Mă duc tiptil, abia călcînd, apară de după colţ, încovoiat ca
Crezînd că-l văd în colţ plîngînd. un semn de întrebare, legănat
Dar ce-mi fu dat să văd în faţă ? în mişcări greoaie, rezemîndu-se
înfuleca de zor dulceaţă! de baston, bătrînul meu prieten.
Se înşiruie în minte anii adoles­
------------------------ ? ------------------------- cenţei, cînd singura bucurie era
să stau în tovărăşia lui, ascul-
C înfec de primăvară tîndu-i atîtea şi atîtea poves­
tiri. Moşneagul ştia multe, cu­
In muguri cruzi de primăvară noscuse pe mulţi, citise mult şi
Se urcă seva clocotind i vorba lui molatică te apropia su­
In luncă şl în codru iară fleteşte, aşa cum puţini aveau
acest dar în orăşelul nostru. In
Şi cîtă armonie este toată fiinţa, în toată vorba şi
Cuprinsă-n tot ce-asculţi şi vezi!... în privirea lui găseai ceva din
Bondarii florilor duc veste farmecul şi ciudăţenia marilor
In zborul lor printre livezi.
Sub cer albastru şi sub soare apostoli. Totdeauna am avut
Se-ntrec In triluri ciocîrlii,
Iar lunca-n zumzet da tractoare credinţa că negoţul pentru a-
înalţă cîntul inimii.
Cad haturi vechi şl ruginite cest om era numai un prilej de
Şi-ogoare-ntinse logodesc
Cum inimile-ndrăgostite apropiere de mulţime, şi de ce­
Aevea visuri tmplinesc.
le mai multe ori vinderea unei
E primăvară-n
suflef cărţi îl întrista.
E prlmăvara-n suflet şi-n cîmple l Pentru el cărţile ce-i populau
Au înflorit caişii în livezi dulapurile erau prietenii, în to­
Şl-n inimă an cînt de bucurie.
La noi sînt primăveri şî sînt de aur vărăşia cărora străbătuse viaţa,
Sînt bucurii ce se prefac în cînt
Şi cîntu-acesta ni-e un scump tezaur; prietenii cărora le purta o du­
La noi sînt cîntece şl holde-ntinse,
Sînt mări de grîu şi struguri mulţi ioasă amintire, însăşi lămuri­
în vii, rea existenţei sale. Nimic şi
Sînt jocuri de copii şi sînt aprinse...
La noi sînt flori şl faguri de stupină nimeni nu le putea înlocui.
Sînt zile mari şi nopţi cu poezii,
Şi-n casă e belşug şl e lumină. In minte mi-a răsărit distinct
clipa cînd în faţa bătrînului an­
CONSTANTIN NADRAG
ticar mi-am exprimat dorinţa
AVRAM MENTZEL:
de a-i cumpăra o ediţie a lui
Dante, editată de Ugo Foscolo,
din anul 1852 la Torino, o tipă­
ritură veche şi minunată. Cînd
m-a auzit ce-i cer, ochii lui se­
nini ca cerul de vară, m-au
privit rugători şi numai într-un
tîrzlu, alunecînd sfios mîna pe
obraz, ia prins să-mi vorbeas­
că :
— Acum nu. O mai păstrez
încă....
II era greu desigur să se des­
partă de relicvele vieţii, relicve
pe care vroia să le vadă în fie­
care zi, aşa cum le-a ştiut în­
totdeauna, în acelaşi raft, în a-
celaşi loc.
