Page 84 - 1957-03
P. 84
Pao; 4 DRUMUL SOCIALISMULUI \ Nr. 715
DE PESTE HOTARE
*A\L
PECLARAŢIA COMUNĂ PUPA TRATATIVELE SOVIETO-UNGARE Semnarea tratatului de prietenie
Semnarea documentelor dintre
asupra tratativelor care au avut loc între delegaţiile P. C . finale R.P. Chineză şi R. Cehoslovacă
Francez şi Uniunii Comuniştilor din Iugoslavia MOSCOVA '(Agerpres). — Declaraţia cu privire Ia trata PEKIN 28 Corespondentul eventuale comploturi imperia
TASS.
BELGRAD 29 (Agerpres}'. — In cursul acestor discuţii s-au Îor din Ungaria, a fost şi este ne tivele dintre delegaţiile Partidu Agerpres transmite: la 27 liste.
După cum transmite agenţia pus bazele restabilirii şi dez In seara de 28 martie în Pa lui Comunist al Uniunii Sovie martie s-a semnat la Pekin tra
Tamiug, s-a dat publicităţii o voltării unor relaţii normale şi cesar. în interesul poporului un latul Mare al Kremlinului a a- tice şi Partidului Muncitoresc tatul de prietenie şi colaborare China sprijină întrutotul Tra
declaraţie comună asupra tra frăţeşti între cele două partide. gar, al păcii şi al socialismului, vut loc semnarea declaraţiei gu Socialist Ungar a fost semnată dintre R. P. Chineză şi R. Ce tatul de la Varşovia ca fiind o
tativelor care au avut loc la vernelor Uniunii Sovietice şi de N. S. Hruşciov, prim-secretar hoslovacă. organizaţie creată în scopuri de
Belgrad între 20 şi 28 martie Cele două delegaţii au subli să se sprijine guvernul Revolu Republicii Populare Ungare. al C.C. al P.C.U.S., şi de Jânos autoapărare,. Totodată cele două
între o delegaţie a Comitetului niat că, după Marea Revoluţie ţionar Muncitoresc Ţărănesc din Kâdâr, preşedintele Comitetului Tratatul a fost semnat de pre părţi şi-au exprimat dorinţa ca
Central al Partidului Comunist din Octombrie, de acum 40 de Ungaria, în frunte cu Janos Ka- Declaraţia a fost semnată de Central al P.M.S.U. mierul Ciu En-lai şi de preşe N.A.T.O. şi tratatul de la Varşo
Francez şi o delegaţie a Comi ani, socialismul a înregistrat dar şi Partidul Muncitoresc So N. A. Bulganln, preşedintele dintele Consiliului de Miniştri via să fie înlocuite printr-un sis-*
importante succese istorice. cialist Ungar. Consiliului de Miniştri al In aceeaşi zi a fost semnat al Cehoslovaciei, V. Siroky, în tem general european de secu
tetului Central al Uniunii Co Ideile socialismului dobîndesc U.R.S.S., şi de Janos Kâdâr, protocolul cu privire Ia livrările prezenţa lui Ciu De, vicepreşe ritate colectivă.