Cînd negura nopţii îşi croia
drum spre oraş, bătrînul negu­
ţător, îmbia cu privirile dulapu­
rile lui dragi, rămînînd vreme
îndelungată pironit locului ca a-
poi^mîinile boţite să le închidă
cu lacăte grele. Se mai uita în
urmă de cîteva ori, cu regretul
că într-o zi se va despărţi de
ele şi apoi îşi pornea la drum,
cu mersul domol, trupul adus,
gîrbovit de bătrîneţe, rezemat pe
baston. In noapte, arătarea lui
— Este deosebit de interesan- — C. Stoenescu în poezia „In
tă tema din poezia „Gîlceava“
a lui I. Stanciu din Simeria. adînc“ vorbeşte despre munca
Dezvăluind esenţa moralei noi, minerilor. Totul este însă înve­
lit în haina unui optimism ofi­
statornicită prin transformarea cial de circumstanţă, din dosul
căruia nu poţi vedea chipul eroic
socialistă a agriculturii, poetul al minerului. Lampa sclipeşte
„ca un ţînc ce cată-n soare ca
descoperă că aceste relaţii de să-i vadă para“ ; minerul „pă­
trunde în galeriile boltite“,
„străpunge-acum pereţii tuciu­
rii“ şi, fără nici un efort, „a în­
tip socialist din viaţa satelor cărcat un şir de vagonete“.
noastre nu mai pot genera duş­
mănii şi certuri între ţăranii Apoi vine concluzia :
muncitori. Un interes comun îi „Sfîrşindu-ţi harnic ziua ta
călăuzeşte pe toţi cei care mun­
cesc pe ogoarele înfrăţite. de muncă,
„Te reîntorci la suprafaţă...
Tov Stanciu aduce multă sim­ „Iar mulţumirea ta, cît mina-
plitate şi prospeţime, mai cu sea­
mă că ştie să vorbească în gra­ adîncă,
iul sugestiv al poporului: „Ai vrea ca s-o păstrezi în­
„Şi iată că mejdini, sau ha­ treaga viaţă“...:
turi,
Poezia nu ne spune prea
„Ce existau de-atîtea veacuri, mult şi este cu mult sub nivelul
„Au dispărut pe totdeauna.
„Părinţii noştri şi-au dat posibilităţilor scriitoriceşti ale
mîna, tînărului Stoenescu pe care-1 cu­
„ Noi fericiţi ne-am pus cu­ noaştem şi din alte publicaţii.
nuna
Graba de a sorie şi necunoaşte­
„In cadrul colectivei“,.,
rea profundă a realităţii, ne îm­
pinge netăgăduit spre şablon şi
spre superficialitate. Sînt doi
duşmai ai poeziei de care tre­
buie să fugim.
CRONICAR
Nr. 715
şerpuia alene pe lîngă ziduri şi
loviturile cadenţate ale bastonu­
lui păreau glasuri venite de pe R
alte tărîmuri. A
Nimeni n-a ştiut de unde se
pripăşise în orăşelul nostru, du­
pă cum nimeni n-a ştiut ce vrea.
Nu avea pe nimeni altul decît
cărţile şi ele îi ţineau locul u-
nei familii întregi.
Adolescenţa mea a trăit ală­
turi de acest neguţător de slovă
şi fiecare zi petrecută în tovără­
şia lui a călăuzit un suflet spre
altul, aşa cum în răstimp apro­ Pictură de : ALBESCU
piase multe de al său.
CULEGERI DE FOLCLOR
Cînd am părăsit orăşelul, o-
chii lui au prins a se umezi şi
multă vreme nici unul nici al­ Jalea iobagului De n-ar fi mîndra frumoasă
tul n-am putut cuvînta. Ne-am N-ar fi fete mînioase
strîns mîinile în tăcere, şi-apoi de înv. STOIAN C1UCESCU Dar mîndruţa-i ca şi-o stea
el a reuşit totuşi să îngaim e; Fetele n-o pot vedea
Jale mi-i şi m-aş jeli Nici pe mine pentru ea.
— In ziua cînd te vei reîn­ Şi n-am cui mă jelui. Frunză verde sălcioară
toarce în tîrgul nostru îţi voi Jelui-m-aş la-mpăratul Mîndra mea trage să moară.
dărui pe Diante în ediţia lui Ugo Dar mă-mpiedică bogatul. Şi de ce boală-o muri ?