tot mai mulţi adepţi în întreaga In legătură cu relaţiile dintre reciproce de mărfuri intre dintele R. P. Chineze
muniştilor din Iugoslavia. lume. Partidul Comunist Francez şi preşedintele guvernului revolu U.R.S.S. şi R. P, Ungară pe a- Cele două părţi au subliniat
Din delegaţia C.C. al Parti Uniunea Comuniştilor din Iugo ţionar muncitoresc-ţăranesc un nul 1957, Tratatul prevede că părţile se din nou că în actuala situaţie
Cele două delegaţii au sub slavia, declaraţia subliniază că gar, obligă să participe la toate ac este important să se obţină cel
dului Comunist Francez au fă liniat marea importanţă pe care divergenţele de păreri care e- ţiunile oare au drept scop asigu puţin un acord parţial cu privire
cut parte tovarăşii: Francois Congresul al XX-lea al P.C.U.S. xistă asupra unor probleme nu Delegafia guvernamentală şi de partid rarea păcii în întreaga lume şi la dezarmare şi au chemat la în
Billoux, Raymond Guyot şi o are atît din punct de vedere trebuie să constituie, după pă a R.P. Ungare a plecat din Moscova a securităţii în conformitate cu cetarea experimentării armei nu
teoretic, cît şi practic, pentru rerea celor două delegaţii, un principiile O.N.U. cleare ca prim pas spre interzi
Waldeck Rochet, membri în Bi dezvoltarea mişcării muncito obstacol în calea realizării unei MOSCOVA (Agerpres). — Jukov, miniştri ai U.R.S.S. şi
roul Politic al C.C. al Partidu colaborări normale şi încununa
lui Comunist Francez şi Pierre
Villon şi Jean Doghs, membri reşti internaţionale, pentru lup te de succes în problemele a- TASS. alte persoane. Cele două părţi se vor consul cerea totală a acestei arme.
în Comitetul Central al P.C.F. ta pentru pace şi socialism, supra cărora există o identita La 28 martie a plecat din Mos In gară se aflau membri ai ta reciproc în problemele inter Cele două părţi au subliniat
Din delegaţia C.C. al U.C.I. pentru colaborarea dintre par te de păreri între P. C. F, şi cova Ia Kiev delegaţia guverna corpului diplomatic, membrii naţionale importante oare pri că unitatea strînsă a ţărilor so
tidele comuniste şi muncitoreşti mentală şi de partid a Republi ambasadei ungare, ziarişti so vesc pacea internaţională şi, în cialiste, în frunte cu Uniunea
au făcut parte tovarăşii Eduard şi dintre ţările socialiste, pe U.C.I. cii Populare Ungare. De la Kiev vietici şi străini. deosebi, integritatea teritorială Sovietică, reprezintă garanţia
Kardelj, secretarul Comitetului baza egalităţii în drepturi, a oaspeţii vor pleca în patrie. şi securitatea naţională a celor cea mai sigură pentru socialism
Executiv al Comitetului Cen neamestecului În problemele in S-a hotărît să se trimită în A fost aliniată o gardă de o- două ţări. şi pentru pace în întreaga lume.
tral al U.C.I., Petra Stambo- terne şi a schimbului de expe Iugoslavia o delegaţie a P.C.F.. In gara Kiev din Moscova noare şi au fost intonate imnu Ele sînt ferm hotărîte de a con
îici, membru în Comitetul Exe rienţă. pentru a examina cu seriozitate pavoazată cu drapele de stat ale rile de stat al R. P. Ungare şi Alte puncte importante ale tinua să acorde ajutor Ungariei
cutiv al C.C. al U.C.I., Dobri- problemele şi experienţa con U.R.S.S. tratatului sînt ajutor economic şi de a ajuta această ţară să în
voje Radosavlievici, Veliko Delegaţiile P.C.F. şi a U.C.I. struirii socialismului în Iugo R. P. Ungare şi U.R.S.S., dele reciproc şi colaborare, măsuri vingă greutăţile.
slavia. S-a hotărît de asemenea înainte de plecare, Jânos Kâ pentru lărgirea sferei contaote-
Vlahovici şi Milijan Neoricici, au recunoscut de comun acord să se continuie schimbul perio gaţia a fost condusă de N. A. dâr şi N. A. Bulganin au rostit Ior în domeniul culturii şi a a- Cele două părţi şi-au exprimat
membrii în C.C. al U.C.I. că în actuala situaţie interna dic de documente şi publicaţii cuvîntări. jutorului reciproc în domeniul satisfacţia în legătură cu dez
ţională este necesar să se in de partid între U.C.I. şi P C.F., Bulganin, N. S. Hruşciov, G. M. dezvoltării ştiinţei. voltarea şi consolidarea colabo
Delegaţia P.C.F. a discutat tensifice lupta pentru pace, să precum şi schimbul de informa
de asemenea cu secretarul ge se continuie politica de destin ţii şi să se încurajeze orice fac Malenkov, A. I. Mikoian, M. A.
neral al C.C. al U.C.I., tovară
Suslov, K. E. Voroşilov, G. K.
şul Tito. dere internaţională, să se con tor in măsură să contribuie la Perspective sumbre pentru economia Danemarcei In declaraţia comună, dată rării prieteneşti dintre China şi
o mai bună înţelegere. publicităţii concomitent cu tra Cehoslovacia, care se va întări
In declaraţia comună se ara solideze încă şi mai mult poli COPENHAGA 29 (Agerpres) cum relatează ziarele, Krag a tatul, guvernele chinez şi ceho şi mai mult în urma încheierii
tă că în cursul discuţiilor a a- tica de coexistenţă paşnică în In încheiere cele două dele J. O. Krag, ministrul Muncii şi prezentat un tablou destul de slovac subliniază tendinţa spre tratatului de prietenie şi colabo
vut loc un schimb de vederi tre toate naţiunile şi statele, In gaţii şi-au exprimat convinge al Economiei, luînd ouvîntul în sumbru. El a relevat că în le- o nouă destindere a încordării rare.
larg şi sincer cu privire la pro acest scop trebuie să se depună rea că dezvoltarea colaborării Folketing (parlament), s-a refe- gătură cu scăderea preţurilor la internaţionale, însă cheamă la
blemele curente de interes co noi eforturi pentru rezolvarea a va avea consecinţe pozitive a- rit la perspectivele economiei produsele agricole pe piaţa mon- In cursul aceleeaşi zile ta
mun, îndeosebi în legătură cu numeroase probleme, de care de supra consolidării pe viitor a Danemarcei pe anul 1957. După diială, veniturile agriculturii da unitatea ţărilor socialiste şi la Pekin au fost semnate de ase
pinde consolidarea păcii, şi În relaţiilor de prietenie între po neze abia dacă vor reuşi să ră-
situaţia internaţională, cu pro primul rînd pentru ieşirea din poarele Iugoslaviei şi Franţei. grevistă din Anglia mînă la nivelul anului 1956. Se stabilirea unităţii cu toate ţările menea acorduri cu privire la
blemele construirii socialismu impasul în care au ajuns tra aşteaptă o mare majorare a colaborare' în domeniul culturii
lui în Iugoslavia, ale dezvoltă tativele de dezarmare, interzice la amploare mişcarea iubitoare de pace împotriva unor şi ocrotirii sănătăţii.
rii mişcării muncitoreşti în
Franţa, ale relaţiilor dintre UCI rea fabricării şi folosirii ener cheltuielilor la import. Numai Greva sfudenfi!or francezi
giei atomice în scopuri de răz LONDRA 28 (Agerpres). La şini a anunţat că a lansat che importul de combustibil va ne
şi PCF, ale problemelor pri
vind colaborarea în cadrul miş boi, înfiinţarea unui sistem de
cării muncitoreşti internaţionale securitate colectivă europeană
şi rezolvarea problemei reuni- 30 martie 500.000 muncitori din marea la grevă celor 500.000 cesita cheltuieli cu 350 milioane PARIS 28 Corespondentul A- cie. Numărul greviştilor se ridi
în general.