Foscolo... In filele ei îngălbe­ Jelui-m-aş pe hîrtie De urîtul cînepii.
nite am închis o parte din gîn- Dar nu pot de nemeşie. Ea e-n dragoste cu junii
Jelui-m-aş la birău Cînepa, în podul şurii.
durile mele şi crede-mă, e prea Teamă mi-i că-mi face rău.
dureros acuma, cînd mă despart Codrule cu rămurele, Dar, nu-i chiar nemeliţată
de tine, să mă despart şi de ea... Jale mi-i şi mor de jele I
Lemne multe-acopăr locul Se mai suie cîte-odată,
Aşi vrea ca şi tu să înfiripezi Şi eu n-am ca s-aprind focul
M-aşi duce-n pădurea verde Mîndra cu picioarele
într-o zi înţelegerea unui om la Hoţul de nemeş mă vede.
M-aşi duce-n pădurea rară Ca s-adune ouăle,
care nimeni n-a putut preţui o- Nemeşul mă vede iară.
Pentr-un braţ de uscătură Să le strîngă mintenaş
menescul....
...Şi acum, cînd amintirile fu­ Peste talpă mă bătură, Să le vîndă la oraş
gare se deapănă în mintea mea, Pe săpun şi pe mărgele
în această zi de primăvară, în Şi pentru obraz vopsele.
clipa cînd trăiesc cu mine de Pentru-o circă de nuiele Cîntec de iobag
Mă bătură peste piele.
acum 35 de ani, privind spre Astă vară am săpat
(Auzită de la Gheorghe Viţă,
colţul străzii, aştept parcă să-l
Ruda—Ghelar) La nemeşul cel bogat
revăd păşind spre dulapurile sa­
Ca să-mi strîng cîţiva criţari
le dragi, rezemîndu-şi în baston
Strigături Să-mi iau şubă şi pieptar.
puţinul său trup... Dar nemeşul om cîinos
Cum s-a sfîrşit, am aflat în culese de V. AFLOAREI Şi-a întors vorba pe dos
urmă. Fata asta se mărită Şi din o sută criţari
In negura nopţii, a fost găsit Şi nu ştie face pită, Mi-a dat numai un sfîrtar.
Pe lopată n-o ştie pune *¦*•*!!'< '.fc.1*R1 ău e sărac şi iobag
ghemuit lîngă dulap, cu privi­ Pînă n-o leagă c-o funie Toţi te-mping şi toţi te trag.
In cuptor n-o ştie băga
rea aţintită spre cărţile, ce-i fu­ (Auzită de la Ion Zăvoianu
seseră alît de scumpe. Pîn'nu vine mamâ-sa. Cinciş)
In ultimele clipe ale truditei
sale vieţi a mai avut răgazul
să-mi scrie numele pe cartea pe
care atîta o rîvnisem, iar restul
comorii sale, a dăruit-o în scris
şcolii din localitate, pentru ca
tinerele generaţii să-şi îmbogă­
ţească din ele mintea şi inima...
CORIOLAN BĂRBAT
88 de ani de la naşterea ristică a creaţiei lui Beethoven marele muzidan-
cetăţean. Influenţat de revoluţia burgheză din
Iui M axim Gorki Franţa, Beethoven a reflectat în opera sa marea
mişoare a poporului în acea epocă, ideile înain­
In opera sa, Gorki a o-
glindit cu mulţi ani înain­ tate ale vremii.
te de Marea Revoluţie So­ Beethoven a oreat 9 simfonii, 11 uverturi, 5
cialistă din Octombrie, via­
ţa şi aspiraţiile poporului conoerte pentru pian şi orchestră, un concert
rus. El a scos în evidenţă pentru vioară, două messe şi diferite opere sim­
cu multă dragoste calităţi fonice. Importanţa mondială a operei lui Beetho­
minunate ale omului c a ; ven a fost recunoscută de contemporanii săi
lupta plină de abnegaţie
pentru fericirea poporului, chiar în timpul vieţii compozitorului.