Cele două delegaţii au con ficării Germaniei pe baza dez industria construcţiilor mecanice muncitori în urma refuzului pa coroane mai mari decît în 1956. gerpres transmite : La 27 mar că la aproximativ 180.000; gre
statat că discuţiile dintre repre voltării democratice, nu a reîn care lucrează în regiunea londo tronilor de a le satisface reven Din declaraţia lui Krag se
zentanţii celor două partide, vierii militarismului german. neză se vor alătura celor un mi dicările. tie, ^greva studenţilor din învă- vele au fost declarate în semn
după ruptura care a avut loc lion de muncitori din această poate trage concluzia că el nu
în ultimii ani între U. C. I. şi Cele două delegaţii au hotă- ramură care se află în grevă de După cum se ştie şi în indus este convins de faptul că „piaţa ţămîntul superior declarată marţi de protest faţă de creditele insu
P.C.F., au fost foarte folositoa sîmbăta trecută. Confederaţia tria construcţiilor navale 200.000 comună“ va contribui într-o a-
rît de comun acord, că indepen sindicatelor muncitorilor din in de muncitori se află în grevă de numită măsură la învingerea Ia chemarea Uniunii naţionale a ficiente alocate de guvern pen
re şi pozitive. dent de divergenţele în ce pri dustria construcţiilor- navale şi la 16 martie, paralizînd activi greutăţilor economice ale Dane
industria construcţiilor de ma- tatea a 70 de şantiere na marcei. studenţilor şi a Uniunii studen tru învăţămînt, de bursele prea
veşte interpretarea evenimente- vale.
CIU EN-LAI VA AVEA O ţilor din şcolile superioare a cu mici şi în general faţă de con
ÎNTREVEDERE CU U NU prins toate centrele universita diţiile grele de viaţă ale stu
PEKIN 28 (Agerpres)'. •— re. In nici o facultate studenţii denţilor.
CHINA NOUA anunţă : In 'di
O nouă reducere a efectivului forjelor --------------------oooXXXooo mineaţa zilei de 28 martie pre nu s-au prezentat la cursuri. Greva profesorilor de la fa
armate ale R. P. Polonă mierul R .P. Chineze Ciu En-lai La Paris, în cartierul latin a cultăţile de litere şi drept din
Makarios a fost eliberat — a plecat cu avionul la Kunmin Paris s-a extins şi la facultăţi
avut loc o manifestaţie la care le respective din Lille, Dijon,
au participat peste 5.000 de stu
denţi ; demonstraţii asemănă
toare au avut loc şi în provin Nancy şi Str-asbourg.
VARŞOVIA 28 (Agerpres^ obţine noi mijloace pentru dez -oooOOooo-
voltarea economiei naţionale.
P.A.P. an u n ţă: Intr-o şedinţă declaraţia făcuta de Makarios asupra 365 de ani de la naşterea marelui
care a avut loc la 25 martie Totodată, guvernul Republicii posibilităţilor rezolvării problemei cipriote pedagog ceh Jak Amos Komenski
1957, guvernul Republicii Popu- Populare Polone a adoptat o
unde va avea o întrevedere cu
lare Polone a adoptat o hotărîre hotărîre în problema plasării o- LONDRA 29 (Agerpres). — tate. Lennox Boyd a adăugat că premierul Birmaniei U Nu, aflat PRAGA 29 (Agerpres). — La gog ceh Jak Amos Komenski. In
cu privire la o nouă reducere a fiţerilor, eliberaţi din serviciul atît Makarios cît şi cei trei ci în vizită în această localitate din 28 martie s-au împlinit 365 de urma hotărîrii Consiliului Mon
efectivului forţelor armate ale militar activ şi a asigurării^ si După cum s-a mai anunţat, prioţi oare îl însoţesc vor putea apropierea graniţei birmane. ani de la naşterea marelui peda- dial al Păcii, la 28 martie iau în
R. P. Polone cu 44.500 de oa tuaţiei lor materiale. Militarilor miercuri după amiază, ministrul părăsi insulele cu condiţia să ceput zilele jubiliare în cinstea
britanic al coloniilor Lennox nu se înapoieze în Cipru. GUVERNUL ENGLEZ
meni. eliberaţi din rîndurile forţelor Boyd, a anunţat în Gamera Co lui Jak Amos Komenski.
munelor că arhiepiscopul Maka- Arhiepiscopul Makarios a pu interpelat din nou în problema interzicerii
Această hotărîre izvorăşte din armate li se vor asigura un aju rios, fruntaş al luptei de elibe blicat o declaraţie în oare cere experienţelor cu arma cu hidrogen In legătură cu această dată
năzuinţa poporului polon de a rare naţională din Cipru, depor organizaţiei de eliberare naţio memorabilă, în patria lui Ko
aduce o nouă contribuţie la cau tor de stat în special în ce pri tat de peste un an în insulele nală din Cipru să anunţe înce LONDRA 28 (Agerpres). — catul dat publicităţii după con menski, Cehoslovacia, au fost orJ
za dezarmării şi dezvoltării re veşte însuşirea unei specialităţi Seychelles, a fost pus în liber- tarea tuturor operaţiunilor mili ganizate expoziţii consacrate
laţiilor paşnice dintre popoare, tare, cu condiţia ca simultan gu vieţii şi activităţii sale, au loc
precum şi din năzuinţa de a civile şi plasarea în muncă în
economia naţională.
TRUPEIE SAUDITE Congresul compozitorilor sovietici vernul britanic să ridice starea La 27 martie deputaţii laburişti ferinţa din Bermude dintre pri convorbiri şi reuniuni. La 28
excepţională în Cipru. El îşi ex din Gamera Comunelor au ridi mul ministru MacMillan şi pre martie, ziua naşterii lui J. A.
vor ocupa baza militară din MOSCOVA 28 (Agerpres). — menea un mare grup de compo primă nemulţumirea pentru fap cat din nou problema poziţiei şedintele Eisenhower. Komenski, a fost sărbătorită în
TASS itnansmite: La 28 martie zitori din Albania, Anglia, Bul tul că guvernul englez nu-i per guvernului englez faţă de inter Cehoslovacia ziua învăţătorului.
Akaba garia, Brazilia, China, R. P. D. mite să se înapoieze în Cipru, zicerea experienţelor cu arma ou
în Palatul Mare al Kremlinului Coreeană, R. D. Germană, Gre subliniind că în lipsa sa ciprioţii hidrogen. DUM1N1CA 31 MARTIE 1957
CAIRO 28 (Agerpres)". — s-a deschis oel de-al II-lea con cia, Polonia, Mongolia, Finlan nu vor duce tratative cu guver
După cum anunţă agenţia MEN, gres unional al compozitorilor nul britanic. Arhiepiscopul Ma Liderul laburist Gaitskell a SPECTACOLE CINEMATOGRAFICE
trupele Arabiei Saudite vor fi sovietici. da, Cehoslovacia, precum şi o karios aprobă poziţia guvernului cerut Ministrului Finanţelor
staţionate în fortul Akaba ime delegaţie a compozitorilor din grec, oare refuză să participe la Thorneykroft să dea lămuriri Ca DEVA: Uraganul; HUNEDOARA: nă ; ILIA : Othelo ; HAŢEG : • Ctnd
diat după retragerea trupelor Congresul a fost deschis de R.P.R. condusă de Alfred Men discuţii cu Anglia şi Turcia în merei Comunelor de ce a renun Cinematograful „3 Decembrie" Dacă vine furtuna; LONEA: Al 14-lea ;
britanice din baza pe oare o de Iuri Şaporin, unul din cei mai delsohn, secretar al Uniunii cadrul NATO pentru rezolvarea ţat guvernul englez la poziţia toţi tinerii din lume j Cinematograful CALAN : Prietene de noapte ; ORAŞ-
ţin în această regiune. de seamă compozitori sovietici. compozitorilor din R.P.R. problemei Ciprului, arătînd că pe oare se situa anterior şi anu „Maxim Qorki" Moartea unui ciclist I TIE : Salonul nr. 9 ; SEBEŞ : Muzică
această problemă nu poate fi so me că iar fi gata să examineze BRAD : Uraganul; BARU MARE : cu bucluc; SIATERIA: Dosarul 306;
Citînd o sursă autorizată din La congres participă de ase- luţionată decît prin tratative di problema armei cu hidrogen se Prinţesa trufaşă: APOLDU DE SUS : ALBA IULIA: Aida; PETROŞANI:
Ammán, agenţia MEN relatează recte între guvernul britanic şi parat de problema dezarmării Amanţii din Toledo; TEIUŞ : Ferovia Moara cu noroc.