bărbăţia, eroismul, calităţi După moartea lui Beethoven marii clasici ai
oa-re s-au putut dezvolta
din plin abia în societatea sovietică. Gorki a muzicii universale P. Liszt, FI. Berlioz, R. Wag-
luptat pentru eliberarea omului asuprit. In poe­ ner, oare şi-au început cariera muzicală la mij­
mul său filozofic „Omul“ el scrie : „Totul e în locul secolului al XlX-lea ca romantici revolu­
om şi totul e pentru om“. Maxim Gorki a dat ţionari, au propagat în mod activ uriaşa moş­
soluţii noi principiilor de estetică şi critică lite­ tenire muzicală lăsată de Beethoven.
rară, promovate de democraţii revoluţionari
ruşi din secolul al XlX-lea ajutînd astfel pe 75 de ani de la moartea
scriitori să cuprindă, să înţeleagă şi să repro­ lui M. P. Musorgski
ducă realitatea sub toate aspectele ei.
Maxim Gorki a creat tipul unui nou erou, al Musorgski împreună cu
eroului luptător reprezentant al poporului. Ca Balakirev, Cezar Kui,
genial scriitor proletar, el zugrăveşte cu măies- Rirnski—Korsakov şi Bo-
.trie pe revoluţionarii crescuţi de clasa munci­ rodin, formează după cum
toare în Rusia. Cu ajutorul personajelor din spune marele critic rus
romanul „Mama“ şi din piesa „Duşmanii“, Gorki V.V. Stasov „micul, dar pu­
a zugrăvit năzuinţa muncitorilor spre socialism, ternicul mănunchi de mu­
contopirea organică dintre mişoarea muncito­ zicieni“ cunoscut sub nu­
rească şi ideologia socialistă ; a oglindit trans­ mele de „grupul celor
formarea „omului rob“ în „stăpîn al vieţii sale“. cinci“.
In opere ca „Viaţa lui Klirn Samghin“, „Vassa Musorgski a trăit şi a oreat în timpul cînd
Jeleznova“, Gorki a arătat procesul de descom­ Rusia trecea prin mari frămîntări economice şi
punere a claselor exploatatoare. Prin creaţiile sociale. Creaţia sa muzicală este reflexul idei­
lui literar-artistice Gorki a rămas nemuritor nu lor progresiste ale gînditorilor democraţi revo­
numai pentru poporul său ci şi pentru popoarele luţionari ruşi Belinski, Cernîşevski, Dobroliubov
întregii lumi. şi Hertzen. Continuînd glorioasa tradiţie artis­
tică a lui Glinka — fondatorul şcolii muzicale
130 de ani de la moartea clasice ruse — Musorgski a ştiut să cuprindă
în creaţia sa trăsăturile esenţiale ale vieţii reale
lui Ludmig Van Beethoven şi ale sufletului omenesc. Musorgski este, din
„grupul celor cinci“, cel mai apropiat de natură,
Ludwig Van Beethoven cel mai expresiv.'
este una dintre cele mai
strălucite figuri ale istoriei El a compus romanţe populare, balade pentru
artei universale. Toată via­ voce şi opere. Dintre operele lui Musorgski cea
ţa şi munoa sa, vorbesc mai cunoscută este „Boris Godunov“. In afară
despre titanica personali­ de aceasta Musorgski a mai lăsat două opere
tate a compozitorului, oare neterminate : „Hovanşoina“ şi „Tîrgul din So-
reuneşte în sine un genial rooinţi“.
talent muzical, o activita­ , Prin inspiraţia ei populară şi prin intonaţiile
accesibile oamenilor simpli, muzica lui Mu­
te clocotitoare, un tempe­ sorgski a devenit un bun al maselor largi popu­
lare.
rament vulcanic şi o voin­
ţă de neclintit.
Un bogat conţinut de idei bazat pe o înaltă
conştiinţă socială reprezintă trăsătura caracte­