că Egiptul, Arabia Siaudită şi Succesul forţelor progresiste reprezentanţii poporului cipriot. generale. Gaitskell a amintit în rul ; ZLATNA: Dansează mică doam-
Iordania au stabilit un acord în continuare că într-o vreme gu
acest sens. în alegerile pentru consiliile de producţie ale Această declaraţie a fost citită vernul englez a declarat că in SELECŢIUNI DIN PROGRAMUL DE RADIO
în Camera Comunelor. Lennox tenţionează să propună limitarea
Agenţia adaugă de asemenea minelor carbonifere din Ruhr Boyd a declanat că ea nu co experienţelor cu arma nucleară. Programul 1. — 7,00 Muzică uşoară 8,40 Muzică populară romînească ;
că trupele saudite au şi pătruns respunde punctului de vedere al „Ce s-a întîmplat cu aceste pro romînească; 7,40 De la o melodie la 9,35 De vorbă cu medicul nostru !
în regiunea Akaba şi că vor o- BERLIN 29 (Agerpres). — oare au candidat pe listele unice guvernului britanic şi a precb puneri“ ? — a întrebat Gaitskell. alta; 8,30 Teatru la microfon pentru 9,45 „Ghid muzical“ ; 10,05 Concert
cupa baza militară imediat du A.D.N. anunţă : Rezultatele ale ale sindicatului minerilor. zat că în Cipru va fi menţinută copii; „Povestea unei vieţi“ (H. O. executat de fanfară; 13,00 Concert de
pă retragerea trupelor britanice. gerilor pentru consiliile de pro Din 2173 membri ai consilii starea excepţională.- Răspunzînd în numele primu Andersen); 9,30 Muzică uşoară; 10,00 estradă; 14,15 Cu muzică odihna este
ducţie la minele carbonifere din lor de producţie aleşi în cele lui ministru, Thorneykroft a de Emisiunea „De toate, pentru toţi“ ; mai plăcută; 14,45 Muzică uşoară ro
----- oOo----- regiunea Ruhr demonstrează 224 de mine din regiunea Ruhr, ----- ooo----- clarat că guvernul englez nu 11,05 Program muzical alcătuit la su mînească! 16,30 Muzică simfonică ;
marele succes obţinut de forţele 2098 membri au fost aleşi pe poate renunţa la experienţele cu gestiile elevilor şi studenţilor; 12,00 17,30 Muzică uşoară: 18,00 Din cele
Moscova progresiste din Germania occi listele unice ale sindicatului mi O delegaţie a Partidului această armă fără încheierea u- Selecţiunl şi potpuriuri din operete: mai cunoscute melodii populare romî
dentală, încredere pe oare mine nerilor. nui acord general asupra dezar 14,30 Radiomagazin; 15,15 Din cele neşti ; 18,30 Cine-1 amicul ? (clin pro
¦*v;jnrriMiama rii din Ruhr au acordat-o mem Minerii din Ruhr au dat un Socialist din Japonia mării. El s-a referit la comuni- mai cunoscute melodii populare; 15,30 za satirică a lui I. L. Caragiale)
brilor Partidului Social Demo bun exemplu pentru muncitorii Concert popular Haydn; 16,30 Din „Amici“, „Om cu noroc“ şi „1 apri
a sosit o delegaţie a re crat şi Partidului Comunist din altor ramuri ale industriei din va vizita R.P, Chineză melodiile compozitorilor noştri de mu lie“ ; 19,00 „Viaţa muzicală"; 20,05
prezentanţilor presei din Germania în prezent interzis, Germania occidentală. zică populară; 18,00 „Drumeţii ve Cîntă Maria Tănase şi Ion Luca Bă-
R. P. Chineză PEKIN 28 (Agerpres) CHI ----- oOo----- seli" ; 18,30 Concert de muzică popu năţeanu; 20,30 „Săptămîna muzicii
-oooOOooo------------------ NA NOUA anunţă : După cum lară romînească; 19,05 Teatru la mi
MOSCOVA 29 (Agerpres). — se anunţă din Tokio, Comitetul 0 expoziţie romînească crofon ; Jocul de-a vacanţa; 20,50 maghiare“ ; 20,50 Din romanţele care
TASS anunţă : La 28 martie a in toata lumea Executiv Central al Partidului Dansaţi cu noi; 22,15 Jocuri popu
sosit la Moscova o delegaţie a Socialist din Japonia a hotărît In India lare ; 23,10 Să dansăm. vă plac mai mult; 21,15 Pronoradio-
reprezentanţilor presei din Re PORT AU PRINCE. — A- locul fostului preşedinte Ma- în şedinţa sa din 27 martie a.c,
publica Populară Chineză. genţiile de presă anunţă demisia gloire. că o delegaţie a partidului,. NEW DELHI 28 (Agerpres). Programul 11. — 7,00 Cîntece ciobă magazin; 22,00 Poftiţi la dans.
guvernului din Haiti. Membrii compusă, din 10 membri, în La Allahabad, în localul Clu neşti şi jocuri populare romîneşti; 7,30
Ziariştii chinezi vor vizita U- guvernului şi-au prezentat de DELHI. — Ziarul „Hindustan frunte cu Najiro Asanuma, se bului corpului didactic al Uni Muzică uşoară ; 8,00 „Radio Ţepeluş"; Buletine de ştiri; 6,30 ; 13,00 ; 19,00 ;
niunea Sovietică timp de peste misia preşedintelui provizoriu Standard“ publică date din da cretar general al Partidului So versităţii, a fost deschisă la 20 22,00; 23,52 (programul I) ; 7,50;
o lună. Ei vor vizita oraşele Le Francii Sylvain, după oe guver rea de seamă anuală a Minis cialist din Japonia va vizita martie a.c. o expoziţie de artă 14,00; 20,00; 23,00 (programul II).
ningrad, Sverdlovsk, Stalingrad, nul a decretat pedeapsa cu mo China în jurul datei de 10 a- şi artizanat din R.P.R.
Riga, Taşkent, Alma-Ata şi al artea pentru activităţi subver terului Industriei Grele. Potrivit prilie. LOTO
tele, unde vor lua cunoştinţă de sive. La 28 aprilie a. c. urmea Numeroase ziare indiene au
activitatea întreprinderilor in acestor date, în anul 1956 pro In calitate dé reprezentantă scris pe larg despre expoziţie La tragerea „LOTO CENTRAL“ din 29 martie 1957 au
dustriale, instituţiilor de învăţă- ză să albe loc în Haiti alegeri specială a Partidului Socialist subliniind interesul publicului fost extrase din urnă următoarele num ere:
mînt şi de cercetări ştiinţifice, ducţia industrială a Indiei a din Japonia, delegaţia va face pentru arta romînească.
precum şi de viaţa oamenilor
crescut cu 9 la sută în compa în cursul apropiatei vizite un In aceeaşi localitate, a rulat
schimb de păreri cu conducă cu deosebit succes, în zilele de
torii chinezi în legătură cu res 23 şi 24 martie a.c.. filmul „Bu
tabilirea relaţiilor diplomatice
sovietici. pentru funcţia de preşedinte în raţie cu anul 1955.
dintre cele două ţări< !_ cureşti, oraş înflorit“. 15; 8 ; 71; 35; I ; 74; 81; 21 79.
Redacţia şl adrrţinislratia ziarului str. 6 Martie nr. 9, Telefon: !38—189. laxa plantă in numerar conform aprobării Direcţiunii Generale^ P .i.t.R. nr. Zbb.bZb din 6 noiembrie 1949 — Tiparul Întreprinderea Poligraf ică „1 Mai" — DRVA.